ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3895/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de

ședință din data de 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 și suspendarea judecării

cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Această excepție de

nelegalitate a fost invocată de reclamantul N.C. în contradictoriu cu pârâta

Instituția Prefectului Județului Gorj – Serviciul Public Comunitar Regim

Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule.

Instanța de

contencios administrativ investită cu soluționarea excepției de nelegalitate

mai sus arătată a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a emitentului

actului administrativ unilateral cu caracter normativ litigios, respectiv

Ministerul Administrației și Internelor.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1106

din 15 februarie 2011, a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Ordinul MAI nr.

1501/2006 a fost emis în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr.

195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Prevederea a cărei

legalitate este contestată stabilește documentele necesare la înmatricularea

permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menționată, începând

cu data de 1 ianuarie 2007, și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme

și autovehicule, stabilită potrivit legii.

În opinia instanței,

reclamantul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a art. 7 lit. j) din

Ordinul MAI nr. 1501/2006, ci critică atitudinea autorității pârâte, pe care o

consideră abuzivă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul

N.C.

,

care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În motivarea căii

extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C.

proc. civ. , recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu

privire la hotărârea judecătorească atacată:

1) Prima instanță a

dat o interpretare greșită actelor deduse judecății, deoarece nu a avut la

dispoziție dosarul de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova și nu a solicitat emitentului acestora să prezinte documentația care a stat la baza

întocmirii lor.

2) Curtea de Apel nu

s-a pronunțat pe fondul excepției de nelegalitate cu care a fost investită,

întrucât acesta viza art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 în

raport cu prevederile Codului fiscal, act normativ cu forță juridică superioară

în temeiul și în executarea căruia a fost emis.

În concepția

recurentului, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra

legalității, ci doar asupra momentului până la care actul normativ rămâne în

vigoare.

Pe de altă parte,

recurentul a arătat faptul că, prin adresa nr. 285783 din 2 iulie 2008 emisă de

Ministerul de Finanțe – Direcția de Legislație în domeniul accizelor, s-a

recomandat pârâtei ca „începând cu data de 1 iulie 2008, pentru autovehiculele

uzate importate ce se înmatriculează pentru prima dată în România, persoana pe

numele căreia se înmatriculează autovehiculul să facă dovada plății taxei de

poluare, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și a Normelor

metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 686/2008”, care are

rolul de a suplini omisiunea din O.U.G. nr. 50/2008, dar care nu poate să țină

loc de modificare legislativă a ordinului aflat în discuție.

În opinia

recurentului, taxa stipulată la art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul MAI nr.

1501/2006 este rămasă fără temei legal din moment ce art. 214

1

–

art. 214

3

C. fisc., în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar

ordinul nu a suferit vreo modificare legislativă, în sensul de a se modifica cu

„taxa de poluare”, care are un alt temei juridic decât cel al predecesoarei

sale.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, motivul de

recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în

condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma a

cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la

înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este

menționată, începând cu data de 1 ianuarie 2007, și dovada plății taxei

speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Într-adevăr, taxa

specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal (art. 214

1

– art. 214

3

), în

perioada 1 ianuarie 2007 – 1 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând

cu data de 1 iulie 2008.

Ca atare, judecătorul

cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Pe de altă parte,

deși recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a

procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre

aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești.

În fine, nici ultimul

motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

Art. 7 alin. (1) lit.

j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării,

înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau

pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau

înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care,

începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale

pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Actul administrativ

unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea

dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația

pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de

referință.

Ordinul contestat nu

reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în

care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în

cererea de recurs.

În procedura

reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de

contencios administrativ investită cu soluționarea unei excepții de

nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ

supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în

temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte,

verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de

nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile

legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

În speța de față,

instanța de control judiciar, în acord cu acord cu judecătorul fondului,

constată că recurenta invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui

act normativ.

De asemenea, Înalta

Curte reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii”, utilizată de

către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de

nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act

normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.

Prin urmare, având în

vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență – 1 iulie 2008 – se abrogă

art. 214

1

– art. 214

3

din Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal”, care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în

situația de față nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială,

stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de poluare pentru

autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În această ordine de

idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă

reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia

primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Pe de altă parte, se

cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din același act normativ,

potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să

înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe,

într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele

Administrației Fondului pentru Mediu.

Ca atare, față de

împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect

prevederile normative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr.

554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.C.,

împotriva sentinței nr. 1106 din 15 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 iulie 2011.