ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2810/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de

ședință din data de 21 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal a dispus sesizarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7

alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 și suspendarea judecării

cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Această

excepție de nelegalitate a fost invocată de reclamanta L.V., în contradictoriu

cu pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar

Regim Permise de Conducere și înmatriculări Autovehicule și Ministerul

Administrației și Internelor.

Pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate invocată în cauză.

Curtea de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

603 din 17 decembrie 2010, a respins excepția de nelegalitate ca nefondată.

Pentru a

pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Cu privire

la excepția inadmisibilității, Curtea a constatat că este neîntemeiată având în

vedere faptul că și actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot

constitui obiectul unei excepții de nelegalitate, dispozițiile art. 4 din Legea

nr. 554/2004 neputând primi o interpretare în sensul menționat de pârâtul

M.A.I., emitent al acestui act administrativ.

Pe fondul

excepției s-au reținut următoarele.

Ordinul M.A.I.

nr. 1501/2006 a fost emis în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr.

195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Prevederea

a cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la

înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este

menționată, începând cu data de 01 ianuarie 2007, și dovada plății taxei

speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

În opinia

instanței, reclamanta nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a art. 7 lit.

j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, ci critică atitudinea autorității pârâte,

pe care o consideră abuzivă.

Î

mpotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta L.V., care a solicitat casarea

acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În

motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art.

304 pct. 6-9 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de

nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:

Prima

instanță a dat o interpretare greșită actelor deduse judecății, deoarece nu a

avut la dispoziție dosarul de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova și nu

a solicitat emitentului acestora să prezinte documentația care a stat la baza

întocmirii lor.

Curtea de

Apel nu s-a pronunțat pe fondul excepției de nelegalitate cu care a fost

investită, întrucât acesta viza art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr.

1501/2006 în raport cu prevederile Codului fiscal, act normativ cu forță

juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis.

În

concepția recurentei, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte

asupra legalității, ci doar asupra momentului până la care actul normativ

rămâne în vigoare.

Pe de altă

parte, recurenta a arătat faptul că, prin adresa din 02 iulie 2008 emisă de

Ministerul de Finanțe - Direcția de Legislație în domeniul accizelor, s-a

recomandat pârâtei ca „începând cu data de 01 iulie 2008, pentru autovehiculele

uzate importate ce se înmatriculează pentru prima dată în România, persoana pe

numele căreia se înmatriculează autovehiculul să facă dovada plății taxei de

poluare, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și a Normelor

metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 686/2008, care are

rolul de a suplini omisiunea din O.U.G. nr. 50/2008, dar care nu poate să țină

loc de modificare legislativă a ordinului aflat în discuție.

În opinia

recurentei, taxa stipulată la art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr.

1501/2006 este rămasă fără temei legal din moment ce art. 214 - art. 214

1

din C. fisc., în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a

suferit vreo modificare legislativă, în sensul de a se modifica cu „taxa de

poluare", care are un alt temei juridic decât cel al predecesoarei sale.

Analizând

sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza

art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel,

motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat,

în condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma

a cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la

înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este

menționată, începând cu data de 01 ianuarie 2007, și dovada plății taxei

speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Într-adevăr,

taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea

nr. 571/2003 privind C. fisc. (art. 214

1

- art. 214

3

), în

perioada 01 ianuarie 2007 – 01 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008,

începând cu data de 01 iulie 2008.

Ca atare,

judecătorul cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost

respectate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Pe de altă

parte, deși recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., nu a procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia

dintre aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești.

În fine,

nici ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este

nefondat.

Art. 7

alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura

înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de

circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea

permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente,

printre care, începând cu data de 01 ianuarie 2007, se numără și dovada plății

taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Actul

administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în

aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind

circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada

de referință.

Ordinul

contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în

contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii

exprimate în cererea de recurs.

În

procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța

de contencios administrativ investită cu soluționarea unei excepții de

nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ

supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în

temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte

cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea

excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la

dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

În speța

de față, instanța de control judiciar, în acord cu acord cu judecătorul

fondului, constată că recurenta invocă, în realitate, executarea

necorespunzătoare a unui act normativ.

De

asemenea, Înalta Curte reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit

legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face

obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face

trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în

vigoare.

Prin

urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr.

50/2008, „la data intrării în vigoare a prezentei O.U.G. – 01 iulie 2008 - se

abrogă art. 214 - art. 214

1

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.",

care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu

există un vid legislativ, întrucât „taxa specială, stabilită potrivit

legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule,

instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În această

ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă

reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia

primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Pe de altă

parte, se cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din același act

normativ, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care

intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea

acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului

pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.

Ca atare,

față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect

prevederile nonnative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a C.proc.civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr.

554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat L.V., împotriva sentinței nr. 617 din 17 decembrie 2010 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.