ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2812/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

încheierea de ședință din data de 1 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ și fiscal, a dispus sesizarea Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.

1501/2006 și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Această excepție de nelegalitate a fost

invocată de reclamanta D.G.D., în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului

Județului Gorj, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări

Autovehicule și Ministerul Administrației și Internelor.

Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor

a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată în cauză.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 604 din 17 decembrie 2010, a respins

excepția de nelegalitate ca nefondată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima

instanță a reținut următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității,

Curtea a constatat că este neîntemeiată având în vedere faptul că și actele administrative

unilaterale cu caracter normativ pot constitui obiectul unei excepții de nelegalitate,

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 neputând primi o interpretare în sensul

menționat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, emitent al acestui

act administrativ.

Pe fondul excepției s-au reținut următoarele.

Ordinul Ministerului Administrației și

Internelor nr. 1501/2006 a fost emis în conformitate cu prevederile art. 19 din

O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Prevederea a cărei legalitate este contestată

stabilește documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea

temporară, printre care este menționată, începând cu data de 1 ianuarie 2007, și

dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit

legii.

În opinia instanței, reclamanta nu a invocat

niciun motiv de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul Ministerului

Administrației și Internelor nr. 1501/2006, ci critică atitudinea autorității pârâte,

pe care o consideră abuzivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamanta D.G.D., care a solicitat în principal, casarea acesteia și trimiterea

cauzei spre instanța competentă, respectiv Curtea de Apel București și, în subsidiar

modificarea hotărârii și admiterea excepției de nelegalitate .

În motivarea căii de atac, încadrată în

drept în dispozițiile art. 304 pct. 1 și 3-9 din C. proc. civ., recurenta a formulat

următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:

1) Hotărârea Curții de Apel Craiova este

lovită de nulitate, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 105 alin.

(1) și (2) din C. proc. civ., de o instanță necompetentă, competența în soluționare

a excepției revenind Curții de Apel București.

2) Prima instanță a dat o interpretare

greșită actelor deduse judecății, deoarece nu a avut la dispoziție dosarul de fond

care a rămas la Curtea de Apel Craiova și nu a solicitat emitentului acestora să

prezinte documentația care a stat la baza întocmirii lor.

3) Curtea de Apel nu s-a pronunțat pe fondul

excepției de nelegalitate cu care a fost investită, întrucât acesta viza art. 7

alin. (1) lit. j) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1501/2006

în raport cu prevederile C. fisc., act normativ cu forță juridică superioară în

temeiul și în executarea căruia a fost emis.

În concepția recurentei, evenimentele legislative

ulterioare nu pot avea efecte asupra legalității, ci doar asupra momentului până

la care actul normativ rămâne în vigoare.

Pe de altă parte, recurenta a arătat faptul

că, prin adresa din 2 iulie 2008 emisă de Ministerul de Finanțe, Direcția de Legislație

în domeniul accizelor, s-a recomandat pârâtei ca „începând cu data de 1 iulie 2008,

pentru autovehiculele uzate importate ce se înmatriculează pentru prima dată în

România, persoana pe numele căreia se înmatriculează autovehiculul să facă dovada

plății taxei de poluare, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și a

Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 686/2008",

care are rolul de a suplini omisiunea din O.U.G. nr. 50/2008, dar care nu poate

să țină loc de modificare legislativă a ordinului aflat în discuție.

În opinia recurentei, taxa stipulată la

art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor

nr. 1501/2006 este rămasă fără temei legal din moment ce art. 214 - art. 214 din

C. fisc., în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit vreo

modificare legislativă, în sensul de a se modifica cu „taxa de poluare", care

are un alt temei juridic decât cel al predecesoarei sale.

Analizând sentința atacată, în raport cu

criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 din C. proc. civ.,

Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor

fi expuse în continuare.

de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., este nefondat, în condițiile în care, în mod

corect, prima instanță a aplicat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 coroborate

cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeași lege, potrivit cărora instanța

competentă să soluționeze excepția de nelegalitate este cea competentă să analizeze

și pe fond legalitatea actului administrativ, în speță, curtea de apel, secția contencios

administrativ și fiscal, în raza căreia are domiciliul reclamanta, fiind incidente

dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondat, fiind reținut faptul

că norma a cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la înmatricularea

permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menționată, începând

cu data de 1 ianuarie 2007, și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și

autovehicule, stabilită potrivit legii.

Într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme

și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (art.

214

1

-art. 214

3

), în perioada 1 ianuarie 2007-1 iulie 2008,

dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008.

Ca atare, judecătorul cauzei s-a pronunțat

pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate prevederile art. 129 alin.

(5) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, deși recurenta a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 din C. proc. civ., nu a procedat la individualizarea

criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive de modificare a hotărârii

judecătorești.

prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. este nefondat.

Art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul Ministerului

Administrației și Internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării,

radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a

vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se

efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 1 ianuarie

2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule,

stabilită potrivit legii.

Actul administrativ unilateral cu caracter

normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative ale

art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată,

în forma în vigoare în perioada de referință.

Ordinul contestat nu reglementează instituirea

taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie,

în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.

În procedura reglementată de art. 4 din

Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de contencios administrativ investită cu

soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța

actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică

superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte, verificarea legalității

actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea

acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație

de fapt.

În speța de față, instanța de control judiciar,

în acord cu acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta invocă, în realitate,

executarea necorespunzătoare a unui act normativ.

De asemenea, Înalta Curte reține faptul

că sintagma „taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în

cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă,

adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ

în vigoare.

Prin urmare, având în vedere faptul că,

potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data intrării în vigoare

a prezentei ordonanțe de urgență, 1 iulie 2008, se abrogă art. 214

1

-art.

214

3

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.", care reglementau

taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ,

întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa

de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În această ordine de idei, trebuie subliniat

faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare instituie obligația de

plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în

România.

Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite

și dispozițiile art. 5 alin. (4) din același act normativ, potrivit cărora persoana

fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie

să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile

Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.

Ca atare, față de împrejurarea că instanța

de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ, raportat

la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.G.D., împotriva

sentinței nr. 62 din 11 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.