ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3945/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3945/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în ședința publică

de la 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea intimatei-reclamante C.N., a dispus

sesizarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal în vederea soluționării excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 7

lit. j) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1.501/2006 și

a suspendat judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de trimitere a reținut faptul că de actul administrativ atacat

ca nelegal depinde soluționarea litigiului, astfel că sunt întrunite cerințele

impuse de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Această excepție de

nelegalitate a fost invocată de reclamanta C.N. în contradictoriu cu pârâta

Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim

Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule, în cadrul dosarului care

are ca obiect recursul declarat de instituția publică împotriva Sentinței nr.

1223 din 21 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Instanța de

contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate

mai sus arătată a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a emitentului

actului administrativ unilateral cu caracter normativ litigios, respectiv

Ministerul Administrației și Internelor.

Acest pârât a

formulat întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității, cu motivarea

că un act administrativ cu caracter normativ nu poate forma obiectul excepției

de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, pârâtul

a solicitat, în subsidiar, respingerea excepției de nelegalitate ca

neîntemeiată.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins

excepția inadmisibilității invocate de pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor și a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

1) Excepția

inadmisibilității nu poate fi primită, întrucât și actele administrative

unilaterale cu caracter normativ pot constitui obiect al unei excepții de

nelegalitate, iar dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu pot primi o

interpretare în sensul menționat de pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor.

În altă ordine de

idei, curtea a constatat că art. 4 din aceeași reglementare nu exclude în mod

expres posibilitatea analizării pe această cale procedurală a legalității unui

act administrativ cu caracter normativ, iar interpretarea logică și sistematică

a dispozițiilor Legii-cadru a contenciosului administrativ impune concluzia

admisibilității analizării legalității unui act administrativ normativ.

2) Ordinul

Ministerului Administrației și Internelor nr. 1.501/2006 a fost emis în baza

art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația de drumurile publice.

În plus, împrejurarea

că prin O.U.G. nr. 50/2008 au fost abrogate prevederile art. 241

1

-

241

3

din C. fisc. (care au impus obligația plății taxei de primă

înmatriculare), înlocuind-o cu obligația plății taxei de poluare la prima

înmatriculare pe teritoriul României a autoturismelor importate de ocazie nu

are nicio relevanță sub aspectul legalității dispozițiilor criticate pe calea

excepției de nelegalitate, întrucât se are în vedere caracterul general al

enunțului acestora, care nu se referă la un act normativ special, ci instituie

în mod exclusiv pentru înmatriculare obligația proprietarului de a face dovada

plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule stabilită potrivit

legii.

Totodată, curtea a

apreciat că legalitatea actului criticat poate fi verificată prin raportare

exclusivă la momentul adoptării acestuia, cu luarea în considerare a actelor

normative cu forță juridică superioară.

Pe de altă parte, prima instanță a constatat

că nu este întemeiată critica referitoare la încălcarea art. 44 din

Constituție, de vreme ce dispoziția contestată nu are relevanță asupra modului

în care reclamanta își poate exercita dreptul de proprietate asupra

autoturismului, iar art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

atribuie statului

posibilitatea instituirii unor taxe și impozite cu respectarea principiului

proporționalității și legalității.

Dintr-o altă

perspectivă, judecătorul fondului excepției de nelegalitate a apreciat că

reclamanta nu critică însăși legalitatea ordinului aflat în litigiu, ci

interpretarea dată de către partea adversă în dosarul de fond asupra

dispozițiilor legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare

pentru autovehicule.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta C.N., care a solicitat casarea acesteia

și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea căii

extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 6 - 9

C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu

privire la hotărârea judecătorească atacată:

1) Prima instanță a

dat o interpretare greșită actelor deduse judecății, deoarece nu a avut la

dispoziție dosarul de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova și nu a

solicitat emitentului acestora să prezinte documentația care a stat la baza întocmirii

lor.

2) Curtea de Apel nu

s-a pronunțat pe fondul excepției de nelegalitate cu care a fost învestită,

întrucât acesta viza art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul Ministerului

Administrației și Internelor nr. 1.501/2006 în raport cu prevederile C. fisc.,

act normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a

fost emis.

În concepția

recurentei, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra

legalității, ci doar asupra momentului până la care actul normativ rămâne în

vigoare.

Pe de altă parte,

recurenta a arătat faptul că, prin adresa din 2 iulie 2008 emisă de Ministerul

de Finanțe - Direcția de Legislație în domeniul accizelor, s-a recomandat

pârâtei ca „începând cu data de 1 iulie 2008, pentru autovehiculele uzate

importate ce se înmatriculează pentru prima dată în România, persoana pe numele

căreia se înmatriculează autovehiculul să facă dovada plății taxei de poluare,

în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și a Normelor metodologice de

aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 686/2008”, care are rolul de a

suplini omisiunea din O.U.G. nr. 50/2008, dar care nu poate să țină loc de

modificare legislativă a ordinului aflat în discuție.

În opinia recurentei,

taxa stipulată la art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul Ministerului

Administrației și Internelor nr. 1.501/2006 este rămasă fără temei legal din

moment ce art. 214

1

- art. 214

3

din C. fisc., în vigoare

la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit vreo modificare

legislativă, în sensul de a se modifica cu „taxa de poluare”, care are un alt

temei juridic decât cel al predecesoarei sale.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, motivul de

recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în

condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma a

cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la

înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este

menționată, începând cu data de 1 ianuarie 2007, și dovada plății taxei

speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Într-adevăr, taxa

specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal (art. 214

1

- art. 214

3

), în

perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând

cu data de 1 iulie 2008.

Ca atare, judecătorul

cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate

prevederile art. 129 alin. (5) C.proC. civ.

Pe de altă parte,

deși recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a

procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre

aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești.

În fine, nici ultimul

motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

Art. 7 alin. (1) lit.

j) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1.501/2006 privind

procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de

circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea

permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente,

printre care, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără și dovada plății

taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Actul administrativ

unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea

dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația

pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de

referință.

Ordinul contestat nu

reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în

care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în

cererea de recurs.

În procedura

reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de

contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de

nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ

supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în

temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei

și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din

Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte,

verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de

nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile

legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

În speța de față,

instanța de control judiciar constată că recurenta invocă, în realitate,

executarea necorespunzătoare a unui act normativ.

De asemenea, Înalta

Curte reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii”, utilizată de

către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de

nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act

normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.

Prin urmare, având în

vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 1 iulie 2008 - se abrogă

art. 214

1

- art. 214

3

din Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal”, care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în

situația de față nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială,

stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de poluare pentru

autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În această ordine de

idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă

reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia

primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Pe de altă parte, se

cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din același act normativ,

potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să

înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe,

într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele

Administrației Fondului pentru Mediu.

Ca atare, față de

împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect

prevederile normative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr.

554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.N. împotriva Sentinței civile nr. 2114 din 18 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 august 2011.

Procesat

de GGC - NN