ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5367/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 12 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului P.F. și a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 lit. j) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor (M.A.I) nr. 1501/2006. Prin sentința nr. 4330 din 21 iunie 2011, Curtea de Apel București a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul P.F., în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Autovehicule și Ministerul Administrației și Internelor, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență că reclamantul nu invocă motive de nelegalitate a prevederilor art. 7 din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, ci de fapt critică modul în care pârâtul interpretează acest text, astfel că excepția de nelegalitate este neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P.F., care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. In motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată: 1) Prima instanță a dat o interpretare greșită actelor deduse judecății, deoarece nu a avut la dispoziție dosarul de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova și nu a solicitat emitentului acestora să prezinte documentația care a stat la baza întocmirii lor.

2) Curtea de Apel nu s-a pronunțat pe fondul excepției de nelegalitate cu care a fost investită, întrucât acesta viza art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 în raport cu prevederile Codului fiscal, act normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis. In concepția recurentului, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra legalității, ci doar asupra momentului până la care actul normativ rămâne în vigoare. Pe de altă parte, recurenta a arătat faptul că, prin adresa nr. 285783 din 2 iulie 2008 emisă de Ministerul de Finanțe - Direcția de Legislație în domeniul accizelor, s-a recomandat pârâtei ca „începând cu data de 1 iulie 2008, pentru autovehiculele uzate importate ce se înmatriculează pentru prima dată în România, persoana pe numele căreia se înmatriculează autovehiculul să facă dovada plății taxei de poluare, în conformitate cu prevederile O.U.G.

nr. 50/2008 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 686/2008", care are rolul de a suplini omisiunea din O.U.G. nr. 50/2008, dar care nu poate să țină loc de modificare legislativă a ordinului aflat în discuție. În opinia recurentului, taxa stipulată la art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 este rămasă fără temei legal din moment ce art. 214 1 – art. 214 C. fisc., în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit vreo modificare legislativă, în sensul de a se modifica cu „taxa de poluare", care are un alt temei juridic decât cel al predecesoarei sale. Intimatul Ministerul Administrației și Internelor a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat (filele 9-10 dosar).

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Astfel, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma a cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menționată, începând cu data de 1 ianuarie 2007, și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii. Într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 214 1 - art. 214 3 ), în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar și de O.U.G.

nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008. Ca atare, judecătorul cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Pe de altă parte, deși recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești. In fine, și ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat. Art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

1) Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință. Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.

În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Cu alte cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

In speța de față, instanța de control judiciar, în acord cu acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ. De asemenea, Înalta Curte reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare. Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 1 iulie 2008 - se abrogă art. 214 1 - art. 214 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G.

nr. 50/2008. În această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din același act normativ, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu. Ca atare, față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.F. împotriva sentinței nr. 4330 din data de 21 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2011.