ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1576/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 20

ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7

alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 și suspendarea judecării

cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Această excepție de

nelegalitate a fost invocată de reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâta Instituția

Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de

Conducere și Înmatriculări Autovehicule.

Instanța de

contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate

mai sus arătată a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a emitentului

actului administrativ unilateral cu caracter normativ litigios, respectiv

Ministerul Administrației și Internelor.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3509

din 17 mai 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a

constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul pentru

soluționarea acestuia la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut faptul că, în raport de prevederile

art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, judecătorul cauzei este și

judecătorul excepției. În speța de față, nu sunt aplicabile dispozițiile art.

12 C. proc. civ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 3906 din 12 iulie 2011, a stabilit competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal,

cu motivarea că instanța competentă să soluționeze excepția de nelegalitate

este instanța care are competența să analizeze și în fond legalitatea actului

administrativ.

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 570 din 08

noiembrie 2011, a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Ordinul M.A.I. nr.

1501/2006 a fost emis în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr.

195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Prevederea a cărei

legalitate este contestată stabilește documentele necesare la înmatricularea

permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menționată, începând

cu data de 1 ianuarie 2007, și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme

și autovehicule, stabilită potrivit legii.

În opinia instanței,

reclamantul nu invocă niciun motiv de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul

M.A.I. nr. 1501/2006, ci critică atitudinea autorității pârâte, pe care o

consideră abuzivă.

Mai mult decât atât,

prima instanță a subliniat faptul că dispoziția normativă dedusă judecății nu

stabilește obligația plății unei taxe cu ocazia înmatriculării unui

autovehicul, ci condiționează doar înmatricularea acestuia de depunerea

documentului care dovedește respectarea dispozițiilor legale ce reglementează

sistemul de taxare național.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul B.P., care a solicitat casarea acesteia

și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea căii

extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 6 - 9

C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire

la hotărârea judecătorească atacată:

1) Prima instanță a

dat o interpretare greșită actelor deduse judecății, deoarece nu a avut la

dispoziție dosarul de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova și nu a

solicitat emitentului acestora să prezinte documentația care a stat la baza

întocmirii lor.

2) Curtea de Apel nu

s-a pronunțat pe fondul excepției de nelegalitate cu care a fost învestită,

întrucât acesta viza art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006

în raport cu prevederile C. fisc., act normativ cu forță juridică superioară în

temeiul și în executarea căruia a fost emis.

În concepția

recurentului, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra

legalității, ci doar asupra momentului până la care actul normativ rămâne în

vigoare.

Pe de altă parte,

recurentul a arătat faptul că, prin adresa nr. 285783 din 2 iulie 2008 emisă de

Ministerul de Finanțe - Direcția de Legislație în domeniul accizelor, s-a

recomandat pârâtei ca „începând cu data de 1 iulie 2008, pentru autovehiculele

uzate importate ce se înmatriculează pentru prima dată în România, persoana pe

numele căreia se înmatriculează autovehiculul să facă dovada plății taxei de

poluare, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și a Normelor

metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 686/2008”, care are

ca rol să suplinească omisiunea din O.U.G. nr. 50/2008, dar care nu poate să

țină loc de modificare legislativă a ordinului aflat în discuție.

În opinia

recurentului, taxa stipulată la art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr.

1501/2006 este rămasă fără temei legal din moment ce dispozițiile art. 214

1

- art. 214

3

din C. fisc., în vigoare la acea dată, au fost abrogate,

iar ordinul nu a suferit vreo modificare legislativă, în sensul de a se modifica

cu „taxa de poluare”, care are un alt temei juridic decât cel al predecesoarei

sale.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, motivul de

recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în

condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma a

cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la

înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este

menționată, începând cu data de 1 ianuarie 2007, și dovada plății taxei

speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Într-adevăr, taxa

specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr.

571/2003 privind C. fisc. (art. 214

1

- art. 214

3

), în

perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând

cu data de 1 iulie 2008.

Ca atare, judecătorul

cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Pe de altă parte,

deși recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a

procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre

aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești.

În fine, nici ultimul

motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat.

Art. 7 alin. (1) lit.

j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării,

înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau

pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau

înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care,

începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale

pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Actul administrativ

unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea

dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația

pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de

referință.

Ordinul contestat nu

reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în

care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în

cererea de recurs.

În procedura

reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de

contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de

nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ

supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în

temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte,

verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de

nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile

legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

În speța de față,

instanța de control judiciar, în acord cu acord cu judecătorul fondului,

constată că recurenta invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui

act normativ.

De asemenea, Înalta

Curte reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii”, utilizată de

către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de

nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act

normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.

Prin urmare, având în

vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 1 iulie 2008 - se abrogă

art. 214

1

- art. 214

3

din Legea nr. 571/2003 privind C.

fisc.”, care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situația de

față nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială, stabilită potrivit

legii” este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de

prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În această ordine de

idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă

reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia

primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Pe de altă parte, se

cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din același act normativ,

potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să

înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe,

într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele

Administrației Fondului pentru Mediu.

Ca atare, față de

împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect

prevederile normative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr.

554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul B.P. împotriva Sentinței nr. 570/2011 din 8 noiembrie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 martie 2012.

Procesat de GGC - AS