ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5775/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3374 din 10 mai 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de Ministerul Administrației și Internelor, invocată de reclamantul A.F.D., în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule și Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Încheierea de la 18 ianuarie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006, având în vedere solicitarea expresă a reclamantului de soluționare a excepției de către Curtea de Apel București, în a cărei rază teritorială se află sediul emitentului ordinului ce constituie obiectul excepției de nelegalitate. În motivarea excepției, reclamantul a arătat că, prin dispozițiile criticate, i se cere să facă dovada plății taxei speciale de primă înmatriculare care era percepută în baza art. 214 1 - 214 3 din C. fisc., articole care au fost abrogate prin art. 14 din O.U.G.

nr. 50/2008. În opinia reclamantului, pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule i-a solicitat, în mod abuziv, să facă dovada achitării acestei taxe de poluare în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, de vreme ce art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul atacat nu prevede acest lucru, iar ordinul nu a suferit modificări în sensul înlocuirii acestei taxe speciale cu taxa de poluare. A mai susținut reclamantul că adresa nr. 285783 din 02 iulie 2008 emisă de Ministerul Finanțelor - Direcția de legislație în domeniul accizelor, prin care se recomandă pârâtei ca, începând cu data de 01 iulie 2008, pentru autovehiculele uzate importate care se înmatriculează pentru prima oară în România, persoana pe numele căreia se înmatriculează autovehiculul să facă dovada plății taxei de poluare, conform O.U.G.

nr. 50/2008 și Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 686/2008, nu ține loc de modificare legislativă a ordinului menționat, cu atât mai mult cu cât acesta nu îi este opozabil. Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, având în vedere că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate forma obiect al excepției de nelegalitate doar actul administrativ cu caracter individual, or Ordinul nr. 1501/2006 este un act administrativ cu caracter normativ.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată, întrucât ordinul nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, arătând că dispozițiile din ordin cu privire la care a fost invocată excepția se referă la o taxă stabilită potrivit legii, adică reglementată de o altă normă legală, nefăcând trimitere la un anume act normativ, ci la întreg ansamblul normativ în vigoare. Pârâtul a mai arătat că ordinul nu aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale la care reclamantul face referire, conținând în mod exclusiv reglementări privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, aplicabile tuturor cetățenilor României.

Analizând cu precădere excepția de inadmisibilitate, instanța a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004 se referă la actul administrativ unilateral, fără a face distincție între actul cu caracter normativ și actul cu caracter individual, astfel că dispozițiile celor două texte ale aceluiași articol este necesar a fi interpretate conform principiului de drept care impune ca legea să fie interpretată și aplicată în sensul de a produce efecte juridice. De asemenea, instanța a avut în vedere soluția de principiu adoptată pentru unificarea practicii de către judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în anul 2008, conform căreia este admisibilă excepția de nelegalitate având ca obiect un act administrativ cu caracter normativ.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că excepția de nelegalitate invocată cu privire la dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor este neîntemeiată. Instanța a reținut că ordinul atacat a fost emis în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G.

nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și stabilește documentele necesare realizării operațiunilor de înmatriculare a vehiculelor, autorizare provizorie de circulație și pentru probe a acestora, precum și în cazul radierii acestora, precum și faptul că dispozițiile considerate nelegale de către reclamant se referă la documentul reprezentat de dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii, document ce trebuie prezentat începând cu data de 01 ianuarie 2007. Instanța a constatat că în ordin este folosită noțiunea de taxă specială potrivit legii, stabilirea în concret a taxei ce trebuie plătită pentru înmatriculare făcându-se prin raportare la momentul la care se solicită înmatricularea, fiind vorba despre taxa reglementată de art. 214 1 - 214 3 C. fisc., denumită taxă specială de primă înmatriculare de la data de 01 ianuarie 2007 și până la intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 50/2008, iar ulterior acestui moment, este vorba despre taxa de poluare. În consecință, instanța a apreciat că ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008, taxa specială la care se referă art. 7 alin. (1) lit. j) din ordin este chiar taxa de poluare. S-a mai reținut de către instanță că, în motivarea excepției, reclamantul face referire la O.U.G. nr. 50/2008, susținând că în mod abuziv i se solicită să facă dovada plății taxei de poluare, toate criticile de nelegalitate raportându-se la taxa de poluare, singura mențiune legată de Codul fiscal fiind aceea că au fost abrogate dispozițiile art. 214 1 - 214 3 C. fisc., precum și faptul că în întâmpinare se exprimă punctul de vedere conform căruia taxa stipulată la art. 7 alin. (1) lit. j) a rămas fără temei legal, din moment ce art. 214 1 - 214 3 C. fisc., în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit modificare legislativă în sensul de a se modifica cu taxa de poluare.

Instanța a apreciat că acest punct de vedere nu poate fi reținut, întrucât ordinul nu se referă în mod expres la taxa specială de primă înmatriculare reglementată de Codul fiscal, ci la o taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, aceasta fiind, ulterior abrogării art. 214 1 - 214 3 C. fisc., taxa de poluare. S-a apreciat că nu poate fi reținută nelegalitatea ordinului pe considerentul că îi îngrădește reclamantului dreptul de folosință asupra autovehiculului, obligându-l la prezentarea dovezii plății taxei de poluare, în condițiile în care această taxă este instituită de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 și nu de prevederile ordinului pe care le contestă. Cât privește aspectul nelegalității O.U.G.

nr. 50/2008 prin raportare la prevederile comunitare, instanța a constatat că acesta nu poate fi analizat cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate, având în vedere că pentru a se pronunța asupra excepției, instanța are de verificat legalitatea ordinului prin prisma dispozițiilor legale în temeiul și pentru executarea cărora a fost emis. Astfel, instanța de fond a apreciat că nu are de examinat în prezenta cauză conformitatea actului normativ care reglementează taxa de poluare cu dreptul comunitar, analizarea acestei conformități fiind de competența instanței care soluționează litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate. Împotriva Sentinței civile nr. 3374 din 10 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.F.D., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Printr-o primă critică din recurs, recurentul susține că instanța de fond a realizat o interpretare greșită a actelor deduse judecății, deoarece s-a pronunțat în lipsa dosarului de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova și care conținea mai multe înscrisuri necesare soluționării cauzei și nu a solicitat emitentului actului să depună la dosar toată documentația care a stat la baza emiterii ordinului. Printr-o a doua critică de recurs, recurentul afirmă că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât a făcut referire la art. 7 alin. (1) lit. 7 din ordin, iar nu la dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul respectiv, precum și faptul că instanța în mod eronat nu a înțeles că excepția de nelegalitate a fost invocată în raport cu dispozițiile din Codul fiscal, din cuprinsul căruia au fost abrogate prevederile art. 214 1 - art. 214 3 , care reprezentau temeiul juridic al art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul contestat.

Mai susține recurentul că instanța în mod greșit nu a reținut faptul că dispozițiile contestate din ordin au fost emise în temeiul și în executarea art. 214 1 - art. 214 3 din Codul fiscal, care ulterior au fost abrogate, astfel că prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) au rămas fără suport legal, iar O.U.G. nr. 50/2008 nu este un act normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia să fi fost emis Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006. Recurentul reia susținerile referitoare la existența unui vid legislativ deoarece O.U.G. nr. 50/2008 nu a prevăzut expres faptul că se modifică denumirea taxei prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006, iar adresa Ministerului Finanțelor nr. 285783 din 02 iulie 2008 nu reprezintă o modificare adusă ordinului respectiv.

În esență, recurentul reia susținerile referitoare la faptul că, ulterior abrogării dispozițiilor art. 214 1 - art. 214 3 din Codul fiscal, taxa prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 a rămas fără temei legal. Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefundat, pentru următoarele considerente. Astfel, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., este nefondat, în condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma a cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menționată, începând cu data de 01 ianuarie 2007, și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii. Într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 214 1 - art. 214 3 ), în perioada 01 ianuarie 2007 - 01 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 01 iulie 2008. Ca atare, judecătorul cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. Pe de altă parte, deși recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești. În fine, și ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat. În cauză a fost invocată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j din Ordinul nr. 1501/2006 emis de Ministerul Administrației și Internelor.

Dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 01 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii. Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință.

Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs. În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt. În speța de față, instanța de control judiciar, în acord cu acord cu judecătorul fondului, constată că recurentul invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ. De asemenea, Înalta Curte reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii”, utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.

Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 01 iulie 2008 - se abrogă art. 214 1 - art. 214 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal”, care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008. În această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 din această ultimă reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din aceeași ordonanță de urgență, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu. Asupra susținerilor reclamantului referitoare la incompatibilitatea dintre prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și dreptul european, prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, este competentă a se pronunța instanța învestită cu litigiul în fond, întrucât analiza efectuată de instanța de contencios administrativ în soluționarea excepției de nelegalitate este limitată la verificarea legalității actului administrativ în raport cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ. La pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de Decizia nr. 3248 din 3 iunie 2011, Decizia nr. 3350 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 3895 din 12 iulie 2011, Decizia nr. 3896 din 12 iulie 2011 și Decizia nr. 5023 din 28 octombrie 2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de A.F.D. împotriva Sentinței civile nr. 3374 din 10 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.