ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 816/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 816/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Cererea din 15 aprilie 2011 formulată de
R.P., reclamant în Dosarul Curții Apel Craiova, secția de contencios
administrativ și fiscal nr. 11313/95/2010 s-a invocat excepția de nelegalitate
a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006 emis de
Ministerul Administrației și Internelor, în raport de prevederile Codului
fiscal și cele ale art. 44 din Constituția României.
În motivarea
excepției, reclamantul a s-a arătat că prin dispozițiile criticate i se cere să
facă dovada plății taxei speciale de primă înmatriculare care era percepută în
baza art. 214
1
- 214
3
C. fisc., articole abrogate prin
art. 14 din O.G. nr. 50/2008.
Reclamantul a mai
susținut că solicitarea taxei este abuzivă atâta vreme cât în art. 7 alin. (1)
lit. j) din Ordinul sus-menționat nu este prevăzut acest lucru, iar ordinul nu
a suferit modificări în sensul înlocuirii taxei speciale cu taxa de poluare.
Cât privește Adresa
Ministerului Finanțelor nr. 285783 din 2 iulie 2008, s-a arătat că nu ține loc
de modificare legislativă a ordinul menționat, care nu îi este opozabil.
Curtea de Apel
Craiova Secția de contencios administrativ și fiscal prin Sentința civilă nr.
525 din 27 octombrie 2011, a respins excepția de nelegalitate invocată de
reclamant în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor
și Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim
Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța a reținut că ceea ce invocă titularul excepției de
nelegalitate nu constituie o cauză de nulitate a actului administrativ
unilateral cu caracter normativ ci o interpretare a noțiunii de „taxă specială
pentru autoturisme și autovehicule datorată, potrivit legii”.
Ca natură juridică,
taxa de poluare constituie o taxă specială iar noțiunea de taxă datorată
„potrivit legii” are o interpretare extensivă ce include atât legea cât și alte
acte normative.
Concluzionând,
instanța de fond reține că dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) îndeplinesc
cerința de conformitate față de dispozițiile art. 44 din Constituție astfel că
excepția de nelegalitate invocată este neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca
atare.
Împotriva acestei
sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul
R.P., care a susținut următoarele motive de casare:
- Instanța a fost în
eroare și nu a observat că recurentul invocă excepția de nelegalitate în raport
cu Codul fiscal în vigoare din care au fost abrogate art. 214
1
- 214
3
care erau temeiul juridic al art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1.501/2006,
care nu a suferit modificări legislative.
- Actul administrativ
contestat produce efecte juridice de sine stătătoare, se circumscrie definiției
actului administrativ dat de Legea nr. 554/2004 și îi sunt incidente
dispozițiile art. 4 din aceeași lege.
- Taxa specială
stipulată expres la lit. j) este rămasă fără temei legal din moment ce
dispozițiile art. 214
1
- 214
3
din Codul fiscal în vigoare
la acea dată au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit modificări legislative,
în sensul de a se modifica cu „taxa de poluare” care are un alt temei juridic
decât al predecesoarei ei.
O.U.G. nr. 50/2000
este nelegală și în raport de dreptul intern, pentru că nicio ordonanță de
urgență nu poate modifica Codul fiscal, întrucât acesta nu poate fi modificat
decât printr-o lege.
Examinând cauza prin
prisma criticilor formulate și a prevederilor art. 304
1
C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat .
Astfel, motivul de
recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în
condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma a
cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la
înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este
menționată, începând cu data de 01 ianuarie 2007, și dovada plății taxei
speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.
Într-adevăr, taxa
specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal (art. 214
1
- art. 214
3
), în
perioada 01 ianuarie 2007 - 01 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008,
începând cu data de 01 iulie 2008.
Ca atare, judecătorul
cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate
prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Pe de altă parte,
deși recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a
procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre
aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești.
În fine, și ultimul
motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.
Dispozițiile art. 7
alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr.
1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și
eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor
prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează
în baza unor documente, printre care, începând cu data de 01 ianuarie 2007, se
numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule,
stabilită potrivit legii.
Actul administrativ
unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea
dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația
pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de
referință.
Ordinul contestat nu
reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în
care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în
cererea de recurs.
În procedura
reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios
administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este
abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu
actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea
cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a
actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin.
(3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative.
Cu alte cuvinte,
verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de
nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile
legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.
În speța de față,
instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că
recurentul invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act
normativ.
De asemenea, Înalta
Curte reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii”, utilizată de
către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de
nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act
normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.
Prin urmare, având în
vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data
intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 01 iulie 2008 - se
abrogă art. 214
1
- art. 214
3
din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal”, care reglementau taxa specială de primă înmatriculare,
în situația de față nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială,
stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de poluare pentru
autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
În această ordine de
idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 din
această ultimă reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine
cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pe de altă parte, se
cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din aceeași ordonanță de
urgență, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care
intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea
acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului
pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.
Așa cum corect a
reținut instanța de fond, asupra susținerilor reclamantului referitoare la
incompatibilitatea dintre prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și dreptul european,
prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, este
competentă a se pronunța instanța învestită cu litigiul în fond, întrucât
analiza efectuată de instanța de contencios administrativ în soluționarea
excepției de nelegalitate este limitată la verificarea legalității actului
administrativ în raport cu actele normative cu forță juridică superioară în
temeiul și în executarea cărora a fost emis.
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea
sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304
1
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de R.P. împotriva Sentinței civile nr. 525 din 27 octombrie 2011 a
Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM