ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 816/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea din 15 aprilie 2011 formulată de

R.P., reclamant în Dosarul Curții Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal nr. 11313/95/2010 s-a invocat excepția de nelegalitate

a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1.501/2006 emis de

Ministerul Administrației și Internelor, în raport de prevederile Codului

fiscal și cele ale art. 44 din Constituția României.

În motivarea

excepției, reclamantul a s-a arătat că prin dispozițiile criticate i se cere să

facă dovada plății taxei speciale de primă înmatriculare care era percepută în

baza art. 214

1

- 214

3

C. fisc., articole abrogate prin

art. 14 din O.G. nr. 50/2008.

Reclamantul a mai

susținut că solicitarea taxei este abuzivă atâta vreme cât în art. 7 alin. (1)

lit. j) din Ordinul sus-menționat nu este prevăzut acest lucru, iar ordinul nu

a suferit modificări în sensul înlocuirii taxei speciale cu taxa de poluare.

Cât privește Adresa

Ministerului Finanțelor nr. 285783 din 2 iulie 2008, s-a arătat că nu ține loc

de modificare legislativă a ordinul menționat, care nu îi este opozabil.

Curtea de Apel

Craiova Secția de contencios administrativ și fiscal prin Sentința civilă nr.

525 din 27 octombrie 2011, a respins excepția de nelegalitate invocată de

reclamant în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor

și Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim

Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că ceea ce invocă titularul excepției de

nelegalitate nu constituie o cauză de nulitate a actului administrativ

unilateral cu caracter normativ ci o interpretare a noțiunii de „taxă specială

pentru autoturisme și autovehicule datorată, potrivit legii”.

Ca natură juridică,

taxa de poluare constituie o taxă specială iar noțiunea de taxă datorată

„potrivit legii” are o interpretare extensivă ce include atât legea cât și alte

acte normative.

Concluzionând,

instanța de fond reține că dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) îndeplinesc

cerința de conformitate față de dispozițiile art. 44 din Constituție astfel că

excepția de nelegalitate invocată este neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca

atare.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul

R.P., care a susținut următoarele motive de casare:

- Instanța a fost în

eroare și nu a observat că recurentul invocă excepția de nelegalitate în raport

cu Codul fiscal în vigoare din care au fost abrogate art. 214

1

- 214

3

care erau temeiul juridic al art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1.501/2006,

care nu a suferit modificări legislative.

- Actul administrativ

contestat produce efecte juridice de sine stătătoare, se circumscrie definiției

actului administrativ dat de Legea nr. 554/2004 și îi sunt incidente

dispozițiile art. 4 din aceeași lege.

- Taxa specială

stipulată expres la lit. j) este rămasă fără temei legal din moment ce

dispozițiile art. 214

1

- 214

3

din Codul fiscal în vigoare

la acea dată au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit modificări legislative,

în sensul de a se modifica cu „taxa de poluare” care are un alt temei juridic

decât al predecesoarei ei.

O.U.G. nr. 50/2000

este nelegală și în raport de dreptul intern, pentru că nicio ordonanță de

urgență nu poate modifica Codul fiscal, întrucât acesta nu poate fi modificat

decât printr-o lege.

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat .

Astfel, motivul de

recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în

condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma a

cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la

înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este

menționată, începând cu data de 01 ianuarie 2007, și dovada plății taxei

speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Într-adevăr, taxa

specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal (art. 214

1

- art. 214

3

), în

perioada 01 ianuarie 2007 - 01 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008,

începând cu data de 01 iulie 2008.

Ca atare, judecătorul

cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Pe de altă parte,

deși recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a

procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre

aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești.

În fine, și ultimul

motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

Dispozițiile art. 7

alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr.

1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și

eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor

prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează

în baza unor documente, printre care, începând cu data de 01 ianuarie 2007, se

numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule,

stabilită potrivit legii.

Actul administrativ

unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea

dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația

pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de

referință.

Ordinul contestat nu

reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în

care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în

cererea de recurs.

În procedura

reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios

administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este

abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu

actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea

cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a

actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte,

verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de

nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile

legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

În speța de față,

instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că

recurentul invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act

normativ.

De asemenea, Înalta

Curte reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii”, utilizată de

către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de

nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act

normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.

Prin urmare, având în

vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 01 iulie 2008 - se

abrogă art. 214

1

- art. 214

3

din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal”, care reglementau taxa specială de primă înmatriculare,

în situația de față nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială,

stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de poluare pentru

autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În această ordine de

idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 din

această ultimă reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine

cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Pe de altă parte, se

cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din aceeași ordonanță de

urgență, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care

intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea

acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului

pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.

Așa cum corect a

reținut instanța de fond, asupra susținerilor reclamantului referitoare la

incompatibilitatea dintre prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și dreptul european,

prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, este

competentă a se pronunța instanța învestită cu litigiul în fond, întrucât

analiza efectuată de instanța de contencios administrativ în soluționarea

excepției de nelegalitate este limitată la verificarea legalității actului

administrativ în raport cu actele normative cu forță juridică superioară în

temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea

sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de R.P. împotriva Sentinței civile nr. 525 din 27 octombrie 2011 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM