ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5979/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5979/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4358 din 22 iunie

2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a

dispozițiilor art. 7 lit. j) din Ordinul ministrului administrației și

internelor nr. 1501/2006, invocată de reclamantul H.C., în contradictoriu cu

pârâții Instituția Prefectului Județului Gorj, Serviciul Public Comunitar Regim

Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule și Ministerul Administrației

și Internelor.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

În motivarea

excepției reclamantul a arătat că, prin dispozițiile criticate, i se cere să

facă dovada plății taxei speciale de primă înmatriculare care era percepută în

baza art. 214

1

- 214

3

din C. fisc., articole care au fost

abrogate prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008.

În opinia

reclamantului, pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public

Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule i-a

solicitat, în mod abuziv, să facă dovada achitării acestei taxe de poluare în

temeiul O.U.G. nr. 50/2008, de vreme ce art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul

atacat nu prevede acest lucru, iar ordinul nu a suferit modificări în sensul înlocuirii

acestei taxe speciale cu taxa de poluare.

Pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în

principal, respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă, cu motivarea

că actul atacat este un act administrativ cu caracter normativ, iar, potrivit

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pot fi contestate în procedura

excepției de nelegalitate numai actele administrative cu caracter individual.

Cu privire la

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, Curtea de Apel a reținut

că și actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot constitui

obiect al excepției de nelegalitate, în raport cu dispozițiile art. 4 din Legea

nr. 554/2004, care nu exclude în mod expres posibilitatea analizării pe această

cale procedurală a legalității unui act administrativ cu caracter normativ, iar

interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor legii contenciosului

administrativ impune concluzia admisibilității analizării legalității unui act

administrativ normativ.

Pe fondul excepției

de nelegalitate, Curtea de apel a reținut, în esență, că, la baza emiterii

ordinului, au stat prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind

circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A reținut instanța și că abrogarea, prin O.U.G. nr. 50/2008, a dispozițiilor

art. 214

1

- art. 214

3

din C. fisc., care au impus

obligația plății taxei de primă înmatriculare, înlocuind-o cu obligația plății

taxei de poluare la prima înmatriculare pe teritoriul României a autoturismelor

importate de ocazie, nu are nicio relevanță sub aspectul legalității

dispozițiilor criticate pe calea excepției de nelegalitate, având în vedere

caracterul general al enunțului acestora, nefăcându-se referire la un act

normativ special, prin identificarea acestuia, respectiv la denumirea acestei

taxe, de poluare ori de primă înmatriculare, ci instituind drept obligație

pentru înmatriculare obligația proprietarului de a face dovada plății taxei

speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Interpretarea pe care

reclamantul o realizează cu privire la temeiul invocat de către pârâta din

dosarul de fond asupra obligației privind plata taxei speciale de poluare nu

poate avea o relevanță asupra legalității acestui act administrativ normativ,

având în vedere că privește perioada ulterioară adoptării acestui ordin,

respectiv adoptarea O.U.G. nr. 50/2008, legalitatea actului criticat putând fi

verificată prin raportare exclusivă la momentul adoptării acestuia, respectiv

cu referire la actele normative cu forță juridică superioară în vigoare la

momentul adoptării acestuia.

Prin urmare, Curtea

de Apel a reținut că prevederile criticate nu contravin dispozițiilor art. 44

din Constituția României privitoare la garantarea și protejarea dreptului de

proprietate privată, întrucât dispozițiile din ordin nu au relevanță asupra

modului în care reclamantul își poate exercita dreptul de proprietate asupra

autoturismului, iar art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția

europeană a drepturilor omului atribuie statului posibilitatea instituirii unor

taxe și impozite cu respectarea principiului proporționalității și legalității.

Pe de altă parte,

instanța a reținut că succesiunea actelor normative cu putere de lege care au

instituit obligația plății unei taxe la prima înmatriculare a autoturismelor

importate de ocazie nu poate avea relevanță asupra legalității unor acte

administrative cu caracter normativ anterioare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul D.G., invocând motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 din

C. proc.

civ.

Printr-o primă

critică din recurs, recurentul susține că instanța de fond a realizat o

interpretare greșită a actelor deduse judecății, deoarece s-a pronunțat în

lipsa dosarului de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova și care conținea

mai multe înscrisuri necesare soluționării cauzei și nu a solicitat emitentului

actului să depună la dosar toată documentația care a stat la baza emiterii

ordinului.

Printr-o a doua

critică de recurs, recurentul afirmă că instanța de fond a făcut o aplicare

greșită a legii, întrucât a făcut referire la art. 7 alin. (1) lit. 7 din

ordin, iar nu la dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul respectiv,

precum și faptul că instanța în mod eronat nu a înțeles că excepția de

nelegalitate a fost invocată în raport cu dispozițiile din C. fisc., din

cuprinsul căruia au fost abrogate prevederile art. 214

1

- art. 214

3

,

care reprezentau temeiul juridic al art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul

contestat.

Mai susține

recurentul că instanța în mod greșit nu a reținut faptul că dispozițiile

contestate din ordin au fost emise în temeiul și în executarea art. 214

1

- art. 214

3

din C. fisc., care ulterior au fost abrogate, astfel că

prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) au rămas fără suport legal, iar O.U.G. nr.

50/2008 nu este un act normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în

executarea căruia să fi fost emis Ordinul ministrului administrației și

internelor nr. 1501/2006.

Recurentul reia

susținerile referitoare la existența unui vid legislativ deoarece O.U.G. nr.

50/2008 nu a prevăzut expres faptul că se modifică denumirea taxei prevăzute de

art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor

nr. 1501/2006, iar adresa Ministerului Finanțelor nr. 285783 din 02 iulie 2008

nu reprezintă o modificare adusă ordinului respectiv.

În esență, recurentul

reia susținerile referitoare la faptul că, ulterior abrogării dispozițiilor

art. 214

1

- art. 214

3

din C. fisc., taxa prevăzută de art. 7 alin.

(1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006

a rămas fără temei legal.

Pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor a depus întâmpinare prin care solicită respingerea

recursului, ca nefondat.

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Astfel, motivul de

recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în

condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma a

cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la

înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este

menționată, începând cu data de

01

ianuarie

2007, și dovada

plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit

legii.

Într-adevăr, taxa specială

pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind

C. fisc. (art. 214

1

- art. 214

3

), în perioada 01 ianuarie

2007 - 01 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 01

iulie 2008.

Ca atare, judecătorul

cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate prevederile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Pe de altă parte, deși

recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 din C. proc. civ., nu a procedat

la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive

de modificare a hotărârii judecătorești.

În fine, și ultimul motiv

de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

Dispozițiile art. 7

alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006

privind procedura înmatriculării,

înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau

pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea

temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de

01 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și

autovehicule, stabilită potrivit legii.

Actul administrativ unilateral

cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative

ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată,

în forma în vigoare în perioada de referință.

Ordinul contestat nu reglementează

instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă

constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.

În procedura reglementată

de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ învestită

cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța

actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică

superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte, verificarea

legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate,

presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin

raportare la o situație de fapt.

În speța de față, instanța

de control judiciar, în acord cu acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta

invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ.

De asemenea, Înalta Curte

reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii”, utilizată de către legiuitor

în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă,

adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ

în vigoare.

Prin urmare, având în

vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data intrării

în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 01 iulie 2008 - se abrogă art. 214

1

- art. 214

3

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.”, care reglementau

taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ,

întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de

poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În această ordine de idei,

trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 din această

ultimă reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia

primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Pe de altă parte, se cuvine

a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din aceeași ordonanță de urgență,

potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze

autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct

deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru

Mediu.

Asupra susținerilor reclamantului

referitoare la incompatibilitatea dintre prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și dreptul

european, prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, este

competentă a se pronunța instanța învestită cu litigiul în fond, întrucât analiza

efectuată de instanța de contencios administrativ în soluționarea excepției de nelegalitate

este limitată la verificarea legalității actului administrativ în raport cu actele

normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost

emis.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinței

potrivit art. 20 alin. ((3) din Legea n.554/2004 sau art. 304

1

C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de D.G.,

împotriva sentinței civile nr. 4358 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie

2011.