ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3977/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3977/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra conflictului negativ
de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.Obiectul excepției de
nelegalitate
La data de 06 ianuarie
2011, O.C., în calitate de intimat-reclamant în Dosarul nr. 6915/95/2010 al Curții
de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor
art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de Ministerul
Administrației și Internelor, raportat la prevederile C. fisc. și cele ale art.
44 Constituția României.
În motivarea excepției
de nelegalitate, reclamantul a susținut că, prin dispozițiile criticate, i se cere
să facă dovada plății taxei speciale de primă înmatriculare, care era percepută
în baza art. 214
1
–214
3
C. fisc., articole abrogate prin
art. 14 O.U.G. nr. 50/2008.
În opinia reclamantului,
instituția intimată a solicitat în mod abuziv să facă dovada plății taxei de poluare
prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008, în condițiile în care în art. 7 alin. (1) lit.
j) Ordinul nr. 1501/2006 nu este prevăzut acest lucru, iar Ordinul nu a suferit
modificări în sensul înlocuirii taxei speciale cu taxa de poluare.
2.Hotărârile care au generat
conflictul negativ de competență
Prin încheierea de ședință
din data de 14 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal, a admis cererea formulată de către intimatul-reclamant O.C., în contradictoriu
cu recurenta-pârâtă Instituția Prefectului Județului Gorj - S.P.C.R.P.C.Î.A., a
sesizat Curtea de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a
art. 7 lit. j) Ordinul nr. 1501/2006 al Ministerului Administrației și
Internelor și a suspendat judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției
de nelegalitate.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța, constatând că de actul administrativ atacat ca nelegal - Ordinul
nr. 1501/2006, art. 7 alin. (1) - depinde soluționarea litigiului, fiind întrunite
condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, a avut în vedere opțiunea
reclamantului, în sensul că instanța competentă cu soluționarea excepției de nelegalitate
este instanța de contencios administrativ de la sediul emitentului actului administrativ
ce formează obiectul excepției de nelegalitate, în temeiul art. 10 din Legea
nr. 554/2004.
Prin sentința civilă
nr. 2952 din 13 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a excepției de nelegalitate
invocată de reclamantul O.C. în favoarea Curții de Apel Craiova, a constatat ivit
conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ
de competență.
Pentru a pronunța această
hotărâre, Curtea de Apel București a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile
art. 12 din C. proc. civ., întrucât opțiunea reclamantului de a alege între mai
multe instanțe deopotrivă competente există doar pentru acțiunea de fond, nu și
pentru excepția de nelegalitate.
Totodată, s-a arătat în
considerentele sentinței că art. 10 alin. (3) Legea nr. 554/2004 este extrem de
clar atunci când stabilește competența teritorială alternativă, limitând dreptul
de opțiune la domiciliul reclamantului, respectiv al pârâtului, iar în cauză nici
reclamantul, nici pârâtul nu au domiciliul, respectiv sediul, în raza Curții de
Apel București.
Curtea a reținut și faptul
că Ministerul Administrației și Internelor, probabil în considerarea căruia s-a
procedat la trimiterea excepției de nelegalitate Curții de Apel București, nu este
parte în proces, fiind citat în cauză doar în calitate de emitent al actului, conform
art. 4 alin. (2) Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra conflictului negativ de competență
Argumente de fapt și
de drept relevante
Înalta Curte,
constatând îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C.
proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile
legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de
soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În cauza supusă dezbaterii,
a fost invocată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j)
Ordinul nr. 1501/2006 emis de Ministerul Administrației și Internelor.
Excepția de nelegalitate
reprezintă un incident procesual ce se soluționează în conformitate cu dispozițiile
art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora:
„
1)
Legalitatea
unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii
acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție,
din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând
că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin
încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă
cauza. Î
ncheierea
de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi
de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată
odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în
fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ
competentă să o soluționeze”
Din prevederile menționate
mai sus, rezultă că,
în
cazul în care instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate constată
că de actul administrativ vizat depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează,
prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă, respectiv
instanța
de contencios administrativ competentă material să soluționeze excepția, în raport
cu prevederile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004.
Astfel, instanța
competentă să soluționeze excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ,
astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. f) Legea nr. 554/2004, respectiv
instanța competentă să soluționeze în fond legalitatea actului administrativ.
Din punct de vedere al
competenței materiale, instanța competentă să soluționeze excepția de nelegalitate
poate fi tribunalul sau curtea de apel, în funcție de emitentul actului administrativ
atacat, autoritate publică locală sau centrală, conform art. 10 alin. (1) Legea
nr. 554/2004.
Astfel, întrucât obiectul
excepției de nelegalitate invocate îl reprezintă prevederile Ordinului nr. 1501/2006
emis de Ministerul Administrației și Internelor, care este o autoritate publică
centrală, competența materială aparține curții de apel, ca instanță competentă material
să soluționeze în fond legalitatea actului administrativ.
Este adevărat că, potrivit
dispozițiilor art. 10 alin. (3) Legea nr. 554/2004, competența teritorială în cauzele
de contencios administrativ este alternativă, reclamantul având posibilitatea de
a se adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului
și că, în speță, intimatul-reclamant și-a exercitat acest drept de opțiune prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 6915/95/2010, însă aceste
dispoziții nu se aplică în cauza de față, în ceea ce privește competența de soluționare
a excepției de nelegalitate.
În conformitate cu prevederile
art. 4 Legea nr. 554/2004, pentru ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat
excepția de nelegalitate este cea competentă a o soluționa, aceasta este obligată
a se pronunța asupra excepției invocate.
Într-o astfel de ipoteză
nu mai devine operant caracterul alternativ al competenței teritoriale, statuat
de alin. (3) al art. 10 Legea nr. 554/2004, mai exact, autorul excepției nu are
dreptul de a alege între instanța de la domiciliul său și instanța în a cărei rază
teritorială se află sediul pârâtului (emitentul actului), astfel cum se prevede
în cazul cererii de chemare în judecată întemeiată pe art. 1 alin. (1) Legea
nr. 554/2004.
O astfel de soluție dă
expresie nu doar principiului celerității soluționării cauzelor de contencios administrativ,
dar este de natură a eficientiza însuși actul de judecată, între altele și prin
împiedicarea efectuării cheltuielilor aferente transmiterii cauzelor de la o instanță
la alta, în condițiile în care instanța în fața căreia s-a invocat excepția de nelegalitate
era cea competentă a o soluționa.
Este evident faptul că
reclamantul a ales ca instanța de la domiciliul său să judece cererea de chemare
în judecată, respectiv Tribunalul Gorj, iar, datorită acestei opțiuni, Curtea de
Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, este competentă material
să soluționeze recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Gorj
și tot Curtea de Apel Craiova este competentă material și teritorial să soluționeze
excepția de nelegalitate invocată de intimatul-reclamant în fața instanței de recurs.
Temeiul legal al regulatorului
de competență
Având în vedere considerentele
expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.
civ., Înalta Curte, reținând că excepția de nelegalitate invocată în prezenta cauză
vizează un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv Ministerul
Administrației și Internelor, iar potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a, coroborat
cu art. 2 alin. (1) lit. f) Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare
a acestei excepții aparține curții de apel, față de dispozițiile art. 4 alin. (1)
din același act normativ, va stabili competența de soluționare a excepției de nelegalitate
în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei
privind pe reclamantul O.C. și pe pârâții Instituția Prefectului Gorj - S.P.C.R.P.C.Î.A.
și Ministerul Administrației și Internelor, în favoarea Curții de Apel Craiova,
secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 august
2011.