ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1719/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1719/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin încheierea din 29 februarie 12, în Dosarul

nr. 14197/63/2011, s-a sesizat secția contencios administrative și fiscal,

a Curtii de Apel Craiova, pentru soluționarea excepției de nelegalitate formulata

de reclamantul R.D., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la

data de 14 martie 2012. Instanța a dispus stabilirea cadrului procesual prin

introducerea în cauză a emitentului actului administrativ contestat.

In motivarea

excepției de nelegalitate, reclamantul a arătat că normele metodologice,

respectiv pct. 18 din Titlul 9

2

al H.G. nr. 150/2011, adăuga

sintagma asupra întregului venit, față de dispozițiile legale art. 296

alin (9) din C. fisc. modificat prin O.U.G. nr. 117/2010.

Ministerul Finanțelor

Publice a depus cerere de intervenție in interesul Guvernului României, iar la

termenul din 25 mai 12 s-a admis in principiu cererea de intervenție accesorie

și s-au pus în discuția parților excepțiile procesuale invocate de

pârâți prin întâmpinările formulate în cauză.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 617

pronunțată la data de 1 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de

reclamantul R.D. și a constatat nelegalitatea pct. 18 din Titlul 9

2

al

H.G. nr. 150/2011. totodată, a respins cererea de intervenție accesorie

formulată de Ministerul Finanțelor Publice în interesul Guvernului României.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În

cauză, Curtea a fost investită cu soluționarea excepției de nelegalitate a

prevederilor cuprinse la

pct. 18 din Titlul 9

2

al H.G. nr. 150/2011

, în raport cu dispozițiile art.

296/9 din C.  fisc.

modificat prin O.U.G. nr. 117/2010

, excepție invocată

reclamant in Dosarul nr. 14197/63/2011, fiind, în acest sens, abilitata sa

verifice doar concordanta actului administrativ supus analizei sale cu actele

normative cu forța juridică superioară în temeiul și în executarea cărora

a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a

actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4

alin (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Astfel,

prima instanță a observat că actul administrativ atacat în prezenta cauză

a fost emis în temeiul și în executarea C. fisc. modificat prin

O.U.G. nr. 117/2010- art.

296 alin. (9), care este actul normativ cu forța juridica superioara.

În

interpretarea

art.

296 alin. (

9)

C. fisc. și a

normelor metodologice,

emise în aplicarea și executarea acestui text de lege, instanța a

reținut că doar pensiile care depășesc plafonul de 740 lei sunt supuse

reținerii contribuției către F.N.U.A.S.S. și contribuția se calculează

numai pe veniturile care depășesc plafonul de 740 lei, fara a scădea pensia sub

acest prag valoric.

Astfel,

normele metodologice,

pct. 18 din Titlul 9

2

al H.G. nr. 150/2011,

act administrativ cu forța juridica inferioara C. fisc., stabilesc în mod

evident că modul de calcul al contribuției către F.N.U.A.S.S. se realizează

asupra întregului venit din pensii, nu numai a diferenței care depaseste pragul

valoric de 750 lei,

în acest sens înscriindu-se si Deciziile nr.

223 si 224/2012 ale Curții Constituționale, î

n jurisprudența căreia s-a

stabilit că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională,

rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor

sau categoriilor de cetățeni. Curtea Constituțională a arătat ca s-a ajuns la

situația ca sarcina fiscală să nu fie nici rezonabilă și nici echitabilă în

privința pensiilor al căror cuantum atrage plata totală sau parțială a

contribuției de asigurări sociale de 5,5% din cuantumul pensiei în raport cu

pensiile mai mici de 740 lei, care sunt scutite total de la plata contribuției

menționate. Or, având în vedere că aceste contribuții se datorează asupra

veniturilor din pensie, drept garantat la nivel constituțional și care

beneficiază de o protecție în consecință, regimul de protecție stabilit de

legiuitor pentru pensiile de un anumit cuantum trebuie să aplice asupra tuturor

pensiilor, indiferent de cuantumul lor concret.

De asemenea, Curtea Constituționala a

arătat ca veniturile asupra cărora poartă sarcina fiscală - contribuția de

asigurări de sănătate -, sunt veniturile din pensie, sarcina fiscală este

stabilită asupra diferenței dintre cuantumul pensiei și suma deductibilă de 740

lei, iar prin modalitatea concretă de calcul a acestei sarcini fiscale se

ajunge, în privința tuturor pensiilor, indiferent de cuantumul lor concret, la

plata către bugetul asigurărilor sociale de stat a cotei de 5,5% aplicată

asupra diferenței menționate și la scutirea totală de la plata contribuției a

sumei deductibile de 740 lei.

Instanța de

fond a apreciat că a

ceste argumente de drept sunt valabile și

pentru modul de calcul prevăzut de pct. 18 din Titlul 9

2

al H.G. nr.

150/2011, act administrativ ce menține același mod de calcul, precum cel

prevăzut de art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care a fost declarat

neconstituțional.

Curtea a reținut că, în speță,

fiind vorba despre un act administrativ, calea procesuală de eliminare a

actului nelegal este excepția de nelegalitate si, astfel cum rezulta din

argumentele anterior aratate, normele metodologice, respectiv pct. 18 din

Titlul 9

2

al H.G. nr. 150/2011, adăuga la lege și prin urmare,

încalca principiile ierarhiei și forței juridice a actelor normative.

Actele premergătoare emiterii H.G. nr.

150/2011 nu pot duce la acoperirea nelegalitatii actului administrativ

contestat, atât timp cat pentru pct. 18 din Titlul 9

2

al H.G. nr. 150/2011

se încalcă principiile fundamentale.

De asemenea, instanța de fond a

respins cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernului României

formulată de Ministerul Finanțelor Publice.

3.

Recursul declarat împotriva Sentinței nr.

617 din 01 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva

hotărârii instanței de fond au declarat recurs pârâtul Guvernul României

și intervenientul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

3.1.

Recursul declarat de pârâtul Guvernul României.

În

motivele de recurs s-a criticat soluția instanței de fond sub următoarele

aspecte:

- Hotărârea

a fost dată cu nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs încadrat și

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul a arătat

că judecătorul fondului nu a dispus comunicarea și a cererii (acțiunii) "precizată

și lămurită" de reclamant la 24 mai 2012, fiind încălcate dispozițiile art.

114 alin. (1) teză finală și art. 114

1

alin. (2) C. proc. civ., care

prevăd obligația comunicării cererii completată sau modificată, precum și a

tuturor înscrisurilor pe care aceasta se fundamentează, cu consecința vătămării

drepturilor și intereselor

procesuale ale

acestuia.

-

Hotărârea

instanței de fond asupra excepției inadmisibilitații acțiunii a fost dată

cu încălcarea/aplicarea

greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că, în cauză, prin sentința

atacată, judecătorul fondului a încălcat dispozițiile art. 4

alin. (1) din Legea nr.

554/2004, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile art. 7 din Legea nr. 202/2010.

Instanța

de fond, deși a reținut în considerente că actul administrativ ce formează

obiect al excepției de nelegalitate are caracter normativ, caz în care cererea

nu putea fi primită pentru că nu corespundea condițiilor limitative și

imperativ stabilite de legiuitor, a considerat în mod netemeinic că a fost

legal învestită.

Recurentul

a arătat că s

oluția

instanței de fond, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 nu are suport juridic și legal, iar

instanța de fond, în mod nelegal, a procedat la soluționarea pricinii,

având în vedere că actul administrativ

contestat nu face parte din

categoria celor prevăzute de dispozițiilor textului de lege sus amintit.

-

In ceea ce privește fondul cauzei, recurentul – pârât a criticat soluția primei

instanțe în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., susținând faptul că judecătorul fondului în mod eronat s-a

raportat la verificarea legalității dispozițiilor contestate ale actului

administrativ normativ la Deciziile Curții Constituționale nr. 223 și art. 224/2012.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, menționate expres ca temei de

drept al cererii intimatului-reclamant, cauzele de nelegalitate ale actului

administrativ

trebuiau analizate prin

raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ.

În

analiza efectuată, judecătorul fondului a omis faptul că Deciziile

Curții Constituționale nr. 223 și 224/2012 produc

efecte pentru viitor, de la data publicării în

M. Of.

În final, a solicitat admiterea recursului formulat,

modificarea sentinței atacate și, în principal, respingerea acțiunii ca

inadmisibilă, iar în subsidiar,

respingerea cererii ca nefondată.

3.2.

Recursul declarat de intervenientul Ministerul Finanțelor Publice.

-

Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de recurs prevăzut

(art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs,

recurentul a arătat că

actul

administrativ atacat are caracter normativ, fiind emis în baza Legii nr. 571/2003

privind C. fisc. și, în consecință, excepția de nelegalitate ridicată cu

privire la acesta este inadmisibilă.

A

mai arătat că, deși instanța de fond a reținut in considerentele hotărârii

judecătorești că excepția de nelegalitate nu poate viza decât un „act

administrativ unilateral cu caracter individual", ulterior,

depasindu-și atribuțiile puterii judecătorești, a stabilit ca legiuitorul

a avut în vedere „și actele administrative cu caracter normativ care pot

fi supuse oricând controlului de legalitate."

-

Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

-

Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi

atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304,

instanța putând sa examineze cauza sub toate aspectele (art. 304

1

C.

proc. civ.).

Recurentul a arătat că instanța de fond a

respins excepția lipsei interesului reclamantului, indicând în cuprinsul

hotărârii judecătorești, în doua rânduri un act normativ (O.U.G. nr. 303/2012),

care, însă, nu există.

In

aceasta situație, afirmația instanței de fond potrivit căreia „prin O.U.G. nr. 303/2012

nu s-au acordat pana la momentul pronunțării in mod concret, sumele ca urmare a

modificării modului de calcul", nu poate constitui un argument juridic

care sa determine soluția de respingere a excepției lipsei interesului

reclamantului.

In ceea ce privește fondul excepției de

nelegalitate, a precizat că instanța de fond trebuia să țină seama și

de cadrul normativ actual, respectiv O.U.G. nr. 15 din 08 mai 2012 privind

stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate

și al finanțelor publice și O.U.G. nr. 17 din 16 mai 2012 privind

stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de

sănătate, acte normative in vigoare la momentul pronunțării hotărârii.

A solicitat admiterea

recursului, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii

excepției de nelegalitate ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată și admiterea

cererii de intervenție formulată de Ministerul Finanțelor Publice în interesul

Guvernului României.

formulate de către intimatul – reclamant R.D.

Intimatul – reclamant

R.D. a formulat întâmpinări la ambele recursuri formulate în cauză, solicitând

respingerea acestora ca nefondate, ridicând și excepția lipsei de

interes în formularea recursului, motivat de faptul că prin H.G. nr. 670/2012

privind modificarea și completarea Normelor Metodologice de aplicare a

Legii nr. 571/2003, punctul 18 din Titlul 9

2

al H.G. nr. 150/2011 a

fost abrogat.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de cadrul legal

aplicabil în cauză, Înalta Curte constată recursurile formulate întemeiate în

limitele și pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Mai înainte, însă, de

a analiza recursurile declarate în cauză, Înalta Curte, în raport de practica

constantă a instanței supreme ce vizează soluționarea excepției de nelegalitate

a unui text ce a fost abrogat în măsura în care acesta a produs efecte care

afectează interesul părților, va respinge excepția lipsei de interes

invocată de intimatul – reclamant R.D., în susținerea căreia a arătat că

dispozițiile legale atacate pe calea excepției de nelegalitate au

fost abrogate prin H.G. nr. 670/2012 privind modificarea și completarea

Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.,

aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

În ceea ce privește motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat de pârâtul

Guvernul României, respectiv pretinsa nesocotire a formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

instanța de recurs constată că, în raport cu actele dosarului, această critică

nu poate fi primită, întrucât la termenul din data de 25 mai 2012, reclamantul

a depus la dosar note de ședință în care a expus argumentele în

susținerea cererii formulate, argumente ce nu au constituit o precizare a

acțiunii. Mai mult decât atât, instanța de fond a dispus amânarea

pronunțării pentru data de 1 iunie 2012, pentru a acorda posibilitatea

părților de a formula și depune concluzii scrise.

În legătură cu soluționarea de către

instanța de fond a excepției de inadmisibilitate a acțiunii, în

sensul respingerii acestei excepții, instanța de recurs observă că

problema de drept supusă analizei pleacă de la interpretarea și aplicarea

concretă a dispozițiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, privitoare la inadmisibilitatea

invocării pe cale de excepție într-un proces pendinte a nelegalității unui act

administrativ unilateral cu caracter normativ.

Înalta Curte constată că, deși legiuitorul în

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința analizării

legalității la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea

conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de

nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, în

cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ

unilateral” fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual,

fiind evident că omisiunea legiuitorului cu privire la excepția de nelegalitate

a actelor normative nu constituie fine de neprimire a excepției pentru aceste

acte.

Conform principiului de drept, potrivit

căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul

înlăturării efectelor sale, se apreciază că actele administrative cu caracter

normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de

nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, actele administrative cu caracter

normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției

de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 262/2007, modificarea având rolul de a include în

sfera actelor și pe cele individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.

În plus, principiul coerenței legislative

impune soluția admisibilității excepției de nelegalitate atât pentru actele

individuale cât și pentru cele normative, pentru ca acest mijloc de apărare să

nu își piardă funcția pentru care a fost creat. Dacă legiuitorul a înțeles să

pună la îndemâna justițiabililor un mijloc de apărare pe cale de excepție

pentru acte individuale, pe baza argumentului de logică juridică a fortiori, un

asemenea mijloc de apărare trebuie oferit părților și în privința actelor

normative a căror adresabilitate este generală și ale căror efecte se pot

produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci și mult ulterior

acestui moment.

În același sens, al admisibilității excepției

de nelegalitate al actului administrativ unilateral cu caracter normativ, s-a hotărât

și prin soluția de principiu adoptată in Plenul judecătorilor Secției Înaltei

Curți de Casație și Justiție din data de 29 septembrie 2008.

Pe cale de

consecință, în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond

excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României.

Cu referire la

cererea de intervenție accesorie, încuviințată de principiu, conform art. 52 C.

proc. civ. cu trimitere la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dat fiind

raporturile prealabile administrative în ceea ce privește elaborarea actului

contestat cu trimitere la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 5 din C. fisc.,

formularea apărărilor în sensul sprijinirii poziției procesuale a pârâtului în

calitate de autor nemijlocit al actului este compatibilă cu instituția

intervenției accesorii, iar pe fond aceste apărări se dovedesc a fi întemeiate

cu atât mai mult cu cât ele sunt identice cu ale pârâtului.

Pe fondul

excepției de nelegalitate, Curtea constată, din actele aflate la dosarul

cauzei unite cu poziția procesuală exprimată de intervenientul accesoriu, că

Ministerul Finanțelor Publice a elaborat Normele Metodologice aprobate de

Guvern prin H.G. nr. 150/2011 și care au vizat modificarea și completarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

precum și pentru modificarea și completarea H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și

exploatarea jocurilor de noroc și că din această perspectivă, actul contestat a

fost elaborat și adoptat cu respectarea dispozițiilor legale pertinente

incidente în materie.

Cât privește în

concret dispoziția legală menționată la pct. 18 din aceste norme metodologice,

s-a reținut că textul aferent acestui punct este dat în aplicarea dispozițiilor

art. 296

9

din C. fisc., text legal ce a fost introdus în C. fisc.

prin O.U.G. nr. 117/ 2010.

Astfel, conform pct. 99

din acest act normativ, după Titlul 9

1

se introduce un nou titlu,

Titlul 9

2

Contribuții sociale obligatorii, cuprinzând articolele 296

2

– 296

20

, textul art. 296

9

, având următorul cuprins:

„Pentru persoanele prevăzute la art. 296

3

lit. f) pct. 4 și 5, baza

lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate

bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă

veniturile din pensii care depășesc 740 lei. Contribuția lunară se datorează

asupra acestor venituri, iar prin aplicarea cotei de contribuție nu poate

rezulta o pensie netă mai mică de 740 lei. Baza de calcul a contribuțiilor sociale

datorate pentru persoanele prevăzute la art. 296

3

lit. f) pct. 6, 7

și 8.

Critica de

nelegalitate a reclamantului pleacă mai degrabă de la o anumită interpretare a

textului legal mai sus redat și nu neapărat de la critica de nelegalitate pe

motiv că prin normele metodologice de aplicare s-ar fi adăugat ori s-ar fi

modificat însuși actul normativ superior.

Astfel, din economia

legii și a normelor metodologice de aplicare reiese cu caracter unitar că baza

lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale o reprezintă veniturile

din pensii care depășesc 740 lei și nu doar diferența dintre cuantumului

pensiei și suma de 740 lei.

S-a observat că

autorul unic al ambelor acte normative, ordonanța de urgență și hotărârea din

speță, a urmărit să reglementeze calculul contribuției lunare obligatorii la

suma de 740 lei, mai exact la veniturile reprezentate de pensii al căror

cuantum depășește suma de 740 lei.

Conchizând, instanța

de control judiciar reține că respectivele critici de nelegalitate invocate în

cuprinsul excepției de nelegalitate sunt nefondate, iar instanța de fond a

pronunțat o hotărâre nelegală, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 20

din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursurile și va modifica hotărârea instanței de fond, în

sensul respingerii excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice

împotriva Sentinței nr. 617/2012 din 01 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiata excepția de

nelegalitate.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.