ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4703/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4703/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin Sentința nr. 202 din 15 martie 2012,

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 150/2011 invocată de

reclamantul I.I. în Dosarul nr. 2844/117/2011 al Curții de Apel Cluj, secția I

civilă. De asemenea, instanța de judecată a respins excepția de

inadmisibilitate formulată de Guvernul României și a admis cererea de

intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin încheierea din

24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul

nr. 2844/117/2011 a fost sesizată Secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a H.G. nr.

150/2011 sub aspectul introducerii în Normele Metodologice de aplicare a Legii

nr. 571/2003 privind C. fisc., a Titlului IX

2

pct. 18.

În memoriul său de

recurs cu care a învestit instanța care a transmis sesizarea, autorul excepției

de nelegalitate învederează că actul administrativ supus examenului de

nelegalitate încalcă prevederile art. 144 din Constituție, deoarece modifică o

lege organică - C. fisc. și de asemenea, contravine și dispozițiilor instituite

de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative.

Înainte de a aborda

fondul litigiului dedus judecății, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

a analizat excepția de inadmisibilitate formulată de pârâtul Guvernul României,

în calitate de autor al actului administrativ contestat și a reținut că actul

administrativ ce face obiectul examinării pe calea excepției de nelegalitate

are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ

deoarece produce efecte cu caracter general și impersonal, aspect care, de

altfel, nu a fost contestat în speță.

În legătură cu

soluționarea excepției de inadmisibilitate, problema de drept supusă analizei

pleacă de la interpretarea și aplicarea concretă a dispozițiilor art. 4 din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, privitoare la inadmisibilitatea invocării pe cale de

excepție într-un proces pendinte a nelegalității unui act administrativ

unilateral cu caracter normativ.

S-a reținut că în

varianta inițială a Legii nr. 554/2004 nu se distingea în conținutul art. 4

între actele administrative individuale și normative, practica judiciară fiind

constantă cu referire la admisibilitatea excepției de nelegalitate în ceea ce

privește ambele categorii de acte administrative.

Cu toate acestea, se

constată că, ulterior prin modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, textul

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a suferit modificări de conținut în

sensul că obiectul excepției de nelegalitate se circumscrie exclusiv actelor

administrative cu caracter individual.

În aplicarea acestui

text și în general a instituției excepției de nelegalitate la nivelul secției

de profil a instanței supreme s-a conturat practica judiciară constantă în

sensul admisibilității excepției de nelegalitate și pentru actele

administrative cu caracter normativ.

Pe fondul excepției

de nelegalitate s-a arătat că actul administrativ normativ supus controlului de

legalitate pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 este reprezentat

de H.G. nr. 150/2011, dar că dispozițiile art. 114 din Constituția României se

referă la incompatibilitatea funcției de judecător al Curții Constituționale și

deci nu au legătură cu obiectul de reglementare a H.G. nr. 150/2001.

Pe cale de

consecință, a fost respinsă excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul

Guvernul României.

S-a arătat că din

înscrisurile-anexă la întâmpinarea Guvernului unite cu poziția procesuală

exprimată de intervenientul accesoriu, rezultă că Ministerul Finanțelor Publice

a elaborat Normele Metodologice aprobate de Guvern prin H.G. nr. 150/2011 și

care au vizat modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și pentru modificarea și

completarea H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de

noroc și că din această perspectivă, actul contestat a fost elaborat și adoptat

cu respectarea dispozițiilor legale pertinente incidente în materie.

Cât privește în

concret dispoziția legală menționată la pct. 18 din aceste norme metodologice,

s-a reținut că textul aferent acestui punct este dat în aplicarea dispozițiilor

art. 296

9

din C. fisc.

Acest text legal a

fost introdus în C. fisc. prin O.U.G. nr. 117/2010.

Astfel, conform pct.

99 din acest act normativ, după Titlul IX

1

se introduce un nou

titlu, Titlul IX

2

Contribuții sociale obligatorii, cuprinzând

articolele 296

2

- 296

20

, textul art. 296

9

,

având următorul cuprins: "Pentru persoanele prevăzute la art. 296

3

lit. f) pct. 4 și 5, baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale

de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de

sănătate o reprezintă veniturile din pensii care depășesc 740 RON. Contribuția

lunară se datorează asupra acestor venituri, iar prin aplicarea cotei de

contribuție nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 RON. Baza de calcul

a contribuțiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 296

3

lit. f) pct. 6, 7 și 8".

S-a arătat că

propriu-zis, critica de nelegalitate a reclamantului pleacă mai degrabă de la o

anumită interpretare a textului legal mai sus redat și nu neapărat de la

critica de nelegalitate pe motiv că prin normele metodologice de aplicare s-ar

fi adăugat ori s-ar fi modificat însuși actul normativ superior.

Astfel, din economia

legii și a normelor metodologice de aplicare reiese cu caracter unitar că baza

lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale o reprezintă veniturile

din pensii care depășesc 740 RON și nu doar diferența dintre cuantumului

pensiei și suma de 740 RON.

S-a observat că

autorul unic al ambelor acte normative, ordonanța de urgență și hotărârea din

speță, a urmărit să reglementeze calculul contribuției lunare obligatorii la

suma de 740 RON, mai exact la veniturile reprezentate de pensii al căror

cuantum depășește suma de 740 RON și nu la diferența evidențiată de reclamant.

Cu referire la

cererea de intervenție accesorie s-a subliniat că a fost încuviințată de

principiu, conform art. 52 C. proc. civ. cu trimitere la art. 28 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, iar pe fond, dat fiind raporturile prealabile

administrative în ceea ce privește elaborarea actului contestat cu trimitere la

dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 5 din C. fisc., formularea apărărilor în

sensul sprijinirii poziției procesuale a pârâtului în calitate de autor

nemijlocit al actului este compatibilă cu instituția intervenției accesorii,

iar pe fond aceste apărări s-au dovedit a fi întemeiate cu atât mai mult cu cât

ele sunt identice cu ale pârâtului și a fost admisă cererea de intervenție

accesorie formulată de Ministerul Finanțelor Publice.

exercitată

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul

I.I.

În motivele de recurs

s-a criticat soluția instanței de fond pentru că au fost interpretate greșit

susținerile reclamantului atunci când s-a arătat că n-ar fi criticat

nelegalitatea actului, ci doar interpretarea dată.

Recurentul a arătat

că dispozițiile art. 296 pct. 9 C. fisc., astfel cum s-au modificat prin O.U.G.

nr. 117 din 23 decembrie 2010, sunt foarte clare, iar calculul și reținerea

cotei de 5,5% din întreg cuantumul pensiei este ilegală.

Hotărârea nr. 150 a

fost adoptată de Plenul Guvernului la 23 februarie 2011 fără avizul Consiliului

Legislativ, acesta fiind obținut ulterior la 25 februarie 2011.

Deși art. 296

9

prevede că reținerile din pensii drept contribuții pentru sănătate trebuie

păstrate în bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în

practică, banii calculați și reținuți se virează la direcțiile de finanțe

publice și nu la casele de asigurări de sănătate, ceea ce este ilegal.

Guvernul susține că

Hotărârea nr. 150 din 23 februarie 2011 a fost adoptată pentru interpretarea și

aplicarea unitară a Codului fiscal, dar, deși C. fisc. este foarte clar, prin

hotărâre s-a adăugat la lege, iar până la 31 decembrie 2010, C.A.S.S. a fost

calculat de la pensionarii ale căror pensii depășesc 1000 RON, numai pentru

câtimea care depășește 1000 RON.

Mai mult, deși H.G.

nr. 150 din 23 februarie 2011 a intrat în vigoare la 1 martie 2011, ea a fost

aplicată anterior adoptării, reținerea cotei de 5,5% drept contribuție fiind

făcută începând cu 1 ianuarie 2011.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul declarării parțial

nelegale a H.G. nr. 150/2011, respectiv pct. 18 din Titlul IX

2

C.

fisc.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul declarat dar pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a

fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 150 din 23

februarie 2011 sub aspectul introducerii în Normele Metodologice de aplicare a

Codului fiscal a Titlului IX

2

pct. 18.

Aceste dispoziții au

fost abrogate prin H.G. nr. 670/2012 privind modificarea și completarea

Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.,

aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

În raport de practica

constantă a instanței supreme ce vizează soluționarea excepției de nelegalitate

a unui text ce a fost abrogat în măsura în care acesta a produs efecte care

afectează interesul persoanelor, în prezenta cauză se impune a se analiza în ce

măsură reclamantul mai are interes în susținerea acestei excepții de

nelegalitate în condițiile în care prin O.U.G. nr. 17 din 16 mai 2012 au fost

aprobate măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de

sănătate.

O.U.G. nr. 17/2012 a

fost adoptată ca urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 223/2012 și nr.

224/2012 care au stabilit că dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr.

95/2006, dispoziții care au fost preluate și în C. fisc., sunt neconstituționale

în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică

numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 RON și s-a stabilit că

sumele reținute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012,

reprezentând diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea

procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului

cuantum al pensiei și pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de

contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra părții din pensie care

depășește nivelul de 740 RON, se restituie astfel:

a) pentru sumele

reținute în perioada ianuarie - martie 2011, restituirea se realizează în

tranșe lunare egale în perioada iunie - august 2012;

b) pentru sumele

reținute în perioada aprilie 2011 - aprilie 2012, restituirea se realizează

până la data de 31 decembrie 2013.

Interesul reprezintă

o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil,

fiind tocmai folosul practic, material sau moral, pe care-l urmărește cel care

promovează o acțiune civilă.

Condiția interesului

se verifică nu numai la introducerea cererii ci ea trebuie îndeplinită pe toată

durata procesului civil, adică interesul nu trebuie numai să fie născut ci și

actual.

În cauză, chiar dacă

recurentul a avut interes în momentul formulării excepției de nelegalitate, ca

urmare a abrogării textului și a reparării prejudiciului cauzat, adică a

înlăturării efectelor actului atacat pe calea excepției de nelegalitate prin

O.U.G. nr. 17 din 16 mai 2012, acesta nu mai justifică un interes în susținerea

excepției de nelegalitate.

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi

respins recursul declarat ca lipsit de interes.

Pentru că recursul a

fost soluționat pe calea excepției lipsei de interes, nu vor mai fi analizate

criticile ce vizează nelegalitatea textului contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul I.I. împotriva Sentinței civile nr. 202 din 15 martie

2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - GV