ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4796/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4796/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin încheierea din

data de 1 martie 2013, pronunțată în dosarul nr. 45351/3/2010, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004,

a învestit în primă instanță Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a

Ordinului nr. 2823/1566/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind

perceperea, încasarea, utilizarea, evidența și controlul destinației sumelor

rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical,

folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment, precum și

procedura de solicitare și comunicare a opțiunilor titularilor de drepturi de

autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz,

ale moștenitorilor acestora, emis de M.C.C. și M.F.P.

În motivarea excepției

de nelegalitate, reclamanta a susținut că ne aflăm în prezența unui act

administrativ emis cu exces de putere și a solicitat să constate nelegalitatea

acestuia.

Pârâtă U.C.M.R. și-a

exprimat poziția procesuală, prin notele scrise depuse la dosar, solicitând

respingerea excepției de nelegalitate, în principal, ca inadmisibilă, iar în

subsidiar, ca neîntemeiată.

În esență, a susținut

că granițele competenței de emitere a ordinului nu au fost depășite de autoritățile

emitente, opinia M.C.C. cu privire la organizațiile de creatori care

îndeplineau condițiile la acel moment a fost exprimată chiar prin emiterea

Ordinului de aprobare a Normelor metodologice, iar Uniunea îndeplinește condițiile

legale prevăzute de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 35/1994 pentru a putea

beneficia de timbrul muzical.

Prin întâmpinare, M.C.

a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, ca inadmisibilă, întrucât nu

privește un act administrativ individual, ci unul normativ, iar pe fond a susținut

că în niciun articol al O.G. nr. 123/2000, care a modificat Legea nr. 35/1994,

nu s-a prevăzut expres obligația emiterii unui ordin prin care să fie numită o

comisie care să verifice organizațiile de creatori; or, ceea ce actul normativ

superior nu prevede, nu poate fi suplinit printr-un act normativ de rang

inferior sau printr-o interpretare subiectivă făcută în interesul reclamantei,

o interpretare de felul celei propuse de autoarea excepției contravine explicit

art. 4 din Legea nr. 24/2000.

Pârâtul M.F.P.,

prin concluzii scrise, a invocat excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate, cu motivarea că, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că legalitatea unui act

administrativ cu caracter normativ nu poate fi cercetată pe calea excepției de

nelegalitate.

Pe

fondul excepției de nelegalitate, pârâtul a susținut că reclamanta confundă

dreptul de a stabili normele metodologice privind perceperea, încasarea,

utilizarea, evidența și controlul destinației sumelor rezultate din aplicarea

timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor

plastice și de divertisment, rezultat din lege, cu conținutul acestor norme,

respectiv, prin Ordinul comun al ministrului culturii și cultelor și al

ministrului finanțelor publice nr. 2823/1566/2003 s-a adus la îndeplinire

dispoziția din actul normativ superior (OG nr. 123/2000).

Conținutul ordinului

nu intră în conflict cu actul normativ în baza căruia a fost emis, nu adaugă,

nu excede și nici nu diminuează dispozițiile actului normativ în baza căruia a

fost emis, actul administrativ cu caracter normativ fiind emis în executarea

legii și nu în completarea ei.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1983 din

13 iunie 2013, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate

invocată de pârâți, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamant,

constatând nelegalitatea prevederilor Anexei nr. 4 – pct. 3 din Ordinul nr. 2823/1566/2003

emis de M.C.C. și M.F.P.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin Ordinul nr. 2823/1566/2003

emis de M.C.C. și M.F.P. au fost aprobate Normele metodologice privind

perceperea, încasarea, utilizarea, evidența și controlul destinației sumelor

rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical,

folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment, precum și

procedura de solicitare și comunicare a opțiunilor titularilor de drepturi

conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moștenitorilor acestora, prevăzute

în Anexa care face parte integrantă din acest ordin.

Ordinul menționat

reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, întrucât conține

reglementari de principiu, norme generale și impersonale cu caracter

obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte de drept sau situații care

se încadrează în ipoteza normelor pe care le instituie, în care sunt

determinate numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu

fiecare destinatar în parte.

Actele administrative

cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în temeiul art. 4

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 atât în raport de formă inițială

a legii, cât și ulterior intrării în vigoare a modificărilor aduse prin Legea nr.

262/ 2007.

Cu privire la

inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată de pârâții M.F.P. și U.C.M.R.,

prima instanță a avut în vedere că excepția de nelegalitate dedusă judecății a

fost invocată în cadrul unui proces început anterior datei de 15 februarie

2013, prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 76/2012,

nu sunt aplicabile, astfel că nu pot justifica inadmisibilitatea acestei excepții

privitoare la un act administrativ cu caracter normativ.

Pe fondul excepției

de nelegalitate, ce are ca obiect prevederile Anexei 4 – pct. 3 din Ordinul nr.

2823/1566/2003, prima instanță a reținut, din examinarea susținerilor pârâtului

M.C.C., precum și a documentației care a stat la baza emiterii ordinului atacat

pe calea excepției de nelegalitate, că desemnarea organizațiilor de creatori

beneficiare ale timbrului muzical înscrise la punctul 3 din Anexa 4 a Ordinului

nu a fost precedată de o procedură derulată de o comisie constituită prin ordin

al ministrului culturii și cultelor în cadrul căreia să fie examinată

îndeplinirea condițiilor impuse de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 35/1994 și să

se constate care sunt organizațiile de creatori îndrituite să încaseze sumele

reprezentând valoarea timbrului muzical.

În condițiile în care

prevederile Normelor metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2823/1566/2003,

respectiv cele înscrise la pct. 3 din Anexa 4, prin care sunt desemnate

organizațiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical, conțin dispoziții

ce depășesc enumerarea prevăzută la art. II din O.G. nr. 123/2000, iar

documentația care a stat la baza emiterii lor nu evidențiază existența unei

concordanțe între acestea și normele cu forță juridică superioară cuprinse în art.

2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994, a apreciat că excepția de nelegalitate

invocată în cauză apare ca întemeiată.

Analiza îndeplinirii

condițiilor legale de către organizațiile de creatori în vederea desemnării lor

drept organizații beneficiare a sumelor reprezentând valoarea timbrului muzical

este atributul exclusiv al Comisiei ce urma a fi constituită prin ordin al

ministrului culturii și cultelor, astfel că nu este admisibilă în acest cadru

procesual solicitarea pârâtei U.C.M.R. privind necesitatea administrării de

probatorii de către reclamanta SC C.M. SRL din care să rezulte că, de fapt,

Uniunea nu îndeplinește condițiile respective.

exercitată

Împotriva

Sentinței nr. 1983 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel București au formulat

recurs U.C.M.R., M.C. și M.F.P., susținând netemeinicia și nelegalitatea

acesteia.

În motivarea

recursului, U.C.M.R. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și a adus, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- În mod eronat a

fost respinsă excepția inadmisibilității întrucât actul administrativ atacat

este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004;

- Hotărârea recurată

este fundamentată pe motive străine de natura pricinii și nu conține o motivare

care să o justifice;

- Obiectul excepției

de nelegalitate nu l-a constituit actul prin care s-a constatat că recurenta

îndeplinește condițiile pentru a face parte din organizațiile de creatori care

pot să beneficieze de timbrul muzical, ci un act cu caracter normativ, care, cu

privire la organizațiile existente la acel moment a venit doar să confirme

situația existentă, scopul său fiind să stabilească regulile privind

perceperea/ încasarea/ utilizarea/ evidența și controlul destinației sumelor

rezultate din aplicarea taxelor reglementate de O.G. nr. 123/2000.

Ordinul nr. 2823/1566/2003

pentru aprobarea Normelor metodologice, în mod nepermis a fost asimilat unui

alt act care, însă, nu are nicio incidență cu privire la actul analizat în

cauză.

Hotărârea recurată a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Recurenta a susținut

că a fost depășit cadrul procesual stabilit prin cererea formulată de

reclamanta C.M., în condițiile în care instanța s-a pronunțat asupra unor aspecte

care nu au fost invocate și nu au fost puse în discuția părților.

Organizațiile de

creatori enumerate la pct. 3 din Anexa 4 au fost recunoscute cu mult anterior

emiterii ordinului contestat.

Calitatea sa de

organism de creator/ colector al timbrului muzical, a fost confirmată și

menționată în Norma metodologică nr. 48211/1994, iar în considerarea acesteia

calități a făcut parte dintre organizațiile care au fost consultate, conform art.

2 din O.G. nr. 123/ 2000 la momentul inițierii proiectului de norme

metodologice care a fost ulterior aprobat prin ordinul contestat în prezenta

cauză.

Prin enumerarea

prevăzută la pct. 3 din Anexa 4 din Ordinul nr. 2823/1566/2003 nu s-a

intenționat să se efectueze la acel moment o analiză privind îndeplinirea de

către organismele menționate a condițiilor privind calitatea de unitate

beneficiară, ci doar să confirme o situație existentă și recunoscută cu mult

anterior emiterii acestui act normativ. Ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (5)

din Legea nr. 35/1994 care are în vedere situația în care se întreprind

verificări cu privire la îndeplinirea condițiilor legale de către organizațiile

de creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului, nu era

incidentă în cauză.

Recurentul M.C., în

motivarea recursului formulat a invocat dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ. și a adus, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- În cauză, obiectul

excepției de nelegalitate l-a constituit un act administrativ cu caracter

normativ, or, acesta nu putea fi supus controlului de legalitate pe calea

excepției de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004;

- Instanța de fond a

pronunțat o hotărâre nelegală, având în vedere faptul că reclamanta a invocat

că M.C. nu ar fi numit comisia care să verifice îndeplinirea condițiilor

prevăzute de lege de către organizațiile beneficiare ale timbrelor. Or, în

aceste condiții, în care se pune la îndoială existența unui alt ordin, excepția

de nelegalitate care vizează Ordinul nr. 2823/1566/2003 nu putea fi admisă,

autoarea excepției referindu-se la un fapt juridic, nu la un act juridic.

Recurentul M.F.P., în

motivarea recursului formulat, a invocat dispozițiile art. 304

1

și art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii pentru

următoarele considerente:

- În mod greșit a

fost respinsă excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate întrucât

potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter normativ nu poate fi cercetată pe calea

excepției de nelegalitate;

- Soluția dată de

instanța de fond cu privire la excepția de nelegalitate este greșită, întrucât

nu a ținut seama de faptul că entitățile enumerate la pct. 3 al Anexei nr. 4 a

Ordinului nr. 2823/1566/2003 îndeplineau condițiile prevăzute în art. 2 alin.

(4) din Legea nr. 35/1994, cu modificările și completările ulterioare, regăsindu-se

și în Anexa 9 la Normele metodologice nr. 48211/12 septembrie 1994, astfel cum

a fost modificată prin O.M.F. nr. 66/2009, aplicabile până la data intrării în

vigoare a Ordinului nr. 2823/1566/2003.

Intimata-reclamantă

SC C.M. SRL a formulat întâmpinare la recursurile formulate, prin care a

solicitat respingerea acestora și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii

recurate.

S-a susținut, în

esență, că în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate, în acest sens fiind și jurisprudența unitară și

constantă a instanței supreme.

În ceea ce privește

motivele de recurs invocate de recurente, s-a susținut, în esență, că:

hotărârea recurată respectă cerințele motivării, nefiind incidente dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., este inadmisibil; motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

referitor la criticile ce vizează depășirea cadrului procesual este inadmisibil,

nefiind indicat vreun text de lege pretins a fi reținut în mod greșit de

instanța de fond; criticile referitoare la recunoașterea anterioară emiterii

ordinului contestat a organizațiilor de creditori, printre care și U.C.M.R. nu

pot fi reținute întrucât acest aspect nu a fost contestat; Anexa nr. 4 pct. 3

din Ordinul nr. 2823/1566/2003 încalcă dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr.

35/1994 și ale art. 2 din O.G. nr. 123/2000.

La dosarul cauzei au

fost depuse concluzii scrise de către intimata-reclamantă prin care au fost

reiterate argumentele expuse în întâmpinare.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursurile formulate, apreciază că acestea sunt fondate în limitele

și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, instanța de

contencios administrativ a fost investită cu soluționarea excepției de

nelegalitate având ca obiect prevederile Anexei 4 pct. 3 din Ordinul nr. 2823/1566/2003,

susținându-se că acestea nu sunt în concordanță cu dispozițiile art. 2 alin. (5)

din Legea nr. 35/1994.

În mod corect instanța

de fond a respins excepția inadmisibilității acestei excepții de nelegalitate.

Caracterul normativ

al ordinului menționat a fost confirmat de Înalta Curte de Casație și Justiție

prin Încheierea de admitere a cererii de sesizare din 1 martie 2013.

De asemenea, recurenta

U.C.M.R. a recunoscut caracterul normativ al actului administrativ atacat.

Instanța de fond,

conformându-se soluției de unificare a practicii judiciare adoptată de Plenul

judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți din

20 februarie 2006 și 9 septembrie 2008, în mod corect a soluționat excepția

inadmisibilității invocată în cauză, reținând că și actele administrative cu

caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în temeiul art. 4 din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, incidente la

momentul sesizării.

Criticile formulate

de recurentele în cauză, referitoare la greșita soluționare a excepției

inadmisibilității, în lipsa unor elemente noi nu pot conduce în nici un caz la

infirmarea practicii judecătorești consacrate în mod unitar.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de recurs

reține că acestea este nefondat întrucât sentința recurată satisface cerințele

impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs

apreciază că acesta nu este întrunit întrucât instanța de fond s-a pronunțat

asupra excepției de nelegalitate invocată, respectiv pct. 3 Anexa 4 din Ordinul

nr. 2823/1566/2003.

Celelalte critici

formulate de recurente și circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., vor fi analizate împreună întrucât vizează aceleași

aspecte de nelegalitate a sentinței recurate.

Din considerentele

sentinței recurate rezultă că instanța de fond a apreciat, ca întemeiate,

susținerile reclamantei potrivit cărora prevederile pct. 3 din Anexa 4 a

Ordinului nr. 2823/1566/2003 nu sunt în concordanță cu dispozițiile art. 2 alin.

(5) din Lege nr. 35/1994 și a admis excepția de nelegalitate.

S-a reținut că

potrivit art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994, analiza îndeplinirii

condițiilor legale de către organizațiile de creatori ce urmau să beneficieze

de sumele reprezentând valoarea timbrului, trebuia realizată de o comisie

constituită prin ordin al ministrului culturii și cultelor. Însă, desemnarea

organizațiilor de creatori beneficiari ai timbrului muzical înscrise la pct. 3

din anexa menționată, nu a fost precedată de o procedură derulată de o comisie

constituită prin ordin al ministrului culturii și cultelor, în cadrul căreia să

fie examinată îndeplinirea condițiilor impuse de art. 2 alin. (4) din Legea nr.

35/1994 și să se constate care sunt organizațiile de creatori îndreptățite să

încaseze sumele reprezentând valoarea timbrului muzical.

Instanța de recurs

apreciază că soluția instanței de fond de admitere a excepției de nelegalitate

având în vedere considerentele menționate în cuprinsul hotărârii recurate, este

greșită.

Astfel cum s-a

reținut, SC C.M. SRL a solicitat a se constata nelegalitatea prevederilor pct. 3

din Anexa 4 la Ordinul nr. 2823/1566/2003, susținând că nu sunt în concordanță

cu dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994.

Dispozițiile legale

care fac obiectul excepției de nelegalitate vizează unitățile beneficiare ale

timbrului muzical, fiind menționate în acest sens organizațiile de creatori

beneficiare ale timbrului muzical, printre care se regăsește și U.C.M.R.

Rezultă din expunerea

de motive care fundamentează emiterea ordinului contestat, că acesta a fost

emis în temeiul „art. II din O.G. nr. 123/2000 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar,

cinematografic, teatral, muzical, folcloric și al artelor plastice, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 121/2002”.

Necontestat este de

reclamantă că prevederile Anexei 4 pct. 3 din ordinul atacat sunt în

concordanță cu art. II din O.G. nr. 123/2000, situație ce a fost reținută și de

instanța de fond.

Cum legalitatea

acestui ordin trebuie verificată în raport cu dispozițiile legale în temeiul

cărora a fost emis și dat fiind faptul că este recunoscută respectarea

prevederilor art. II din O.G. nr. 123/2000, soluția instanței de fond este

greșită.

Dincolo de acest aspect,

n

econcordanța

acestor prevederi în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994,

motivat de faptul că desemnarea organizațiilor de creatori beneficiari ai

timbrului muzical nu a fost precedată de o procedură în care o comisie constituită

prin ordin al ministrului culturii și cultelor să verifice îndeplinirea

condițiilor prevăzute la alin. (4) din aceeași lege, de către organizațiile de

creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului, astfel cum

a reținut instanța de fond, ca motiv al admiterii excepției de nelegalitate, nu

putea fi verificată în cadrul acestei excepții.

Aceste aspecte țin de

legalitatea verificărilor date în competența comisiei constituită prin ordin

comun al ministrului culturii și cultelor pentru verificarea îndeplinirii

condițiilor prevăzute de lege de către organizațiile de creatori care pot să

beneficieze de sumele reprezentând valoarea timbrului literar, cinematografic,

teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice al arhitecturii și de divertisment,

înființată prin Ordinul nr. 2074/24 iulie 2002, în temeiul art. 2 alin. (5) din

Legea nr. 35/1994.

Această etapă a

verificării îndeplinirii condițiilor legale de către organizațiile de creatori

care pot să beneficieze de sumele reprezentând valoarea timbrelor menționate

este o etapă anterioară emiterii Normelor metodologice, fapt ce rezultă din

cuprinsul art. II din O.G. nr. 123/2000, potrivit căruia elaborarea normelor

metodologice se realiza cu consultarea organizațiilor de creatori stabilite de

comisia constituită în modalitatea menționată anterior, că îndeplinesc

condițiile legale pentru a beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului

muzical.

Deci, nelegalitatea prevederilor

din ordinul contestat nu putea fi stabilită prin raportare la dispozițiile art.

2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994.

În altă ordine,

instanța de fond în mod greșit a reținut că dispozițiile pct. 3 din Anexa 4

menționate, prin care sunt desemnate organizațiile de creatori beneficiare ale

timbrului muzical, depășesc enumerarea prevăzută la art. II din O.G. nr. 123/2000.

Conform Cap. IV pct. 1

din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2823/1566/2003, intitulat -

Dispoziții finale: „Denumirea, contul și banca organizațiilor de creatori care,

până la data elaborării prezentelor norme metodologice au făcut dovada

înființării, organizării și funcționării conform prevederilor legale în vigoare

și care îndeplinesc condițiile prevăzute în art. 2 alin. (4) din Legea nr. 35/1994,

cu modificările și completările ulterioare, putând beneficia de sumele încasate

din cele 8 categorii de timbre, sunt cuprinse în listele din anexele nr. 1-8,

care pot fi completate ulterior”.

Prin urmare,

enumerarea de la pct. 3 al Anexei nr. 4 a Normelor metodologice, a unităților

beneficiare, s-a făcut în baza prevederilor legale ale Cap. IV citate anterior,

a căror legalitate nu a fost contestată/ constatată în vreun fel, acestea fiind

emise în temeiul și pentru punerea în executare a art. II din O.G. nr. 123/2000.

În consecință, față

de toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc.

civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, Înalta Curte va admite recursurile formulate, va modifica sentința

recurată și va respinge excepția de nelegalitate, ca neîntemeiată, fiind

menținute dispozițiile privind soluția de respingere a excepției

inadmisibilității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de U.C.M.R., M.C. și M.F.P. împotriva Sentinței nr. 1983 din 13 iunie

2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

recurată, în sensul că respinge excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

Menține dispozițiile

privind soluția de respingere a excepției inadmisibilității.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2014.