ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4796/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin încheierea din data de 1 martie 2013, pronunțată în dosarul nr. 45351/3/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a învestit în primă instanță Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 2823/1566/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidența și controlul destinației sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment, precum și procedura de solicitare și comunicare a opțiunilor titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moștenitorilor acestora, emis de M.C.C.

și M.F.P. În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanta a susținut că ne aflăm în prezența unui act administrativ emis cu exces de putere și a solicitat să constate nelegalitatea acestuia. Pârâtă U.C.M.R. și-a exprimat poziția procesuală, prin notele scrise depuse la dosar, solicitând respingerea excepției de nelegalitate, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. În esență, a susținut că granițele competenței de emitere a ordinului nu au fost depășite de autoritățile emitente, opinia M.C.C. cu privire la organizațiile de creatori care îndeplineau condițiile la acel moment a fost exprimată chiar prin emiterea Ordinului de aprobare a Normelor metodologice, iar Uniunea îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 35/1994 pentru a putea beneficia de timbrul muzical.

Prin întâmpinare, M.C. a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, ca inadmisibilă, întrucât nu privește un act administrativ individual, ci unul normativ, iar pe fond a susținut că în niciun articol al O.G. nr. 123/2000, care a modificat Legea nr. 35/1994, nu s-a prevăzut expres obligația emiterii unui ordin prin care să fie numită o comisie care să verifice organizațiile de creatori; or, ceea ce actul normativ superior nu prevede, nu poate fi suplinit printr-un act normativ de rang inferior sau printr-o interpretare subiectivă făcută în interesul reclamantei, o interpretare de felul celei propuse de autoarea excepției contravine explicit art. 4 din Legea nr. 24/2000.

Pârâtul M.F.P., prin concluzii scrise, a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, cu motivarea că, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ nu poate fi cercetată pe calea excepției de nelegalitate. Pe fondul excepției de nelegalitate, pârâtul a susținut că reclamanta confundă dreptul de a stabili normele metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidența și controlul destinației sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice și de divertisment, rezultat din lege, cu conținutul acestor norme, respectiv, prin Ordinul comun al ministrului culturii și cultelor și al ministrului finanțelor publice nr. 2823/1566/2003 s-a adus la îndeplinire dispoziția din actul normativ superior (OG nr. 123/2000).

Conținutul ordinului nu intră în conflict cu actul normativ în baza căruia a fost emis, nu adaugă, nu excede și nici nu diminuează dispozițiile actului normativ în baza căruia a fost emis, actul administrativ cu caracter normativ fiind emis în executarea legii și nu în completarea ei. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1983 din 13 iunie 2013, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâți, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamant, constatând nelegalitatea prevederilor Anexei nr. 4 – pct. 3 din Ordinul nr. 2823/1566/2003 emis de M.C.C. și M.F.P. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin Ordinul nr. 2823/1566/2003 emis de M.C.C.

și M.F.P. au fost aprobate Normele metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidența și controlul destinației sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment, precum și procedura de solicitare și comunicare a opțiunilor titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moștenitorilor acestora, prevăzute în Anexa care face parte integrantă din acest ordin. Ordinul menționat reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, întrucât conține reglementari de principiu, norme generale și impersonale cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte de drept sau situații care se încadrează în ipoteza normelor pe care le instituie, în care sunt determinate numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare destinatar în parte.

Actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 atât în raport de formă inițială a legii, cât și ulterior intrării în vigoare a modificărilor aduse prin Legea nr. 262/ 2007. Cu privire la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată de pârâții M.F.P. și U.C.M.R., prima instanță a avut în vedere că excepția de nelegalitate dedusă judecății a fost invocată în cadrul unui proces început anterior datei de 15 februarie 2013, prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 76/2012, nu sunt aplicabile, astfel că nu pot justifica inadmisibilitatea acestei excepții privitoare la un act administrativ cu caracter normativ.

Pe fondul excepției de nelegalitate, ce are ca obiect prevederile Anexei 4 – pct. 3 din Ordinul nr. 2823/1566/2003, prima instanță a reținut, din examinarea susținerilor pârâtului M.C.C., precum și a documentației care a stat la baza emiterii ordinului atacat pe calea excepției de nelegalitate, că desemnarea organizațiilor de creatori beneficiare ale timbrului muzical înscrise la punctul 3 din Anexa 4 a Ordinului nu a fost precedată de o procedură derulată de o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii și cultelor în cadrul căreia să fie examinată îndeplinirea condițiilor impuse de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 35/1994 și să se constate care sunt organizațiile de creatori îndrituite să încaseze sumele reprezentând valoarea timbrului muzical.

În condițiile în care prevederile Normelor metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2823/1566/2003, respectiv cele înscrise la pct. 3 din Anexa 4, prin care sunt desemnate organizațiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical, conțin dispoziții ce depășesc enumerarea prevăzută la art. II din O.G. nr. 123/2000, iar documentația care a stat la baza emiterii lor nu evidențiază existența unei concordanțe între acestea și normele cu forță juridică superioară cuprinse în art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994, a apreciat că excepția de nelegalitate invocată în cauză apare ca întemeiată. Analiza îndeplinirii condițiilor legale de către organizațiile de creatori în vederea desemnării lor drept organizații beneficiare a sumelor reprezentând valoarea timbrului muzical este atributul exclusiv al Comisiei ce urma a fi constituită prin ordin al ministrului culturii și cultelor, astfel că nu este admisibilă în acest cadru procesual solicitarea pârâtei U.C.M.R.

privind necesitatea administrării de probatorii de către reclamanta SC C.M. SRL din care să rezulte că, de fapt, Uniunea nu îndeplinește condițiile respective. 2. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 1983 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel București au formulat recurs U.C.M.R., M.C. și M.F.P., susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia. În motivarea recursului, U.C.M.R. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

și a adus, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - În mod eronat a fost respinsă excepția inadmisibilității întrucât actul administrativ atacat este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004; - Hotărârea recurată este fundamentată pe motive străine de natura pricinii și nu conține o motivare care să o justifice; - Obiectul excepției de nelegalitate nu l-a constituit actul prin care s-a constatat că recurenta îndeplinește condițiile pentru a face parte din organizațiile de creatori care pot să beneficieze de timbrul muzical, ci un act cu caracter normativ, care, cu privire la organizațiile existente la acel moment a venit doar să confirme situația existentă, scopul său fiind să stabilească regulile privind perceperea/ încasarea/ utilizarea/ evidența și controlul destinației sumelor rezultate din aplicarea taxelor reglementate de O.G.

nr. 123/2000. Ordinul nr. 2823/1566/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice, în mod nepermis a fost asimilat unui alt act care, însă, nu are nicio incidență cu privire la actul analizat în cauză. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Recurenta a susținut că a fost depășit cadrul procesual stabilit prin cererea formulată de reclamanta C.M., în condițiile în care instanța s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu au fost invocate și nu au fost puse în discuția părților. Organizațiile de creatori enumerate la pct. 3 din Anexa 4 au fost recunoscute cu mult anterior emiterii ordinului contestat. Calitatea sa de organism de creator/ colector al timbrului muzical, a fost confirmată și menționată în Norma metodologică nr. 48211/1994, iar în considerarea acesteia calități a făcut parte dintre organizațiile care au fost consultate, conform art. 2 din O.G.

nr. 123/ 2000 la momentul inițierii proiectului de norme metodologice care a fost ulterior aprobat prin ordinul contestat în prezenta cauză. Prin enumerarea prevăzută la pct. 3 din Anexa 4 din Ordinul nr. 2823/1566/2003 nu s-a intenționat să se efectueze la acel moment o analiză privind îndeplinirea de către organismele menționate a condițiilor privind calitatea de unitate beneficiară, ci doar să confirme o situație existentă și recunoscută cu mult anterior emiterii acestui act normativ. Ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 care are în vedere situația în care se întreprind verificări cu privire la îndeplinirea condițiilor legale de către organizațiile de creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului, nu era incidentă în cauză.

Recurentul M.C., în motivarea recursului formulat a invocat dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și a adus, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - În cauză, obiectul excepției de nelegalitate l-a constituit un act administrativ cu caracter normativ, or, acesta nu putea fi supus controlului de legalitate pe calea excepției de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004; - Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, având în vedere faptul că reclamanta a invocat că M.C. nu ar fi numit comisia care să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege de către organizațiile beneficiare ale timbrelor. Or, în aceste condiții, în care se pune la îndoială existența unui alt ordin, excepția de nelegalitate care vizează Ordinul nr. 2823/1566/2003 nu putea fi admisă, autoarea excepției referindu-se la un fapt juridic, nu la un act juridic.

Recurentul M.F.P., în motivarea recursului formulat, a invocat dispozițiile art. 304 1 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii pentru următoarele considerente: - În mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate întrucât potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ nu poate fi cercetată pe calea excepției de nelegalitate; - Soluția dată de instanța de fond cu privire la excepția de nelegalitate este greșită, întrucât nu a ținut seama de faptul că entitățile enumerate la pct. 3 al Anexei nr. 4 a Ordinului nr. 2823/1566/2003 îndeplineau condițiile prevăzute în art. 2 alin. (4) din Legea nr. 35/1994, cu modificările și completările ulterioare, regăsindu-se și în Anexa 9 la Normele metodologice nr. 48211/12 septembrie 1994, astfel cum a fost modificată prin O.M.F.

nr. 66/2009, aplicabile până la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 2823/1566/2003. Intimata-reclamantă SC C.M. SRL a formulat întâmpinare la recursurile formulate, prin care a solicitat respingerea acestora și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. S-a susținut, în esență, că în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, în acest sens fiind și jurisprudența unitară și constantă a instanței supreme. În ceea ce privește motivele de recurs invocate de recurente, s-a susținut, în esență, că: hotărârea recurată respectă cerințele motivării, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., este inadmisibil; motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 referitor la criticile ce vizează depășirea cadrului procesual este inadmisibil, nefiind indicat vreun text de lege pretins a fi reținut în mod greșit de instanța de fond; criticile referitoare la recunoașterea anterioară emiterii ordinului contestat a organizațiilor de creditori, printre care și U.C.M.R. nu pot fi reținute întrucât acest aspect nu a fost contestat; Anexa nr. 4 pct. 3 din Ordinul nr. 2823/1566/2003 încalcă dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 și ale art. 2 din O.G. nr. 123/2000. La dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise de către intimata-reclamantă prin care au fost reiterate argumentele expuse în întâmpinare.

3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursurile formulate, apreciază că acestea sunt fondate în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, instanța de contencios administrativ a fost investită cu soluționarea excepției de nelegalitate având ca obiect prevederile Anexei 4 pct. 3 din Ordinul nr. 2823/1566/2003, susținându-se că acestea nu sunt în concordanță cu dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994. În mod corect instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acestei excepții de nelegalitate. Caracterul normativ al ordinului menționat a fost confirmat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Încheierea de admitere a cererii de sesizare din 1 martie 2013. De asemenea, recurenta U.C.M.R.

a recunoscut caracterul normativ al actului administrativ atacat. Instanța de fond, conformându-se soluției de unificare a practicii judiciare adoptată de Plenul judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți din 20 februarie 2006 și 9 septembrie 2008, în mod corect a soluționat excepția inadmisibilității invocată în cauză, reținând că și actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, incidente la momentul sesizării. Criticile formulate de recurentele în cauză, referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității, în lipsa unor elemente noi nu pot conduce în nici un caz la infirmarea practicii judecătorești consacrate în mod unitar.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de recurs reține că acestea este nefondat întrucât sentința recurată satisface cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs apreciază că acesta nu este întrunit întrucât instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate invocată, respectiv pct. 3 Anexa 4 din Ordinul nr. 2823/1566/2003. Celelalte critici formulate de recurente și circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vor fi analizate împreună întrucât vizează aceleași aspecte de nelegalitate a sentinței recurate.

Din considerentele sentinței recurate rezultă că instanța de fond a apreciat, ca întemeiate, susținerile reclamantei potrivit cărora prevederile pct. 3 din Anexa 4 a Ordinului nr. 2823/1566/2003 nu sunt în concordanță cu dispozițiile art. 2 alin. (5) din Lege nr. 35/1994 și a admis excepția de nelegalitate. S-a reținut că potrivit art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994, analiza îndeplinirii condițiilor legale de către organizațiile de creatori ce urmau să beneficieze de sumele reprezentând valoarea timbrului, trebuia realizată de o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii și cultelor.

Însă, desemnarea organizațiilor de creatori beneficiari ai timbrului muzical înscrise la pct. 3 din anexa menționată, nu a fost precedată de o procedură derulată de o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii și cultelor, în cadrul căreia să fie examinată îndeplinirea condițiilor impuse de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 35/1994 și să se constate care sunt organizațiile de creatori îndreptățite să încaseze sumele reprezentând valoarea timbrului muzical. Instanța de recurs apreciază că soluția instanței de fond de admitere a excepției de nelegalitate având în vedere considerentele menționate în cuprinsul hotărârii recurate, este greșită. Astfel cum s-a reținut, SC C.M. SRL a solicitat a se constata nelegalitatea prevederilor pct. 3 din Anexa 4 la Ordinul nr. 2823/1566/2003, susținând că nu sunt în concordanță cu dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994.

Dispozițiile legale care fac obiectul excepției de nelegalitate vizează unitățile beneficiare ale timbrului muzical, fiind menționate în acest sens organizațiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical, printre care se regăsește și U.C.M.R. Rezultă din expunerea de motive care fundamentează emiterea ordinului contestat, că acesta a fost emis în temeiul „art. II din O.G. nr. 123/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric și al artelor plastice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 121/2002”. Necontestat este de reclamantă că prevederile Anexei 4 pct. 3 din ordinul atacat sunt în concordanță cu art. II din O.G.

nr. 123/2000, situație ce a fost reținută și de instanța de fond. Cum legalitatea acestui ordin trebuie verificată în raport cu dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis și dat fiind faptul că este recunoscută respectarea prevederilor art. II din O.G. nr. 123/2000, soluția instanței de fond este greșită. Dincolo de acest aspect, n econcordanța acestor prevederi în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994, motivat de faptul că desemnarea organizațiilor de creatori beneficiari ai timbrului muzical nu a fost precedată de o procedură în care o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii și cultelor să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (4) din aceeași lege, de către organizațiile de creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului, astfel cum a reținut instanța de fond, ca motiv al admiterii excepției de nelegalitate, nu putea fi verificată în cadrul acestei excepții.

Aceste aspecte țin de legalitatea verificărilor date în competența comisiei constituită prin ordin comun al ministrului culturii și cultelor pentru verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege de către organizațiile de creatori care pot să beneficieze de sumele reprezentând valoarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice al arhitecturii și de divertisment, înființată prin Ordinul nr. 2074/24 iulie 2002, în temeiul art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994. Această etapă a verificării îndeplinirii condițiilor legale de către organizațiile de creatori care pot să beneficieze de sumele reprezentând valoarea timbrelor menționate este o etapă anterioară emiterii Normelor metodologice, fapt ce rezultă din cuprinsul art. II din O.G.

nr. 123/2000, potrivit căruia elaborarea normelor metodologice se realiza cu consultarea organizațiilor de creatori stabilite de comisia constituită în modalitatea menționată anterior, că îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului muzical. Deci, nelegalitatea prevederilor din ordinul contestat nu putea fi stabilită prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994. În altă ordine, instanța de fond în mod greșit a reținut că dispozițiile pct. 3 din Anexa 4 menționate, prin care sunt desemnate organizațiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical, depășesc enumerarea prevăzută la art. II din O.G. nr. 123/2000.

Conform Cap. IV pct. 1 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2823/1566/2003, intitulat - Dispoziții finale: „Denumirea, contul și banca organizațiilor de creatori care, până la data elaborării prezentelor norme metodologice au făcut dovada înființării, organizării și funcționării conform prevederilor legale în vigoare și care îndeplinesc condițiile prevăzute în art. 2 alin. (4) din Legea nr. 35/1994, cu modificările și completările ulterioare, putând beneficia de sumele încasate din cele 8 categorii de timbre, sunt cuprinse în listele din anexele nr. 1-8, care pot fi completate ulterior”. Prin urmare, enumerarea de la pct. 3 al Anexei nr. 4 a Normelor metodologice, a unităților beneficiare, s-a făcut în baza prevederilor legale ale Cap. IV citate anterior, a căror legalitate nu a fost contestată/ constatată în vreun fel, acestea fiind emise în temeiul și pentru punerea în executare a art. II din O.G.

nr. 123/2000. În consecință, față de toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursurile formulate, va modifica sentința recurată și va respinge excepția de nelegalitate, ca neîntemeiată, fiind menținute dispozițiile privind soluția de respingere a excepției inadmisibilității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de U.C.M.R., M.C. și M.F.P. împotriva Sentinței nr. 1983 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că respinge excepția de nelegalitate ca neîntemeiată. Menține dispozițiile privind soluția de respingere a excepției inadmisibilității. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2014.