ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1296/2015

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a V-a civilă, sub nr. 453513 din 23 septembrie 2010, reclamanta U.C.M.R., în contradictoriu cu SC C.M. SRL a solicitat obligarea pârâtei la: plata sumei de 350.000 lei, constând în contravaloarea timbrului muzical datorat reclamantei pe perioada 01 octombrie 2007 - 31 august 2010; obligarea pârâtei la plata, în favoarea statului, a penalităților în cuantum 0,2% pe fiecare zi de întârziere din suma datorată cu titlu de contravaloare a timbrului muzical, de la data introducerii prezentei cereri și până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului proces.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 35 din 06 iunie 1994 și ale Ordinului nr. 2823 din 14 octombrie 2003. Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC C.M. SRL a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, în prealabil, invocând următoarele excepții procesuale: excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată; excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; excepția lipsei de interes cu privire la capătul de cerere privind obligarea sa la plata penalităților și excepția lipsei calității procesuale pasive; pârâta a prezentat argumente de fapt și de drept în susținerea excepțiilor invocate, ca și pentru soluția propusă asupra fondului pricinii.

Prin sentința civilă nr. 127 din 27 ianuarie 2011, a fost respinsă excepția netimbrării, ca neîntemeiată. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut, în esență, că: Pârâta a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr. 146/1997, și nu cele ale art. 5 din aceeași lege, cu motivarea că reclamanta nu urmărește, prin prezenta acțiune, nici recunoașterea drepturilor de autor, nici constatarea încălcării sau plata acestor drepturi.

Din analiza dispozițiilor Legii nr. 35/1994, prima instanță a apreciat că timbrul muzical, potrivit art. 1 alin. (1) lit. d) și art. 2 din Lege, reprezintă o sumă calculată în procente din fiecare tipăritură, casetă video și audio înregistrată de producător, care se repartizează organizațiilor de creatori și care se utilizează în scopuri culturale, conform art. 3 din Lege.

De asemenea, art. 2 din Normele metodologice de aplicare a legii prevede: „În cazul în care pentru un domeniu cultural există mai multe organizații de creatori constituite potrivit dispozițiilor legale, care îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrelor, repartizarea sumelor încasate se face în funcție de opțiunile titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moștenitorilor acestora, astfel: a) titularii de drepturi de autor sau moștenitorii acestora, după caz, stabilesc destinația pentru 75% din suma rezultată din aplicarea timbrului; b) titularii de drepturi conexe sau moștenitorii acestora, după caz, stabilesc destinația pentru 25% din suma rezultată din aplicarea timbrului.” Cum aceste sume sunt destinate, în parte, titularilor drepturilor de autor și ai drepturilor conexe, prima instanță a apreciat că acțiunea având ca obiect plata timbrului muzical face parte dintre cererile enunțate de art. 5 lit. a) din Legea taxelor de timbru și, ca atare, taxa de timbru datorată este fixă, în cuantum de 39 lei.

În consecință, excepția insuficientei timbrări a cererii a fost respinsă ca neîntemeiată. În ce privește excepția de fond a lipsei calității procesuale active, prin raportare la prevederile Legii nr. 35/1994 și ale Normelor metodologice din 2003, instanța a constatat că reclamanta este lipsită de calitate procesuală activă, apreciind că sunt întemeiate susținerile pârâtei sub acest aspect. Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 35/1994: „(1) Sumele încasate, reprezentând valoarea timbrului, se vor vira lunar de unitățile care le încasează, în conturile organizațiilor de creatori, potrivit normelor metodologice elaborate de M.C.C., în colaborare cu M.F.P.***) și cu consultarea organizațiilor de creatori.

(2) În cazul în care pentru un domeniu cultural există mai multe organizații de creatori constituite potrivit dispozițiilor legale, sumele încasate se vor repartiza organizațiilor de creatori, în funcție de opțiunile titularilor de drepturi de autor sau titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, moștenitorilor acestora. Pentru operele clasice sau traducerile ale căror drepturi de autor nu se mai află în perioada de protecție legală destinația sumelor încasate din aplicarea timbrului literar va fi hotărâtă de către editor.

Pentru operele clasice ale căror drepturi de autor nu se mai află în perioada de protecție legală destinația timbrului muzical, plătit de distribuitor, va fi hotărâtă astfel: a) în cazul filmului străin, contravaloarea timbrului se varsă la Fondul cinematografic; b) în cazul înregistrărilor muzicale, de către producător; c) în cazul spectacolelor organizate în țară, de către producător, pentru partea aferentă dreptului de autor, care nu se mai află în perioada de protecție legală, și de către titularii celorlalte drepturi de autor, sau drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, de moștenitorii acestora. (3) Fiecare organizație de creatori este obligată să-și constituie un organism financiar pentru timbrul respectiv.

(4) Pentru a beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului, organizațiile de creatori trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: a) cel puțin 90% din numărul membrilor acestora trebuie să fie titulari de drepturi de autor sau titulari de drepturi conexe dreptului de autor ori persoane care, prin profesiunea lor, participă nemijlocit la crearea operei din domeniul pentru care se colectează timbrul; b) în obiectivele stabilite prin statut să se regăsească activități prevăzute la art. 3. (5) Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (4) de către organizațiile de creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrelor se va realiza de către o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii și cultelor.” De asemenea, tribunalul a reținut că Normele metodologice enumeră, în anexa 4, organizațiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical, reclamanta numărându-se printre acestea.

Coroborând cele două prevederi citate, prima instanță a apreciat că reclamanta nu poate pretinde contravaloarea timbrului muzical câtă vreme aceasta nu numai că nu este unic destinatar al acestei taxe, dar nici nu a atașat dovezi care să ateste îndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 2 din lege, însoțită de verificarea efectuată de o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii. În aceste condiții, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active; având în vedere admiterea excepției lipsei calității procesuale active, instanța a apreciat că a devenit de prisos analizarea celorlalte excepții invocate de către pârâtă - a lipsei calității procesuale pasive și a lipsei interesului procesual.

În termen legal, împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie; intimata-pârâtă a formulat întâmpinare la motivele de apel, solicitând menținerea sentinței apelate, prin respingerea apelului ca nefondat. La data de 27 octombrie 2011, intimata a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 35/1994. În ședința publică din data de 24 noiembrie 2011, instanța de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate de intimată, dispunând înaintarea cererii de sesizare către instanța de contencios constituțional.

Prin Decizia civilă nr. 272/A din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, apelul formulat de pârâtă a fost admis, sentința apelată a fost desființată în parte, iar cauza trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea în fond a capătului de cerere având ca obiect plata contravalorii timbrului muzical pentru perioada 01 octombrie 2007-31 august 2010; au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel, în analiza criticilor formulate prin motivele de apel conform celor prevăzute de art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., a reținut și apreciat următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta apelantă a invocat/pretins dreptul de a încasa sumele ce se impune a fi colectate cu titlu de timbru muzical în condițiile Legii nr. 35/1994 și a Normelor metodologice emise în aplicarea acestei legi, aprobate prin Ordinul nr. 2823/2003 emis de ministrul culturii și ministrul finanțelor. Justificarea calității procesuale active în procesul civil presupune existența unei identități între reclamant și persoana care este titularul dreptului subiectiv dedus judecății. Prin art. 3 pct. 1 din Anexa 4 la Normele metodologice ce au fost aprobate prin Ordin comun al Ministrului Culturii și M.F.P., este nominalizată (și) U.C.M.R.

printre organizațiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical.

La art. 2 alin. (1) din Legea nr. 35/1994 se prevede că: „Sumele încasate, reprezentând valoarea timbrului, se vor vira lunar de unitățile care le încasează, în conturile organizațiilor de creatori, potrivit normelor metodologice elaborate de M.C.C., în colaborare cu M.F.P.***) și cu consultarea organizațiilor de creatori.” Instanța de apel a apreciat că, având în vedere că reclamanta îndeplinește condiția de a fi organizație de creatori (din domeniul muzical), iar prin lege este lăsat pe seama emitentului Normelor metodologice dreptul de a individualiza organizațiile de creatori care vor încasa sumele aferente diferitelor categorii de timbre instituite de legiuitor, în mod eronat prima instanță a reținut că era necesar un probatoriu suplimentar - constând în documentul de verificare emis de o comisie special constituită în acest scop, prin Ordin al ministrului culturii - pentru ca reclamanta să justifice faptul că este îndreptățită să pretindă încasarea sumelor ce fac obiectul litigiului.

De vreme ce Legea nr. 34/1995 nu instituie o procedură prin parcurgerea căreia organizațiile de creatori să poată solicita verificările la care se face referire în art. 2 alin. (4) și (5) din acest act normativ, și să poată obține un document de natură a confirma satisfacerea respectivelor cerințe legale, iar autoritatea executivă căreia i-a revenit dreptul de a emite norme metodologice nu numai că nu a stabilit nici ea o asemenea procedură, dar a desemnat/nominalizat în concret beneficiarii sumelor respective, curtea de apel a apreciat că emiterea acestei din urmă reglementări generează prezumția că organismele astfel nominalizate au fost supuse verificărilor cerute prin lege, și că ele satisfac cerințele ce rezidă din art. 2 alin. (4) și (5) din Legea nr. 35/1994.

O interpretare a dispozițiilor legale în sensul în celor susținute de pârâta intimată (și primită de prima instanță, în analiza excepției lipsei calității procesuale active), este de natură a pune organizațiile de creatori în situația de a administra o probă imposibil de obținut, respectiv o autorizare/confirmare de verificare în privința căreia nu s-a stabilit o procedură pe baza căreia să fie posibilă solicitarea și eliberarea ei către entitățile interesate. Pe de altă parte, prin art. 8 din Statul apelantei-reclamante se stabilește că „pot fi membri ai U.C.M.R. cetățenii români care, prin activitatea lor profesională în domeniul compoziției sau muzicologiei, participă la îmbogățirea patrimoniului artistic sub multiplele sale forme (…)”.

Instanța de apel a apreciat că din această prevedere statutară reiese în mod neechivoc faptul că, pentru a dobândi calitatea de membru al Uniunii apelante, este necesară desfășurarea unei activități profesionale în domeniul compoziției sau muzicologiei, apte a îmbogăți patrimoniul artistic, situația față de care se naște prezumția că și condiția impusă (relativă la calitatea de titulari de drepturi de autor a 90% dintre membri organizației de creator) prin art. 2 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 35/1994 este satisfăcută. În plus, adresa din 2011 emisă de U.C.M.R.- A.D.A. confirmă faptul că un număr de 252 de titulari de drepturi patrimoniale de autor aflați în evidențele acestui organism de gestiune colectivă au calitate de membri au organizației apelante.

În ce privește condiția instituită prin art. 2 alin. (4) lit. b) din același act normativ, respectiv aceea ca în obiectivele stabilite prin statut să se regăsească activități prevăzute la art. 3 din lege, curtea de apel a constatat că și aceasta este îndeplinită în raport de activitățile stabilite prin art. 7 lit. d), e) și f) din Statut. De asemenea, împrejurarea că apelanta reclamantă nu este singura organizație de creatori desemnată ca beneficiar al sumelor reprezentând timbrul muzical, s-a apreciat că nu poate conduce la concluzia lipsei calității procesuale a acesteia. Legitimarea procesuală activă constituie una dintre condițiile cerute pentru exercițiul acțiunii civile în justiție, interesând aspectele procedurale ale litigiului, în timp ce chestiunea legată de determinarea limitelor dreptului dedus judecății și a temeiniciei acestuia, în raport de obligația corelativă pretins a reveni pârâtului chemat în judecată, ține de însăși judecata fondului pricinii.

S-a apreciat că, susținând lipsa calității procesuale a reclamantei din perspectiva prevederilor art. 6 raportat la art. 5 lit. c) din Legea nr. 35/1994, intimata ignoră obiectul concret al acțiunii promovate, care constă în realizarea dreptului pretins de a încasa sumele ce i se cuvin în calitate de beneficiar al timbrului muzical, și care se înscrie în coordonatele unei acțiuni în angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei (care se analizează din perspectiva ilicitului civil).

Normele metodologice la care intimata-pârâtă se raportează, constituie fundament al răspunderii civile contravenționale, aceasta din urmă fiind proprie sferei ilicitului administrativ și, ca atare, nu este aptă produce finalitatea urmărită prin acțiunea reclamantei, și anume aceea a reparării prejudiciului pretins încercat ca efect al faptului (pretins ilicit) că pârâta intimată nu a efectuat viramentele stabilite prin acte cu caracter normativ cu privire la sumele ce reprezintă contravaloarea timbrului muzical. În consecință, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a fost admis apelul formulat de reclamantă, sentința apelată a fost desființată în parte și cauza trimisă spre rejudecarea în fond a capătului de cerere având ca obiect plata contravalorii timbrului muzical pentru perioada 01 octombrie 2007-31 august 2010; au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta a promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că în mod nelegal instanța de apel a apreciat întrunirea de către U.C.M.R. A.D.A. (în realitate, U.C.M.R., potrivit precizărilor consemnate în practicaua deciziei) a condițiilor de eligibilitate pentru a încasa sumele provenite din colectarea timbrului muzical, decizia fiind dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (art. 304 pct. 4) și cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9). Astfel, în cadrul apelului formulat de reclamanta U.C.M.R., instanța de apel a procedat ea însăși la verificarea condițiilor enunțate de art. 2 din Legea nr. 35/1994, ajungând la concluzia că reclamanta îndeplinește condițiile legale de a beneficia de sumele provenite din încasarea timbrului muzical în baza înscrisurilor atașate motivelor de apel.

Prin urmare, s-a reținut că reclamanta are calitatea procesuală activă constatându-se că legea însăși nu a instituit o procedură prin parcurgerea căreia organizațiile de creatori să poată solicita verificările la care se face referire în art. 2 alin. (4) și (5) din Legea nr. 34/1995, astfel încât s-a apreciat că nu i se poate pretinde reclamantei-intimate U.C.M.R. să producă o probă imposibil de obținut, respectiv o autorizare pentru care nu s-a stabilit nicio procedura de obținere a acesteia.

Recurenta învederează că la pronunțarea hotărârii recurate, instanța de apel a reținut în mod eronat că „prin lege, este lăsat pe seama emitentului Normelor metodologice dreptul de a individualiza organizațiile de creatori care vor încasa sumele aferente diferitelor categorii de timbre instituite de legiuitor”; or, această concluzie este în contradicție manifestă cu textul art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 care prevede expres că: „Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (4) de către organizațiile de creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrelor se va realiza de către o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii și cultelor.” Prin hotărârea recurată, instanța de apel trece în mod inadmisibil peste necesitatea parcurgerii unei proceduri reglementate de lege (emiterea unui Ordin al Ministrului Culturii, numirea unei comisii, emiterea unui act administrativ de către aceasta comisie prin care să ateste îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor legale), dar și confundă chiar autoritatea administrativă competentă să indice organizațiile de creatori care vor încasa sumele aferente diferitelor categorii de timbre.

Potrivit legii, emitenții Normelor metodologice sunt M.C.C. și M.F.P. (prin ordin comun), în timp ce verificarea/aprobarea organizațiilor de creatori îndrituite să încaseze timbrul este în sarcina unei comisii numite prin Ordin al ministrului culturii.

Se mai arată de către recurentă că în măsura în care decizia recurată a apreciat ca emitentul Normelor metodologice are dreptul de a individualiza organizațiile de creatori care vor încasa sumele aferente diferitelor categorii de timbre instituite de legiuitor, iar respectivul emitent în mod evident și-a exercitat acest drept (prin nominalizarea a patru organizații de creatori în cuprinsul Normelor metodologice), apare inexplicabil de ce instanța de apel a mai făcut propria verificare a întrunirii condițiilor legale de către reclamantă de a beneficia de dreptul de a încasa sumele provenite din timbru muzical, analizând pe larg prevederile Statutului intimatei și celelalte înscrisuri administrate în apel, astfel încât a stabilit concluzii proprii cu privire la îndeplinirea acestor condițiilor legale.

Recurenta susține că, în realitate, este evident faptul că înseși Normele metodologice aprobate prin Ordinul comun al M.C.C. și M.F.P. nr. 2.823/1.566/2003 care au nominalizat cele patru organizații de creatori (între care și reclamanta-intimata) ca beneficiare ale timbrului muzical nu sunt în concordanță cu prevederile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 care impun verificarea de către o comisie numită prin Ordin al Ministrului Culturii a condițiilor legale de eligibilitate a unei organizații de creatori pentru a încasa timbrul muzical. În aceste condiții, procedând la propria verificare a condițiilor legale, instanța de apel comite un exces de putere, întrucât a realizat o verificare și a acordat o autorizare care cade în sarcina unui organ administrativ (o comisie numită prin Ordin al ministrului culturii).

Astfel, chiar dacă instanța ar aprecia ca U.C.M.R. îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 34/1994 (deși analiza este superficială și se bazează pe prezumții), prin aceasta nu se poate înlătura viciul procedural al lipsei verificării și autorizării de către organul administrativ în sarcina căruia legea stabilește aceasta competență. Totodată, recurenta mai arată că se verifică nici situația unei „probe imposibil de obținut”, constând într-o autorizare/confirmare de verificare emisă de Ministerul Culturii, astfel cum a reținut instanța de apel, întrucât reclamanta-intimata U.C.M.R. avea deschisă calea contenciosului administrativ pentru obținerea autorizării de a beneficia de sumele colectate cu titlu de timbru muzical, ceea ce însă aceasta nu a făcut.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, recurenta învederează că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile Legii nr. 35/1994 cu privire la perceperea timbrului muzical. Astfel, s-a procedat la calificarea obiectului acțiunii promovate de către U.C.M.R. ca fiind o „cerere în realizarea dreptului pretins de a încasa sumele ce i se cuvin în calitate de beneficiar al timbrului muzical”, drept care s-ar înscrie în „coordonatele unei acțiuni în angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei (care se analizează din perspectiva ilicitului civil)”. Mai mult, instanța de apel a considerat că răspunderea contravențională nu este aptă a răspunde finalității urmărite de către U.C.M.R., respectiv repararea prejudiciului produs prin fapta pretins ilicită a recurentei, motiv pentru care s-a apreciat că U.C.M.R.

are legitimare procesuală de a se îndrepta împotriva sa pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar. Potrivit art. 5 lit. c) din Legea nr. 35/1994, neperceperea și nevirarea contravalorii timbrului muzical constituie contravenție, iar potrivit art. 6 alin. (1) din același act normativ, doar M.E.F. are atribuția de a constata și sancționa această contravenție. Contrar celor arătate în considerentele deciziei recurate, recurenta pretinde că nu a ignorat obiectul acțiunii reclamantei prin invocarea lipsei calității procesuale active, ci s-a prevalat de acest text pentru a susține inexistența unui drept subiectiv al părții adverse corelativ unei obligații de colectare a timbrului muzical.

Mai mult, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 35/1994 prevede posibilitatea aplicării unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere, care se fac venit la bugetul de stat. Prin urmare, penalitățile de 0,2% care pot fi aplicate la sumele încasate și datorate în conformitate cu prevederile Legii nr. 35/1994 au regimul unor creanțe bugetare care pot fi urmărite și recuperate de către A.N.A.F., în conformitate cu prevederile C. proc. fisc. Dacă legea stabilește beneficiarul taxei (organizația de creatori), aceasta rămâne o „taxă”, așadar un instrument creat în baza unui raport juridic fiscal între organul fiscal și debitor care nu poate crea nici drepturi, nici obligații beneficiarului final al taxei. În opinia recurentei, acest aspect rezultă în mod implicit și din faptul că sumei principale i se calculează penalități ce se fac venit la bugetul de stat.

Or, în măsura în care U.C.M.R. ar fi prejudiciată prin neplata timbrului muzical, aceasta ar avea, teoretic, dreptul la recuperarea întregului prejudiciu, principal plus dobândă/penalități, iar dacă s-ar accepta calitatea procesuală activă a U.C.M.R. în acest caz, s-ar crea situația absurdă în care debitorul taxei ar plăti penalități de întârziere către bugetul statului și principalul către alte entități, ceea ce nu poate corespunde intenției legiuitorului. Prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1994 se prevede doar posibilitatea organizațiilor de creatori să verifice corectitudinea operațiunilor de percepere și virare a contravalorii timbrelor muzicale, acestea având obligația de a sesiza organele abilitate cu constatarea și sancționarea contravențiilor atunci când se evidențiază existența unor nereguli în modul de percepere și virare a contravalorii timbrelor.

Astfel, din toate aceste aspecte, rezultă fără dubiu că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda competență doar autorităților statului, în speță, M.E.F., respectiv A.N.A.F., în legătură cu perceperea sumelor reprezentând timbrul muzical de la cei îndatorați să colecteze și să transfere aceste sume către organizațiile de creatori autorizate. În consecință, în mod nelegal instanța de apel a constatat calitatea procesuală activă în favoarea U.C.M.R., substituind-o practic unor autorități ale statului. Intimata reclamantă U.C.M.R. a formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care a solicitat menținerea deciziei recurate prin respingerea recursului ca nefondat.

La filele 31-38 dosar recurs se regăsește Decizia Curții Constituționale nr. 892/25 octombrie 2012 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment; excepția de neconstituționalitate a invocată de către pârâta SC C.M. SRL în fața instanței de apel, instanța de contencios constituțional fiind sesizată prin încheierea din 24 noiembrie 2011 a curții de apel. Prin cererea depusă în dosarul de recurs la 21 februarie 2013, recurenta pârâtă SC C.M.

SRL a invocat excepția de nelegalitate a actului administrativ - Ordinul nr. 2383/1566/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidența și controlul destinației sumelor rezultate din aplicare timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment, precum și procedura de solicitare și comunicare a opțiunilor titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moștenitorilor acestora.

Prin încheierea de ședință din 22 februarie 2013, această instanță de recurs a admis cererea recurentei de sesizare a instanței de contencios administrativ, dispunând înaintarea dosarului Curții de Apel București, secția a VII-a de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate; în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate. Prin sentința civilă nr. 1983 din 13 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a a VII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâți, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta SC C.M.

SRL; a constatat nelegalitatea prevederilor Anexei nr. 4 - pct. 3 din Ordinul nr. 2823/1566/2003 emis de M.C.C. și M.F.P. Prin Decizia civilă nr. 4796 din 11 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile formulate de U.C.M.R., M.C.C. și M.F.P.; s-a modificat sentința recurată în sensul respingerii excepției de nelegalitate ca neîntemeiată; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, referitoare la respingerea excepției inadmisibilității. Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed. Recurenta pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4 - instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. - decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Referitor la primul motiv de recurs, susținerile recurentei au privit, în principal, aspecte de nelegalitate a Anexei 4 pct. 3 a Ordinului nr. 2383/1566/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidența și controlul destinației sumelor rezultate din aplicare timbrului muzical (ce interesează în speță), prin care U.C.M.R. este desemnată între unitățile beneficiare ale timbrului muzical, dată fiind calitatea acesteia de organizație de creatori; motivul de nelegalitate invocat se referă la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994. Atare apărare a recurentei-pârâte a fost invocată prin întâmpinarea formulată la prima instanță, astfel că tribunalul a admis excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei U.C.M.R.

pentru ambele capete de cerere: primul, având ca obiect o cerere în realizare, prin care s-a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei prin obligarea la plata timbrului muzical datorat pentru perioada 01 octombrie 2007 - 31 august 2010, iar cel de-al doilea - cererea de obligare a pârâtei la plata, în favoarea statului, a penalităților în cuantum 0,2% pe fiecare zi de întârziere, din suma datorată cu titlu de contravaloare a timbrului muzical, de la data introducerii cererii și până la data plății efective. Excepția procesuală de fond a lipsei calității procesuale active a fost infirmată de instanța de apel cu referire la primul capăt de cerere, curtea de apel apreciind că aceasta se justifică în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 35/1994 coroborate cu Anexei 4 pct. 3 a Ordinului nr. 2383/1566/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, având în vedere că reclamanta U.C.M.R.

face parte dintre organizațiile de creatori desemnate de lege în calitate de beneficiare ale timbrului muzical, fiind individualizată în mod explicit în această calitate, prin dispozițiile menționate din Normele metodologice. Totodată, s-a apreciat că prin desemnarea reclamantei în această calitate de către emitenții Normelor metodologice (Ordin comun al M.C.C.

și M.F.P.), nu au fost încălcate dispozițiile art. 2 alin. (4) și (5) din Legea nr. 35/1994, norme care stabilesc condițiile pe care trebuie să le îndeplinească organizațiile de creatori pentru a beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului (alin. (4)), precum și stabilirea competenței de verificare a îndeplinirii acestor condiții în sarcina unei comisii constituite prin ordin al ministrului culturii și cultelor (alin. (5)). Pe lângă acest argument, astfel cum recurenta a susținut, instanța de apel a confirmat calitatea procesuală activă a reclamantei și prin raportare la dispozițiile statutare ale acesteia.

Cu referire la aceste considerente ale curții de apel, recurenta pretinde, între altele, că au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești, întrucât instanța de apel s-ar fi substituit în atribuțiile comisiei indicate prin dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 căreia îi revenea, potrivit legii, competența de a verifica îndeplinirea condițiilor de către organizațiile de creatori pentru a beneficia de valoarea timbrului, verificând și stabilind ea însăși îndeplinirea acestor condiții. Așa cum rezultă din expozeul deciziei de față, recurenta-pârâtă a invocat excepția de nelegalitate a Anexei 4 pct. 3 a Ordinului nr. 2383/1566/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 35/1994, cu privire la care s-a susținut că ar fi fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Lege, excepție care a fost respinsă prin decizie irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța de contencios administrativ a constatat că dispozițiile legale ce fac obiectul excepției de nelegalitate, vizează unitățile beneficiare ale timbrului muzical, fiind menționate în acest sens organizațiile de creatori, între care, și U.C.M.R. S-a reținut că din expunerea de motive care fundamentează emiterea ordinului contestat, rezultă că acesta a fost emis „în temeiul art. 2 din O.G. nr. 123/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 121/2002.” Instanța de contencios administrativ a reținut că reclamanta nu a contestat în cauză că prevederile Anexei 4 pct. 3 din ordinul atacat sunt în concordanță cu dispozițiile art. 1 din O.G.

nr. 123/2000. Ca atare, s-a stabilit că legalitatea acestui ordin trebuie verificată în raport cu dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis. Prin aceeași decizie, s-a apreciat că neconcordanța acestor prevederi în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 (motivat de faptul că desemnarea organizațiilor de creatori beneficiari ai timbrului muzical nu a fost precedată de o procedură în care o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii și cultelor, să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 din aceeași lege, de către organizațiile de creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului, astfel cum reținuse prima instanță, ca motiv al admiterii excepției de nelegalitate), nu putea fi verificată în cadrul judecății presupuse de soluționarea excepției de nelegalitate.

S-a considerat că aceste aspecte țin de legalitatea verificărilor date în competența comisiei constituite prin ordin comun al ministrului culturii și cultelor și ministrul finanțelor public, iar verificarea îndeplinirii condițiilor legale de către organizațiile de creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrelor menționate, constituie o etapă anterioară emiterii Normelor metodologice, fapt ce rezultă din cuprinsul art. 2 din O.G. nr. 123/2000, potrivit căruia, elaborarea normelor metodologice se realizează cu consultarea organizațiilor de creatori, stabilite de comisia constituită în modalitatea anterior descrisă, care constată că acestea îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului muzical.

Așa fiind, instanța de contencios administrativ a concluzionat că nelegalitatea prevederilor din ordinul contestat nu putea fi stabilită prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994; pe de altă parte, s-a apreciat că prima instanță reținuse în mod greșit că dispozițiile pct. 3 din Anexa 4 a Normelor metodologice menționate prin care sunt desemnate organizațiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical, depășesc enumerarea prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 123/2000; or, această enumerare a unităților beneficiare s-a făcut în baza prevederilor legale ale cap. IV pct. 1 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2383/1566/2003, intitulat „Dispoziții finale” a căror legalitate nu a fost contestată sau constatată, acestea fiind emise în temeiul și pentru punerea în executare a art. 2 din O.G.

nr. 123/2000. Având în vedere soluționarea irevocabilă prin decizia instanței de contencios administrativ a incidentului procedural al excepției de nelegalitate a Anexei 4 a Normelor metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2383/1566/2003, Înalta Curte constată că aceste dezlegări se impun în cauza de față cu puterea lucrului judecat, având valoarea unor chestiuni prejudiciale asupra cărora această instanță de recurs nu ar putea realiza evaluări proprii, în mod direct și nemijlocit. Ca atare, vor fi înlăturate ca rămase fără obiect criticile susținute de recurentă pe temeiul art. 304 pct. 4 C. proc. civ. cu privire la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, în combaterea argumentelor instanței de apel referitoare la respectarea dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 cu ocazia emiterii Ordinului comun al M.C.C.

și M.F.P. nr. 2383/1566/2003 (cu referire la Anexa 4 privitoare la timbrul muzical) ca și cele privind verificarea dispozițiilor statutare ale reclamantei din perspectiva dispozițiilor art. 2 alin. (4) din aceeași lege, considerentele instanței de apel urmând a fi considerate substituite cu cele anterior redate din decizia instanței de contencios administrativ care, în limitele competențelor sale legale, a respins excepția de nelegalitate invocată de recurentă pe cale incidentală, în această etapă procesuală. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) coroborate cu pct. 3 din Anexa 4 la Ordinul comun al M.C.C. și M.F.P. nr. 2383/1566/2003, rezultă că, în cauză, se confirmă calitatea procesuală activă a U.C.M.R.

în formularea primului capăt de cerere. Înalta Curte constată că nu pot fi reținute nici criticile dezvoltate de recurentă pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere că decizia instanței de apel, pronunțată în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. privește anularea sentinței apelate în parte, cauza fiind trimisă pentru rejudecare în fond a capătului de cerere având ca obiect plata contravalorii timbrului muzical pentru perioada 01 octombrie 2007-31 august 2010; pe de altă parte, au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. Față de această precizare explicită în dispozitivul deciziei recurate, rezultă în mod neîndoielnic că instanța de apel a confirmat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, făcând o corectă calificare a celor două pretenții și o necesară distincție între titularii drepturilor pretinse.

Astfel, în acord cu dispozițiile art. 1 lit. d), art. 2 alin. (1) din Legea nr. 35/1994 Anexa 4 pct. 3.1 din Ordinul nr. 2383/1566/2003, instanța de apel a calificat primul capăt de cerere ca fiind o cerere în realizare prin care reclamanta tinde la angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pe baza faptei ilicite a acesteia de a nu fi virat sumele încasate, reprezentând valoarea timbrului (muzical, în speță), în conturile organizațiilor de creatori, potrivit normelor metodologice elaborate de M.C.C., în colaborare cu M.F.P. și cu consultarea organizațiilor de creatori (între care, și U.C.M.R., conform pct. 3.1 din Anexa 4 a Ordinului menționat). Dispozițiile invocate sunt norme imperative, astfel că nesocotirea acestora de către recurenta-pârâtă echivalează cu o conduită ilicită, chiar omisivă de ar fi și, în consecință, cu posibilitatea angajării răspunderii civile delictuale la solicitarea entității prejudiciate - beneficiarul valorii timbrului.

În ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, așa cum deja s-a arătat, instanța de apel a confirmat lipsa calității procesuale active a reclamantei, pe baza unei corecte calificări a naturii penalităților, ca fiind circumscrise unui raport de răspundere contravențională care poate fi angajată doar la inițiativa organelor de specialitate ale M.E.F., astfel cum dispune art. 6 alin. (1) din Legea nr. 35/1994. În plus, contrar celor susținute prin motivele de recurs, cele două raporturi juridice de angajare a răspunderii pârâtei nu se exclud, ci pot fi cumulate, având cauze juridice și finalități diferite. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.M. SRL împotriva Deciziei nr. 272/A din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2015.