ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 971/2015

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 iulie 2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului V București sub nr. 14452/302/2011, reclamantul G.M. i-a chemat în judecată pe pârâții M.T., L.D., C.D.B., G.R., G.L., G.V. și Statul Roman - prin M.F.P., solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 500. 000 euro cu titlu de despăgubiri. În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că solicită obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru modul în care au fost soluționate Dosarele civile nr. 18150/302/2010 și nr. 7697/302/2010 ale Judecătoriei Sectorului V București. În drept, a invocat dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.

La 01 septembrie 2011, reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare a cadrului procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză și a numiților C.L., I.N., L.O., V.N., iar la 29 septembrie 2011, printr-o nouă cerere, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a doamnei judecător C.I. Prin cererea precizatoare depusă la 28 martie 2012, reclamantul a indicat cuantumul pretențiilor solicitate cu titlu de despăgubiri ca fiind în sumă de 300.000 euro. Prin Sentința civilă nr. 2771 din 28 martie 2012, Judecătoria Sectorului V București a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, ca și consecință a precizării valorii pretențiilor deduse judecății și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 13080/3/2012, iar la termenul din 21 septembrie 2012, reclamantul și-a precizat din nou cererea introductivă, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale și materiale. Prin Încheierea din 24 septembrie 2012, tribunalul a respins ca nefondată cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina reclamantului în această fază procesuală. Totodată, prin încheierea din 07 ianuarie 2013 a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de reclamantul G.M.

împotriva încheierii din 19 noiembrie 2012, prin care i-a fost respinsă ca nefondată cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru pentru nedepunerea înscrisurilor doveditoare prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008. Prin Sentința civilă nr. 709 din 29 martie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția insuficientei timbrări, invocată din oficiu și a anulat cererea precizată formulată de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin M.F.P., ca insuficient timbrată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, deși reclamantul a fost legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul stabilit în sarcina sa, după soluționarea irevocabilă a cererilor de reexaminare taxă judiciară de timbru și de acordare a ajutorului public judiciar, acesta nu s-a conformat dispoziției instanței, motiv pentru care a făcut aplicarea sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 Împotriva acestei sentințe și a încheierilor pronunțate la 24 septembrie 2012 și la 07 ianuarie 2013 a declarat apel reclamantul G.M. Prin decizia civilă nr. 332/ A din 22 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins calea ordinară de atac ca fiind tardiv formulată.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că sentința apelată i-a fost comunicată apelantului la 03 iulie 2013 (astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 64 dosar fond), iar apelul a fost formulat la 03 august 2013, potrivit dovezii de primire a apelului, aflată la fila 3 dosar apel, cu depășirea termenului legal procedural de 15 zile de la comunicarea hotărârii apelate, prevăzut de art. 284 alin. (1), coroborat cu art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ. De asemenea, curtea a notat că, potrivit prevederilor art. 282 alin. (2) C. proc.

civ., apelul împotriva încheierilor premergătoare poate fi exercitat doar o dată cu atacarea hotărârii date asupra fondul, cu excepția situațiilor când prin ele a fost întrerupt cursul judecății, (situație care nu se regăsește în speță) și, în consecință, a respins apelul împotriva Sentinței civile nr. 709 din 29 martie 2013 și a încheierilor de ședință de la 24 septembrie 2012 și 07 ianuarie 2013 ca tardiv formulat. Împotriva Deciziei civile nr. 332/ A din 22 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul G.M., solicitând admiterea căii extraordinare de atac și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii. În memoriul de recurs, recurentul a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 8 C. proc.

civ., potrivit cărora recursul este admisibil dacă, prin hotărârea atacată, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, respectiv atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În dezvoltarea criticilor formulate, autorul căii de atac a susținut că prima instanță, respingând acțiunea ca netimbrată, l-a lipsit de o judecată efectivă, nu a acordat ceea ce a cerut, a dedus greșit obiectul acțiunii, pronunțând astfel o hotărâre netemeinică. În dovedirea acestor afirmații, a invocat calificarea căii de atac ca fiind apel, iar nu recurs. în acest sens, a susținut că instanța trebuia să pună excepția în discuția tuturor părților și că, prin neacordarea unui termen care să-i permită intimatului-pârât să formuleze întâmpinare, a încălcat principiul contradictorialității.

În continuare, recurentul a arătat că cererea sa de acordare a ajutorului public judiciar a fost respinsă în mod netemeinic, întrucât a depus toate actele doveditoare și îndeplinea condițiile impuse de O.U.G. nr. 50/20008. În finalul memoriului de recurs, autorul căii de atac a specificat că va detalia criticile formulate printr-un memoriu distinct pe care urma să-l depună ulterior. Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, asupra căreia, în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., reține următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În cauză, recurentul a indicat pur formal cazurile de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 6 și 8 C. proc. civ., afirmațiile sale din memoriul depus la dosar neputând fi subsumate niciunuia dintre motivele de recurs menționate. Susținerile autorului căii de atac, anterior expuse, nu vizează soluția și considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel, prin care calea ordinară de atac a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, ci constituie o înșiruire de afirmații, făcute în mod lapidar și neclar, referitoare la hotărârea primei instanțe, astfel că nu permit circumscrierea lor niciunuia dintre cazurile de nelegalitate anterior evocate. Astfel, simpla afirmare a aspectelor expuse de recurentul G.M.

nu răspunde exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din același cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate. De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică susceptibilă a fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În alți termeni, față de considerentele ce preced, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În considerarea celor arătate, având în vedere că susținerile recurentului din motivarea caii de atac nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și, nefiind identificate motive de ordine publică care să poată fi invocate de instanță din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, în baza art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant G.M.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant G.M. împotriva Deciziei civile nr. 332/ A din 22 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 martie 2015.