ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 971/2015

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată

la 29 iulie 2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului V București sub nr.

14452/302/2011, reclamantul G.M. i-a chemat în judecată pe pârâții M.T., L.D., C.D.B.,

G.R., G.L., G.V. și Statul Roman - prin M.F.P., solicitând obligarea pârâților

la plata sumei de 500. 000 euro cu titlu de despăgubiri.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat, în esență, că solicită obligarea pârâților la plata de despăgubiri

pentru modul în care au fost soluționate Dosarele civile nr. 18150/302/2010 și

nr. 7697/302/2010 ale Judecătoriei Sectorului V București.

În drept, a invocat dispozițiile art.

96 din Legea nr. 303/2004.

La 01 septembrie 2011, reclamantul a

depus la dosar cerere modificatoare a cadrului procesual pasiv, solicitând

introducerea în cauză și a numiților C.L., I.N., L.O., V.N., iar la 29 septembrie

2011, printr-o nouă cerere, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în

calitate de pârât, a doamnei judecător C.I.

Prin cererea precizatoare depusă la 28

martie 2012, reclamantul a indicat cuantumul pretențiilor solicitate cu titlu

de despăgubiri ca fiind în sumă de 300.000 euro.

Prin Sentința civilă nr. 2771 din 28

martie 2012, Judecătoria Sectorului V București a admis excepția necompetenței

sale materiale, invocată din oficiu, ca și consecință a precizării valorii

pretențiilor deduse judecății și a declinat competența materială de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Urmare a declinării, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr.

13080/3/2012, iar la termenul din 21 septembrie 2012, reclamantul și-a precizat

din nou cererea introductivă, arătând că înțelege să se judece în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., solicitând obligarea

acestuia la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale și

materiale.

Prin Încheierea

din 24 septembrie 2012, tribunalul a respins ca nefondată cererea de

reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina reclamantului în

această fază procesuală.

Totodată,

prin încheierea din 07 ianuarie 2013 a fost respinsă cererea de reexaminare

formulată de reclamantul G.M. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2012, prin

care i-a fost respinsă ca nefondată cererea de ajutor public judiciar sub forma

scutirii de la plata taxei judiciare de timbru pentru nedepunerea înscrisurilor

doveditoare prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008.

Prin Sentința

civilă nr. 709 din 29 martie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă,

a admis excepția insuficientei timbrări, invocată din oficiu și a anulat

cererea precizată formulată de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român - prin M.F.P., ca insuficient timbrată.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut că, deși reclamantul a fost legal citat cu

mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în

cuantumul stabilit în sarcina sa, după soluționarea irevocabilă a cererilor de

reexaminare taxă judiciară de timbru și de acordare a ajutorului public

judiciar, acesta nu s-a conformat dispoziției instanței, motiv pentru care a

făcut aplicarea sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997

Împotriva

acestei sentințe și a încheierilor pronunțate la 24 septembrie 2012 și la 07

ianuarie 2013 a declarat apel reclamantul G.M.

Prin

decizia civilă nr. 332/ A din 22 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a respins calea ordinară de atac ca fiind tardiv formulată.

Pentru a

decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că sentința apelată

i-a fost comunicată apelantului la 03 iulie 2013 (astfel cum rezultă din dovada

de comunicare aflată la fila 64 dosar fond), iar apelul a fost formulat la 03

august 2013, potrivit dovezii de primire a apelului, aflată la fila 3 dosar

apel, cu depășirea termenului legal procedural de 15 zile de la comunicarea hotărârii

apelate, prevăzut de art. 284 alin. (1), coroborat cu art. 103 alin. (1) teza I

C. proc. civ.

De asemenea, curtea a notat că,

potrivit prevederilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ., apelul împotriva

încheierilor premergătoare poate fi exercitat doar o dată cu atacarea hotărârii

date asupra fondul, cu excepția situațiilor când prin ele a fost întrerupt

cursul judecății, (situație care nu se regăsește în speță) și, în consecință, a

respins apelul împotriva Sentinței civile nr. 709 din 29 martie 2013 și a

încheierilor de ședință de la 24 septembrie 2012 și 07 ianuarie 2013 ca tardiv

formulat.

Împotriva Deciziei civile nr. 332/ A

din 22 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a

declarat recurs reclamantul G.M., solicitând admiterea căii extraordinare de

atac și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii.

În memoriul

de recurs, recurentul a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora recursul este admisibil dacă, prin

hotărârea atacată, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu

s-a cerut, respectiv atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia.

În dezvoltarea

criticilor formulate, autorul căii de atac a susținut că prima instanță,

respingând acțiunea ca netimbrată, l-a lipsit de o judecată efectivă, nu a

acordat ceea ce a cerut, a dedus greșit obiectul acțiunii, pronunțând astfel o

hotărâre netemeinică.

În dovedirea

acestor afirmații, a invocat calificarea căii de atac ca fiind apel, iar nu

recurs. în acest sens, a susținut că instanța trebuia să pună excepția în

discuția tuturor părților și că, prin neacordarea unui termen care să-i permită

intimatului-pârât să formuleze întâmpinare, a încălcat principiul

contradictorialității.

În continuare,

recurentul a arătat că cererea sa de acordare a ajutorului public judiciar a

fost respinsă în mod netemeinic, întrucât a depus toate actele doveditoare și

îndeplinea condițiile impuse de O.U.G. nr. 50/20008.

În finalul

memoriului de recurs, autorul căii de atac a specificat că va detalia criticile

formulate printr-un memoriu distinct pe care urma să-l depună ulterior.

Înalta Curte,

din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, asupra căreia, în

conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc.

civ., reține următoarele:

Potrivit

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va

cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat.

În cauză,

recurentul a indicat pur formal cazurile de nelegalitate prevăzute la art. 304

pct. 6 și 8 C. proc. civ., afirmațiile sale din memoriul depus la dosar

neputând fi subsumate niciunuia dintre motivele de recurs menționate.

Susținerile autorului căii de atac,

anterior expuse, nu vizează soluția și considerentele deciziei pronunțate de

instanța de apel, prin care calea ordinară de atac a fost respinsă ca fiind

tardiv formulată, ci constituie o înșiruire de afirmații, făcute în mod lapidar

și neclar, referitoare la hotărârea primei instanțe, astfel că nu permit

circumscrierea lor niciunuia dintre cazurile de nelegalitate anterior evocate.

Astfel,

simpla afirmare a aspectelor expuse de recurentul G.M. nu răspunde exigențelor

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor

critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 din același cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu

îngăduie determinarea limitelor sesizării înaltei Curți, învestite cu

verificarea legalității hotărârii atacate.

De

aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a

formulat nicio critică susceptibilă a fi încadrată în motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În alți

termeni, față de considerentele ce preced, se poate reține că accesul la

justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea

unei căi extraordinare de atac.

În considerarea

celor arătate, având în vedere că susținerile recurentului din motivarea caii

de atac nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de modificare ori

casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și, nefiind identificate motive de

ordine publică care să poată fi invocate de instanță din oficiu, în condițiile

art. 306 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, în baza art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de

recurentul-reclamant G.M.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de recurentul-reclamant G.M. împotriva Deciziei civile

nr. 332/ A din 22 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

27 martie 2015.