ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5262/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5262/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București la data de 27 noiembrie 2009, sub nr. 47126/3/2009

reclamanta V.M.I. a chemat în judecată pârâta A.N.R.P., solicitând instanței obligarea

pârâtei la plata sumei de 200.000 RON despăgubiri, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii reclamanta

a arătat că prin decizia din 10 noiembrie 2008, Comisia Centrala pentru Stabilirea

Despagubirilor a dispus plata sumei de 1.915.000 RON despăgubire pentru terenul

din str. T., iar prin comunicarea din 21 mai 2008 a informat-o că din totalul stabilit

are dreptul sa primeasca în numerar numai suma de 500.000 RON din care 40% în primul

an și 60% în al doilea an, pentru diferența de 1.415.000 RON primind acțiuni la

Fondul Proprietatea. Reclamanta a mentionat și faptul că a notificat pârâta la data

de 23 noiembrie 2009 pentru plata sumei de 500.000 RON, dar cererea a ramas fără

răspuns.

În drept au fost invocate

dispozitiile Legi nr. 554/2004, Legii nr. 247/2005 și O.U.G. nr. 81/2007.

Pârâta a depus întâmpinare

prin care a invocat excepția necompetenței materiale întrucât A.N.R.P. este organ

de specialitate al administrației publice centrale, competența revenind Curții de

Apel și excepția prematurității întrucit plata despăgubirilor se dispune în termen

de 15 zile de la existența disponibilitaților financiare în ordinea depunerii cererilor

de opțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 115-art. 119 din C.proc. civ., Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 361/2005,

O.G. nr. 81/2007, H.G. nr. 128/2008 și Legea nr. 554/2004.

La termenul din 25

februarie 2010 reclamanta a depus cerere modificatoare, prin care a solicitat obligarea

pârâtei la plata sumei de 1.915.000 RON actualizată conform Legii nr. 9/1998.

Prin sentința civilă

nr. 647/2010, Tribunalul a declinat competența materială de soluționare a cauzei,

în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Prin sentința nr. 3814

din 8 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal a admis

excepția prematurității în privința tranșei de despăgubiri de 60% și a respins acțiunea,

cu privire la această tranșă.

A admis, în parte, acțiunea

modificată formulată de reclamantă

în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. și a obligat

pârâta la plata către reclamantă, a sumei de 200.000 RON, actualizată conform legii.

A respins în rest, acțiunea

modificată și a obligat pârâta la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată, către reclamantă, conform art. 274-art. 276 din C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut, în esență, că î

n privința primei tranșe, de 40%, termenul de

plată edictat de prevederile legale menționate, s-a finalizat la data de 10

noiembrie 2009, perioadă în care pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală, astfel

încât excepția de prematuritate este nefondată, iar cererea de chemare în judecată

sub acest aspect, este întemeiată, inclusiv sub aspectul actualizării conform legii.

În privința solicitării

de obligare la plata despăgubirilor, reprezentând cea de-a doua tranșă, aferentă

anului secund de la data eliberării titlului reprezentat de decizia 3335/2008, instanța

de fond a statuat că este întemeiată excepția prematurității invocată de pârâtă,

întrucât raportat la data emiterii 10 noiembrie 2008, pârâtul trebuie să plătească

cea de a doua tranșă până la data de 10 noiembrie 2010, interval neepuizat la momentul

soluționării cauzei.

în cauză.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs atât reclamanta V.M.I. cât și pârâta A.N.R.P., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin recursul său reclamanta

V.M.I. a susținut că în mod greșit prima instanță a redus onorariul de avocat de

la suma de 2.500 RON la 700 RON fără să motiveze sentința sub acest aspect.

A arătat această recurentă

că onorariul în cuantumul solicitat a fost justificat, având în vedere că acțiunea

a fost formulată pe rolul Tribunalului București, că pentru soluționarea cauzei

a fost nevoie de mai multe notificări, s-a răspuns la întâmpinare și au fost depuse

concluzii scrise.

În recursul formulat,

A.N.R.P. a susținut că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală,

pentru următoarele considerente:

A arătat că potrivit

art. 3, lit h) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007,

"titlurile de plată sunt certificate emise de A.N.R.P., în numele și pe seama

statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra

statului român, de a primi în numerar o sumă maximă de 500.000 RON" și că sumele

aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două transe, pe parcursul a doi

ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurenta

sumei de 500.000 RON, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această

sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 RON

se vor plăti într-o singură tranșă.

Recurenta a învederat

instanței că pentru dosarul de opțiune din 23 septembrie 2009, Direcția pentru Acordarea

Despăgubirilor în Numerar a emis decizia-titlul de conversie din 16 decembrie 2008,

în cuantum de 1.415.000 RON, reprezentând un număr total de 1.415.000 acțiuni la

o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune, în conformitate cu actele normative

în vigoare. Mai mult, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar a transmis

titlul de conversie către Depozitarul Central, în vederea înregistrării persoanelor

îndreptățite la despăgubiri în registrul acționarilor Fondului Proprietatea, urmând

ca titlul de plată pentru suma de 500.000 RON să fie emis, în termen de 15 zile

de la existența disponibilităților financiare în contul Autorității, în ordinea

înregistrării cererilor de opțiune.

A arătat recurenta că

până în prezent plata despăgubirilor în numerar s-a realizat pentru prima tranșă

până la dosarul de opțiune din 29 aprilie 2008, reclamanta având dosarul de opțiune

înregistrat din 12 decembrie 2008.

Recurenta a mai subliniat

faptul că Guvernul României, ținând seama de impactul semnificativ asupra bugetului

de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, generând implicații financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului

de stat și care ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului

bugetar, a adoptat O.U.G. nr. 62/2010, prin care se modifică anumite prevederi cu

privire la modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 3 alin. (1)

din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2010, pe perioada

de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă

emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII „Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile justiției, precum și unele măsuri adiacente”. De asemenea

conform alin. (2) și alin. (3) din art. 3 valorificarea titlurilor de despăgubiri

emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin

conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru

care s-a formulat opțiunea. Dacă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe,

persoanele îndreptățite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată,

dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea

vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la

alin. (1).

A mai susținut recurenta

că prin sentința criticată instanța de fond a obligat în mod eronat la plata către

reclamanți a sumei de 200.000 RON actualizată conform legii, având în vedere că

în H.G. nr. 128/2008, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007 și H.G.nr. 1095/2005,

nu sunt prevăzute reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin

deciziile emise de către Comisia Centrală sau Autoritatea Națională pentru Restituirea

Propeietăților, în raport cu rata inflației sau cursul euro.

II. Considerentele Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin decizia nr. 3335

din 10 noiembrie 2008

privind acordarea de despăgubiri în condițiile

Titlului VII, Regimul stabilirii și plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 emisă de Comisia Centrala pentru Stabilirea

Despăgubirilor s-a emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum

de 1.915.000 RON, conform raportului de evaluare întocmit în Dosarul nr. 15606/CC.

Prin notificarea din 23 noiembrie 2009, reclamanta a precizat că a primit acțiuni

la Fondul Proprietatea în valoare de 1.450.000 lei, iar diferența, în cuantum de

500.000 RON nu a fost achitata în termen de 1 an de la data emiterii deciziei.

În drept

sunt incidente dispozitiile art. 3 lit. h),

prevederile art. 18

1

alin. (4) și art. 18

2

pct. 1 lit. a)

din

Legea nr. 247/2005, Titlului

VII

,

dispozițiile art. 18

2

pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008.

Potrivit

art.

3 lit. h)

din

Legea nr. 247/2005

„

titlurile de plată sunt

certificate emise de A.N.R.P., în numele și pe seama statului român, care încorporează

drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar

o sumă de maxim 500.000 RON. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc

în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii

titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 RON, chiar dacă valoarea

titlurilor de despăgubire depășește această sumă. Sumele aferente despăgubirilor

în numerar în cuantum de maxim 250.000 RON se vor plăti într-o singură tranșă. Despăgubirile

în numerar mai mari de 250.000 RON dar până în 500.000 RON se vor plăti astfel:

prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 RON, cea de-a

doua tranșă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total

al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 RON. Suma de până la 500.000 RON

urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire, cu mențiunea ca în ipoteza

în care obiectul cererilor de restituire, deși identic, a fost disjuns, pretențiile

de restituire fiind soluționate de entități diferite, dosarele respective se vor

conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire

”.

Totodată,

în conformitate cu prevederile art. 18

1

alin. (4) și art. 18

2

pct. 1 lit. a)

din

Legea nr. 247/2005,

Titlului VII

,

alin.

(4)

titlurile

de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu

expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor

emise de Fondul Proprietatea.

„Art.

182.

-

În cazul prevăzut

la art. 18

1

alin. (2), titularul titlului de despăgubire va proceda astfel

:

a)

dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se

prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcție, care, după

reținerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar

în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare

;”

În

baza acestor prevederi legale și a opțiunii exprimate de reclamantă intimata avea

obligația să emită titlul de plată pentru despăgubirile stabilite prin

decizia din 10 noiembrie

2008 emisă de Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel că, în mod corect

prima instanță, pornind de la principiu potrivit căruia normele legale trebuie interpretate

în sensul în care să producă efecte juridice și nu în sensul în care nu ar putea

produce nici un efect, a procedat la admiterea acțiunii reclamantei și obligarea

A.N.R.P. la plata către reclamantă a sumei de 200.000 RON reprezentând prima tranșă

din suma datorată.

Înalta Curte reține că

interpretarea art. 18

2

lit. a) Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se poate

face numai prin corelare cu art. 3 lit. h) și

art. 18

1

alin.

(4) al aceluiași act normativ, iar o soluție de respingere a cererii reclamantei

pe motiv că nu există disponibilități în cont nu poate fi primită în condițiile

în care nu s-au administrat dovezi concludente care să justifice durata de soluționare

a opțiunii de plată în numerar față de disponibilitățile financiare alocate, de

numărul persoanelor care urmau să fie despăgubite, de volumul sau complexitatea

lucrărilor administrative necesare pentru efectuarea plății.

Înalta

Curte respinge criticile formulate de A.N.R.P. cu privire la modul de interpretare

a termenului de doi ani al plății sumelor stabilite prin titlul de despăgubire,

stabilit de prima instanță având în vedere data emiterii deciziei din

10 noiembrie 2008 și prevederile

art.

18

1

alin. (4) din

Legea nr. 247/2005.

Totodată Înalta Curte

apreciază că, în mod corect instanța de fond a admis actualizarea cu indicele de

inflație la data plății efective a despăgubirilor stabilite prin titlul de despăgubire

(prima tranșă), această soluție fiind justificată de principiul reparației integrale

și de dispozițiile art. 16 alin. (9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care permit

actualizarea cu indicele de inflație inclusiv în privința sumelor stabilite prin

titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În ceea ce privește aplicabilitatea

art. 3 din O.U.G.nr. 62/2010 de suspendare a titlurilor de plată pe o perioadă de

2 ani, de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, Înalta Curte reține că, în

speță reclamanta a formulat acțiunea la data de 27 noiembrie 2009, iar O.U.G. nr.

62/2010 a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2010, motiv pentru care se apreciază

că nu are incidență în acest caz.

reclamanta V.M.I.

Reclamanta V.M.I. a formulat

recurs în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, susținând că în

mod greșit prima instanță a redus cuantumul acestora de la suma de 2.500 RON la

suma de 700 RON.

Acordarea cheltuielilor

de judecată este reglementată de prevederile art. 274-art. 276 din C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții:

„Art.

274. -

Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată.”

Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură

și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice

alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut

.

Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile

avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte

ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea

pricinii sau munca îndeplinită de avocat

.

Art.

275.

-

Pârâtul care a recunoscut la prima

zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor

de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată

.

Art.

276.

-

Când pretențiile fiecărei părți au

fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele

poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.”

În cauză,

p

rin sentința

nr. 3814 din 8 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei doar în ceea ce privește

acordarea primei tranșe de despăgubiri în cuantum de 200.000 RON reprezentând un

procent de 40% din valoarea titlului de despăgubirea, respingând în rest acțiunea,

în ceea ce privește a doua tranșă în valoarea procentuală de 60% din valoarea titlului.

Așa fiind și având în

vedere prevederile art. 274 și art. 276 din C. proc. civ., în raport cu faptul că

pretențiile reclamantei au fost încuviințate doar în parte, Înalta Curte reține

că prima instanță a procedat în mod corect la reducerea cuantumului cheltuielilor

de judecată solicitate de reclamantă de la suma de 2.500 RON la suma de 700 RON.

În consecință, pentru

considerentele mai susmenționate, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursurile declarate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de V.M.I. și de

A.N.R.P. împotriva sentinței nr. 3814 din 8 octombrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie

2011.