ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5791/2011

Asupra recursului de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Hotărârea primei instanțe: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 septembrie 2009 sub nr. 8872/2/2009, reclamanta S.V. a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtului să emită decizia care să conțină titlul de despăgubire pentru suma de 936.000 RON, conform raportului de expertiză, să plătească penalizări către reclamantă în sumă de 100 RON/zi de întârziere, respectiv suma de 259.100 RON pentru intervalul de la 30 zile de la data emiterii dispoziției 234/2002 până la data cererii de chemare în judecată; dobânda în valoare de 10% an, respectiv 756.050 RON, la suma din titlul de despăgubiri, legal datorat plus dobândă la penalizări de 91.016 RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deși încă din anul 2002 a fost emisă dispoziția primarului, nici până în prezent, în pofida demersurilor efectuate, nu a fost soluționat dosarul administrativ de către pârât, fapt care a determinat-o să acționeze în instanță. Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepției prematurității, deoarece dosarul cu dispoziția în cauză, nu a fost trimis către pârâtă, de către prefect, iar pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La data de 24 martie 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând chemarea în judecată și a pârâtului Prefectul Municipiului București, pentru a se dispune obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești, a deciziei care să conțină titlul de despăgubire, iar dacă se va aprecia că acest lucru nu se poate face decât în condițiile parcurgerii procedurii administrative în fața Comisiei, atunci să fie obligat la a transmite dosarul evaluatorului sau societății de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare, precum și obligarea la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubiri, în termen de 120 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 5544/2004.

Pârâtul Prefectul Municipiului București a solicitat admiterea excepției lipsei de calitate procesuală pasivă, deoarece nu are competențe în procedura Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005.

Prin a doua cerere de precizare de la termenul din data de 24 martie 2010, reclamanta a solicitat chemarea în judecată și a pârâtului Prefectul Municipiului București, pentru a se dispune obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești, a deciziei care să conțină titlul de despăgubire, iar dacă se va aprecia că acest lucru nu se poate face decât în condițiile parcurgerii procedurii administrative în fața Comisiei, atunci să fie obligat la a transmite dosarul evaluatorului sau societății de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare, precum și obligarea la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubiri, în termen de 60 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 5544/2004.

Pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția tardivității cererii de precizare, ca urmare a formulării sale peste termenul procedural, reiterând cu aceeași motivare, excepția de prematuritate și a cererii precizate. Prin sentința nr. 4319 din 3 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile de tardivitate și prematuritate a cererii de precizare a acțiunii. A respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei Instituția Prefectului Teleorman. A admis excepția prematurității formulării acțiunii. A admis în parte, acțiunea modificată, formulată de reclamanta S.V. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Prefectul Județului Teleorman.

A obligat pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la transmiterea dosarului, evaluatorului sau societății de evaluare desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 60 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, precum și la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubiri, în termen de cel mult 60 zile de la întocmirea raportului de evaluare.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește excepției tardivității cererilor precizatoare, formulate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, atât timp cât aceste cereri au fost realizate la secundul termen de judecată acordat în cauză, termen care din punct de vedere procedural, reprezintă prima zi de înfățișare, în condițiile în care la primul termen de judecată acordat, reclamantului i s-a încuviințat amânarea cauzei, în vederea pregătirii apărării, fapt care echivalează din punct de vedere juridic, cu imposibilitatea formulării de concluzii, nefiind așadar întrunită una dintre condițiile necesare pentru calificarea sa ca și primă zi de înfățișare.

În privința excepțiilor de prematuritate atât a acțiunii, cât și a cererii precizatoare, Curtea le-a considerat ca fiind neîntemeiate, atât timp cât procedura Legii nr. 10/2001 configurată și prin Legea nr. 247/2005, presupune o conlucrare interinstituțională pentru rezolvarea în mod definitiv, a notificărilor, chiar dacă fiecărei instituții implicate, îi revin atribuții exprese. Cooperarea interinstituțională este necesară tocmai pentru asigurarea realizării într-un termen rezonabil și în mod eficace, a drepturilor persoanelor îndreptățite. A reținut prima instanță că dovada acestui principiu, este ilustrată chiar de adresa invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nr. 827025/12997/L10/2009, prin care această pârâtă a solicitat transmiterea dosarului și precizarea motivului depășirii termenului legal de 60 zile.

Instanța a apreciat că, fiind depășit termenul legal de transmitere către Comisie, de 60 zile, acțiunea inclusiv cererile precizatoare, nu sunt premature, ca urmare a netransmiterii dosarului, fiecare instituție trebuind să efectueze demersuri pentru asigurarea unui termen rezonabil de soluționare finală a notificării. Pentru aceleași considerente a apreciat că pârâtul Prefectul Municipiului București are calitate procesuală pasivă în cauză, acesta având și obligația de a aviza din punct de vedere legal, dispoziția primarului emisă în temeiul legii. Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că prin notificarea formulată în cursul anului 2001, reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea imobilului situat în comuna Plosca, județul Teleorman.

Prin Dispoziția nr. 234/2002 emisă de Primarul Comunei Plosca, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, pentru imobilul respectiv. A reținut instanța că în pofida demersurilor reclamantei pentru soluționarea dosarului, acesta nu a fost finalizat. Instanța a apreciat că reclamanta se poate considera vătămată în drepturile sale, în sensul art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, prin netrimiterea dosarului către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată.

Totodată, în cadrul etapei de verificare a dosarului reclamantei în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, pârâtele sunt îndreptățite să solicite date și probe de natura celor arătate în adresa nr. 25982/CC din 3 aprilie 2009, dar, desigur, cu respectarea dreptului reclamantei de a-i fi soluționată cererea în termenul prevăzut de lege. În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a dosarelor, instanța are obligația de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a se asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale ale cetățenilor consfințite de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantei, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu a fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 soluționată prin dispoziția primarului încă din anul 2002, a rămas în acest stadiu, fără ca titlul de despăgubiri să fi fost emis. 2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență că în mod greșit prima instanță a respins excepția prematurității cererii ținând cont că Dispoziția Primăriei Plosca nr. 234 din 15 iulie 2002 nu a fost înainta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, așa cum prevăd dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, iar în lipsa dosarului de despăgubire Comisia centrală nu poate emite titlul la care a fost obligată. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauzei, așa cum a fost precizată, reclamanta S.V.

a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Prefectul Municipiului București, pentru a se dispune, în principal, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești, a deciziei care să conțină titlul de despăgubire, cu motivarea că prin Dispoziția nr. 234 din 15 iulie 2002 a Primarului comunei Plosca i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în comuna Plosca, județul Teleorman.

În cuprinsul art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă ..., se constituie ... Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi." În acest context, Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică și completează Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Totodată, în cuprinsul art. 1 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că „prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001". Înalta Curte reține că acesta este cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își exercită atribuțiile mai sus amintite.

Această din urmă procedură administrativă (cea prevăzută la Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.

În acest context, procedurile de transmitere, Secretariatului Comisiei Centrale, a dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005. După primirea dosarelor, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Ulterior acestei analize, dosarele, în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În cazul dedus judecății, așa cum reiese din adresa nr. 827025/12997/L10 din 10 septembrie 2009, ca răspuns la memoriul reclamantei, dosarul de despăgubire nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Or, procedura administrativă specială de acordare a despăgubirilor, care se finalizează cu emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire nu se poate declanșa în lipsa transmiterii de către entitatea investită cu soluționarea notificării a dosarului de despăgubire, completat cu actele solicitate, așa cum prevăd dispozițiile legale mai sus arătate.

De altfel nici la data pronunțării prezentei decizii dosarul nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci așa cum de altfel a recunoscut și reclamanta, se află la Primăria comunei Plosca. În atare condiții, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi obligată la emiterea titlului de despăgubire, reclamanta formulând prematur acțiunea în raport cu această autoritate. Așa fiind, Înalta Curte reține că prima instanță în mod nelegal și netemeinic a respins excepția prematurității cererii reclamantei și a obligat autoritatea pârâtă să emită titlul de despăgubire. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat și va modifica hotărârea atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4319 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei astfel cu a fost precizată ca prematur formulată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2011.