ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5791/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5791/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

instanțe:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

18 septembrie 2009 sub nr. 8872/2/2009, reclamanta S.V. a chemat în judecată

pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

solicitând obligarea pârâtului să emită decizia care să conțină titlul de

despăgubire pentru suma de 936.000 RON, conform raportului de expertiză, să

plătească penalizări către reclamantă în sumă de 100 RON/zi de întârziere,

respectiv suma de 259.100 RON pentru intervalul de la 30 zile de la data

emiterii dispoziției 234/2002 până la data cererii de chemare în judecată;

dobânda în valoare de 10% an, respectiv 756.050 RON, la suma din titlul de

despăgubiri, legal datorat plus dobândă la penalizări de 91.016 RON, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că deși încă din anul 2002 a fost emisă dispoziția

primarului, nici până în prezent, în pofida demersurilor efectuate, nu a fost

soluționat dosarul administrativ de către pârât, fapt care a determinat-o să

acționeze în instanță.

Pârâta a formulat

întâmpinare, solicitând admiterea excepției prematurității, deoarece dosarul cu

dispoziția în cauză, nu a fost trimis către pârâtă, de către prefect, iar pe

fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La data de 24 martie

2010, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând chemarea în judecată și a

pârâtului Prefectul Municipiului București, pentru a se dispune obligarea

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea în termen de 60

zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești, a

deciziei care să conțină titlul de despăgubire, iar dacă se va aprecia că acest

lucru nu se poate face decât în condițiile parcurgerii procedurii

administrative în fața Comisiei, atunci să fie obligat la a transmite dosarul

evaluatorului sau societății de evaluare, în vederea întocmirii raportului de

evaluare, precum și obligarea la emiterea deciziei care să conțină titlul de

despăgubiri, în termen de 120 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub

sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 5544/2004.

Pârâtul Prefectul

Municipiului București a solicitat admiterea excepției lipsei de calitate

procesuală pasivă, deoarece nu are competențe în procedura Legii nr. 10/2001 și

Legii nr. 247/2005.

Prin a doua cerere de

precizare de la termenul din data de 24 martie 2010, reclamanta a solicitat

chemarea în judecată și a pârâtului Prefectul Municipiului București, pentru a

se dispune obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la

emiterea în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a

hotărârii judecătorești, a deciziei care să conțină titlul de despăgubire, iar

dacă se va aprecia că acest lucru nu se poate face decât în condițiile

parcurgerii procedurii administrative în fața Comisiei, atunci să fie obligat

la a transmite dosarul evaluatorului sau societății de evaluare, în vederea întocmirii

raportului de evaluare, precum și obligarea la emiterea deciziei care să

conțină titlul de despăgubiri, în termen de 60 zile de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr.

5544/2004.

Pârâtul Statul Român

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția

tardivității cererii de precizare, ca urmare a formulării sale peste termenul

procedural, reiterând cu aceeași motivare, excepția de prematuritate și a

cererii precizate.

Prin sentința nr.

4319 din 3 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins excepțiile de tardivitate și prematuritate a

cererii de precizare a acțiunii.

A respins excepția

lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei Instituția Prefectului

Teleorman.

A admis excepția

prematurității formulării acțiunii.

A admis în parte,

acțiunea modificată, formulată de reclamanta S.V. în contradictoriu cu pârâții

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Prefectul Județului Teleorman.

A obligat pârâtul

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la

transmiterea dosarului, evaluatorului sau societății de evaluare desemnate în

vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 60 zile de la rămânerea

irevocabilă a prezentei hotărâri, precum și la emiterea deciziei care să

conțină titlul de despăgubiri, în termen de cel mult 60 zile de la întocmirea

raportului de evaluare.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește

excepției tardivității cererilor precizatoare, formulate de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea a apreciat-o ca fiind

neîntemeiată, atât timp cât aceste cereri au fost realizate la secundul termen

de judecată acordat în cauză, termen care din punct de vedere procedural,

reprezintă prima zi de înfățișare, în condițiile în care la primul termen de

judecată acordat, reclamantului i s-a încuviințat amânarea cauzei, în vederea

pregătirii apărării, fapt care echivalează din punct de vedere juridic, cu

imposibilitatea formulării de concluzii, nefiind așadar întrunită una dintre

condițiile necesare pentru calificarea sa ca și primă zi de înfățișare.

În privința

excepțiilor de prematuritate atât a acțiunii, cât și a cererii precizatoare,

Curtea le-a considerat ca fiind neîntemeiate, atât timp cât procedura Legii nr.

10/2001 configurată și prin Legea nr. 247/2005, presupune o conlucrare

interinstituțională pentru rezolvarea în mod definitiv, a notificărilor, chiar

dacă fiecărei instituții implicate, îi revin atribuții exprese. Cooperarea

interinstituțională este necesară tocmai pentru asigurarea realizării într-un

termen rezonabil și în mod eficace, a drepturilor persoanelor îndreptățite.

A reținut prima

instanță că dovada acestui principiu, este ilustrată chiar de adresa invocată

de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nr.

827025/12997/L10/2009, prin care această pârâtă a solicitat transmiterea

dosarului și precizarea motivului depășirii termenului legal de 60 zile.

Instanța a apreciat

că, fiind depășit termenul legal de transmitere către Comisie, de 60 zile,

acțiunea inclusiv cererile precizatoare, nu sunt premature, ca urmare a

netransmiterii dosarului, fiecare instituție trebuind să efectueze demersuri

pentru asigurarea unui termen rezonabil de soluționare finală a notificării.

Pentru aceleași

considerente a apreciat că pârâtul Prefectul Municipiului București are

calitate procesuală pasivă în cauză, acesta având și obligația de a aviza din

punct de vedere legal, dispoziția primarului emisă în temeiul legii.

Pe fondul cauzei,

Curtea a constatat că prin notificarea formulată în cursul anului 2001,

reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea imobilului situat

în comuna Plosca, județul Teleorman.

Prin Dispoziția nr.

234/2002 emisă de Primarul Comunei Plosca, s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, pentru imobilul respectiv.

A reținut instanța că

în pofida demersurilor reclamantei pentru soluționarea dosarului, acesta nu a

fost finalizat.

Instanța a apreciat

că reclamanta se poate considera vătămată în drepturile sale, în sensul art. 1

alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată, prin netrimiterea dosarului către evaluatorul sau societatea de

evaluare desemnată.

Totodată, în cadrul

etapei de verificare a dosarului reclamantei în privința legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, pârâtele sunt

îndreptățite să solicite date și probe de natura celor arătate în adresa nr.

25982/CC din 3 aprilie 2009, dar, desigur, cu respectarea dreptului reclamantei

de a-i fi soluționată cererea în termenul prevăzut de lege.

În lipsa unei

dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a dosarelor, instanța

are obligația de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al

autorității administrative pentru a se asigura o protecție reală a drepturilor

fundamentale ale cetățenilor consfințite de Constituția României și de

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza dedusă

judecății, Curtea a constatat că termenul rezonabil de soluționare a cererii

reclamantei, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

nu a fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată în baza Legii

nr. 10/2001 soluționată prin dispoziția primarului încă din anul 2002, a rămas

în acest stadiu, fără ca titlul de despăgubiri să fi fost emis.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut,

în esență că în mod greșit prima instanță a respins excepția prematurității

cererii ținând cont că Dispoziția Primăriei Plosca nr. 234 din 15 iulie 2002 nu

a fost înainta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, așa cum

prevăd dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005, Titlul

VII, iar în lipsa dosarului de despăgubire Comisia centrală nu poate emite

titlul la care a fost obligată.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Prin acțiunea ce face

obiectul prezentei cauzei, așa cum a fost precizată, reclamanta S.V. a chemat

în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Prefectul

Municipiului București, pentru a se dispune, în principal, obligarea Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea în termen de 60 zile de

la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești, a deciziei

care să conțină titlul de despăgubire, cu motivarea că prin Dispoziția nr. 234

din 15 iulie 2002 a Primarului comunei Plosca i s-a recunoscut calitatea de

persoană îndreptățită și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru

imobilul situat în comuna Plosca, județul Teleorman.

În cuprinsul art. 13

alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că

"Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care

se acordă ..., se constituie ... Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în

principal, următoarele atribuții:

a) dispune emiterea

deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;

b) ia alte măsuri,

necesare aplicării prezentei legi."

În acest context,

Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică și completează Legea nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII,

reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv.

Totodată, în

cuprinsul art. 1 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că

„prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de

acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în

natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001".

Înalta Curte reține

că acesta este cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor își exercită atribuțiile mai sus amintite.

Această din urmă

procedură administrativă (cea prevăzută la Cap. V Titlul VII din Legea nr.

247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de

restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în

echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate,

fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în

echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, fie

printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului

normativ amintit.

În acest context,

procedurile de transmitere, Secretariatului Comisiei Centrale, a dosarelor de

către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura

administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoțite de întreaga

documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art.

16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

După primirea

dosarelor, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus

acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor procedează la analizarea dosarelor în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură. Ulterior acestei

analize, dosarele, în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a

fost respinsă, vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori

desemnate de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de

evaluare.

În baza raportului de

evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire.

În cazul dedus

judecății, așa cum reiese din adresa nr. 827025/12997/L10 din 10 septembrie

2009, ca răspuns la memoriul reclamantei, dosarul de despăgubire nu a fost

transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Or, procedura

administrativă specială de acordare a despăgubirilor, care se finalizează cu

emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire nu se poate declanșa în

lipsa transmiterii de către entitatea investită cu soluționarea notificării a

dosarului de despăgubire, completat cu actele solicitate, așa cum prevăd

dispozițiile legale mai sus arătate.

De altfel nici la

data pronunțării prezentei decizii dosarul nu a fost transmis Secretariatului

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci așa cum de altfel a

recunoscut și reclamanta, se află la Primăria comunei Plosca.

În atare condiții,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi obligată la

emiterea titlului de despăgubire, reclamanta formulând prematur acțiunea în

raport cu această autoritate.

Așa fiind, Înalta

Curte reține că prima instanță în mod nelegal și netemeinic a respins excepția

prematurității cererii reclamantei și a obligat autoritatea pârâtă să emită

titlul de despăgubire.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul declarat și va modifica hotărârea atacată în sensul că

va respinge acțiunea reclamantei ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței nr. 4319 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei astfel cu a fost precizată

ca prematur formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2011.