ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1652/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 22 septembrie 2010, sub nr. 45232/3/2010, reclamantul T.L.M. a chemat în judecată pe pârâta SC D.I. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 81.846,59 RON reprezentând contravaloarea facturilor neachitate în perioada 22 noiembrie 2007 - 12 martie 2009 și a sumei de 81.848,59 RON reprezentând penalități de întârziere pentru facturile neachitate în perioada 22 noiembrie 2007 - 12 martie 2009. În ședința publică din 7 februarie 2012, reclamantul personal a renunțat la capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere, iar pârâta a invocat excepția insuficienței timbrări, tribunalul reținând cauza în pronunțarea pe acest aspect.

Prin Sentința civilă nr. 1547 din 7 februarie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția insuficientei timbrări și a anulat cererea formulată de reclamantul T.L.M. ca insuficient timbrată, reținând în esență, nu poate lua act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului 2 din cerere, întrucât satisfacerea taxei de timbru prevalează îndeplinirii oricărui act procedural, inclusiv analizei actului de dispoziție al părții, anterior îndeplinirii cerinței timbratului instanța nefiind legal învestită cu soluționarea pricinii. A mai reținut prima instanță că a fost învestită de reclamant cu soluționarea unei acțiuni având două capete de cerere, acesta înțelegând să timbreze doar pentru primul dintre ele, precizând expres că nu înțelege să timbreze și pentru cel de-al doilea capăt de cerere (taxa de timbru se datora în mod distinct pentru fiecare capăt de cerere, față de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 146/1997).

În considerarea celor expuse, tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, care prevăd că, în cazul în care se micșorează valoarea pretențiilor formulate în cerere, după înregistrarea cererii, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, astfel că a admis excepția insuficientei timbrări și a anulat cererea ca insuficient timbrată. Împotriva hotărârii primei instanțe, a declarat recurs reclamantul T.L.M. criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (3) și (4) din Legea nr. 146/1997, arătând că primul capăt de cerere a fost legal timbrat și instanța nu putea dispune anularea întregii acțiuni. Prin Decizia civilă nr. 238/2012 din 15 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, învestită cu soluționarea căii de atac, pe care a recalificat-o ca fiind apel a admis apelul declarat de reclamantul T.L.M.

împotriva Sentinței civile nr. 1547 din 7 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre judecare aceleiași instanțe în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 81.486,59 RON contravaloare facturi. Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru atunci când o acțiune are mai multe capete de cerere cu finalitate diferită, așa cum este cazul în speță, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel.

De asemenea, având în vedere că reclamantul achitase taxa de timbru în sumă de 3.241 RON aferentă primului capăt de cerere, la dosar regăsindu-se dovada plății curtea a apreciat că, în mod greșit, prima instanță a anulat în totalitate acțiunea ca insuficient timbrată. Împotriva Deciziei civile nr. 238/2012 din 15 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în termen legal, a declarat recurs, pârâta SC D.I. SRL București, criticând-o din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe.

În dezvoltarea criticilor formulate, pârâta a susținut ca fiind irelevant faptul că reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru pentru unul din cele două capete de cerere, la cel de-al patrulea termen de judecată, în condițiile în care, anterior primului termen de judecată, i s-a pus în vedere achitarea taxei de timbru pentru întreaga acțiune. În același sens, a arătat că, pentru a fi aptă sa ia act, ori să dispună asupra oricărei cereri formulate de părțile în litigiu, instanța de judecată trebuie să fi fost legal învestită, învestirea fiind efectivă din momentul satisfacerii cerinței timbrajului.

În continuare, în cuprinsul memoriului de recurs, pârâta a reiterat aspectele invocate prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe referitor la excepțiile lipsei calității de reprezentant a apărătorului reclamantului și prematurității introducerii acțiunii, precum și asupra fondului cauzei, aspecte care însă nu vor fi cenzurate de instanța de recurs, întrucât nu au făcut obiectul analizei instanței de apel, care a soluționat calea de atac, în limitele învestirii, dispunând exclusiv asupra excepției insuficientei timbrări în raport de care prima instanță a soluționat cauza. Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc.

civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Față de aceste precizări, se constată că pârâta, în memoriu de recurs depus la dosar, a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără însă să dezvolte și să structureze criticile formulate subsumat acestuia. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că acestea sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii. Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice. Pentru a fi în prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanțial - trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispozițiilor legale.

Pentru a fi în prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu exigențele unui anumit text de lege. De asemenea, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este incident și atunci când, în dezlegarea pricinii, instanța face aplicarea unei norme generale nesocotind existența unei norme speciale". În speță, criticile vizând pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 sunt nefondate și vor fi înlăturate pentru argumentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se achită și se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță, Conform art. 14 al aceluiași act normativ: "când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel." Într-adevăr, prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, statuează că, în cazul în care, partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

Deși, normele legale menționate nu disting între anularea integrală sau doar parțială a acțiunii (în limita taxei de timbru neachitate), după cum unele capete de cerere au fost timbrate, iar altele nu, formularea art. 14 din același act normativ constituie fundamentul soluției dezvoltate de jurisprudență în sensul că acțiunea nu poate fi anulată în integralitate, ci doar parțial, în limita taxei de timbru neachitate, dacă celelalte capete de cerere sunt legal timbrate.

Această soluție s-a fondat pe criteriul de echitate avut în vedere de legiuitor la edictarea art. 14 și care relevă intenția acestuia de a nu se aplica sancțiunea anulării întregii acțiuni, dedusă mai ales din folosirea sintagmelor "finalitate diferită" și "taxa de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte". În speță, având în vedere că reclamantul a achitat taxa de timbru aferentă primului capăt de cerere, în cuantumul stabilit în sarcina sa, anterior punerii în discuție a excepției insuficientei timbrării a acțiunii, Înalta Curte apreciază soluția instanței de apel ca fiind corectă și legală, înlăturând ca irelevantă critica referitoare la faptul că reclamantul a achitat taxa de timbru la al cincilea termen de judecată în fața instanței de fond.

Pentru a răspunde greșitei aplicări a legii, pârâta se află în situația de a demonstra că instanța, recurgând la un text de lege, a dat acestuia o interpretare eronată sau că un fapt reținut de aceasta a fost greșit calificat, în raport cu exigențele unui anumit text de lege. Criticile formulate de pârâtă asupra excepțiilor lipsei calității de reprezentant a apărătorului reclamantului și prematurității introducerii acțiunii, precum și asupra fondului cauzei, nu vor face obiectul analizei instanței de recurs, având în vedere că litigiul a fost soluționat pe excepția insuficienței timbrajului, fără a se intra în cercetarea fondului și în măsură s-ar proceda altfel, părțile ar fi private de două grade de jurisdicție, iar instanța de recurs s-ar pronunța omisso medio.

În cazul de față, cu referire la motivul de nelegalitate invocat, se reține că pârâta, prin argumentele aduse, a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ceea ce privește modul de aplicare a legii. Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile pârâtei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul declarat de pârâta SC D.I. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 238/2012 din 15 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă să fie respins, ca nefondat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC D.I. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 238/2012 din 15 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS