ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2735/2012

Deliberând,

în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Judecătoriei Câmpina sub nr. 51/204 din 05 ianuarie 2006, reclamanta C.M. i-a

chemat în judecată pe pârâții D.M., B.G., G.T.D., G.A.M. și H.I., solicitând

instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea

pârâților la plata lipsei de folosință a bunurilor proprietatea sa, menționate

în procesul verbal din 10 iulie 2003, începând cu data de 10 iulie 2003 și până

la recuperarea bunurilor, restituirea actelor de identitate, inclusiv cele

privind situația socială și profesională, evaluate provizoriu la suma de

5.000.000 ROL.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, în baza procesului sus-menționat, au fost

inventariate și lăsate în custodie bunurile și valorile descrise în acesta,

motiv pentru care pârâții au obligația să-i plătească lipsa de folosință a

acestor bunuri și contravaloarea lor constând în: mobilă, obiecte

electrocasnice, de electronică, electrotehnică, îmbrăcăminte, încălțăminte,

lenjerie, tablouri, cărți, numismatică etc.

La data de 1 martie 2006,

reclamanta și-a completat și precizat acțiunea, în sensul că a solicitat

obligarea pârâților, în solidar, și la plata uzurii bunurilor proprietate

personală descrise în procesul verbal din 10 iulie 2003 și a unor daune morale

de 500.000.000 lei.

La data de 24 martie 2008,

reclamanta și-a precizat din nou acțiunea, solicitând obligarea pârâților la

contravaloarea obiectelor pierite descrise în procesul verbal din 10 iulie 2003

și a celorlalte neinventariate, proprietatea sa.

La data de 21 aprilie

2008, reclamanta și-a completat acțiunea solicitând obligarea pârâților la

contravaloarea obiectelor omise de către expert, constând în dinari bulgărești,

forinți, lire italiene și monezi din aur.

Judecătoria Câmpina,

prin sentința civilă nr. 1989 din 16 iunie 2008, a respins, ca neîntemeiată,

cererea de scutire de plată a taxei judiciare de timbru formulată de reclamantă

și a anulat ca insuficient timbrată acțiunea precizată formulată de reclamantă,

aceasta fiind obligată la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată, către

pârâții G.A.M. și G.T.D.

Împotriva hotărârii

pronunțate de Judecătoria Câmpina și a tuturor încheierilor premergătoare a

declarat apel reclamanta, prin decizia civilă nr. 730 din 22 decembrie 2008,

Tribunalul Prahova, respingând apelul declarat împotriva încheierii din 15

octombrie 2007, ca fiind nefondat și admițându-l pe cel declarat împotriva

sentinței nr. 1989 din 16 iunie 2008 și a încheierilor premergătoare, cu

consecința desființării în tot a sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre

rejudecare, aceleiași instanțe de fond.

Decizia pronunțată în

apel de Tribunalul Prahova a făcut obiectul recursului declarat de către

reclamantă, ce a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 565 din 16

iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost din nou

înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 19 august 2009, care prin

sentința civilă nr. 795 din 01 martie 2010 a admis excepția necompetenței

materiale a instanței, invocată de reclamantă și a declinat competența de

soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Prahova.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 1583/105/2010, la data de

26 martie 2010.

La

termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2010, din oficiu, în temeiul

disp. art. 137 alin. (1) C. proc. civ. rap. la art. 20 din Legea nr. 146/1997,

tribunalul a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii.

La data

de 26 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 1609,

prin care a admis excepția de netimbrare a acțiunii și a dispus anularea

acțiunii ca netimbrată.

Pentru a

hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut că, în ceea ce privește taxa

judiciară de timbru ce era necesar a fi achitată de către reclamantă, aceasta

era de 15.111 lei, iar timbrul judiciar de 5 lei, în condițiile în care

reclamanta a precizat la termenul de judecată din data de 11 iunie 2010 că-și

menține solicitarea făcută înaintea Judecătoriei Câmpina privind obligarea

pârâților la plata atât a sumei de 600.000 lei (precizată conform cererii

existente în Dosarul nr. 4027/204/2009 - f.46), cât și a celei de 500.000 lei,

reprezentând daune morale (solicitată prin cererea completatoare - precizatoare

existentă în dosarul 51/204/2006 - f.44 verso).

Din

totalul sumei de 15.111 lei, datorată cu titlu de taxă de timbru, stabilit

conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru, a constatat tribunalul, reclamanta a achitat suma de 91 lei cu acest

titlu, precum și 9 lei reprezentând timbru judiciar, astfel că a mai rămas de

achitat o diferență de 15.020 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

S-a mai

reținut că, deși reclamantei i s-a adus la cunoștință, încă din data de 11

iunie 2010, cuantumul taxei de timbru datorate, aceasta nu s-a conformat

dispoziției instanței, afirmând constant că această obligație nu subzistă în

sarcina sa, de vreme ce cauza a fost trimisă spre rejudecare, nemulțumirea sa

concretizându-se în formularea unei alte cereri de recuzare a completului de

judecată, ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din data de 12

octombrie 2010.

Împotriva

sentinței și a încheierilor prin care s-au respins cererile de recuzare a

judecătorului fondului, reclamanta a formulat apel, criticându-le ca nelegale

și netemeinice.

Prin decizia

nr. 125 din data de 2 mai 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a

decide astfel, curtea de apel a reținut că, în cauză nu se poate discuta despre

o încălcare a disp. art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a

pretins apelanta, care a susținut că prima instanță avea obligația, conform

textului de lege menționat, să soluționeze cauza în limita taxei de timbru de

91 lei și 9 lei timbru judiciar achitată, întrucât textul menționat prevede o

asemenea obligație în sarcina instanței de judecată, doar în situația în care, la

momentul înregistrării sale, acțiunea a fost taxată corespunzător obiectului

său inițial, dar a fost modificată ulterior, ori, în cauză această condiție nu

este îndeplinită, reclamanta-apelantă depunând la momentul introducerii

acțiunii o taxă provizorie de 45 lei și 5 lei timbru judiciar (fila 18 Dosar nr.

51/204/2006 al Judecătoriei Câmpina), mult inferioară taxei de timbru aferentă

pretențiilor sale.

În acest

context, față de caracterul peremptoriu al excepției de netimbrare, curtea de

apel a constatat că în mod legal, în conformitate cu disp. art. 137 C. proc.

civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 9 din O.G. nr.

32/1995, prima instanță a soluționat cauza pe cale de excepție, fiind astfel

lipsită de suport legal aserțiunea apelantei, în sensul că, prima instanță ar

fi avut obligația de a soluționa pe fond cauza.

Împotriva

acestei decizii, a declarat recurs reclamanta C.M.

, arătând că unicul

motiv de recurs este faptul că, în urma unor eforturi financiare și a unor

împrumuturi contractate, a reușit să procure suma necesară achitării taxei de

timbru aferentă pretențiilor.

Excepția

netimbrării invocată de instanță din oficiu și admisă de aceasta, a constituit

singurul motiv pentru necercetarea pe fond a pricinii.

În

raport de noua situație înfățișată, recurenta-reclamantă solicită admiterea

recursului și casarea cu trimitere a cauzei la instanța de fond, în vederea

soluționării pe fond a dosarului.

La termenul de

judecată din 24 aprilie 2012

, Înalta Curte a invocat nulitatea recursului și, având

în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza cu

prioritate această excepție.

Potrivit art. 302

1

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Modificarea sau

casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în

condițiile de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C.

proc. civ.

Potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de

recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici

privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În speță, reclamanta

nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302

1

și art. 304 C.

proc. civ., pentru că, în cererea de recurs nu a vreunul din motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu a formulat critici care să permită

încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, iar

susținerile acestuia nu sunt structurate din punct de vedere juridic.

Astfel,

recurenta

C.M.

nu s-a conformat

obligației de a indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul

hotărârii

,

iar pe de altă parte, modalitatea de redactare a motivelor nu permite instanței

să realizeze în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în

limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Ca urmare, întrucât recurenta nu a

formulat critici care să permită încadrarea lor din oficiu într-unul din

cazurile expres și limitativ prevăzute de textul legal sus-menționat, rezumându-se

la susțineri ce nu vizează hotărârea atacată și care nu au relevanță pentru

cazurile limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte va aplica sancțiunea

nulității recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 303

alin. (2) C. proc. civ.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., recurenta - reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată

către intimații

G.T.D.

și G.A.M., reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței aflate la fila 12

din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta C.M. împotriva deciziei nr. 125 din data de 2 mai 2011 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta la

plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații G.T.D.

și G.A.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 aprilie 2012.