ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2735/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. 51/204 din 05 ianuarie 2006, reclamanta C.M. i-a chemat în judecată pe pârâții D.M., B.G., G.T.D., G.A.M. și H.I., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata lipsei de folosință a bunurilor proprietatea sa, menționate în procesul verbal din 10 iulie 2003, începând cu data de 10 iulie 2003 și până la recuperarea bunurilor, restituirea actelor de identitate, inclusiv cele privind situația socială și profesională, evaluate provizoriu la suma de 5.000.000 ROL.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în baza procesului sus-menționat, au fost inventariate și lăsate în custodie bunurile și valorile descrise în acesta, motiv pentru care pârâții au obligația să-i plătească lipsa de folosință a acestor bunuri și contravaloarea lor constând în: mobilă, obiecte electrocasnice, de electronică, electrotehnică, îmbrăcăminte, încălțăminte, lenjerie, tablouri, cărți, numismatică etc. La data de 1 martie 2006, reclamanta și-a completat și precizat acțiunea, în sensul că a solicitat obligarea pârâților, în solidar, și la plata uzurii bunurilor proprietate personală descrise în procesul verbal din 10 iulie 2003 și a unor daune morale de 500.000.000 lei. La data de 24 martie 2008, reclamanta și-a precizat din nou acțiunea, solicitând obligarea pârâților la contravaloarea obiectelor pierite descrise în procesul verbal din 10 iulie 2003 și a celorlalte neinventariate, proprietatea sa.

La data de 21 aprilie 2008, reclamanta și-a completat acțiunea solicitând obligarea pârâților la contravaloarea obiectelor omise de către expert, constând în dinari bulgărești, forinți, lire italiene și monezi din aur. Judecătoria Câmpina, prin sentința civilă nr. 1989 din 16 iunie 2008, a respins, ca neîntemeiată, cererea de scutire de plată a taxei judiciare de timbru formulată de reclamantă și a anulat ca insuficient timbrată acțiunea precizată formulată de reclamantă, aceasta fiind obligată la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată, către pârâții G.A.M. și G.T.D.

Împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Câmpina și a tuturor încheierilor premergătoare a declarat apel reclamanta, prin decizia civilă nr. 730 din 22 decembrie 2008, Tribunalul Prahova, respingând apelul declarat împotriva încheierii din 15 octombrie 2007, ca fiind nefondat și admițându-l pe cel declarat împotriva sentinței nr. 1989 din 16 iunie 2008 și a încheierilor premergătoare, cu consecința desființării în tot a sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond. Decizia pronunțată în apel de Tribunalul Prahova a făcut obiectul recursului declarat de către reclamantă, ce a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 565 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 19 august 2009, care prin sentința civilă nr. 795 din 01 martie 2010 a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Prahova. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 1583/105/2010, la data de 26 martie 2010. La termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2010, din oficiu, în temeiul disp. art. 137 alin. (1) C. proc. civ. rap. la art. 20 din Legea nr. 146/1997, tribunalul a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii. La data de 26 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 1609, prin care a admis excepția de netimbrare a acțiunii și a dispus anularea acțiunii ca netimbrată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut că, în ceea ce privește taxa judiciară de timbru ce era necesar a fi achitată de către reclamantă, aceasta era de 15.111 lei, iar timbrul judiciar de 5 lei, în condițiile în care reclamanta a precizat la termenul de judecată din data de 11 iunie 2010 că-și menține solicitarea făcută înaintea Judecătoriei Câmpina privind obligarea pârâților la plata atât a sumei de 600.000 lei (precizată conform cererii existente în Dosarul nr. 4027/204/2009 - f.46), cât și a celei de 500.000 lei, reprezentând daune morale (solicitată prin cererea completatoare - precizatoare existentă în dosarul 51/204/2006 - f.44 verso).

Din totalul sumei de 15.111 lei, datorată cu titlu de taxă de timbru, stabilit conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a constatat tribunalul, reclamanta a achitat suma de 91 lei cu acest titlu, precum și 9 lei reprezentând timbru judiciar, astfel că a mai rămas de achitat o diferență de 15.020 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

S-a mai reținut că, deși reclamantei i s-a adus la cunoștință, încă din data de 11 iunie 2010, cuantumul taxei de timbru datorate, aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței, afirmând constant că această obligație nu subzistă în sarcina sa, de vreme ce cauza a fost trimisă spre rejudecare, nemulțumirea sa concretizându-se în formularea unei alte cereri de recuzare a completului de judecată, ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din data de 12 octombrie 2010. Împotriva sentinței și a încheierilor prin care s-au respins cererile de recuzare a judecătorului fondului, reclamanta a formulat apel, criticându-le ca nelegale și netemeinice. Prin decizia nr. 125 din data de 2 mai 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, în cauză nu se poate discuta despre o încălcare a disp. art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a pretins apelanta, care a susținut că prima instanță avea obligația, conform textului de lege menționat, să soluționeze cauza în limita taxei de timbru de 91 lei și 9 lei timbru judiciar achitată, întrucât textul menționat prevede o asemenea obligație în sarcina instanței de judecată, doar în situația în care, la momentul înregistrării sale, acțiunea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, dar a fost modificată ulterior, ori, în cauză această condiție nu este îndeplinită, reclamanta-apelantă depunând la momentul introducerii acțiunii o taxă provizorie de 45 lei și 5 lei timbru judiciar (fila 18 Dosar nr. 51/204/2006 al Judecătoriei Câmpina), mult inferioară taxei de timbru aferentă pretențiilor sale.

În acest context, față de caracterul peremptoriu al excepției de netimbrare, curtea de apel a constatat că în mod legal, în conformitate cu disp. art. 137 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 9 din O.G. nr. 32/1995, prima instanță a soluționat cauza pe cale de excepție, fiind astfel lipsită de suport legal aserțiunea apelantei, în sensul că, prima instanță ar fi avut obligația de a soluționa pe fond cauza. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta C.M. , arătând că unicul motiv de recurs este faptul că, în urma unor eforturi financiare și a unor împrumuturi contractate, a reușit să procure suma necesară achitării taxei de timbru aferentă pretențiilor.

Excepția netimbrării invocată de instanță din oficiu și admisă de aceasta, a constituit singurul motiv pentru necercetarea pe fond a pricinii. În raport de noua situație înfățișată, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului și casarea cu trimitere a cauzei la instanța de fond, în vederea soluționării pe fond a dosarului. La termenul de judecată din 24 aprilie 2012 , Înalta Curte a invocat nulitatea recursului și, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza cu prioritate această excepție. Potrivit art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Modificarea sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în condițiile de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. În speță, reclamanta nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 1 și art. 304 C. proc. civ., pentru că, în cererea de recurs nu a vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. și nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, iar susținerile acestuia nu sunt structurate din punct de vedere juridic. Astfel, recurenta C.M. nu s-a conformat obligației de a indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii , iar pe de altă parte, modalitatea de redactare a motivelor nu permite instanței să realizeze în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Ca urmare, întrucât recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor din oficiu într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul legal sus-menționat, rezumându-se la susțineri ce nu vizează hotărârea atacată și care nu au relevanță pentru cazurile limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. raportat la art. 303 alin. (2) C. proc. civ. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta - reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimații G.T.D. și G.A.M., reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței aflate la fila 12 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva deciziei nr. 125 din data de 2 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații G.T.D. și G.A.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2012.