ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 736/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 08 ianuarie 2008 reclamanții P.M.D. și P.F.D. au chemat în judecată pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul București reprezentat prin Primar General solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1. În contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea la prețul achitat pentru imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 40590/1996, suma de 36842,9 RON, actualizat cu rata inflației și cu posibilitatea ca prețul să fie actualizat în continuare, până la data plății efective de către pârât, cerere întemeiată pe disp.

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. 2. În contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul București prin Primar General, obligarea la plata sumelor cheltuite cu lucrări de consolidări, reparații și îmbunătățiri efectuate la același imobil, în sumă de 175 390 RON. 3. În contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul București prin Primar General, obligarea la plata contravalorii beneficiului nerealizat, ca urmare a faptului că, în prezent, imobilul are o valoare mult mai mare decât cea de la nivelul anului 1996, respectiv suma de 1.111.993 RON, cerere întemeiată pe disp. art. 1344 C. civ.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 40590/1996 au dobândit apartamentul nr. 1, str. D., sector 5, București și că, prin Sentința civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a măsurii de preluare în proprietatea statului a acestui apartament, ei fiind obligați să lase imobilul în deplina proprietate și posesie către reclamanții din acel dosar. În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 48 alin. (1), (3), (4), (5), art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și pe disp. art. 1344 C. civ. Prin Sentința civilă nr. 2962 din 18 aprilie 2008 a Judecătoriei sectorului 5 București a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 30 mai 2008 sub nr. 20819/3/2008. La data de 29 iunie 2009 reclamanții au formulat cerere precizatoare și modificatoare a acțiunii, față de modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009, arătând că: față de disp. art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009 înțeleg să se judece pe capătul de cerere privind contravaloare consolidări, reparații și îmbunătățiri cu pârâții S.O., S.E.

și A.M.; pe primul capăt de cerere, au solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice restituirea prețului actualizat cu rata inflației (suma de 40.695 RON, conform raportului de expertiză) cu posibilitatea ca prețul să fie actualizat în continuare, până la data plății efective de către pârât; pe capătul de cerere privind prețul de piață al imobilului, au solicitat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primarul General al Capitalei, conform art. 50 1 din Legea 10/2001 modificată, suma de 817.419 RON, conform raportului de expertiză. Prin Sentința civilă nr. 1008 din 6 iulie 2009 a Tribunalului București a fost soluționată cererea privind restituirea prețului actualizat/contravaloare de piață a imobilului, fiind disjunsă soluționarea cererii având ca obiect contravaloare consolidări, reparații și îmbunătățiri în contradictoriu cu pârâții S.O., S.E.

și A.M., formându-se Dosarul nr. 31087/3/2009. La data de 2 decembrie 2009 pârâții S.O., S.E. și A.M. au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului din București, str. D., corp A, parter, sector 5 pentru perioada 2 decembrie 2006 - 22 mai 2007, reprezentând data rămânerii definitive a hotărârii prin care reclamanții pârâți au fost obligați la lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului și data predării efective, pretenții evaluate provizoriu la suma de 10.000 RON. Pârâții și-au întemeiat cererea în drept pe disp. art. 998 C. civ.

În motivarea, în fapt a cererii s-a susținut că, prin nepredarea imobilului după ce hotărârea de admitere a acțiunii în revendicare a devenit definitivă, reclamanții-pârâți i-au privat de exercitarea atributelor dreptului de proprietate, aceștia dând dovadă și de rea-credință, în condițiile în care nu aveau nevoie de un spațiu locativ în acea perioadă, fiind plecați din țară în Noua Zeelandă în interes de serviciu încă din anul 2000. Pârâții S.O., S.E. și A.M. au formulat și cerere de chemare în garanție a SC I. Cotroceni și a Municipiului București prin Primar General, solicitând ca, în situația admiterii acțiunii, să fie obligați cei doi chemați în garanție la suportarea contravalorii îmbunătățirilor în solidar cu ei.

În motivarea cererii de chemare în garanție, s-a susținut că obligarea la restituirea unor cheltuieli făcute de reclamanți pentru repararea imobilelor nu le poate fi imputată în exclusivitate lor, atâta timp cât degradarea accentuată a apartamentului s-a realizat în perioada cât a fost închiriat de Primăria Municipiului București și de SC I. Cotroceni SA, în calitate de titulare ale dreptului de proprietate și respectiv de administrare a fondului de locuințe proprietare de stat. Culpa acestor două pârâte își are temeiul în dispozițiile art. 1421 C. civ. Prin Sentința civilă nr. 1656 din 05 octombrie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.M.D.

și P.F.D., în contradictoriu cu pârâții S.O., S.E. și A.M.; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți S.O., S.E. și A.M. în contradictoriu cu reclamanții pârâți P.M.D. și P.F.D.; au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 46712 RON, contravaloare îmbunătățiri necesare și utile la apartamentul nr. 1, str. D., corp A, sector 1; au fost obligați reclamanții să plătească pârâților-reclamanți suma de 3393 euro, echivalent RON la data plății, contravaloare lipsă folosință a apartamentului nr. 1 pentru perioada 2 decembrie 2006 - 22 mai 2007; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții S.O., S.E. și A.M. în contradictoriu cu chemații în garanție Municipiul București prin Primar General, ca neîntemeiată și au fost obligați reclamanții să plătească pârâților suma de 800 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a adopta această soluție, tribunalul a constatat următoarele: Prin acțiunea principală, tribunalul a fost învestit cu soluționarea cererii având ca obiect solicitarea reclamanților P. de acordare a contravalorii lucrărilor de consolidare, reparații și îmbunătățiri în contradictoriu cu pârâții S.O., S.E. și A.M. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009. Astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009 "Chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile", iar, potrivit alin. (2) din același articol "Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite". Tribunalul a reținut că, în conformitate cu disp.

alin. (4) și (5) ale art. 48 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, contravaloarea cheltuielilor necesare și utile s-a făcut prin expertiză, fiind avută în vedere valoarea actualizată a cheltuielilor, din care s-a scăzut gradul de uzură în raport de durata normală a acestora. În baza art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 46712 RON, contravaloare îmbunătățiri necesare și utile la apartamentul nr. 1, str. D., corp A, sector 1. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâți, având ca obiect obligarea SC I. Cotroceni și a Municipiului București prin Primar General la suportarea contravalorii îmbunătățirilor în solidar cu ei, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, raportat la dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificate prin Legea nr. 1/2009, care stabilesc doar în sarcina persoanei îndreptățite obligația plății contravalorii acestor îmbunătățiri.

Tribunalul a reținut ca neaplicabile dispozițiile dreptului comun invocate de pârâți în susținerea cererii de chemare în garanție, în condițiile în care, prin lege specială, s-a stabilit clar cine suportă aceste cheltuieli, devenind aplicabil principiul specialia generalibus derogant. Cât privește cererea reconvențională, având ca obiect contravaloare lipsă folosință, tribunalul a reținut temeinicia acesteia, în condițiile în care, între momentul rămânerii ca definitivă a hotărârii judecătorești prin care a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de proprietari - pârâții-reclamanți din prezenta cauză, data de 2 decembrie 2006 și data predării efective - 22 mai 2007, conform procesului-verbal efectuat în dosarul de executare nr. 96/2007 al BEJ E.L., atașat la dosar, pârâții reclamanți au fost lipsiți de exercitarea atributelor dreptului de proprietate recunoscute prin hotărâre judecătorească.

Tocmai de aceea, temeiul juridic al admiterii acestei cereri îl reprezintă disp. art. 480 C. civ. și nu disp. art. 998 C. civ., nefiind vorba de săvârșirea de către reclamanți a vreunei fapte ilicite. Având în vedere însă motivarea în fapt a cererii reconvenționale, prin încadrarea juridică corectă a acesteia, nu s-a schimbat cauza acțiunii. Prin urmare, tribunalul a obligat reclamanții-pârâți să plătească pârâților-reclamanți suma de 3933 euro, echivalent RON la data plății, reprezentând contravaloare lipsă folosință a apartamentului nr. 1 în perioada 2 decembrie 2006 - 22 mai 2007, conform răspunsului la obiecțiuni la raportul de expertiză. În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, tribunalul, în baza art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., reținând că acestea au fost solicitate doar de pârâții-reclamanți în prezenta cauză, față de admiterea cererii reconvenționale, a obligat reclamanții să plătească pârâților reclamanți suma de 800 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu supliment expertiză, efectuat exclusiv pentru dovedirea pretențiilor pe cererea reconvențională. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelanții-reclamanți - pârâți P.F.D. și P.M.D. și apelanții-pârâți - reclamanți A.M., S.E., S.O. La termenul din data de 22 iunie 2012, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., instanța de apel a dispus suspendarea cauzei, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 20819/3/2008*, față de împrejurarea că îmbunătățirile necesare și utile, care formează obiectul prezentului litigiu, fac obiectul și Dosarului nr. 20819/3/2008*.

S-a reținut că în stabilirea valorii de circulație a imobilului au fost avute în vedere și îmbunătățirile necesare și utile aduse imobilului de către apelanții P.F.D. și P.M.D. Dosarul a fost repus pe rol, la cererea formulată de către P.F.D. și P.M.D., având în vedere că a fost soluționat, în mod definitiv și irevocabil, Dosarul nr. 20819/3/2008* al Înaltei Curții de Casație și Justiție. Prin Decizia nr. 119A din data de 29 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți P.F.D. și P.M. și a admis apelul declarat de apelanții-pârâți - reclamanți A.M., S.E., S.O.; a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea principală.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Prioritar, s-a avut în vedere că prin Sentința civilă nr. 2247 din 16 noiembrie 2011 pronunțată de către Tribunalul București, îndreptată prin încheierea de ședință din data de 23 decembrie 2012, în Dosarul nr. 20819/3/2008*, s-a dispus obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei de 817.419 RON către P.F.D. și P.M.D., reprezentând valoarea de circulație a apartamentului nr. 1, str. D., sector 5, București, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 40590/1996. Suma stabilită reprezentând valoarea de circulație a imobilului cuprindea contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului.

Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 305 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 20819/3/2008*. În consecință, s-a reținut că toate criticile formulate de către apelanți cu privire la modalitatea de soluționare a capătului de cerere, privind obligarea la plata îmbunătățirilor necesare și utile aduse apartamentului nr. 1, str. D., sector 5, București nu sunt fondate, ca efect al puterii de lucru judecat al Sentinței civile nr. 2247 din 16 noiembrie 2011 pronunțate de către Tribunalul București, în Dosarului nr. 20819/3/2008*, rămasă definitivă și irevocabilă. În ceea ce privește critică apelanților-reclamanți P.F.D.

și P.M. referitoare la modul de soluționare al cererii reconvenționale vizând obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada 02 decembrie 2006 - 22 mai 2007 s-a reținut că prin Sentința civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a măsurii de preluare în proprietatea statului a apartamentului în litigiu, apelanții-reclamanți P.F.D. și P.M.D. fiind obligați la lăsarea acestuia în deplina proprietate și posesie către reclamanții din acel dosar. De la data de 2 decembrie 2006 și până la data predării efective - 22 mai 2007 apelanții-pârâți-reclamanți A.M., S.E., S.O. nu și-au exercitat prerogativa dreptului de proprietate, respectiv posesia imobilului care a fost folosit până la data de 22 mai 2007, de către P.F.D.

și P.M.D., cărora li s-a anulat actul de vânzare-cumpărare. S-a avut în vedere și faptul că în cauza de față, contravaloarea lipsei de folosință a fost stabilită prin raport de expertiză efectuat de către prima instanță și cu privire la care nu s-au formulat obiecțiuni de către apelanții-reclamanți P.F.D. și P.M.D. Instanța de apel a înlăturat susținerile potrivit cărora A.M., S.E., S.O. aveau obligația de a solicita înainte promovarea executării silite și eliberarea imobilului, având în vedere că aceștia au avut calitatea de parte în dosarul în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a măsurii de preluare în proprietatea statului a acestui apartament, ei fiind obligați la lăsarea imobilului în deplină proprietate și posesie către reclamanții din acel dosar.

În calitate de parte, apelanții-reclamanți P.F.D. și P.M.D. aveau obligația de a lăsa imobilul în deplină proprietate și posesie imediat, în conformitate cu art. 371 1 C. proc. civ. De asemenea, s-a reținut că neopunerea în cadrul executării silite și achitarea cheltuielilor de executare nu au relevanță în soluționarea cererii-reconvenționale, având ca obiect contravaloare lipsă folosință, deoarece cheltuielile de executare au fost achitate de reclamanții din prezenta cauză în cadrul executării silite a obligației de predare a apartamentului și nu au legătura cu lipsirea pârâților-reclamanți de folosința imobilului în perioada de până la data executării silite a hotărârii judecătorești de admitere a revendicării, titlu executoriu.

În ceea ce privește faptul stabilirii în euro a sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, instanța de apel a avut în vedere posibilitatea deprecierii monedei naționale și faptul că prin stabilirea în euro a sumei se evită producerea altor prejudicii în patrimoniul apelanților-pârâți-reclamanți A.M., S.E., S.O. Referitor la apelul declarat de către apelanții-pârâți-reclamanți A.M., S.E., S.O. s-a reținut că este fondat numai în ceea ce privește obligarea acestora la plata îmbunătățirilor necesare și utile aduse apartamentului nr. 1, str. D., sector 5, București de către P.F.D. și P.M.D. întrucât prin Sentința civilă nr. 2247 din 16 noiembrie 2011 pronunțate de către Tribunalul București, în Dosarul nr. 20819/3/2008*, rămasă definitivă și irevocabilă, P.F.D.

și P.M.D. au obținut obligarea Ministerului Finanțelor Publice, în conformitate cu art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, la plata sumei de 817.419 RON reprezentând valoarea de circulație a imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 40590/1996. La stabilirea valorii de circulație, au fost avute vedere și îmbunătățirilor necesare și utile aduse apartamentului în cuantum de 123.186 RON, așa cum rezultă din considerentele hotărârilor menționate. Instanța de apel a reținut că la data introducerii cererii de chemare în judecată, art. 48 din Legea nr. 10/2001, în forma din 2008, prevedea că în art. 48 că "Chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile.

În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil, obligația de despăgubire prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite. În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare". După apariția Legii nr. 1/2009, s-a prevăzut că obligația de despăgubire revine persoanei îndreptățite, căreia i se restituise imobilul în proprietate. În cazul acțiunilor formulate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, reclamantul are un drept de a pretinde contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile fie de la stat, fie de la persoana îndreptățită. În virtutea acestui drept de opțiune, apelanții-reclamanți P.F.D.

și P.M.D. au obținut valorificarea dreptului lor la îmbunătățiri de la Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 48 1 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare în anul 2008, în Dosarul nr. 20819/3/2008*, astfel încât aceștia nu mai au dreptul la obținerea valorii îmbunătățirilor respective și de la A.M., S.E., S.O., deoarece ar obține de două ori de la persoane diferite contravaloarea îmbunătățirilor. Pentru aceste considerente s-a admis apelul declarat de apelanții-pârâți-reclamanți A.M., S.E., S.O. și a fost schimbată în parte sentința civilă apelată în sensul că s-a respins, ca nefondată, acțiunea principală.

În ceea ce privește critica referitoare la modul de soluționare al cererii reconvenționale vizând obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada 02 decembrie 2006 - 22 mai 2007, s-a constatat că este nefondată, deoarece apelanții nu au invocat aspectul că raportul de expertiză, având ca obiect plata contravalorii lipsei de folosință, trebuia întocmit de către un expert care să aibă specialitatea contabilitate, și nu construcții civile, în fața primei instanțe, cu ocazia desemnării expertei. Mai mult, instanța de apel a constatat că apelanții nu au indicat acest aspect nici când au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat de către experta C.C. În ceea ce privește criticile referitoare la ofertele avute în vedere de expert la stabilirea prețului mediu de închiriere pe mp, instanța de apel le-a înlăturat, având în vedere că au fost formulate și încuviințate obiecțiuni pe aceste aspecte, în fața primei instanțe.

Împotriva menționatei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții P.M.D. și P.F.D. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanții au arătat următoarele: Față de dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel putea verifica stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță doar în limitele cererilor de apel formulate iar motive de ordine publică puteau să fie invocate în cauză de către părți sau instanță, din oficiu, ceea ce nu s-a întâmplat. Or, criticile formulate de părți în calea de atac a apelului, vizau doar întinderea obligației de plată stabilită de instanța de fond în sarcina pârâților și nu modul de soluționare a cererii principale având ca obiect plata îmbunătățirilor necesare și utile aduse apartamentul nr. 1 din str. D., sector 5, București.

În mod nelegal instanța de apel a reținut că Sentința civilă nr. 2247 din 16 noiembrie 2011, are efect de putere de lucru judecat, când aceasta constituie doar un mijloc de probă atâta timp cât prin aceasta a fost stabilit un drept de creanță al recurenților iar în calea de atac a apelului părțile au criticat numai cuantumul dreptului stabilit de instanța de fond. Hotărârea prin care Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să le achite reclamanților suma de 817.419 RON reprezentând valoarea de circulație a imobilului în litigiu cu îmbunătățiri, nu a fost pusă în discuția părților, astfel că aceasta este irelevantă în prezenta cauză. Mai mult, în cauza în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 2247 din 16 noiembrie 2011, nu a fost reținută nicio situație de fapt și de drept care să poată fi invocată cu putere de lucru judecat, temeiurile de drept fiind diferite iar judecata s-a purtat în contradictoriu cu alți pârâți.

Instanța de apel nu a ținut cont de susținerile apelanților reclamanți privitoare la soluționarea cererii reconvenționale ce vizează plata contravalorii lipsei de folosință pentru imobilul în discuție aferentă perioadei 02 decembrie 2006 - 22 mai 2007, în sensul soluționării acesteia în raport cu art. 1079 C. civ.

În consecință, recurenții reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea Deciziei civile nr. 119A din 29 martie 2013, admiterea apelului reclamanților cu consecința modificării cuantumului despăgubirilor la care instanța de fond i-a obligat pe pârâți, respingerea cererii reconvenționale, ca fiind netemeinică și nelegală iar, în cazul în care se va aprecia întemeiată aceasta cerere, să se dispună micșorarea cuantumului lipsei de folosință, respingerea apelului pârâților și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 1656 din 05 octombrie 2011, cu privire la admiterea cererii principale prin care pârâții au fost obligați să achite contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în cauză.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: Cu privire la critica formulată de reclamanți în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu este fondată deoarece hotărârea instanței de apel este temeinic motivată, judecătorul redactor, făcând referire la fiecare motiv de apel atât al apelanților reclamanți cât și al apelanților pârâți, structurând corect argumentele invocate de părți în dezvoltarea criticilor împotriva sentinței și răspunzând pe larg acestor critici. De asemenea, hotărârea instanței de apel nu cuprinde motive contradictorii, raționamentul instanței fiind judicios și clar exprimat. Referitor la susținerile potrivit cărora, în mod greșit, instanța de apel nu a pus în discuția părților faptul că Sentința civilă nr. 2247 din 16 noiembrie 2011 are efect de putere de lucru judecat și că în raport de dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., era ținută să verifice temeinicia hotărârii primei instanțe doar în limitele cererilor de apel formulate, Înalta Curte reține următoarele: Puterea de lucru judecat este de natură să oprească a doua judecată, excluzând posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Or, susținând că instanța de apel a soluționat greșit pricina pe temeiul reținerii puterii de lucru judecat, nepunând în discuția părților această chestiune, reclamanții tind să lipsească de efectele puterii lucrului judecat hotărârea judecătorească anterioară, prin care s-a soluționat irevocabil acțiunea reclamanților împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice având, ca și acțiunea de față, același obiect și aceeași cauză.

În prezenta cauză, reclamanții P.M.D. și P.F.D. au solicitat instanței obligarea pârâților S.O., S.E. și A. (A.) M. - actualii proprietari ai imobilului în litigiu - la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse apartamentului nr. 1, str. D., sector 5, București. Ulterior, pe parcursul prezentului proces, prin Sentința civilă nr. 2247 din 16 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 20819/3/2008*, rămasă definitivă și irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 305 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata către reclamanții P.F.D. și P.M.D. a valorii de circulație a aceluiași apartament, precizându-se expres că această valoare include îmbunătățirile aduse imobilului de către reclamanți.

Ca urmare, în cauza de față, finalitatea urmărită de reclamanți este aceeași ca și în cauza anterioară, soluționată irevocabil, respectiv valorificarea aceluiași drept de creanță (dreptul la despăgubiri constând în contravaloarea îmbunătățirilor) pe două căi procesuale diferite (deschise de art. 48, respectiv art. 50 1 din Legea nr. 10/2001), împotriva unor pârâți diferiți (actualii proprietari ai imobilului, respectiv Ministerul Finanțelor Publice). Astfel, Înalta Curte reține că în cauză operează puterea de lucru judecat în raport de considerentele Sentinței civile nr. 2247 din 16 decembrie 2011 pronunțată de către Tribunalul București, îndreptată prin încheierea de ședință din data de 23 decembrie 2012, în Dosarul nr. 20819/3/2008*.

Ca hotărâre irevocabilă, sentința civilă sus-enunțată se bucură de putere de lucru judecat așa încât dezlegarea dată, prin această hotărâre, problemei de drept referitoare la solicitarea reclamanților de acordare despăgubiri constând în contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. Este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate de părți, obiect și cauză cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Cum potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Este ceea ce, în mod corect, a făcut și instanța de apel, care a dat eficiență puterii de lucru judecat față de Sentința civilă nr. 2247 din 16 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 20819/3/2008*.

Astfel, nu se poate reține nici susținerea potrivit căreia această chestiune nu a fost pusă în discuția părților cu atât mai mult cu cât prezentul dosar a fost și suspendat până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 20819/3/2008*, față de împrejurarea că îmbunătățirile necesare și utile, care formează obiectul prezentului litigiu, fac obiectul și Dosarului nr. 20819/3/2008*. Cât privește critica referitoare la modul de soluționare al cererii reconvenționale vizând obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada 02 decembrie 2006 - 22 mai 2007, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât instanța de apel, în mod judicios a făcut aplicarea dispozițiilor legale în materie reținând că prin Sentința civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a măsurii de preluare în proprietatea statului a apartamentului în litigiu, numiții P.F.D.

și P.M.D. fiind obligați la lăsarea acestuia în deplina proprietate și posesie către reclamanții din acel dosar. De la data de 2 decembrie 2006 și data până la data predării efective - 22 mai 2007 reclamanții A.M., S.E. și S.O. nu și-au exercitat prerogativa dreptului de proprietate, respectiv posesia imobilului, imobilul fiind folosit de către P.F.D. și P.M.D., cărora li s-a anulat actul de vânzare-cumpărare. Contravaloarea lipsei de folosință a fost stabilită prin raport de expertiză efectuat de către prima instanță raport cu privire la care nu au fost formulate obiecțiuni de către reclamanții P.F.D. și P.M.D. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.M.D. și P.F.D. împotriva Deciziei nr. 119A din data de 29 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2014. Procesat de GGC - NN