ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1049/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 13 noiembrie 2007, sub nr. 11231/302/207 (modificată la data de 07 ianuarie 2008), reclamanta C.M.

a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul general al municipiului București, Municipiul București, prin primarul general, Primăria municipiului București și Primarul general al municipiului București solicitând obligarea acestora astfel: a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sumei de 18201,224 RON, reprezentând actualizarea cu rata inflației a prețului plătit pentru cumpărarea apartamentului nr. 2, situat în București, str. H., parter, sectorul 1, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. aaa/1995; a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, la plata sumei de 88.422 RON, reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate de reclamantă pentru apartamentul menționat mai sus, întrucât acestea reprezintă cheltuieli utile și necesare; a pârâților Consiliul general al municipiului București, Municipiul București, prin primarul general, Primăria municipiului București, prin primarul general și Primarul general al municipiului București la pata sumei de 588.372,78 RON, reprezentând daune interese, în baza art. 1337 - 1344 C. civ.

De asemenea, reclamanta a formulat și cerere de asigurare dovezi prin care a solicitat să se dispună efectuarea expertizei tehnice imobiliare prin care să se stabilească îmbunătățirile efectuate de reclamantă și contravaloarea lor, precum și valoarea de circulație a imobilului. Această cerere a fost disjunsă sub numărul de dosar 12406/302/2007, Judecătoria sectorului 5 București pronunțând la data de 29 ianuarie 2008 încheiere, recursul asupra acesteia fiind respins prin Decizia civilă nr. 1287R din 17 iulie 2008 a secției a III-a a Tribunalului București. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 19 decembrie 1996, a încheiat cu Primăria municipiului București, prin administrator SC H.N.

SA, contractul de vânzare-cumpărare nr. aaa/1996, având ca obiect apartamentul nr. 2 situat în București, str. H., sector 1, pentru care a achitat suma de 1.328,65 RON, din care 296,5 RON reprezentând avansul, iar suma de 1.032,15 RON, reprezentând taxe și rate plătite în perioada 23 iulie 1996 - 18 iulie 2001. Prin Sentința civilă nr. 549 din 16 mai 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a, în Dosarul nr. 3/2001, s-a admis cererea de revendicare a acestui apartament promovată de moștenitorii foștilor proprietari, hotărâre care a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1809 din 18 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 3005/1/2002, prin care s-a admis recursul declarat de aceștia.

A precizat reclamanta, că prin respectiva hotărâre judecătorească titlul său de proprietate a devenit lipsit de eficiență, astfel încât sunt incidente dispozițiile legale privind restituirea prețului plătit pentru imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare desființat, actualizat cu rata inflației. A mai arătat reclamanta, că la apartamentul în litigiu a efectuat îmbunătățiri care au sporit considerabil valoarea imobilului, acestea reprezentând cheltuieli utile și necesare. Branșamentul și montarea instalației de gaze au fost executate în anul 1994, iar cheltuielile cu această lucrare au fost în cuantum de 1756,41 RON.

Prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare prin care reclamanta a devenit proprietara apartamentului nr. 2, situat în București, str. H., sector 1, i s-a produs o pagubă care naște în sarcina pârâtului Consiliul general al municipiului București obligația de garanție pentru evicțiune, ale cărei efecte constau în repararea pagubei produse prin această sentință. A mai arătat reclamanta, că a fost de bună-credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, în sensul că nu a cunoscut cauza evicțiunii, de altfel titlul său nefiind anulat pentru rea-credință, ci fiind lipsit de eficiență prin instituția comparării de titluri. În temeiul art. 115 - 118 C. proc.

civ., respectiv art. 60 C. proc.

civ., pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor au formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție subsidiară a pârâtei SC R. SA pe primul capăt de cerere, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că, pe plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare, în speță Municipiul București, prin primarul general, nicidecum Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății, iar contractul încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu au fost desființat ca urmare a încheierii acestuia cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, învederând instanței că obligația de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinație de locuință prin îmbunătățiri necesare și utile revine statului sau unității deținătoare, în situația de față aceasta din urmă fiind obligată la restituire având în vedere calitatea sa de parte contractantă.

În drept, pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor au invocat dispozițiile art. 1337 C. civ., art. 60 - 63 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 112/1995. În temeiul art. 115 - 118 C. proc. civ., pârâta Primăria municipiului București a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei capacității de folosință a Consiliului general al municipiului București motivat de faptul că, potrivit Legii nr. 215/2001, Consiliul general al municipiului București este doar un organ deliberativ fără personalitate juridică, singura instituție cu personalitate juridică fiind Municipiul București reprezentat de primarul general, care reprezintă în justiție direcțiile, inclusiv Consiliul general al municipiului București.

Întrucât nu a fost chemat în judecată Municipiul București, prin primarul general, orice alt organ al administrației nu poate fi purtător de drepturi și obligații în raportul civil dedus judecății. De asemenea, în temeiul art. 115 - 118 C. proc. civ., chemata în garanție SC R. SA a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și, în consecință, respingerea cererii de chemare în garanție ca formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A arătat chemata în garanție că reprezintă o unitate specializată în vânzarea, întreținerea și administrarea locuințelor ce fac parte din fondul imobiliar de stat, fondul extrabugetar creat fiind pus la dispoziția Ministerului Economiei și Finanțelor, rațiune pentru care legiuitorul a instituit legitimarea procesuală pasivă exclusivă a acestuia.

Prin Sentința civilă nr. 2002 din 14 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1231/302/2007, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, cu privire la primul capăt de cerere; a respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca rămasă fără obiect; a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor (în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere) și a disjuns cererea de chemare în judecată (capetele 2 și 3 de cerere privind obligarea pârâților la plata contravalorii îmbunătățirilor, respectiv la plata daunelor interese, în baza art. 1337 - 1344 C. civ.), formulată de către reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul general al municipiului București, Primăria municipiului București, prin primarul general, Municipiul București, prin primarul general, Primarul general al municipiului București, cu formarea prezentului dosar, având nr. 2583/302/2008, acordând termen de judecată la data de 25 aprilie 2008. Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursurilor promovate împotriva sa.

Prin încheierea de ședința din data de 25 aprilie 2008, pronunțată în cadrul dosarului având nr. 2583/302/2008, instanța, în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei până la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate în Dosarul civil nr. 12406/302/2007 a Judecătoriei sectorului 5 București, având în vedere că prin aceasta din urmă hotărâre urmează a se stabili diferența dintre valoarea de circulație a imobilului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv, la data evingerii. Cauza a fost repusă pe rol la data de 11 martie 2009, la cererea reclamantei, dispunându-se atașarea Dosarului nr. 12406/302/2007.

Reclamanta a depus la dosar o cerere modificatoare, arătând că înțelege să modifice cadrul procesual privind capătul 3 de cerere, respectiv cel privitor la obligația de plata a prețului de piață al apartamentului, având în vedere dispozițiile art 50 alin. (3) și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost modificată prin art. 1, pct. 16 - 18, din Legea nr. 1/2009, precizând că solicită să se judece în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, și că, prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să oblige pârâtul la plata sumei de 541.727,84 RON (127,766 euro la cursul de 4,24 RON/1 euro), reprezentând prețul de piață pentru apartamentul nr. 2, situat în București, str. H., sector 1, compus din 3 camere și dependințe.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 19 decembrie 1996, a încheiat cu Primăria municipiului București, prin administrator SC H.N. SA, contractul de vânzare-cumpărare nr. aaa/1996, având ca obiect apartamentul nr. 2, situat în București, str. H., sector 1, precum și că prin Sentința civilă nr. 549 din 16 mai 2001, pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă în Dosarul nr. 3/2001, s-a admis cererea de revendicare a acestui apartament promovată de moștenitorii foștilor proprietari, hotărâre care a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1809 din 18 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 3005/1/2002, prin care s-a admis recursul declarat de aceștia.

A precizat reclamanta, că stabilirea contravalorii apartamentului s-a făcut prin expertiza tehnică imobiliară nr. 206 din 09 ianuarie 2008, efectuată în Dosarul nr. 12406/302/2007 al Judecătoriei sectorului 5 București, având ca obiect asigurare dovezi, în care a fost pronunțată încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 29 ianuarie 2008, devenită irevocabilă prin respingerea recursului formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au depus întâmpinare la dosar, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, învederând că pe plan procesual, calitatea procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare, în speță Municipiul București, prin primarul general, nicidecum Ministerul Economiei și Finanțelor pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății, iar contractul încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost desființat ca urmare a încheierii acestuia cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, și că obligația de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinație de locuință prin îmbunătățiri necesare și utile revine, potrivit modificărilor aduse prin Legea nr. 1 /2009 Legii nr. 10/2001, persoanei căreia i s-a retrocedat imobilul, în cazul de față fiind vorba despre moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului.

În drept, pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor au invocat dispozițiile art 1337 C. civ., art 60 - 63 C. proc. civ., Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 112/1995. Prin Sentința civilă nr. 3162 din 08 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2583/302/2008, Judecătoria sector 5 București a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe în ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere, a declinat competența de soluționare acestuia capăt de cerere în favoarea Tribunalului București și a disjuns cel de-al doilea capăt de cerere, sub un număr nou de dosar (3848/302/2009). Pe rolul Tribunalului București , secția a V-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 22036/3/2009.

La termenul din 29 iunie 2009 Tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței, iar prin Sentința civilă nr. 940 din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București , secția a V-a civilă în Dosarul nr. 22036/3/2009, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Judecătoriei sector 5 București. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București, pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Prin Sentința civilă nr. 19 F din 05 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București , secția a IV-a Civilă, în Dosarul nr. 22036/3/2009, s-a stabilit competența de soluționare în primă instanță a cauzei privind pe reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalul București.

Cauza a fost astfel înregistrată, în al doilea ciclu procesual, la data de 30 aprilie 2010, pe rolul Tribunalului București secția a V-a civilă, sub nr. 22036/3/2009. Prin Sentința civilă nr. 1204 din 28 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea așa cum a fost modificată, formulată de reclamantă și a obligat pârâtul la plata sumei de 459.222 RON, către reclamantă, reprezentând prețul de piață al imobilului. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că este legal învestit și urmează a se pronunța, potrivit dispozitivului Sentinței civile nr. 3162 din 08 aprilie 2009 a Judecătoriei sector 5 București, numai cu privire la capătul trei din cererea principală, nu și cu privire la capătul doi al aceleiași cereri, ce face obiectul altui dosar.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată în privința acestui capăt de cerere, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată. Astfel, s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, față de modificarea expresă a capătului trei din cererea de chemare în judecată făcută de reclamantă, inclusiv cu privire la temeiul în drept invocat. Din chiar cuprinsul acestui text de lege reiese că această normă juridică se referă la plata sumelor reprezentând prețul de piață al imobilelor către chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În acest caz, plata sumelor se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Cum sumele încasate din vânzarea apartamentelor s-au constituit în venit extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor, se impunea ca plata prețului actualizat să se facă de către Ministerul Finanțelor Publice din acest fond. Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută nici susținerea în sensul că în speță nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, nu este nevoie de existența unei hotărâri judecătorești prin care să se statueze buna-credință a reclamantei, având în vedere că buna-credință se prezumă, potrivit principiului consacrat de art. 1899 C. civ., astfel încât, în lipsa unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că au fost eludate dispozițiile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, chiriașul cumpărător este socotit a fi de bună-credință, iar încheierea contractului a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale. Cât privește susținerea că nu ar fi fost anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă, tribunalul a apreciat că aceasta este lipsită de relevanță, în condițiile în care aceasta a pierdut imobilul în urma evicțiunii, situație avută în vedere de dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001.

Referitor la fondul cauzei, instanța a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. aaa/1996, încheiat între SC R. SA, în calitate de vânzător-mandatar al Primăriei municipiului București, ca reprezentant al statului, și reclamanta C.M., aceasta din urmă a dobândit, în baza Legii nr. 112/1995, apartamentul nr. 2, situat în București, str. H., parter, sector 1, pe care l-a plătit în rate, în totalitate, în conformitate cu dovezile pe care le-a anexat. Instanța a mai reținut și că, prin Sentința civilă nr. 549 din 16 mai 2001, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă, reclamanta din prezenta cauză a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în cauză moștenitorilor foștilor proprietari, astfel încât contractul de vânzare-cumpărare nr. aaa/1996 a fost desființat.

Desființarea în sine nu este consecința anulării sau constatării nulității relative a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de cumpărătoare, ci consecința admiterii acțiunii în revendicare și a lipsirii cumpărătoarei subsecvente de consecințele juridice ale titlului său de proprietate, considerat nepreferabil titlului înfățișat de moștenitorii fostului proprietar, ceea ce antrenează principiul repunerii părților în situația anterioară.

În conformitate cu dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piața al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 1/2009, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2.1), se face de Ministerul Economiei și Finanțelor.

S-a mai reținut, de asemenea, că reclamanta deține în continuare un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea condițiilor impuse de Legea nr. 112/1995, contractul acesteia nefiind declarat nul, ceea ce atrage incidența temeiurilor de drept expuse și justifică acțiunea formulată. Pe de altă parte, pentru despăgubirea echitabilă a reclamantei, instanța a avut în vedere evaluarea imobilului astfel cum a fost realizată prin raportul de expertiză efectuat în cauza nr. 12406/302/2007 a Judecătoriei sector 5 București, având ca obiect asigurare de dovezi, imobilul în litigiu fiind evaluat la 459.222 RON, sumă la care pârâtul a fost obligat.

Prin Decizia civilă nr. 280 A din 2 iulie 2012, Curtea de Apel București , secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă; a admis apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea modificată, ca neîntemeiată și a menținut restul dispozițiilor sentinței, reținând, în esență, următoarele: Astfel, după ce a expus istoricul cauzei, s-a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice este întemeiată față de susținerile că prezentei cauze îi erau aplicabile dispozițiile de drept comun, respectiv art. 1337 - 1344 C. civ.

și că pentru restituirea prețului de piață sau a valorii de circulație a bunului, calitatea procesuală pasivă o are Primăria Municipiului București, în calitatea sa de vânzător, parte în contractul de vânzare-cumpărare, întrucât aplicabilitatea dreptului comun și a dispozițiilor Codului civil a fost statuată cu putere de lucru judecat, chiar în prezenta cauză, prin Sentința civilă nr. 2002/2008, devenită irevocabilă ca urmare a respingerii recursurilor prin Decizia civilă nr. 1514/2008, atât pentru părți, cât și pentru instanță, potrivit căreia Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, singurul care ar putea răspunde pentru dezdăunarea reclamantei ca urmare a pierderii dreptului de proprietate prin fapta unui terț fiind Primăria municipiului București, în calitate de vânzător al imobilului și în temeiul obligației contra evicțiunii.

S-a concluzionat, că, în speță, nu este aplicabilă legea specială, Legea nr. 10/2001, ci dreptul comun reprezentat de art. 1337 - 1344 C. civ., iar cererea de modificare a acțiunii nu a ținut cont de chestiunile de drept dezlegate cu putere obligatorie prin hotărârile pronunțate chiar în prezenta cauză. Chiar dacă ulterior Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, ea nu mai este aplicabilă, deoarece dreptul aplicabil și cadrul procesual, respectiv pârâții împotriva cărora se pot îndrepta pretențiile pentru dezdăunare ca urmare a evicțiunii, au fost dezlegate irevocabil. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.M., criticând-o pentru nelegalitate, iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că instanța de apel a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității, potrivit art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., respectiv dreptul la apărare, principiul contradictorialității și al disponibilității, art. 3 din vechiul C. civ. și art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Instanța de apel a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 11 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și principiul contradictorialității, principii pe care, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (1) și (4) C. proc. civ., instanța de apel avea obligația de a le respecta. Instanța de apel a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 1337 - 1344 C. civ., în raport de care Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, fiind inadmisibilă aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate de Legea nr. 1/2009.

Acest aspect, însă, nu a fost invocat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice niciodată pe parcursul soluționării apelului, iar instanța de apel nu a invocat din oficiu și nici nu a pus în discuția părților această situație, așa cum în mod imperativ prevede art. 129 alin. (4) C. proc. civ. Ca urmare, reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a-și formula apărări cu privire la acest aspect de care a luat cunoștință abia la momentul la care i s-a comunicat decizia motivată. În procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecații, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.

Or, nepunând în discuția părților inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 1/2009, instanța de apel a încălcat aceste principii, iar reclamanta a fost prejudiciată, nefiind în măsură să își formuleze apărările în mod corespunzător. Prin cererea inițială de chemare în judecată, formulată anterior adoptării Legii nr. 1/2009, la capătul 2 de cerere s-a solicitat despăgubiri pentru evicțiune, întemeiate pe dispozițiile art. 1337 -1344 din vechiul C. civ. Însă, ulterior, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, prin care a fost modificată Legea nr. 10/2001, s-a instituit expres de către legiuitor, în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, obligația de plată a despăgubirilor reprezentând prețul de piață al imobilelor retrocedate foștilor proprietari prin hotărâri judecătorești irevocabile.

De asemenea, s-a arătat că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii, pentru că, prin dispozitivul hotărârii, instanța de apel a admis apelul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a respins cererea completatoare și, fără a menționa în dispozitiv admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului, a menținut restul dispozițiilor sentinței adică instanța de apel a menținut dispoziția instanței de fond prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, decizia recurată cuprinzând, astfel, motive contradictorii. Mai mult, în cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel nu a indicat motivele care determină aplicarea dispozițiile art. 1337 -1344 din vechiul C. civ.

și inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001, rezumându-se să menționeze că "s-a statuat cu putere obligatorie că nu este aplicabilă legea specială, Legea nr. 10/2001, ci dreptul comun reprezentat de art. 1337 - 1344 C. civ." fără a preciza de unde rezultă aceasta "putere obligatorie" și fără a motiva înlăturarea și inaplicabilitatea în cauză a principiului specialia generalibus derogant. S-a conchis, că, față de aceste aspecte și în raport de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,, decizia instanței de apel este nelegală, fiind sancționată cu nulitatea. S-a mai arătat, că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv a dispozițiilor art. 50 alin. (3) și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 1/2009, precum și principiului aplicării cu prioritate a legii speciale față de legea comună.

Aplicabilitatea în prezenta cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 este incontestabilă, deoarece, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, intră sub incidența acestei legi imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar prin Decizia civilă nr. 1809 din 18 octombrie 2006, irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a stabilit că "este de necontestat că imobilul din prezenta cauză a fost preluat de stat fără titlu, iar autorii reclamanților, prin prevederile art. 2 din Decretul nr. 92/1950, erau exceptați de la naționalizare". Prin urmare, fiind stabilit în mod irevocabil de către o instanță judecătorească că apartamentul nr. 2 situat în București, str. H., sector 1, ce face obiectul prezentei cauze, a fost preluat de stat fără titlu, dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată de Legea nr. 1/2009, sunt pe deplin aplicabile.

De asemenea, s-a arătat că instanța de apel a interpretat greșit cererea de chemare în judecată, schimbând natura și înțelesul lămurit al cererii modificatoare formulată la data de 11 martie 2009, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, precum și al Sentinței civile nr. 2002 din 14 martie 2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în Dosarul nr. 11231/302/2007.

În acest context, instanța de apel a aplicat greșit principiul autorității de lucru judecat, care nu este incident în prezenta cauză, întrucât, prin Sentința civilă nr. 2002 din 14 martie 2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în Dosarul nr. 11231/302/2007, s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice privind primul capăt al cererii inițiale, prin care s-a solicitat restituirea prețului actualizat cu rata inflației, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, în forma de anterioară modificărilor aduse de Legea nr. 1/2009, iar prin cererea modificatoare formulată la data de 11 martie 2009, în baza art. 50 alin. (3) și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost modificată prin art. I, pct. 16 - 18, din Legea nr. 1/2009, s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor constând în prețul de piață al imobilului din care a fost evinsă.

Or, pentru a fi incidență excepția autorității de lucru judecat este necesară a se întruni o triplă identitate: de părți, obiect și cauză, însă, Sentința civilă nr. 2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5 București are ca obiect prețul imobilului actualizat cu rata inflației, cauza fiind întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificărilor aduse de Legea nr. 1/2009, iar prezenta cererea cu care a fost învestită instanța, prin cererea modificatoare, are ca obiect plata prețului de piață al imobilului, cauza fiind întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin. (3) și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost modificată prin art. I, pct. 16 - 18, din Legea nr. 1/2009.

S-a conchis, că, în speța dedusă judecații, Sentința civilă nr. 2002 din 14 martie 2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în Dosarul nr. 11231/302/2007, nu are valoare de autoritate de lucru judecat, întrucât nu este îndeplinită tripla identitate de părți, cauză și obiect, ci doar condiția identității părților, astfel că nu poate fi reținută incidența autorității de lucru judecat determinată de această hotărâre. Examinând decizia civilă recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele: În ceea ce privește critica formulată de recurenta reclamantă potrivit căreia, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 (4) C. proc.

civ., instanța de apel s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului, deși aceasta nu a fost invocată din oficiu sau de către părți și nici nu a fost pusă în discuția acestora, se constată că este nefondată, întrucât pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în raportul juridic dedus judecății prin motivele de apel, astfel că nu se mai impunea ca instanța din oficiu să invoce această excepție, iar cu ocazia dezbaterilor, în susținerea apelului pârâtului,reprezentanta acestuia a pus concluzii și pe această excepție. Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, fiind invocată de pârât prin motivele de apel și asupra căreia părțile au pus concluzii, a făcut obiectul dezbaterilor, în sensul art. 129 (4) C. proc.

civ., astfel că hotărârea recurată nu a fost dată cu încălcarea acestor dispoziții legale. În ceea ce privește criticile formulate de reclamantă potrivit cărora decizia recurată este nelegală, întrucât conține motive contradictorii și că aceasta nu cuprinde motivele care au determinat aplicarea dispozițiilor art. 1337 - 1344 C. civ., potrivit dispozițiilor art. 261 (5) C. proc. civ., se constată că sunt nefondate, întrucât decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, potrivit art. 261 (5) C. proc. civ., ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs.

Critica potrivit căreia hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii pentru că prin dispozitiv s-a admis apelul pârâtului, s-a respins cererea completatoare și s-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, adică instanța de apel a menținut dispoziția instanței de fond prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, deși aceasta a constatat că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății, se constată că este nefondată, întrucât această critică nu vizează considerentele deciziei recurate pe care judecătorii și-au întemeiat soluția, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executor există un alt remediu procesual și nu calea de atac a recursului.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel greșit a soluționat cauza pe excepția autorității de lucru judecat în raport de Sentința civilă nr. 2002/2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, instanța constată că este întemeiată pentru cele ce succed: Instanța de apel a soluționat cauza pe excepția autorității de lucru judecat în raport de Sentința civilă nr. 2002/2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, definitivă și irevocabilă. Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate, iar potrivit art. 166 C. proc.

civ., excepția puterii lucrului judecat poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu în orice stare a pricinii, chiar și înaintea instanței de recurs. Potrivit textului de lege enunțat, art. 1201 C. civ., pentru a exista lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, trebuie să existe cumulativ tripla identitate cerută de acest text, de persoane, de obiect și de cauză. De asemenea, este necesar ca prin prima hotărâre rămasă definitivă să fi fost rezolvat în fond procesul între părți. Prin Sentința civilă nr. 2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5 București, definitivă și irevocabilă, prima instanță a rezolvat procesul în fond. Însă, în speță, nu sunt întrunite celelalte condiții pentru a exista autoritate de lucru judecat dedusă din această hotărâre, deoarece dacă între cele două litigii este îndeplinită cerința identității de părți, nu sunt îndeplinite cerințele privind identitatea de obiect și cauză.

Astfel, dacă acțiunea soluționată definitiv și irevocabil prin Sentința civilă nr. 2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5 București a avut ca obiect restituirea prețului actualizat cu rata inflației, iar cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 1/2009, prezenta acțiune are ca obiect restituirea prețului de piață al imobilului, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 50 (3) și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009.

În atare situație, greșit a reținut instanța de apel că există lucru judecat față de Sentința civilă nr. 2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5 București în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, aplicabilitatea dreptului comun, respectiv a dispozițiilor Codului civil, precum și în ceea ce privește inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001 în raportul juridic dedus judecății, și, în consecință, a admis apelului pârâtului și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă. Prin urmare, se constată că nelegal instanța de apel a reținut, în soluționarea apelurilor declarate de reclamantă și pârât, incidența în cauză a excepției autorității de lucru judecat față de Sentința civilă nr. 2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5 București, definitivă și irevocabilă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nelegal instanța de apel a soluționat cauza pe excepție, va admite recursul declarat de recurenta reclamantă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de reclamantă și pârât aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere și celelalte critici formulate de recurenta reclamantă și va ține seama de toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva Deciziei nr. 280A din 2 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013. Procesat de GGC - NN