ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1049/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1049/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 5 București la data de 13 noiembrie 2007, sub nr.

11231/302/207 (modificată la data de 07 ianuarie 2008), reclamanta C.M. a

chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Statul Român,

prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul general al municipiului

București, Municipiul București, prin primarul general, Primăria municipiului

București și Primarul general al municipiului București solicitând obligarea

acestora astfel: a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sumei

de 18201,224 RON, reprezentând actualizarea cu rata inflației a prețului plătit

pentru cumpărarea apartamentului nr. 2, situat în București, str. H., parter,

sectorul 1, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. aaa/1995; a pârâtului

Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, la plata sumei de 88.422

RON, reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate de reclamantă pentru

apartamentul menționat mai sus, întrucât acestea reprezintă cheltuieli utile și

necesare; a pârâților Consiliul general al municipiului București, Municipiul

București, prin primarul general, Primăria municipiului București, prin

primarul general și Primarul general al municipiului București la pata sumei de

588.372,78 RON, reprezentând daune interese, în baza art. 1337 - 1344 C. civ.

De asemenea,

reclamanta a formulat și cerere de asigurare dovezi prin care a solicitat să se

dispună efectuarea expertizei tehnice imobiliare prin care să se stabilească

îmbunătățirile efectuate de reclamantă și contravaloarea lor, precum și

valoarea de circulație a imobilului. Această cerere a fost disjunsă sub numărul

de dosar 12406/302/2007, Judecătoria sectorului 5 București pronunțând la data

de 29 ianuarie 2008 încheiere, recursul asupra acesteia fiind respins prin

Decizia civilă nr. 1287R din 17 iulie 2008 a secției a III-a a Tribunalului

București.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, la data de 19 decembrie 1996, a încheiat cu Primăria

municipiului București, prin administrator SC H.N. SA, contractul de

vânzare-cumpărare nr. aaa/1996, având ca obiect apartamentul nr. 2 situat în

București, str. H., sector 1, pentru care a achitat suma de 1.328,65 RON, din

care 296,5 RON reprezentând avansul, iar suma de 1.032,15 RON, reprezentând

taxe și rate plătite în perioada 23 iulie 1996 - 18 iulie 2001. Prin Sentința

civilă nr. 549 din 16 mai 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a

III-a, în Dosarul nr. 3/2001, s-a admis cererea de revendicare a acestui

apartament promovată de moștenitorii foștilor proprietari, hotărâre care a

rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1809 din 18 octombrie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 3005/1/2002, prin care

s-a admis recursul declarat de aceștia.

A precizat

reclamanta, că prin respectiva hotărâre judecătorească titlul său de

proprietate a devenit lipsit de eficiență, astfel încât sunt incidente

dispozițiile legale privind restituirea prețului plătit pentru imobilul ce a

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare desființat, actualizat cu rata

inflației.

A mai arătat

reclamanta, că la apartamentul în litigiu a efectuat îmbunătățiri care au

sporit considerabil valoarea imobilului, acestea reprezentând cheltuieli utile

și necesare. Branșamentul și montarea instalației de gaze au fost executate în

anul 1994, iar cheltuielile cu această lucrare au fost în cuantum de 1756,41

RON. Prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare prin care reclamanta a

devenit proprietara apartamentului nr. 2, situat în București, str. H., sector

1, i s-a produs o pagubă care naște în sarcina pârâtului Consiliul general al

municipiului București obligația de garanție pentru evicțiune, ale cărei efecte

constau în repararea pagubei produse prin această sentință. A mai arătat

reclamanta, că a fost de bună-credință la momentul încheierii contractului de

vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, în sensul că nu a cunoscut cauza

evicțiunii, de altfel titlul său nefiind anulat pentru rea-credință, ci fiind

lipsit de eficiență prin instituția comparării de titluri.

În temeiul art. 115 -

118 C. proc. civ., respectiv art. 60 C. proc. civ., pârâții Statul Român, prin

Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor au

formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție subsidiară a pârâtei SC

R. SA pe primul capăt de cerere, invocând excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că, pe plan

procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune,

decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare, în speță Municipiul

București, prin primarul general, nicidecum Ministerul Economiei și Finanțelor,

pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus

judecății, iar contractul încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu au fost

desființat ca urmare a încheierii acestuia cu eludarea prevederilor Legii nr.

112/1995, cu modificările și completările ulterioare, și excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei

și Finanțelor, învederând instanței că obligația de despăgubire pentru sporul

de valoare adus imobilului cu destinație de locuință prin îmbunătățiri necesare

și utile revine statului sau unității deținătoare, în situația de față aceasta

din urmă fiind obligată la restituire având în vedere calitatea sa de parte

contractantă.

În drept, pârâții

Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei

și Finanțelor au invocat dispozițiile art. 1337 C. civ., art. 60 - 63 C. proc.

civ., Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 112/1995.

În temeiul art. 115 -

118 C. proc. civ., pârâta Primăria municipiului București a formulat

întâmpinare, invocând excepția lipsei capacității de folosință a Consiliului

general al municipiului București motivat de faptul că, potrivit Legii nr.

215/2001, Consiliul general al municipiului București este doar un organ

deliberativ fără personalitate juridică, singura instituție cu personalitate

juridică fiind Municipiul București reprezentat de primarul general, care

reprezintă în justiție direcțiile, inclusiv Consiliul general al municipiului

București. Întrucât nu a fost chemat în judecată Municipiul București, prin

primarul general, orice alt organ al administrației nu poate fi purtător de

drepturi și obligații în raportul civil dedus judecății.

De asemenea, în

temeiul art. 115 - 118 C. proc. civ., chemata în garanție SC R. SA a formulat

întâmpinare la cererea de chemare în garanție, invocând excepția lipsei

calității procesuale pasive și, în consecință, respingerea cererii de chemare

în garanție ca formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală

pasivă. A arătat chemata în garanție că reprezintă o unitate specializată în

vânzarea, întreținerea și administrarea locuințelor ce fac parte din fondul

imobiliar de stat, fondul extrabugetar creat fiind pus la dispoziția

Ministerului Economiei și Finanțelor, rațiune pentru care legiuitorul a

instituit legitimarea procesuală pasivă exclusivă a acestuia.

Prin Sentința civilă

nr. 2002 din 14 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1231/302/2007, instanța

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Economiei și Finanțelor, cu privire la primul capăt de cerere; a respins

cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul Ministerul Economiei

și Finanțelor, ca rămasă fără obiect; a unit cu fondul excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei

și Finanțelor (în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere) și a

disjuns cererea de chemare în judecată (capetele 2 și 3 de cerere privind

obligarea pârâților la plata contravalorii îmbunătățirilor, respectiv la plata

daunelor interese, în baza art. 1337 - 1344 C. civ.), formulată de către

reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei

și Finanțelor, Consiliul general al municipiului București, Primăria

municipiului București, prin primarul general, Municipiul București, prin

primarul general, Primarul general al municipiului București, cu formarea

prezentului dosar, având nr. 2583/302/2008, acordând termen de judecată la data

de 25 aprilie 2008. Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea

recursurilor promovate împotriva sa.

Prin încheierea de

ședința din data de 25 aprilie 2008, pronunțată în cadrul dosarului având nr.

2583/302/2008, instanța, în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ., a

suspendat judecarea cauzei până la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate

în Dosarul civil nr. 12406/302/2007 a Judecătoriei sectorului 5 București,

având în vedere că prin aceasta din urmă hotărâre urmează a se stabili

diferența dintre valoarea de circulație a imobilului la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, respectiv, la data evingerii.

Cauza a fost repusă

pe rol la data de 11 martie 2009, la cererea reclamantei, dispunându-se

atașarea Dosarului nr. 12406/302/2007.

Reclamanta a depus la

dosar o cerere modificatoare, arătând că înțelege să modifice cadrul procesual

privind capătul 3 de cerere, respectiv cel privitor la obligația de plata a

prețului de piață al apartamentului, având în vedere dispozițiile art 50 alin.

(3) și art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost

modificată prin art. 1, pct. 16 - 18, din Legea nr. 1/2009, precizând că

solicită să se judece în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, și că, prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să oblige pârâtul la

plata sumei de 541.727,84 RON (127,766 euro la cursul de 4,24 RON/1 euro),

reprezentând prețul de piață pentru apartamentul nr. 2, situat în București,

str. H., sector 1, compus din 3 camere și dependințe.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, la data de 19 decembrie 1996, a încheiat cu Primăria

municipiului București, prin administrator SC H.N. SA, contractul de

vânzare-cumpărare nr. aaa/1996, având ca obiect apartamentul nr. 2, situat în

București, str. H., sector 1, precum și că prin Sentința civilă nr. 549 din 16

mai 2001, pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă în Dosarul

nr. 3/2001, s-a admis cererea de revendicare a acestui apartament promovată de

moștenitorii foștilor proprietari, hotărâre care a rămas irevocabilă prin

Decizia civilă nr. 1809 din 18 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel

București în Dosarul nr. 3005/1/2002, prin care s-a admis recursul declarat de

aceștia.

A precizat

reclamanta, că stabilirea contravalorii apartamentului s-a făcut prin expertiza

tehnică imobiliară nr. 206 din 09 ianuarie 2008, efectuată în Dosarul nr.

12406/302/2007 al Judecătoriei sectorului 5 București, având ca obiect

asigurare dovezi, în care a fost pronunțată încheierea de ședință din Camera de

Consiliu din data de 29 ianuarie 2008, devenită irevocabilă prin respingerea

recursului formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pârâții Ministerul

Finanțelor Publice și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au

depus întâmpinare la dosar, prin care au invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, învederând că pe plan

procesual, calitatea procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune,

decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare, în speță Municipiul

București, prin primarul general, nicidecum Ministerul Economiei și Finanțelor

pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus

judecății, iar contractul încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost

desființat ca urmare a încheierii acestuia cu eludarea prevederilor Legii nr.

112/1995, cu modificările și completările ulterioare, și că obligația de

despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinație de locuință

prin îmbunătățiri necesare și utile revine, potrivit modificărilor aduse prin

Legea nr. 1 /2009 Legii nr. 10/2001, persoanei căreia i s-a retrocedat

imobilul, în cazul de față fiind vorba despre moștenitorii foștilor proprietari

ai imobilului.

În drept, pârâții

Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei

și Finanțelor au invocat dispozițiile art 1337 C. civ., art 60 - 63 C. proc.

civ., Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 112/1995.

Prin Sentința civilă

nr. 3162 din 08 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2583/302/2008,

Judecătoria sector 5 București a admis excepția de necompetență materială a

acestei instanțe în ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere, a

declinat competența de soluționare acestuia capăt de cerere în favoarea

Tribunalului București și a disjuns cel de-al doilea capăt de cerere, sub un

număr nou de dosar (3848/302/2009).

Pe rolul Tribunalului

București , secția a V-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr.

22036/3/2009.

La termenul din 29

iunie 2009 Tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a

instanței, iar prin Sentința civilă nr. 940 din 29 iunie 2009, pronunțată de

Tribunalul București , secția a V-a civilă în Dosarul nr. 22036/3/2009, s-a

admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Judecătoriei sector 5 București. S-a

constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea

dosarului Curții de Apel București, pentru soluționarea conflictului negativ de

competență.

Prin Sentința civilă

nr. 19 F din 05 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București , secția a

IV-a Civilă, în Dosarul nr. 22036/3/2009, s-a stabilit competența de

soluționare în primă instanță a cauzei privind pe reclamanta C.M., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalul

București.

Cauza a fost astfel

înregistrată, în al doilea ciclu procesual, la data de 30 aprilie 2010, pe

rolul Tribunalului București secția a V-a civilă, sub nr. 22036/3/2009.

Prin Sentința civilă

nr. 1204 din 28 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea așa cum a fost

modificată, formulată de reclamantă și a obligat pârâtul la plata sumei de

459.222 RON, către reclamantă, reprezentând prețul de piață al imobilului.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că este legal învestit și urmează a se pronunța,

potrivit dispozitivului Sentinței civile nr. 3162 din 08 aprilie 2009 a

Judecătoriei sector 5 București, numai cu privire la capătul trei din cererea

principală, nu și cu privire la capătul doi al aceleiași cereri, ce face

obiectul altui dosar.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor

Publice, invocată în privința acestui capăt de cerere, tribunalul a constatat

că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, s-a constatat

incidența în cauză a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

față de modificarea expresă a capătului trei din cererea de chemare în judecată

făcută de reclamantă, inclusiv cu privire la temeiul în drept invocat. Din

chiar cuprinsul acestui text de lege reiese că această normă juridică se referă

la plata sumelor reprezentând prețul de piață al imobilelor către chiriași ale

căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile.

În acest caz, plata

sumelor se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar

constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Cum sumele

încasate din vânzarea apartamentelor s-au constituit în venit extrabugetar la

dispoziția Ministerului Finanțelor, se impunea ca plata prețului actualizat să

se facă de către Ministerul Finanțelor Publice din acest fond.

Tribunalul a apreciat

că nu poate fi reținută nici susținerea în sensul că în speță nu ar fi

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Astfel, nu este nevoie de existența unei hotărâri judecătorești prin care să se

statueze buna-credință a reclamantei, având în vedere că buna-credință se

prezumă, potrivit principiului consacrat de art. 1899 C. civ., astfel încât, în

lipsa unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că au fost eludate

dispozițiile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare, chiriașul cumpărător este socotit a fi de bună-credință, iar

încheierea contractului a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale.

Cât privește

susținerea că nu ar fi fost anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de

reclamantă, tribunalul a apreciat că aceasta este lipsită de relevanță, în

condițiile în care aceasta a pierdut imobilul în urma evicțiunii, situație

avută în vedere de dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Referitor la fondul

cauzei, instanța a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.

aaa/1996, încheiat între SC R. SA, în calitate de vânzător-mandatar al

Primăriei municipiului București, ca reprezentant al statului, și reclamanta

C.M., aceasta din urmă a dobândit, în baza Legii nr. 112/1995, apartamentul nr.

2, situat în București, str. H., parter, sector 1, pe care l-a plătit în rate,

în totalitate, în conformitate cu dovezile pe care le-a anexat.

Instanța a mai

reținut și că, prin Sentința civilă nr. 549 din 16 mai 2001, definitivă și irevocabilă,

pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă, reclamanta din

prezenta cauză a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul în cauză moștenitorilor foștilor proprietari, astfel încât

contractul de vânzare-cumpărare nr. aaa/1996 a fost desființat. Desființarea în

sine nu este consecința anulării sau constatării nulității relative a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat de cumpărătoare, ci consecința

admiterii acțiunii în revendicare și a lipsirii cumpărătoarei subsecvente de

consecințele juridice ale titlului său de proprietate, considerat nepreferabil

titlului înfățișat de moștenitorii fostului proprietar, ceea ce antrenează

principiul repunerii părților în situația anterioară.

În conformitate cu

dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată și completată prin Legea nr. 1/2009, proprietarii ale căror

contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.

112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri

definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piața al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar în

conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum

a fost modificată și completată prin Legea nr. 1/2009, restituirea prețului

prevăzut la alin. (2) și (2.1), se face de Ministerul Economiei și Finanțelor.

S-a mai reținut, de

asemenea, că reclamanta deține în continuare un contract de vânzare-cumpărare

încheiat cu respectarea condițiilor impuse de Legea nr. 112/1995, contractul

acesteia nefiind declarat nul, ceea ce atrage incidența temeiurilor de drept

expuse și justifică acțiunea formulată.

Pe de altă parte,

pentru despăgubirea echitabilă a reclamantei, instanța a avut în vedere

evaluarea imobilului astfel cum a fost realizată prin raportul de expertiză

efectuat în cauza nr. 12406/302/2007 a Judecătoriei sector 5 București, având

ca obiect asigurare de dovezi, imobilul în litigiu fiind evaluat la 459.222 RON,

sumă la care pârâtul a fost obligat.

Prin Decizia civilă

nr. 280 A din 2 iulie 2012, Curtea de Apel București , secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat

de apelanta reclamantă; a admis apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul

Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința

apelată, în sensul că a respins acțiunea modificată, ca neîntemeiată și a

menținut restul dispozițiilor sentinței, reținând, în esență, următoarele:

Astfel, după ce a

expus istoricul cauzei, s-a reținut că excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice este întemeiată față de

susținerile că prezentei cauze îi erau aplicabile dispozițiile de drept comun,

respectiv art. 1337 - 1344 C. civ. și că pentru restituirea prețului de piață

sau a valorii de circulație a bunului, calitatea procesuală pasivă o are

Primăria Municipiului București, în calitatea sa de vânzător, parte în

contractul de vânzare-cumpărare, întrucât aplicabilitatea dreptului comun și a

dispozițiilor Codului civil a fost statuată cu putere de lucru judecat, chiar

în prezenta cauză, prin Sentința civilă nr. 2002/2008, devenită irevocabilă ca

urmare a respingerii recursurilor prin Decizia civilă nr. 1514/2008, atât

pentru părți, cât și pentru instanță, potrivit căreia Ministerul Finanțelor

Publice nu are calitate procesuală pasivă, singurul care ar putea răspunde

pentru dezdăunarea reclamantei ca urmare a pierderii dreptului de proprietate prin

fapta unui terț fiind Primăria municipiului București, în calitate de vânzător

al imobilului și în temeiul obligației contra evicțiunii.

S-a concluzionat, că,

în speță, nu este aplicabilă legea specială, Legea nr. 10/2001, ci dreptul

comun reprezentat de art. 1337 - 1344 C. civ., iar cererea de modificare a

acțiunii nu a ținut cont de chestiunile de drept dezlegate cu putere

obligatorie prin hotărârile pronunțate chiar în prezenta cauză.

Chiar dacă ulterior

Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, ea nu mai este

aplicabilă, deoarece dreptul aplicabil și cadrul procesual, respectiv pârâții

împotriva cărora se pot îndrepta pretențiile pentru dezdăunare ca urmare a

evicțiunii, au fost dezlegate irevocabil.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta C.M., criticând-o pentru nelegalitate, iar

în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că instanța de apel a încălcat

formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității, potrivit art. 304 pct.

5 C. proc. civ., respectiv dreptul la apărare, principiul contradictorialității

și al disponibilității, art. 3 din vechiul C. civ. și art. 129 alin. (5) C.

proc. civ.

Instanța de apel a

încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 11 din Constituția României și

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și principiul

contradictorialității, principii pe care, în conformitate cu dispozițiile art.

129 alin. (1) și (4) C. proc. civ., instanța de apel avea obligația de a le

respecta.

Instanța de apel a

reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv

art. 1337 - 1344 C. civ., în raport de care Ministerul Finanțelor Publice nu

are calitate procesuală pasivă, fiind inadmisibilă aplicarea dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate de Legea nr. 1/2009.

Acest aspect, însă,

nu a fost invocat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice niciodată pe

parcursul soluționării apelului, iar instanța de apel nu a invocat din oficiu

și nici nu a pus în discuția părților această situație, așa cum în mod imperativ

prevede art. 129 alin. (4) C. proc. civ.

Ca urmare, reclamanta

s-a aflat în imposibilitate de a-și formula apărări cu privire la acest aspect

de care a luat cunoștință abia la momentul la care i s-a comunicat decizia

motivată.

În procesul civil, părțile

au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecații,

atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a

combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de

măsurile pe care instanța le poate dispune.

Or, nepunând în

discuția părților inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum

a fost modificată de Legea nr. 1/2009, instanța de apel a încălcat aceste

principii, iar reclamanta a fost prejudiciată, nefiind în măsură să își

formuleze apărările în mod corespunzător.

Prin cererea inițială

de chemare în judecată, formulată anterior adoptării Legii nr. 1/2009, la

capătul 2 de cerere s-a solicitat despăgubiri pentru evicțiune, întemeiate pe

dispozițiile art. 1337 -1344 din vechiul C. civ.

Însă, ulterior, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, prin care a fost modificată Legea nr.

10/2001, s-a instituit expres de către legiuitor, în sarcina Ministerului

Finanțelor Publice, obligația de plată a despăgubirilor reprezentând prețul de

piață al imobilelor retrocedate foștilor proprietari prin hotărâri

judecătorești irevocabile.

De asemenea, s-a

arătat că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii, pentru că,

prin dispozitivul hotărârii, instanța de apel a admis apelul pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice, a respins cererea completatoare și, fără a

menționa în dispozitiv admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a

pârâtului, a menținut restul dispozițiilor sentinței adică instanța de apel a menținut

dispoziția instanței de fond prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția

lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, decizia

recurată cuprinzând, astfel, motive contradictorii.

Mai mult, în

cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel nu a indicat motivele care

determină aplicarea dispozițiile art. 1337 -1344 din vechiul C. civ. și

inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001, rezumându-se să menționeze că "s-a

statuat cu putere obligatorie că nu este aplicabilă legea specială, Legea nr.

10/2001, ci dreptul comun reprezentat de art. 1337 - 1344 C. civ." fără a

preciza de unde rezultă aceasta "putere obligatorie" și fără a motiva

înlăturarea și inaplicabilitatea în cauză a principiului specialia generalibus

derogant.

S-a conchis, că, față

de aceste aspecte și în raport de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ. raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,, decizia instanței de

apel este nelegală, fiind sancționată cu nulitatea.

S-a mai arătat, că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv a dispozițiilor art.

50 alin. (3) și art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată de Legea nr. 1/2009, precum și principiului aplicării cu prioritate

a legii speciale față de legea comună.

Aplicabilitatea în

prezenta cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 este incontestabilă, deoarece,

potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, intră sub incidența acestei

legi imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, iar prin Decizia civilă nr. 1809 din 18 octombrie 2006,

irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a

stabilit că "este de necontestat că imobilul din prezenta cauză a fost

preluat de stat fără titlu, iar autorii reclamanților, prin prevederile art. 2

din Decretul nr. 92/1950, erau exceptați de la naționalizare".

Prin urmare, fiind

stabilit în mod irevocabil de către o instanță judecătorească că apartamentul

nr. 2 situat în București, str. H., sector 1, ce face obiectul prezentei cauze,

a fost preluat de stat fără titlu, dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată

de Legea nr. 1/2009, sunt pe deplin aplicabile.

De asemenea, s-a

arătat că instanța de apel a interpretat greșit cererea de chemare în judecată,

schimbând natura și înțelesul lămurit al cererii modificatoare formulată la

data de 11 martie 2009, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, precum și

al Sentinței civile nr. 2002 din 14 martie 2008, pronunțată de Judecătoria

sectorului 5 București în Dosarul nr. 11231/302/2007.

În acest context,

instanța de apel a aplicat greșit principiul autorității de lucru judecat, care

nu este incident în prezenta cauză, întrucât, prin Sentința civilă nr. 2002 din

14 martie 2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în Dosarul nr.

11231/302/2007, s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a

Ministerului Finanțelor Publice privind primul capăt al cererii inițiale, prin

care s-a solicitat restituirea prețului actualizat cu rata inflației, cerere

întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, în

forma de anterioară modificărilor aduse de Legea nr. 1/2009, iar prin cererea

modificatoare formulată la data de 11 martie 2009, în baza art. 50 alin. (3) și

art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost

modificată prin art. I, pct. 16 - 18, din Legea nr. 1/2009, s-a solicitat

obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor

constând în prețul de piață al imobilului din care a fost evinsă.

Or, pentru a fi

incidență excepția autorității de lucru judecat este necesară a se întruni o

triplă identitate: de părți, obiect și cauză, însă, Sentința civilă nr.

2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5 București are ca obiect prețul imobilului

actualizat cu rata inflației, cauza fiind întemeiată pe dispozițiile art. 50

alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificărilor aduse

de Legea nr. 1/2009, iar prezenta cererea cu care a fost învestită instanța,

prin cererea modificatoare, are ca obiect plata prețului de piață al

imobilului, cauza fiind întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin. (3) și art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost modificată prin art. I,

pct. 16 - 18, din Legea nr. 1/2009.

S-a conchis, că, în

speța dedusă judecații, Sentința civilă nr. 2002 din 14 martie 2008, pronunțată

de Judecătoria sectorului 5 București în Dosarul nr. 11231/302/2007, nu are

valoare de autoritate de lucru judecat, întrucât nu este îndeplinită tripla

identitate de părți, cauză și obiect, ci doar condiția identității părților,

astfel că nu poate fi reținută incidența autorității de lucru judecat

determinată de această hotărâre.

Examinând decizia

civilă recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art.

304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele:

În ceea ce privește

critica formulată de recurenta reclamantă potrivit căreia, cu încălcarea

dispozițiilor art. 129 (4) C. proc. civ., instanța de apel s-a pronunțat pe

excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului, deși aceasta nu a fost

invocată din oficiu sau de către părți și nici nu a fost pusă în discuția

acestora, se constată că este nefondată, întrucât pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în raportul

juridic dedus judecății prin motivele de apel, astfel că nu se mai impunea ca

instanța din oficiu să invoce această excepție, iar cu ocazia dezbaterilor, în

susținerea apelului pârâtului,reprezentanta acestuia a pus concluzii și pe

această excepție.

Prin urmare, excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice,

fiind invocată de pârât prin motivele de apel și asupra căreia părțile au pus

concluzii, a făcut obiectul dezbaterilor, în sensul art. 129 (4) C. proc. civ.,

astfel că hotărârea recurată nu a fost dată cu încălcarea acestor dispoziții

legale.

În ceea ce privește

criticile formulate de reclamantă potrivit cărora decizia recurată este nelegală,

întrucât conține motive contradictorii și că aceasta nu cuprinde motivele care

au determinat aplicarea dispozițiilor art. 1337 - 1344 C. civ., potrivit

dispozițiilor art. 261 (5) C. proc. civ., se constată că sunt nefondate,

întrucât decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se

întemeiază soluția pronunțată, potrivit art. 261 (5) C. proc. civ., ceea ce

permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs.

Critica potrivit

căreia hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii pentru că

prin dispozitiv s-a admis apelul pârâtului, s-a respins cererea completatoare

și s-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, adică instanța de apel

a menținut dispoziția instanței de fond prin care a fost respinsă ca neîntemeiată

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice,

deși aceasta a constatat că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are

calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății, se constată că

este nefondată, întrucât această critică nu vizează considerentele deciziei

recurate pe care judecătorii și-au întemeiat soluția, pe de o parte, iar pe de

altă parte, pentru lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului

executor există un alt remediu procesual și nu calea de atac a recursului.

În ceea ce privește

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit

cărora instanța de apel greșit a soluționat cauza pe excepția autorității de

lucru judecat în raport de Sentința civilă nr. 2002/2008 pronunțată de

Judecătoria sectorului 5 București, instanța constată că este întemeiată pentru

cele ce succed:

Instanța de apel a

soluționat cauza pe excepția autorității de lucru judecat în raport de Sentința

civilă nr. 2002/2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București,

definitivă și irevocabilă.

Potrivit art. 1201 C.

civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,

făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate, iar potrivit art. 166 C.

proc. civ., excepția puterii lucrului judecat poate fi invocată de părți sau de

instanță din oficiu în orice stare a pricinii, chiar și înaintea instanței de

recurs.

Potrivit textului de

lege enunțat, art. 1201 C. civ., pentru a exista lucru judecat dedus într-un

proces din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, trebuie să existe

cumulativ tripla identitate cerută de acest text, de persoane, de obiect și de

cauză.

De asemenea, este

necesar ca prin prima hotărâre rămasă definitivă să fi fost rezolvat în fond

procesul între părți.

Prin Sentința civilă

nr. 2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5 București, definitivă și irevocabilă,

prima instanță a rezolvat procesul în fond.

Însă, în speță, nu sunt

întrunite celelalte condiții pentru a exista autoritate de lucru judecat dedusă

din această hotărâre, deoarece dacă între cele două litigii este îndeplinită

cerința identității de părți, nu sunt îndeplinite cerințele privind identitatea

de obiect și cauză.

Astfel, dacă acțiunea

soluționată definitiv și irevocabil prin Sentința civilă nr. 2002/2008 a

Judecătoriei sectorului 5 București a avut ca obiect restituirea prețului

actualizat cu rata inflației, iar cererea a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară

modificărilor aduse prin Legea nr. 1/2009, prezenta acțiune are ca obiect

restituirea prețului de piață al imobilului, cererea fiind întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 50 (3) și art. 50

1

din Legea nr. 10/2001,

modificată prin Legea nr. 1/2009.

În atare situație,

greșit a reținut instanța de apel că există lucru judecat față de Sentința

civilă nr. 2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5 București în ceea ce privește

lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice,

aplicabilitatea dreptului comun, respectiv a dispozițiilor Codului civil,

precum și în ceea ce privește inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001 în raportul

juridic dedus judecății, și, în consecință, a admis apelului pârâtului și a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Prin urmare, se

constată că nelegal instanța de apel a reținut, în soluționarea apelurilor

declarate de reclamantă și pârât, incidența în cauză a excepției autorității de

lucru judecat față de Sentința civilă nr. 2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5

București, definitivă și irevocabilă.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, constatând că nelegal instanța de apel a soluționat cauza

pe excepție, va admite recursul declarat de recurenta reclamantă, va casa

decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de

reclamantă și pârât aceleiași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, instanța va avea în vedere și celelalte critici formulate de

recurenta reclamantă și va ține seama de toate mijloacele de apărare invocate

de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta C.M. împotriva Deciziei nr. 280A din 2 iulie 2012 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN