ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4829/2014

Deliberând asupra prezentului recurs, Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09 martie 2012, reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a solicitat - în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor - anularea și suspendarea executării Deciziei nr. 335 din 23 decembrie 2010 emisă de Directorul General al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin decizia menționată, a fost desemnată ca organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor ale autorilor și editorilor de opere științifice colectoare a remunerațiilor din retransmiterea prin cablu a operelor scrise Asociația P. Reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, ce gestionează exclusiv domeniul operelor scrise, a formulat plângere prealabilă în conformitate cu Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, însă aceasta a fost respinsă. În ședința publica din data de 25 octombrie 2011, Curtea a dispus, în temeiul art. 16 1 din Legea 554/2004 introducerea în cauză a pârâtei Societatea Autorilor și Editorilor Români de Opere Științifice - P., față de împrejurarea că aceasta se legitimează în calitate de beneficiar al actului atacat.

2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiate cererea de suspendare și acțiunea în anulare formulate de reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, reținând că, prin Decizia civilă nr. 263 A din 16 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a stabilit forma finală a Metodologiei privind stabilirea remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor și titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu, hotărârea fiind publicată în M. Of. nr. 861/22.12.2010.

Prin Decizia directorului general al ORDA nr. 335 din 23 decembrie 2010 s-a dispus desemnarea organismului de gestiune colectivă Societatea Autorilor și Editorilor Români de Opere Științifice - P. drept colector al remunerațiilor cuvenite autorilor de opere scrise pentru retransmiterea prin cablu a acestor opere, conform Metodologiei, decizie publicată în M. Of. nr. 3/03.01.2011. Referitor la cererea de suspendare a efectelor actului administrativ atacat, Curtea a reținut că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de acest text de lege, iar în speță, nu este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, astfel că nu se mai impune analizarea îndeplinirii condiției pagubei iminente.

Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că cererea reclamantei este nefondată, neputând fi reținută existența unei vătămări într-un drept sau interes al reclamantei, câtă vreme gestiunea colectivă a drepturilor patrimoniale ale autorilor de opere scrise se exercită în continuare în limitele mandatului încredințat C. de către titularii de drepturi, potrivit regulilor statuate la art. 134 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, care reglementează, între altele modalitatea de repartizare a sumelor colectate, comisionul datorat de titularii de drepturi etc. Instanța de fond a mai constatat că pretinsa lipsă a capacității pârâtei P. de colectare a remunerațiilor statutare a fost argumentată în raport cu Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2011 emisă de ORDA, prin care s-a acordat pârâtei P. un termen pentru intrarea în legalitate de 60 de zile, în scopul stabilirii regulilor de colectare a remunerațiilor și repartizare a acestora, alegerii prin vot a Consiliului Director, a administratorului general, prezentării raportului de activitate etc. Existența unei atare decizii, ulterioare emiterii celei a cărei anulare se solicită, privitoare la modalitatea concretă de funcționare a organismului de gestiune colectivă, nu este de natură a concluziona în sensul nelegalității desemnării P. drept colector al remunerațiilor prin cablu a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual,

știut fiind că legalitatea actului administrativ se analizează în raport cu condițiile existente la momentul emiterii acestuia, iar nu în raport cu acte sau fapte ulterioare. Argumentele reclamantei privitoare la încălcarea principiului reprezentativității au fost înlăturate de instanța de fond pe motiv că acest principiu se aplică doar în cazul gestiunii colective facultative, ceea ce nu este cazul în prezenta speță. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, invocând - în dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care a înțeles să-l invoce - următoarele: Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legislației drepturilor de autor în cadrul analizei legalității emiterii deciziei contestate și nu a avut în vedere drepturile și interesele legitime încălcate la emiterea deciziei.

A reiterat recurenta reclamantă critica privind lipsa criteriilor ce trebuie să stea la baza emiterii oricărei decizii a ORDA, având în vedere că, prin hotărârea arbitrală depusă la dosar, C. beneficia de 98% din remunerațiile pentru retransmiterea prin cablu, decizia încălcând autonomia de voință a titularilor de drepturi de a-și colecta și gestiona remunerațiile ce li se cuvin prin organismul de gestiune la care au aderat. Astfel, decizia încalcă dreptul a 98% dintre autorii de operă scrisă de a-și gestiona și repartiza drepturile din retransmiterea prin cablu a operelor lor, conform regulilor statutare și legale. P. nu se regăsește în metodologia negociată și finalizată ulterior prin Decizia civilă nr. 263 din 16 noiembrie 2010 CAB, domeniul de gestiune colectivă al acestuia fiind cel al operelor științifice, pentru care trebuia să inițieze negocieri și proceduri arbitrale distincte.

Nefiind inclus în procedură, nu avea vocația de a fi desemnat. Desemnarea P. a blocat până în prezent accesul autorilor de operă scrisă reprezentați de C. la remunerațiile cu titlu de salarii aferente fondurilor colectate de P. ca efect al deciziei contestate. Încălcarea prevederilor art. 123 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 ca urmare a nerespectării de către ORDA a intereselor majorității beneficiarilor (autori de operă scrisă reprezentați de C.). La data desemnării, P. nu avea stabilite reguli privind gestiunea colectării și repartizării remunerațiilor, nici organe de conducere definite, iar ORDA a și constatat aceste lipsuri, emițând Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2011. La data de 13 mai 2014, Asociația O.S.R.

- Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei-reclamante, care a fost respinsă prin Încheierea de ședință din 14 mai 2014. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând recursul prin prisma motivului reglementat de art. 304 pct. 9, dar și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recurenta reclamantă consideră greșit aplicate dispozițiile Legii nr. 8/1996 care reglementează competența ORDA de a desemna organismele de gestiune colectivă colectoare ale remunerațiilor cuvenite unor categorii de beneficiari, în acest sens invocând lipsa criteriilor ce trebuie să stea la baza emiterii oricărei decizii a ORDA.

Critica este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a reținut în mod justificat faptul că Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, prin directorul său general, a emis Decizia nr. 335 din 23 decembrie 2010 în exercitarea corespunzătoare a atribuțiilor acestei autorități, expres reglementate de lege. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 137 și art. 138 din Legea nr. 8/1996 (în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate), ORDA este autoritate unică de reglementare, având între atribuțiile principale reglementarea activității din domeniul drepturilor de autor și supravegherea funcționării organismelor de gestiune colectivă. Legiuitorul nu a prevăzut criterii pentru desemnarea colectorului unic, care să fi fost încălcate prin emiterea deciziei contestate, ci a lăsat o largă marjă de apreciere Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, tocmai în considerarea calității acestuia de autoritate unică cu competențe de reglementare în domeniu.

În plus, nu se poate afirma că decizia a fost emisă în mod arbitrar, de vreme ce aceasta a avut la bază referatul emis de Direcția Registre, Gestiune Colectivă și Relații Publice a ORDA sub nr. RG II/17590 din 22 decembrie 2010, care a justificat propunerea de desemnare a intimatei P. drept colector al remunerațiilor cuvenite autorilor de opere scrise pentru retransmiterea prin cablu, astfel: "P. - este pregătită să realizeze activitatea de colector unic.

Alegerea P. în defavoarea C. se datorează următoarelor fapte: C., în repetate rânduri, a "forțat" interpretarea legii (...), nu deține un soft dedicat activității de colectare și repartiție, nu deține un sistem informatic de prelucrare a datelor care să îi permită să gestioneze în bune condiții activitatea de colectare și repartiție a remunerațiilor datorate, nerespectarea cerințelor art. 134 1 din Legea nr. 8/1996 etc. (...) P. poate asigura în bune condiții activitatea de colector unic pentru drepturile autorilor de opere scrise." De altfel, propuneri similare s-au făcut și pentru celelalte categorii de drepturi pentru care s-a constatat "existența a câte două organisme de gestiune colectivă care gestionează aceeași categorie de drepturi". Cât privește critica de netemeinicie referitoare la faptul că intimata P. nu se regăsește în metodologia negociată și finalizată prin Decizia civilă nr. 263 din 16 noiembrie 2010 CAB, motiv pentru care nu avea vocația de a fi desemnat, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată.

Din economia Legii nr. 8/1996, rezultă că metodologiile sunt întocmite în scop de reglementare și, prin urmare, faptul că sunt inițiate/negociate cu organismele de gestiune colectivă existente, care operează pe piață la momentul respectiv, nu poate conduce la concluzia că acestea nu sunt aplicabile și organismelor de gestiune colectivă care s-ar înființa sau ar începe să opereze ulterior pe același domeniu.

Referitor la susținerea recurentei reclamante că Decizia nr. 335 din 23 decembrie 2010 ar fi vătămătoare pentru cei 98% dintre autorii de operă scrisă pe care-i reprezintă, încălcându-le acestora dreptul de a-și gestiona și repartiza drepturile din retransmiterea prin cablu a operelor lor, conform regulilor statutare și legale, Înalta Curte nu o poate primi, de vreme ce prin decizie s-a desemnat doar un alt colector, care își va desfășura activitatea în baza aceleiași metodologii și pe baza acelorași dispoziții legale (art. 134). În plus, din înscrisurile depuse la dosar reiese că, după emiterea deciziei, mai exact în perioada 2010 - 2013, P. a efectuat plăți către C. cu titlul de drepturi pentru retransmiterea prin cablu a operelor scrise, iar aspectele care țin de executarea actului administrativ sunt, oricum, irelevante pentru legalitatea actului, care se raportează la cadrul legal existent la momentul emiterii acestuia.

Nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art. 123 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 "ca urmare a nerespectării de către ORDA a intereselor majorității beneficiarilor" reprezentați de recurenta reclamantă C., întrucât - potrivit art. 133 alin. (2) și (3) - în situația în care există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru același domeniu de creație, iar drepturile gestionate sunt din categoria celor prevăzute la art. 123 2 , organismele beneficiare stabilesc, printr-un protocol, criteriile repartizării între organisme a remunerației, organismul de gestiune colectivă care urmează să fie numit dintre acestea, prin decizie a directorului general al ORDA, drept colector în domeniul titularilor de drepturi în cauză, precum și modalitatea de evidențiere și justificare a cheltuielilor privind acoperirea reală a costurilor de colectare, iar dacă organismele de gestiune colectivă beneficiare nu depun protocolul menționat în termenul prevăzut de lege, ORDA "desemnează dintre acestea colectorul în domeniul titularilor de drepturi în cauză, pe baza reprezentativității, prin decizie a directorului general". Prin urmare, criteriul reprezentativității este prevăzut cu titlu obligatoriu doar pentru gestiunea colectivă facultativă având ca obiect drepturile enumerate la art. 123 2 din Legea nr. 8/1996, și nu pentru gestiunea colectivă obligatorie,

care privește și dreptul de retransmitere prin cablu (art. 123 1 alin. (1) lit. g)), aflat în discuție în prezenta cauză. În ceea ce privește afirmația reclamantei că, la data desemnării drept colector, intimata P. nu avea stabilite reguli privind gestiunea colectării și repartizării remunerațiilor, nici organe de conducere definite, Înalta Curte constată că, în mod temeinic și legal, instanța de fond a arătat că singura probă invocată de reclamantă în susținerea acestei afirmații este Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2011 emisă de ORDA, deci un act administrativ ulterior deciziei contestate, care nu poate fi avut în vedere la examinarea valabilității actului.

De altfel, aspectele sesizate de recurenta reclamantă nu sunt de natură prin ele însele să atragă nelegalitatea desemnării, de vreme ce la art. 138 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 se prevede că ORDA "controlează funcționarea organismelor de gestiune colectivă și stabilește măsurile de intrare în legalitate sau aplică sancțiuni, după caz", iar în cazurile prevăzute la art. 138 3 , Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate acorda organismului de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general, un termen pentru intrarea în legalitate și, în cazul nerespectării deciziei rămase definitive, se retrage temporar avizul de funcționare, cu consecința suspendării activității organismului de gestiune colectivă.

Având în vedere împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile de nelegalitate și netemeinicie aduse sentinței recurate nu apare ca fiind întemeiată, Decizia nr. 335 din 23 decembrie 2010 apărând ca fiind emisă de Directorul General al ORDA în exercitarea atribuțiilor legale ale acestei autorități, prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, și fără a se face dovada unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale recurentei reclamante, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004. III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor. Totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., constatând dovedite cheltuielile de judecată (onorariu de avocat, conform facturii și extrasului de cont de la dosar) pretinse de intimata P. - Societatea Autorilor și Editorilor Români de Opere Științifice, va admite cererea acesteia și o va obliga pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 5518,37 lei cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor împotriva Sentinței nr. 1960 din 20 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 5518,37 lei către intimata P. - Societatea Autorilor și Editorilor Români de Opere Științifice, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2014. Procesat de GGC - NN