Decizia nr. 2607/2014 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 877/2/2011 — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21 noiembrie 2012, reclamanta C. - S.G.C. a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, solicitând examinarea Deciziei ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 sub aspectul legalității, urmând ca după administrarea probelor, instanța de judecată să dispună: suspendarea executării Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012 emisă de Directorul General al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor până la pronunțarea pe fond a cauzei privind anularea deciziei; anularea în tot, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare a actului administrativ unilateral emis de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor respectiv Decizia Directorului General al ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 semnată pentru Director General de D-na I.L.A. Motivând acțiunea reclamanta, a susținut, referitor la motivele cererii de suspendare a executării Deciziei Directorului General al ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012, că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Arată că, în raport de dispozițiile art. 133 din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, ORDA a încălcat prin decizia de retragere temporară a avizului de funcționare pentru toată activitatea C. de colectare și repartizare a drepturilor de autor dreptul a peste 1800 de autori de operă scrisă de a beneficia de remunerațiile aferente exploatării operelor lor din: radiodifuzare, reproducere și difuzare, reprezentare teatrală, retransmitere prin cablu, comunicare publică pe internet etc. În ceea ce privește motivele anulării, în tot, a Deciziei Directorului General al ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012, reclamanta arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare art. 2 alin. (1) lit. a), C. - S.G.C. se consideră vătămată în drepturile subiective exercitate în temeiul Deciziei Directorului General al ORDA nr. 8/1997, a Legii nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare și a prevederilor statutare privind exercitarea gestiunii colective a drepturilor de autor aferente operelor scrise precum și a intereselor sale legitime private lezate de actul administrativ unilateral emis de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor respectiv Decizia Directorului General al ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012. De asemenea, a mai arătat că autoritatea publică, ORDA a acționat nelegal cu exces de putere, prin emiterea nelegală a Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ca act administrativ unilateral, aplicând greșit și eludând dispozițiile Legii nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare și toate măsurile de legalitate efectuate și comunicate acesteia de C. Prin Decizia nr. 8/1997 și a prevederilor Legii nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare și a celor statutare avizate de ORDA, reclamantei i s-au stabilit competentele în gestionarea operelor scrise. În considerarea acestor competențe atribuite de ORDA și exercitate în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, societatea noastră exercită gestiunea colectivă a operelor scrise protejând sfera acestor drepturi prin metodologiile și hotărârile judecătorești în vigoare, neputând leza drepturile autorilor astfel cum reiese din Decizia ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012. Decizia ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 a fost emisă fără a se respecta măsurile de legalitate întreprinse de C. anterior, situându-se în afara tuturor premiselor de legalitate ce asigură competența organelor de conducere a C. asupra gestiunii colective a drepturilor de autor exercitate încălcând, prerogativa instanțelor de judecată asupra drepturilor de autor care la data acordării termenului de intrare în legalitate inițial prin Decizia Directorului General al ORDA nr. 26/16 martie 2012 erau litigioase între organisme de gestiune colectivă concurente. Mai susține că, după 8 luni de la emiterea Deciziei Directorului General al ORDA nr. 26 din 16 martie 2012 aceeași instituție sub o altă structură de conducere stabilește nelegal prin Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 și referatul din 15 noiembrie 2012 retragerea temporară a avizului de funcționare a C. pe toate aspectele de gestiune în mod abuziv și nelegal fără o bază de legalitate afectând prin efecte toate aspectele de gestiune colectivă a C. în condițiile în care ORDA a dorit să soluționeze administrativ reglementarea unor drepturi punctuale ce formau obiect de judecată a căror competență nu-i mai revenea decât instanței de judecată. Curtea de apel, prin încheierea de ședință de la data de 20 martie 2013, a încuviințat în principiu cererile de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulate de intervenientele O.S. și P. - S.A.E.R.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării și de anulare a Deciziei Directorului General al ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012, ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârile pronunțate în cauză Prin încheierea de ședință din 3 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012 până la soluționarea irevocabilă a cauzei privind anularea deciziei, pentru motivele arătate pe larg, în încheierea de la acea dată. Prin Sentința civilă nr. 1857 din 5 iunie 2013 aceeași instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta C. - S.G.C., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și intervenientele O.S., și P. - S.A.E.R.O.Ș., ca neîntemeiată. Totodată, a admis cererile de intervenție accesorie formulate de intervenientele O.S. și P. - S.A.E.R.O.Ș. și a obligat reclamanta la plata către intervenienta P. a sumei de 1098,89 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând cererea de chemare în judecată pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, a reținut că, prin Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012, pârâtul ORDA a retras temporar avizul de funcționare al organismului de gestiune colectivă C. RO de la data comunicării acesteia, în temeiul art. 138 alin. (1) lit. f) și h) și art. 138 3 din Legea nr. 8/1996, actul având la bază Decizia Directorului general al ORDA nr. 26 din 16 martie 2012 privind acordarea unui termen pentru intrarea în legalitate și Referatul Direcției Registre și Gestiune Colectivă nr. RGII/10511 din 15 noiembrie 2012. Curtea a constatat că reclamanta nu a contestat în justiție Decizia nr. 26 din 16 martie 2011, deci aceasta era definitivă - potrivit art. 138 3 din Legea nr. 8/1996 - la data emiterii Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012, a cărei anula se cere în prezenta cauză, astfel că, din punct de vedere juridic, nu sunt suficiente "obiecțiunile" pe care reclamanta le-a efectuat pe cale administrativă, ci trebuia finalizat demersul judiciar pentru desființarea sau modificarea Deciziei nr. 26/2011. În ceea ce privește măsurile de intrare în legalitate pe care reclamanta susține că le-a realizat și le-a comunicat pârâtei, instanța a reținut că, din cuprinsul înscrisurilor depuse a dosar reies măsurile întreprinse de reclamantă, însă acestea nu s-au realizat în termenul de 30 de zile acordat și nici corespunzător, reclamanta continuând să-și mențină propriul punct de vedere. Tot astfel, în privința modului de calcul al termenului de 6 luni de la data colectării, prevăzut de art. 134 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 pentru repartiția remunerațiilor, instanța a constat că reclamanta a efectuat repartițiile trimestrial și a calculat termenul din luna următoare finalizării trimestrului, și nu raportat la data colectării, așa cum dispune legea. Concluzionând, arată instanța, potrivit reglementării date de art. 125 și urm. din Legea nr. 8/1996, avizul de constituire și funcționare a organismelor de gestiune colectivă este unic, chiar dacă acestea colectează de la mai multe categorii de titulari, iar legea nu distinge, în cazul retragerii avizului, după cum neregularitățile au vizat doar unele domenii de creație sau categorii de titulari.

Recursul exercitat în cauză Împotriva Sentinței nr. 1857 din 5 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamanta C. - S.G.C., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat că instanța nu a analizat și nu a coroborat probatoriul depus de recurentă reclamantă C. în ceea ce privește măsurile întreprinse referitoare la activitatea de gestiune colectivă în raport de practica în domeniul drepturilor de autor raportată la dispozițiile Legii nr. 8/1996. S-a susținut faptul că Curtea a reținut și interpretat greșit modul de calcul a comisionului de 15% datorat activității de gestiune colectivă stabilit de Adunarea Generală a C. și de repartizare remunerațiilor în termenul prevăzut de lege. Dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 stabilesc comisionul datorat de titularii de drepturi care sunt membri ai unui organism de gestiune colectivă și care nu poate fi mai mare de 15% din sumele colectate anual de organismul de gestiune colectivă neputând justifica argumentul instanței de fond în ceea ce privește calculul termenului de 6 luni de repartizare a remunerațiilor de către organismul de gestiune colectivă. Astfel, instanța își fundamentează considerentele soluției pe un text de lege ce nu are legătură cu termenul de repartiție de 6 luni, fapt ce conduce la lipsa de temei legal a soluției instanței. Mai mult decât atât, instanța omite a analiza hotărârile Adunării Generale a C. respectiv Hotărârea nr. 2 din 23 martie 2012 și următoarele din perspectiva faptului că, calculul comisionului de 15% cumulat cu reținerea comisionului pentru colectorul unic nu depășește procentul de 15% din sumele colectate anual. Totodată, susține că instanța a reținut greșit aspectele privind sumele destinate fondului social cultural în ceea ce privește legalitatea acestora cât și renunțarea din partea membrilor ulterior la acest fond și stabilirea altor măsuri destinate membrilor C. aprobate prin forme statutare și hotărâri ale Adunării Generale. În acest sens instanța nu a verificat faptul că fondul social cultural este circumscris în Legea nr. 8/1996 în prevederile art. 134 alin. (2) lit. c) la scopuri comune, titularii de drepturi în Adunarea Generală temeinic și legal au decis destinația acestuia ce se situează sub procentul de 15% prevăzut de textul legal. Instanța de fond a analizat greșit din perspectiva Legii nr. 8/1996 omisiunea actului administrativ unilateral respectiv Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 în ceea ce privește oportunitatea măsurii luate de ORDA, a momentului de retragere a avizului precum și de încetare a măsurii cu caracter temporar. Formularea cuprinsă în Decizia ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ce se referă doar la retragerea temporară a avizului fără evidențierea expresă a termenului până la care încetează această măsură, constituie pe fond un motiv de nulitate absolută a deciziei administrative având în vedere faptul că dispoziția temporară a deciziei în lipsa unui termen capătă caracter de permanență ceea ce evidențiază caracterul abuziv al actului administrativ unilateral. În ceea ce privește oportunitatea măsurii întreprinse de Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 instanța de fond nu s-a pronunțat fără a analiza și cântări elementele de fapt ale gestiunii colective raportate la măsura radicală dată de ORDA fără o analiză corectă și prealabilă. De altfel instanța de fond a omis să analizeze și aspectul referitor la faptul că Decizia ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 nu vizează fapte ale administratorului ci măsuri luate de chiar membrii C. în Adunările Generale ca organe de conducere statutare și legale absolute. Astfel, membrii C. odată ce au decis și au aprobat modul de repartizare, colectare și gestionare a propriilor lor drepturi în propria lor Adunare Generală, aceste măsuri nu pot fi imputabile Administratorului General asupra căruia s-a răsfrânt sancțiunea ORDA și nici ORDA nu este îndrituită a sancționa ca autoritate publică modul în care membrii unei entități private își administrează propriile venituri, deoarece s-ar încălca principiul libertății de voință în materia actelor juridice civile. Aceste aspecte de nelegalitate nu au fost analizate de instanța de fond în stabilirea soluției, fapt pentru care hotărârea instanței este lipsită de temei legal, dată cu aplicare greșită a legii situându-se pe o interpretare greșită a actului dedus judecății. Instanța de fond a omis a se pronunța pe următoarele aspecte de nelegalitate ale deciziei emise de ORDA în raport de Legea nr. 8/1996 și legislația asociațiilor și fundațiilor O.G. nr. 26/2000 și Legea nr. 544/2004. Actul administrativ unilateral cu caracter individual emis de ORDA sub nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ce se fundamentează pe Decizia nr. 26 din 16 martie 2012 este nelegal și neoportun deoarece: Temeiul Deciziei ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 îl reprezintă controlul punctual întreprins de autoritatea publică finalizat prin Decizia ORDA nr. 26 din 16 martie 2013 care evidențiază verificarea doar a unei categorii de drepturi de autor gestionate de C. respectiv dreptul de retransmitere prin cablu a operelor scrise. Acest temei, respectiv verificarea unei categorii de drepturi gestionate care la data emiterii deciziei erau în litigiu, nu poate să producă efecte asupra celorlalte categorii de drepturi de autor gestionate de C. și neverificate de ORDA prin activități de control generale; Decizia nr. 26 din 16 martie 2012 a fost pusă în executare de C. conform actelor depuse la dosarul cauzei la termenul din 15 mai 2013, decizie care o dată executată nu putea forma obiect și temei care să justifice emiterea Deciziei generale nr. 205 din 15 noiembrie 2012 de retragere temporară a avizului de funcționare pe toate categoriile de drepturi gestionate de C., având în vedere faptul că nu a rămas definitivă prin neexecutare; Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ce se fundamentează doar pe un aspect punctual de control al gestiunii C. (dreptul de retransmitere prin cablu a operelor scrise) nu poate opera și produce consecințe asupra celorlalte categorii de drepturi și anume: radiodifuzare, copie privată, reprezentare teatrală, editare, reproducere etc. Pe aceste categorii de drepturi enumerate. Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 nu se justifică nefiind oportună deoarece nu este dată în beneficiul și susținerea intereselor a peste 1800 autori membri C. care au ca scop încasarea echitabilă a remunerațiilor colectate de subscrisa și nu neîncasarea lor. Aceste drepturi au regim de salarii pentru autori în conformitate cu prevederile art. 150 din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare; Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 este inoportună și implicit nelegală nu numai în raport de interesele celor peste 1800 autori membri C. ce au fost blocați în repartizarea și încasarea drepturilor lor din categorii de drepturi ce nu au legătură cu Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 dar aceasta contravine flagrant și reglementării prevăzute în dispozițiile art. 138 3 din Legea nr. 8/1996 care prevăd nerespectarea în ansamblu și cumulativ a tuturor categoriilor de drepturi și obligații prevăzute în art. 130 și următoarele din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare și nu doar a unor chestiuni punctuale privind anumite drepturi supuse gestiune colective; Dispozițiile art. 138 2 și ale art. 138 3 din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare vizează aplicarea sancțiunii de retragere a avizului de funcționare în cazul verificării realizate de ORDA în temeiul unui control general anual prin care se constată încălcarea tuturor aspectelor de gestiune colectivă consemnate în textele legale indicate și dimpotrivă nu vizează controale punctuale pe categorii individuale de drepturi de autor cum este cazul în speța de față ce se referă doar la dreptul la retransmitere prin cablu a operelor scrise. Decizia ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 dată în considerarea verificării punctuale a dreptului de retransmitere prin cablu este prematură, neoportună și implicit nelegală în condițiile în care pe de o parte aceste drepturi erau litigioase formând obiectul Dosarelor nr. 8766/2/2011 de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, și nr. 66740/3/2011, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, iar pe de altă parte C., în calitate de beneficiar a acestor drepturi în proporție de 98% exercita în condițiile art. 133 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare acte de conservare I respectiv de sprijinire a activității de colectare a remunerațiilor pe poziția de beneficiar majoritar având cel mai mare număr de membri din domeniu. Ulterior emiterii Deciziei 205 din 15 noiembrie 2012 pe aceste drepturi litigioase în Dosarele nr. 8766/2/2011 de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, și nr. 66740/3/2011, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă instanțele de judecată au confirmat legalitatea conduitei C. de a face acte de conservare în calitate de beneficiar a 98% din aceste drepturi fapt care întărește caracterul de nelegalitate și de lipsă de suport legal al Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012; Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 este inoportună și nelegală deoarece ORDA în calitate de autoritate publică avea la îndemână și alte mijloace și soluții posibile și legale care să corespundă intereselor generale și individuale a celor peste 1800 de titulari reprezentați de C. care prin ridicarea avizului de funcționare a subscrisei au fost prejudiciați direct pe acele surse de drepturi de autor pentru care au fost în imposibilitate de a le ridica pe perioada blocării activității, drepturi ce nu aveau legătură anterioară cu Decizia nr. 26 din 16 martie 2012 ce a stat la baza Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012. În situația în care C. a comunicat autorității publice ORDA măsurile de aducere la îndeplinire a Deciziei nr. 26 din 16 martie 2012, aceasta avea îndrituirea legală de a emite pe propriile considerente de legalitate ce le aprecia ca fiind necesare o nouă Decizie de intrare în legalitate, limitată la aspectele reținute de aceasta după măsurile întreprinse de C. arătând și modalitățile sub care puteau fi aduse la îndeplinire de către C. Or, autoritatea publică ORDA ignorând toate celelalte mijloace și soluții posibile în cauză a emis abuziv Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ridicând temporar avizul de funcționare al organismului de gestiune colectivă pe toate categoriile de drepturi de autor, demers juridic care nu corespunde interesului general și individual al creatorilor de operă scrisă membri C. în număr de peste 1800. În acest context limitele de apreciere a dispozițiilor art. 138 2 din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare au fost încălcate și aplicate abuziv de către ORDA având în vedere faptul că la emiterea actului administrativ unilateral ORDA nu verificase prin control anual toată activitatea organismului de gestiune C. pe toate categoriile de drepturi, care să justifice stoparea activității și retragerea avizului de funcționare. Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 este nelegală deoarece stabilește retragerea avizului de funcționare al C. cu caracter temporar fără să stabilească perioada concretă și certă în care este retras avizul fapt pentru care practic decizia unilaterală cu caracter individual capătă valențe de permanență. Omisiunea autorității administrative în stabilirea intervalului de timp până la care operează retragerea avizului încalcă dispozițiile Legii nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare (art. 138 3 ) conducând la premisa permanenței aplicării deciziei din partea ORDA. În raport de dispoziția expresă a Legii nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare ORDA în calitate de autoritate publică a eludat premisa imperativă a legii aplicând-o în mod eronat și abuziv prin emiterea Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ca afirmare a respectării de C. a tuturor dispozițiilor legale anterioare, inclusiv în actele administrative. Prin Decizia nr. 8/1997 și a prevederilor Legii nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare și a celor statutare avizate de ORDA subscrisei C. - S.G.C. i s-au stabilit competențele în gestionarea operelor. În considerarea acestor competențe atribuite de ORDA și exercitate în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, societatea noastră exercită gestiunea colectivă a operelor scrise protejând sfera acestor drepturi prin metodologiile și hotărârile judecătorești în vigoare, neputând leza drepturile autorilor astfel cum reiese din Decizia ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012. Decizia ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 a fost emisă fără a se respecta măsurile de legalitate întreprinse de C. anterior, situându-se în afara tuturor premiselor de legalitate ce asigură competența organelor de conducere a C. asupra gestiunii colective a drepturilor de autor exercitate încălcând, prerogativa instanțelor de judecată asupra drepturilor de autor care la data acordării termenului de intrare în legalitate inițial prin Decizia Directorului General al ORDA nr. 26 din 16 martie 2012 erau litigioase între organisme de gestiune colectivă concurente. Decizia Directorului General al ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 fundamentată pe Decizia Directorului General al ORDA nr. 26 din 16 martie 2012 evidențiază nelegalitatea obligării C. de a repartiza drepturi în litigiu ce formau obiect al Dosarului nr. 8766/2/2011 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, ce s-au soluționat irevocabil abia la data de 28 septembrie 2012 prin Decizia civilă nr. 136A.

Apărările intimatelor și procedura derulată în recurs Intimata ORDA prin concluzii a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că prin Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 s-a dispus retragerea temporară a avizului de funcționare al C. în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) lit. f), h) și art. 138 3 din Legea nr. 8/1996. Art. 138 lit. f) și h) din Legea nr. 8/1996 conferă O.R.D.A. competența de a supraveghea și de a controla funcționarea organismelor de gestiune colectivă precum și de a stabili măsurile de intrare în legalitate și de a aplica sancțiuni. Art. 1383 din Legea nr. 8/1996 prevede că, în cazul încălcării obligațiilor prevăzute la art. 130, 133, 134, 134 1 , 135 sau 138 2 alin. (2) din același act normativ, O.R.D.A. poate acorda un termen pentru intrare în legalitate organismului de gestiune colectivă prin decizie. De asemenea, art. 138 3 din Legea nr. 8/1996 stabilește că, în caz de nerespectare a deciziei de acordare a unui termen de intrare în legalitate rămasă definitivă, O.R.D.A. retrage temporar avizul prevăzut la art. 125 din Legea nr. 8/1996. Așa cum se menționează în preambulul Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012, la baza emiterii sale au stat Decizia nr. 26 din 16 martie 2012 precum și referatul nr. RGII/10511 din 15 noiembrie 2012. Prin Decizia nr. 26 din 16 martie 2012 a O.R.D.A. s-a constatat încălcarea prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a), art. 134 alin. (2) lit. b), lit. d) și s-a acordat un termen de 30 de zile pentru intrarea în legalitate. Deoarece până în data de 15 noiembrie 2012 C. nu a luat măsurile necesare pentru intrarea în legalitate, fapt constatat prin referatul nr. RGII/10511 din 15 noiembrie 2012, s-a emis Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ce face obiectul prezentului dosar. Prin urmare, pentru a verifica legalitatea Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012 trebuie verificat dacă sunt îndeplinite condițiile stipulate de art. 138 3 din Legea nr. 8/1996 pentru emiterea ei: - Existența unei decizii de acordare a unui termen de intrare în legalitate definitive; - Neaducerea la îndeplinire a măsurilor de intrare în legalitate în termenul acordat de O.R.D.A. Intimata-intervenientă O. prin concluzii a solicitat admiterea recursului promovat de reclamantă. În schimb, intimata-intervenientă S.A.E.R.O.Ș. - P. a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat arătând că ORDA a sancționat organismul de gestiune colectivă C. pentru nerespectarea legii de către organele sale de conducere, tocmai pentru a proteja interesele tuturor titularilor de drepturi de autor membrii ai C. și ai celorlalte organisme de gestiune colectivă, întrucât prin nerespectarea legii de către organele de conducere ale C. li se aduc prejudicii tuturor titularilor de drepturi de autor, nu numai membrilor C. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului și procedura derulată în recurs 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-recurentă C. a solicitat anularea Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012 emisă de Directorul General al ORDA, decizie prin care s-a retras temporar avizul de funcționare al recurentei ca organism de gestiune colectivă și s-a acordat un termen pentru intrarea în legalitate în raport de Decizia Directorului General ORDA nr. 26 din 16 septembrie 2012 și Referatul Direcției Registre și Gestiune Colectivă nr. RGII/10511 din 15 noiembrie 2012. Se reține, cum corect a subliniat și instanța de fond faptul că Decizia nr. 26 din 16 martie 2012 nu a fost contestată, producând astfel efecte depline. Ori, prin decizie (dosar fond) s-a acordat C. un termen de 30 de zile pentru respectarea mai multor prevederi legale încălcate, astfel cum s-a reținut în Referatul Direcției Registre și Gestiune Colectivă sus-menționat. Susținerile din cererea de recurs, relevate și în fața instanței de fond, se circumscriu cu precădere oportunității măsurii de suspendare a activității și nu legalității acestuia. Astfel, cât privește proporționalitatea măsurii aceasta nu poate fi pusă sub semnul îndoieli câtă vreme prevederile normative prevedeau această sancțiune. Apărările privind existența unor litigii pe rolul instanței de judecată sau arbitrale care s-ar fi constituit în imposibilități obiective de a îndeplini cele prevăzute în Decizia nr. 26/2012 nu pot fi primite deci nici analizate, câtă vreme, decizia stabilea un termen pentru aducerea la îndeplinire, respectiv 30 de zile, iar pe de alta faptul că decizia nefiind contestată termenul nu putea fi nici suspendat, nici depășit. Orice apărare vizând situațiile litigioase de genul celor mai sus expuse putea fi făcută doar în procedura contestării actelor administrative necum pe calea unor "obiecțiuni". De altfel, și recurenta definește aceste obiecțiuni ca și "critici" și nu o reală contestare pe singura cale legalmente posibilă - cea judecătorească. Criticile legate de executarea benevolă a Deciziei 26 din 16 martie 2012 nu au nici ele susținere justificativă, din chiar atitudinea recurentei reieșind o situație diferită. Astfel susținerile precum că Dosarul nr. 877/2/2011 aflat pe rolul Curții de Apel București și Dosarul nr. 66740/3/2011 aflat pe rolul Tribunalul București s-ar fi soluționat ulterior acestei date nu prezintă relevanță neavând o legătură directă cu obligațiile asumate. Ultimele motive, vizând faptul că doar instanța de judecată poate dispune suspendarea avizului de funcționare nu pot fi primite, dispozițiile Legii nr. 8/1996 - art. 125, art. 127 și art. 138 3 prevăzând posibilitatea aplicării acestei sancțiunii de către conducătorul ORDA. Conchizând, nu doar avizul poate fi retras și aceasta nu doar pentru anumite categorii punctuale de drepturi, ci vizând ansamblul activităților. Toate aceste argumente converg spre aceea că în mod corect Curtea de apel a soluționat cauza prin respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele mai sus expuse, Înalta Curte consideră că în raport de motivele de recurs invocate nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. astfel că recursul va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Ca parte căzută în pretenții recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată intervenientă S.E.R.O.Ș.P.