ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2018

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la data de 7 mai 2014, extinsă ulterior la data de 22 aprilie 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014 reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), B. și C.: - suspendarea Deciziei Directorului General al ORDA nr. 10 din 27 ianuarie 2014 pentru publicarea în Monitorul Oficial a procesului-verbal privind desemnarea organismului de gestiune colectivă B., prin vot liber exprimat, drept colector al remunerației compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie, publicată în M. Of. nr. 101/10.02.2014 și a Deciziei Directorului General al ORDA nr. 16 din 12 februarie 2014 privind desemnarea organismului de gestiune colectivă B., drept colector al remunerației compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie, publicată în M. Of. nr. 130/24.02.2014. - anularea celor două acte mai sus menționate.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 1662 din data de 10 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), B. și C., având ca obiect "suspendare/anulare act administrativ". De asemenea, a respins cererile de intervenție accesorie, ca devenite inadmisibile.

Recursul Împotriva Sentinței nr. 1662 din data de 10 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea sentinței atacate, și trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținerea motivelor de recurs, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, pe motiv că reclamanta nu a înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârât și organismul de gestiune colectivă D. (societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale). Recurenta a mai arătat că a înțeles să formuleze prezenta acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu emitentul actelor administrative cu caracter individual a căror suspendare și anulare am solicitat-o, respectiv cu ORDA, după parcurgerea procedurii prealabile, obligatorii potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004. Ulterior organismele de gestiune colectivă C. și B. și-au manifestat intenția de interveni în interes propriu în prezentul litigiu, formulând cereri de intervenție principală. Prin încheierea din data de 03 septembrie 2014, instanța a respins ca inadmisibilă această cerere. Cele două organisme de gestiune colectivă C. și B., au atacat această încheiere cu apel, care a fost soluționat de Înalta Curte prin Decizia nr. 4491 din data de 25 noiembrie 2014, prin care Instanța Supremă a admis apelul și a recalificat cererea acestora ca fiind cerere de intervenție accesorie în favoarea ORDA, cele două organisme de gestiune colectivă dobândind calitatea de intervenient accesoriu în prezentul litigiu. Cu toate că aceste două organisme de gestiune colectivă, C. și B., aveau o calitate în proces, aceea de intervenient accesoriu în favoarea pârâtului ORDA, calitate acordată, așa cum am arătat și mai sus, de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a soluționării apelului declarat de C. și B. împotriva încheierii din data de 16 ianuarie 2014, instanța de fond, nesocotind decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 25 noiembrie 2014 și voința subscrisei și a pârâtei ORDA, i-a forțat să le chemăm în judecată în calitate de pârâte, și nu de intervenienți. Pricina putea fi soluționată și fără participarea acestor terți, ei nefiind autoritatea decidentă în materia anulării unor acte administrative individuale și nici în materia supravegherii activității organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor. Pe cale de consecință, nici prezența în cauză a D. nu era necesară, nici în calitate de intervenient și nici, cu atât mai mult, în calitate de pârât. Recurenta a arătat că le-a chemat în judecată în calitate de pârâte pe cele două organisme sus-menționate, care gestionează aceeași categorie de drepturi de autor ca și subscrisa, respectiv opere scrise. Recurenta a susținut că nici la termenul la care s-a dispus introducerea lor în cauză ca pârâte și nici ulterior, instanța nu a dispus introducerea în cauză ca terț a organismului de gestiune colectivă D. respingând acțiunea ca inadmisibilă fără să pună în discuția părților introducerea terțului D. în calitate de pârât. În opinia recurentei, instanța de fond a făcut aplicarea greșită a legii, în sensul că în motivarea hotărârii a invocat art. 78 alin. (2) C. proc. civ., cu toate că, normele de procedură aplicabile prezentei cauze erau cele din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care în art. 161, stipulează exact situația apărută în prezentul dosar. Instanța de fond nu și-a motivat decizia întrucât nu a adus niciun argument pertinent pentru care D. ar fi trebuit să stea în proces ca pârâtă. Motivarea oferită de instanță este nu numai insuficientă, dar conține și erori de interpretare a raporturilor juridice deduse judecății și a obiectului cauzei, pe care a fost învestită să o soluționeze. Soluționarea pricinii fără conturarea corectă a cadrului procesual sub aspect subiectiv nu ridică o problemă de eventuală inopozabilitate a hotărârii, principiu aplicabil raporturilor de drept privat, nu și celor de drept public, ci ar conduce la situația ca autoritatea emitentă a actului să fie obligată să se supună hotărârii judecătorești, în condițiile în care unul din decidenți nu a fost chemat în judecată, pentru a-și face apărările pe care le consideră de cuviință. A. fiind numit de ORDA prin Decizia nr. 38/2012 drept colector al remunerației compensatorii pentru copia privată opere reproduse de pe hârtie, menținută de instanța de judecată prin Sentința civilă nr. 1196 din 02 aprilie 2013, nu ar putea fi înlocuit/schimbat decât în anumite condiții, pe baza unor constatări ale ORDA, situație în care A. nu se găsește, ORDA neconstatând în ceea ce privește activitatea A. niciun fel de deficiențe, la data emiterii actelor administrative atacate. Simpla voință a unor terți nu poate să înlăture Decizia ORDA nr. 38/2012 și, implicit, o hotărâre judecătorească, respectiv Sentința civilă nr. 1196 din 02 aprilie 2013. Schimbarea colectorului unic în domeniu, după ce acesta a demonstrat eficacitatea și eficiența în colectare, creează premisele prejudicierii titularilor de drepturi, autori și editori, membri și nemembri. A interpreta altfel textul de lege mai sus menționat ar însemna a accepta ideea că dacă 2 sau 3 organisme de gestiune colectivă se înțeleg într-o anumită privință, implicit, prin simpla lor înțelegere, ar putea schimba oricând organismul desemnat de ORDA drept colector unic pe un anumit domeniu. În opinia recurentei, instanța de fond nu și-a motivat decizia întrucât nu a adus niciun argument pertinent pentru care D. ar fi trebuit să stea în proces ca pârâtă. Motivarea oferită de instanță este nu numai insuficientă, dar conține și erori de interpretare a raporturilor juridice deduse judecății și a obiectului cauzei, pe care a fost învestită să o soluționeze. Nu în ultimul rând, recurenta consideră că din interpretarea dispozițiilor art. 1071 din Legea nr. 8/1996, rezultă că legea nu permite schimbarea colectorului unic fără schimbarea situației juridice care a determinat numirea unui colector unic. În caz contrar, colectorul unic ar putea fi schimbat abuziv în fiecare săptămână, iar utilizatorii care sunt obligați să plătească remunerațiile aferente către colectorului unic, dintr-un domeniu de creație, nu ar mai ști cui să plătească aceste remunerații, ar face plăți eronate și ar fi bulversat întregul sistem de colectare.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 20 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării și la dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în considerarea celor în continuare arătate. 6.1 Argumente relevante În fapt, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat suspendarea și anularea Deciziilor Directorului General ORDA nr. 10 din 27 ianuarie 2014 și nr. 16 din 12 februarie 2014. Instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă formulată de reclamanta A., reținând că în cauză nu a fost stabilit corect cadrul procesual, întrucât reclamanta A. nu a dorit introducerea în cauză în calitate de pârât a organismului de gestiune colectivă beneficiar și semnatar al actelor administrative a căror anulare se cere - D. Din analiza considerentelor hotărârii atacate și a încheierilor pronunțate în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză în calitate de pârâtă a organismului de gestiune colectivă beneficiar și semnatar al actelor administrative a căror anulare se cere - D., astfel că sunt fondate criticile recurentei sub acest aspect. Procedând în acest mod, prima instanță a încălcat obligația stabilită de legiuitor în sarcina judecătorului de a pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, conform dispozițiilor art. 22 alin. (2) noul C. proc. civ., potrivit cărora "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. " Dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Contrar celor reținute de către judecătorul fondului, Înalta Curte constată că la termenul din 18 februarie 2015, prima instanță a pus în discuția părților doar necesitatea introducerii în cauză a intervenientelor C. și B. De asemenea, contrar celor reținute în considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că la termenul din 3 iunie 2015, prima instanță nu a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a D., astfel că reclamanta-recurentă A. nu a avut posibilitatea să-și expună expres punctul de vedere cu privire la acest aspect, astfel că în mod eronat a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă. Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților și că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. Pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora se va soluționa litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii. Noțiunea de "proces echitabil" presupune respectarea și aplicarea atât a principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să asigure el însuși principiul contradictorialității și celelalte reguli ale procesului civil. Instanța de fond a pronunțat, așadar, o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce atrage incidența motivului reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va proceda, în raport cu obiectul cauzei, la stabilirea corectă a cadrului procesual. În fond după casare, instanța de trimitere urmează să examineze toate aspectele de fapt și de drept invocate de părți, pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică, administrând orice altă probă apreciată ca utilă și pertinentă în cauză. 6.2 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I C. proc. civ., republicat Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.