ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4252/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, suspendarea executării actului administrativ înregistrat sub nr. x/16.10.2017, referitor la controlul general privind activitatea subscrisei aferentă anului 2014, și actul administrativ înregistrat sub nr. x/16.10.2017, referitor la controlul general privind activitatea subscrisei aferentă anului 2015.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 277 din 30 ianuarie 2018, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca inadmisibilă, și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de Legea nr. 8/1996, cu referire la art. 138 alin. (1) lit. h) și 138

2

alin. (1) teza a doua și alin. (2).

Din coroborarea prevederilor legale menționate și în raport cu situația de fapt, rezultă că intimatul-pârât este autoritate publică și acționează în relația cu organismele de gestiune colectivă în regim de putere publică, are prerogativa de a controla activitatea respectivelor organisme, iar acestea din urmă au obligația de a se supune controlului efectuat de acesta.

De asemenea, prin actele contestate s-au dispus măsuri privind executarea concretă a legii (respectiv a prevederilor art. 138 și următoarele din Legea nr. 8/1996, referitoare la controlul activității organismelor de gestiune colectivă), din conținutul acestor acte născându-se un raport juridic având în conținutul său obligația societății, în calitate de organism de gestiune colectivă, de a se supune controlului și de a furniza documentele și informațiile solicitate de intimat

Recurenta a apreciat astfel că este neîntemeiată calificarea actelor administrative unilaterale contestate ca simple acte preparatorii ale unei eventuale decizii de intrare în legalitate, decizie care ar putea fi emisă la sfârșitul controlului activității societății.

Potrivit recurentei, în realitate, actele contestate sunt acte administrative autonome, producătoare de efecte juridice proprii, care în concret i-au creat un prejudiciu distinct de acela care ar avea vocație să i-l producă eventuala decizie de intrare în legalitate.

Consecința măsurilor dispuse de către intimat prin cele două acte administrative a constituit-o blocarea activității curente a societății, care a fost nevoită să suspende programul cu publicul cel puțin în cursul lunii ianuarie, în acest sens făcând trimitere la concentrarea tuturor eforturilor personalului asupra controlului (care vizează anii 2014 și 2015, așteptându-se declanșarea controlului și pentru anii 2016 și 2017), fiind implicat în culegerea unui volum substanțial de date.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică, susținând.

În esență, a susținut că Notificarea prealabilă, prin care se comunică unui organism de gestiune colectivă obiectivele și perioada în care urmează să se desfășoare controlul general anual, nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, ci o operațiune administrativă prealabilă, a cărei legalitate nu poate fi analizată separat de actul administrativ reprezentat de decizia de intrare în legalitate, care se emite în condițiile art. 138

3

din Legea nr. 8/1996.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării efectelor actului nr. 6603/16.10.2017, referitor la controlul general privind activitatea societății aferentă anului 2014, și actului nr. 6608/16.10.2017, referitor la controlul general privind activitatea societății aferentă anului 2015.

Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, reținând că actele atacate nu sunt acte administrative.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Recurenta a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate de prevederile art. 138 alin. (1) lit. h) și 138

2

alin. (1) teza a doua și alin. (2) din Legea nr. 8/1996, forma în vigoare la data întocmirii actelor atacate, potrivit cărora:

La lit. h) a art. 138 alin. (1), printre principalele atribuții ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, se prevede: "controlează funcționarea organismelor de gestiune colectivă și stabilește măsurile de intrare în legalitate sau aplică sancțiuni, după caz".

Potrivit art. 138

2

"(1) Activitatea de control a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prevăzută la art. 138 alin. (1) lit. h), se desfășoară numai cu notificarea prealabilă a organismului de gestiune colectivă controlat, comunicându-se totodată și obiectivele controlului. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate efectua controale generale o dată pe an, notificate cu 10 zile înainte de efectuarea controlului, precum și controale punctuale privind probleme care fac obiectul unor reclamații, ori de câte ori este nevoie, notificate cu trei zile înainte.

(2) Cu ocazia controalelor efectuate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, administratorul general este obligat să prezinte orice documente și informații solicitata de organele de control și să predea copii după acestea, dacă sunt solicitate. Organele de control pot lua note explicative în legătură cu situațiile constatate, atât administratorului general, cât și altor persoane angajate".

Prin actele emise de către intimatul-pârât, a căror suspendare se solicită în prezenta cauză, recurenta-reclamantă a fost informată, în temeiul textelor de lege menționate, că va fi supusă controlului general privind activitatea aferentă anului 2014 și 2015, în perioada cuprinsă între 30 octombrie -12 decembrie 2017.

Concluziile organelor de control ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, împreună cu observațiile administratorului general, se consemnează potrivit art. 138

2

alin. (3) și (4), într-un proces-verbal, iar, pe baza concluziilor controlului, în cazul constatării unor nereguli, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate decide comunicarea procesului-verbal către adunarea generală a organismului de gestiune colectivă în cauză, care îl va dezbate în prima ședință ordinară.

Instanța de control judiciar are în vedere dispozițiile art. 138

3

din Legea nr. 8/1996, care prevăd că "În cazul în care organismul de gestiune colectivă nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 124 și 126 ori încalcă obligațiile prevăzute la art. 130, 133, 134, 134

1

, 135 sau art. 138

2

alin. (2), Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate acorda organismului de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general, un termen pentru intrarea în legalitate. Decizia poate fi atacată la instanțele judecătorești de contencios administrativ. În cazul nerespectării deciziei rămase definitive, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor retrage temporar avizul prevăzut la art. 125. Retragerea temporară a avizului are ca efect suspendarea activității organismului de gestiune colectivă până la schimbarea administratorului general de către adunarea generală".

Din conținutul prevederilor legale speciale menționate rezultă că ceea se atacă, la instanțele de contencios administrativ, este decizia de intrare în legalitate, dată atunci când se constată că organismul în cauză nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 8/1996 sau încalcă unele obligații din acest act normativ.

Or, în cauză, recurenta atacă actele întocmite de intimatul-pârât anterior emiterii unei decizii de intrare în legalitate, de către directorul general au autorității intimate, acte ce reprezintă notificări referitoare la controalele ce urmează a fi efectuate.

Prin urmare, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că înscrisurile contestate nu au caracterul unor acte administrative, în sensul legii.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Pentru ca un act să fie considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

De reținut că nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice sunt acte administrative, ci numai acelea care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

Instanța de control judiciar reține că actele atacate nu sunt acte de autoritate, în conținutul acestora nu s-au impus măsuri pentru intrarea în legalitate, nu a fost stabilită o sancțiune în cazul neintrării în legalitate și nici dreptul părții de a contesta aceste acte (drept recunoscut în cazul actului administrativ, dat fiind caracterul executoriu în mod direct al acestuia), ci ele doar pregătesc luarea unor asemenea măsuri.

Prin urmare, actele contestate nu reprezintă acte administrative unilaterale cu caracter individual sau normativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu sunt emise în executarea legii ori în organizarea executării în concret a legii, nu produc efecte juridice proprii, în sensul că nu dau naștere, nu modifică și nu sting raporturi juridice, și nu pot fi puse în executare, neavând în sine forță executorie.

Așadar, actele atacate constituie simple operațiuni premergătoare unui prezumtiv act administrativ, care cuprind informarea organismului de gestiune colectivă cu privire la obligațiile prevăzute de Legea nr. 8/1996, cum corect a reținut și judecătorul fondului.

Fiind vorba despre acte premergătoare actului administrativ propriu-zis, instanța de control judiciar apreciază relevante prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în cazul învestirii cu acțiunea formulată împotriva actului administrativ partea poate contesta și operațiunile administrative care au stat la baza emiterii actului (inclusiv actele atacate în prezenta cauză), instanța fiind ținută să se pronunțe în condițiile textului de lege sus-menționat.

Altfel spus, rezultă că partea interesată va putea solicita în instanță numai anularea deciziei Oficiului Român pentru Drepturile de Autor de acordare a unui termen pentru intrarea în legalitate, ocazie cu care se vor analiza și operațiunile administrative care au stat la baza emiterii respectivei decizii.

De altfel, o astfel de prevedere conține și legea specială (art. 138

3

din Legea nr. 8/1996), care instituie o cale de atac în instanță doar în privința deciziei de acordare a unui termen pentru intrarea în legalitate, nu și împotriva notificării/procesului-verbal încheiate în prealabil.

Conchizând, în mod corect judecătorul fondului a reținut că, în cauză, nu este îndeplinită una dintre condițiile speciale de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 277 din 30 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 noiembrie 2018.

GGC - GV