ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1080/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 noiembrie 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, a solicitat anularea actului administrativ unilateral reprezentat de adresa nr. x, asimilată de pârât unei notificări de control în înțelesul prevederilor art. 138

2

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 1270 din 06 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 1270/06.05.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Asociația A., criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată, întemeindu-și recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că instanța de fond nu a prezentat motivele pe care și-a întemeiat hotărârea, rezumându-se la a arăta că actul atacat nu este act administrativ și nu este incidentă legea contenciosului administrativ.

Instanța de fond nu a menționat dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care reglementează categoriile de acte ce nu sunt supuse legii contenciosului administrativ și nu a indicat o altă procedură de care recurenta-reclamantă ar putea să uzeze pentru a atacata actul respectiv. Instanța de fond menționează un alt act (decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor) împotriva căreia trebuie să se îndrepte reclamanta, depășind, astfel, cadrul procesual stabilit de aceasta prin acțiune.

Recurenta-reclamantă consideră că teza instanței de fond, conform căreia doar decizia de sancționare poate fi contestată, este greșită.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază a fi nelegală hotărârea instanței de fond, întrucât este dată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit instanței de fond, singurul act care îndeplinește cerințele actului administrativ reglementate în art. 2 alin. (1) lit. c) din legea nr. 554/2004 și care este emis de pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, este cel de aplicare a sancțiunii administrative, respectiv decizia prin care se acordă organismului de gestiune colectivă controlat un termen pentru intrarea în legalitate.

Recurenta-reclamantă critică această interpretare, considerând că, astfel, s-ar ajunge la situația în care organismul de gestiune colectivă nu ar avea deschisă nicio cale legală de a ataca actele emise de autoritate decât dacă acestea sunt decizii de intrare în legalitate, concluzie care contravine art. 52 și art. 53 din Constituția României.

Însăși autoritatea emitentă atribuie adresei nr. x caracterul unui act administrativ, conform apărărilor formulate în cadrul dosarului nr. x, având ca obiect anularea unui proces-verbal de control încheiat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în anul 2012. Intimatul-pârât a întemeiat actul administrativ pe dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. i), art. 138 alin. (1) lit. h), art. 138

1

- 138

2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996, întărind ideea că actul administrativ atacat dă naștere unor raporturi juridice între părți.

Actul administrativ a cărui anulare se solicită a fost pus în executare prin efectuarea controlului propriu-zis și prin încheierea a două procese-verbale. Recurenta-reclamantă nu ar fi avut posibilitatea de a se opune controlului ori de a refuza prezentarea documentelor solicitate de autoritate, întrucât ar fi putut fi sancționată prin emiterea unei decizii de intrare în legalitate.

Recurenta-reclamantă consideră că se află în situația existenței unui act juridic, ca manifestare de voință a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emis în considerarea atribuțiilor de control conferite de dispozițiile art. 137 alin. (1) lit. h) și art. 138

1

- art. 138

3

din Legea nr. 8/1996, dar cu depășirea limitelor competenței sale juridice, act juridic ce reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual, materializat sub forma adresei nr. x.

În susținerea acestui punct de vedere este indicată și o decizie într-o speță similară (dosarul nr. x), prin care instanța a reținut că adresa ce reprezintă notificarea privind controlul efectuat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la organismele de gestiune colectivă, potrivit dispozițiilor art. 138

1

- art. 138

3

din Legea nr. 8/1996, are natura unui act administrativ ce poate fi atacat potrivit Legii nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05.10.2015, intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 31 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 06 decembrie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Asociația A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că hotărârea îndeplinește exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, sentința recurată explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele părților și probele administrate de acestea, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, concluzia inadmisibilității acțiunii cu care a fost învestită, raportat la dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 8/1996.

Critica privind obligația primei instanțe de a menționa calea procedurală de care trebuie să uzeze reclamanta pentru a ataca actul contestat nu este fondată, întrucât instanței de judecată nu-i revine obligația de a da îndrumări sau consultații părților, în legătură cu conduita lor procesuală, ci doar obligația de a analiza cererile și pretențiile acestora în limitele învestirii sale, conform principiului disponibilității.

De altfel, argumentele recurentei-reclamante sunt contradictorii sub acest aspect, pe de-o parte criticând instanța de fond pentru neindicarea procedurii pe care ar trebui să o urmeze, iar pe de altă parte criticând considerentele din hotărâre potrivit cărora obiect al contestării reclamantei îl poate reprezenta decizia pe care, eventual, o va emite pârâtul, în urma controlului desfășurat.

Prin urmare, pentru aceste considerente, acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

II.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu examinarea legalității adresei nr. x, emisă de pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, privind notificarea cu privire la efectuarea unui control punctual în perioada 20.10.2014 - 24.10.2014.

Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 (forma în vigoare la data emiterii adresei contestate) printre atribuțiile Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se regăsesc și competențe de control al funcționării organismelor de gestiune colectivă, de stabilire a măsurilor de intrare în legalitate sau de aplicare sancțiuni, după caz.

Potrivit art. 138

2

alin. (1) din Legea nr. 8/1996:

"Activitatea de control a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prevăzută la art. 138 alin. (1) lit. h), se desfășoară numai cu notificarea prealabilă a organismului de gestiune colectivă controlat, comunicându-se totodată și obiectivele controlului."

Totodată, vor fi avute în vedere și prevederile art. 138

3

din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora:

"În cazul în care organismul de gestiune colectivă nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 124 și 126, ori încalcă obligațiile prevăzute la art. 130, 133, 134, 134

1

, 135 sau art. 138

2

alin. (2), O.R.D.A. poate acorda, prin decizie a directorului general, un termen pentru intrarea în legalitate. Decizia poate fi atacată la instanțele judecătorești de contencios administrativ."

Având în vedere dispozițiile sus-menționate și definiția legală a actului administrativ din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că adresa de notificare a controlului nu are natura unui act administrativ, întrucât nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, ci este un simplu act preparatoriu, având rolul de a înștiința organisul de gesiune colectivă supus verificării cu privire la obiectivele și perioada în care se va desfășura controlul.

Adresa de notificare a controlului nu reprezintă un act de autoritate, întrucât nu dispune anumite măsuri în privința organismului de gestiune colectivă destinatar al măsurilor de control, neavând caracter executoriu și neproducând efecte juridice proprii.

În privința operațiunilor administrative preparatorii, se reține că acestea pot fi cercetate în subsidiar, în cadrul acțiunii în anularea actului administrativ, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, text potrivit caruia "instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății."

Rezultă, astfel, că partea interesată va putea solicita în instanță numai anularea deciziei O.R.D.A., dacă se va emite o astfel de decizie în urma controlului desfășurat, ocazie cu care se va putea analiza și legalitatea actelor preparatorii ce au stat la baza emiterii deciziei, inclusiv legalitatea adresei nr. x Această soluție este prevăzută și de legea specială, respectiv art. 138

3

din Legea nr. 8/1996, care instituie o cale de atac în instanță numai în privința deciziei emise de directorul general al O.R.D.A., nu și în ceea ce privește adresa de notificare a controlului.

În aceste condiții, soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, este legală și este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Asociația A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Asociația A. împotriva sentinței civile nr. 1270 din 06 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2018.