ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4242/2020

Ședința publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, la data de 03.01.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei nr. 1/29.06.2017 privind soluționarea plângerii prealabile și a Deciziei nr. 1/03.05.2017, prin care s-a decis descalificarea ofertei reclamantei, cu consecința agreării societății civile profesionale, potrivit ofertei depuse.

Prin sentința civilă nr. 3249 din 09 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, cauza având ca obiect "anulare act administrativ", ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3249 din 09 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

S-a solicitat de către recurentă admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, apreciindu-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor Ordinului nr. 2442/2016, ale Legii nr. 554/2004 și ale dispozițiilor art. 22 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 6 decembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 9 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La data de 10 aprilie 2020, recurenta-reclamantă a formulat cerere de renunțare la dreptul pretins, întemeiată pe dispozițiile art. 409 alin. (2) din C. proc. civ., arătând că pârâta a admis cererea de agreere, prin decizia nr. 4/04.12.2019 (poziția 66).

Cererea de renunțare a fost comunicată intimatei-pârâte, care nu a formulat un punct de vedere.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului, constată faptul că recurenta - reclamantă a depus la dosarul cauzei, cerere de renunțare la dreptul pretins.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la dreptul pretins, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Față de cererea recurentei-reclamante de renunțare la dreptul pretins, după cum, potrivit prevederilor art. 408 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului, iar potrivit art. 409 alin. (2) din același cod, "Când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunțate în cauză, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător", Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând să anuleze în tot sentința recurată, să ia act de renunțarea la dreptul pretins, și, în consecință, să respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 409 alin. (2), din C. proc. civ., Înalta Curte,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 3249 din 09 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Anulează în tot sentința recurată, ia act de renunțarea la dreptul pretins, și, în consecință:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2020.