ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1033/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 09 mai 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat repunerea în termenul legal de formulare a contestației și anularea Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017.

Prin sentința civilă nr. 7692/15.12.2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21 februarie 2018.

Prin sentința civilă nr. 2941 din 21 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere în termenul de formulare a contestației, ca nefondată și a respins contestația formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței civile nr. 2941 din 21 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurentul-reclamant a apreciat că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța de fond a apreciat în mod eronat că motivele invocate în susținerea cererii de repunere în termen nu se circumscriu dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

Acesta învederează că raportul de evaluare i-a fost comunicat la data de 14 aprilie 2017, iar la data de 29 aprilie 2017, în interiorul termenului legal de 15 zile pentru formularea contestației, a trimis prin poștă, cu confirmare de primire, către Tribunalul București, o cerere intitulată "Contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017", iar acest fapt rezultă, în opinia sa, din factura și chitanța eliberate de oficiul poștal în data de 29 aprilie 2017.

Recurentul-reclamant a susținut că toate documentele care însoțeau plicul au fost completate corect cu menționarea la rubrica destinatar a Tribunalului București, iar simpla completare eronată a plicului cu menționarea la rubrica destinatar a Agenției Naționale de Integritate, este în mod evident o simplă eroare materială care ar fi putut fi ușor corectată dacă funcționarul poștal ar fi verificat corespondența adreselor de pe buletinul de expediție, nota de inventar și confirmarea de primire.

Având în vedere toate aceste aspecte, precum și faptul că prin Adresa nr. x/23.05.2017, dirigintele Oficiului Poștal 72 - ghișeul 1, a confirmat culpa funcționarului poștal care a înregistrat plicul, menționând că acesta a fost sancționat, recurentul-reclamant apreciază că motivarea primei instanțe potrivit căreia culpa i-ar aparține în mod exclusiv este una vădit greșită.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a susținut că în mod greșit a apreciat instanța de fond că în prezenta speță nu ar fi aplicabile dispozițiile O.G. nr. 27/2002.

Astfel, contestația formulată în temeiul art. 22 din Legea nr. 176/2010 este, în esență, o cerere formulată în scris de un cetățean adresată autorităților statului și, în raport de dispozițiile art. 6 indice 1 din O.G. nr. 27/2002, intimata-pârâtă trebuia să transmită contestația adevăratului destinatar, având în vedere că scrisoarea recomandată cu confirmare de primire nu era adresată Agenției Naționale de Integritate, ci Tribunalului București, aspect ce rezultă din documentele care erau în interiorul plicului.

Nu în ultimul rând, recurentul-reclamant a apreciat că maniera de interpretare și aplicare a legii de către prima instanță reprezintă o încălcare a dreptului de acces la instanță, garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, așa cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05 octombrie 2018, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A apreciat că, în raport de situația de fapt reținută în cauză, în mod corect instanța de fond a interpretat și aplicat prevederile legale incidente, reținând caracterul tardiv al contestației formulate împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie contestația formulată de reclamantul A. împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017, întocmit de Agenția Națională de Integritate. Instanța de fond a dispus respingerea ca tardivă a contestației, reținând în esență că, din moment ce Raportul de evaluare nr. x/10.04.2017 i-a fost comunicat reclamantului de către autoritatea pârâtă la data de 14 aprilie 2017, prin raportare la termenul de 15 zile, prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, contestația formulată de reclamant, depusă la oficiul poștal în data de 08 mai 2017, este tardiv formulată.

Înalta Curte nu împărtășește această opinie în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale incidente situației de fapt, constatând a fi fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reține că intenția vădită a reclamantului de a ataca raportul de evaluare s-a concretizat în termenul legal de contestație, acesta expediind prin poștă, la data de 29 aprilie 2017, în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, o cerere intitulată "Contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017".

Așa cum reiese din factura nr. x și chitanța seria x, nr. x, eliberate de Oficiul Poștal București nr. 72 - Ghișeu 1, din nota de inventar și din confirmarea de primire, reclamantul a îndeplinit procedura de expediere a plicului cu scrisoare recomandată prin poștă, menționând la rubrica "destinatar" Tribunalul București.

În ceea ce privește conținutul plicului, este de necontestat că acesta a fost expediat prin procedura scrisorii recomandate și conținea contestația reclamantului împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017, având în vedere că, însăși autoritatea pârâtă, prin întâmpinarea formulată în dosarul de recurs, recunoaște că la data de 29 aprilie 2017, în termenul legal, A. a formulat contestație împotriva raportului de evaluare, însă a menționat la rubrica "destinatar" Agenția Națională de Integritate, în loc de Tribunalul București, context în care, contestația a fost direcționată către instituția pârâtă, nefiind înregistrată pe rolul Tribunalului București.

Prin urmare, din eroare plicul expediat prin procedura scrisorii recomandate, ce conținea contestația formulată de reclamantul A. împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017, a fost direcționat către Agenția Națională de Integritate, iar contestația nu a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București.

Este adevărat că reclamantul a completat din eroare la rubrica "destinatar", înscrisă pe plic, Agenția Națională de Integritate, în loc de Tribunalul București, dar această neconcordanță putea fi remediată de funcționarul poștal, care, așa cum rezultă din Adresa nr. x/23.05.2017, emisă de dirigintele Oficiului Poștal București nr. 72, a înaintat plicul către Agenția Națională de Integritate, deși în cuprinsul facturii emise la prezentarea buletinului de expediție era indicat drept destinatar Tribunalul București.

În consecință, nu poate fi reținută o culpă exclusivă în sarcina reclamantului A., iar acesta nu poate fi privat de dreptul de acces la instanță garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru faptul că plicul cu contestația sa, depusă la oficiul poștal la data de 29 aprilie 2017, în termenul legal de contestare, a fost direcționat în mod eronat către Agenția Națională de Integritate și, ca urmare, contestația nu a mai fost înregistrată pe rolul Tribunalului București.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod nelegal a dispus respingerea contestației ca tardiv formulată, fără a cerceta fondul cauzei, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul A., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea analizării susținerilor și apărărilor formulate de părți pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2941 din 21 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.