ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6077/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 25 noiembrie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost modificată la data de 13 decembrie 2019, reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat:

- anularea adresei nr. x/17.10.2019, emisă de pârâtă;

- obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 13/27.12.2019;

- suspendarea executării Deciziei nr. 13/27.12.2019, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Prin încheierea din 4 mai 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Împotriva încheierii din 4 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește îndeplinirea cumulativă a condițiilor cazului bine justificat și pagubei iminente.

Referitor la condiția cazului bine justificat, reclamanta consideră că a invocat un motiv de nelegalitate de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității deciziei atacate, și anume nerespectarea de către intimată a propriului Regulament de organizare și funcționare, aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014, în sensul neemiterii unei încheieri de soluționare a contestației.

În mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanta nu a expus nicio situație care să îndeplinească cerința cazului bine justificat, în condițiile în care cererea de chemare în judecată are ca obiect atât anularea, cât și suspendarea executării deciziei nr. 13/2018, astfel încât nu se impunea reluarea, în cuprinsul cererii de suspendare, a motivelor de nelegalitate a deciziei, prezentate în susținerea cererii de anulare.

Instanța de fond avea obligația de a analiza susținerile reclamantei, conform cărora, prin adresa nr. x/17.01.2019, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 13/2018, întemeiată pe dispozițiile pct. 204 din Regulamentul de organizare și funcționare al Curții de Conturi a României, astfel încât pârâta a reținut în mod greșit că adresa reclamantei nu poate fi calificată drept contestație. Conform acestui text normativ, pârâta avea obligația de a emite o încheiere motivată, de soluționare a contestației, însă pârâta a emis doar adresa nr. x/17.10.2019, care nu întrunește elementele prevăzute de lege pentru a fi considerată încheiere de soluționare a contestației, ci, apreciază recurenta, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a contestației.

Cât privește cerința pagubei iminente, recurenta susține că în mod greșit instanța de fond nu a mai analizat această condiție, constatând a nu mai fi necesar ca urmare a nedovedirii cazului bine justificat. În acest sens, recurenta a reiterat aspectele înfățișate în cuprinsul cererii de suspendare, cu privire la paguba iminentă pe care ar fi nevoită să o suporte în cazul respingerii cererii de suspendare a executării deciziei nr. 13/2018.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării executării Deciziei nr. 13/27.12.2019, emisă de pârâta Curtea de Conturi a României.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeași lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, în dovedirea cazului bine justificat, reclamanta a invocat, ca motiv de aparentă nelegalitate a Deciziei nr. 13/2018, pretinsul refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa contestația administrativă formulată împotriva acestui act administrativ. După cum în mod corect a reținut și instanța de fond, reclamanta nu a prezentat critici de nelegalitate la adresa actului administrativ a cărui suspendare se solicită, ci a invocat nerespectarea procedurii de soluționare a contestației, prevăzută de Regulamentul de organizare și funcționare al Curții de Conturi, susținând că pârâta, în loc să emită o încheiere conform pct. 218 și 219 din regulament, a emis o adresă prin care a considerat că cererea reclamantei nu are natura juridică a unei contestații administrative. Or, criticile cu privire la modalitatea de soluționare a contestației administrative formulate împotriva Deciziei nr. 13/2018 nu echivalează cu motive de nelegalitate ale acestei decizii, prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost modificată/completată ulterior, nefiind prezentate și nici argumentate considerentele pentru care reclamanta apreciază că măsurile dispuse de Curtea de Conturi prin decizie nesocotesc prevederile legale.

Așadar, Înalta Curte constată că reclamanta nu a invocat niciun motiv de nelegalitate propriu Deciziei nr. 13/2018, care, la nivel de aparență, să ridice un dubiu asupra legalității actului administrativ și să sprijine cererea de suspendare a executării acestui act.

În ipoteza în care s-ar aprecia, cum susține recurenta, că nelegalitatea deciziei a cărei suspendare se solicită decurge din încălcarea normelor care reglementează procedura contestației administrative prealabile, Înalta Curte constată că examinarea acestui argument necesită o analiză a cauzei care excede cadrului sumar al cererii de suspendare, reprezentând (unicul) motiv al acțiunii în anulare, care nu poate fi tranșat decât pe fondul cauzei. Reclamanta a invocat nelegalitatea procedurii de soluționare a contestației, din perspectiva greșitei calificări pe care pârâta a dat-o cererii adresate de reclamantă sub nr. x/17.01.2019, reclamanta susținând că această adresă reprezintă contestație formulată împotriva deciziei nr. 13/2018, iar pârâta că reprezintă precizări formulate față de conținutul deciziei/notă asupra stadiului implementării măsurilor. Or, analiza solicitată de reclamantă la nivelul aparenței de nelegalitate implică o examinare aprofundată a dispozițiilor legale și a aspectelor litigioase ale cauzei, incompatibilă cu caracterul sumar al cererii de suspendare.

Înalta Curte va avea în vedere și împrejurarea că, prin sentința civilă nr. 978 din 12.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă în fond acțiunea formulată de reclamantă. Deși această soluție nu are caracter definitiv, fiind supusă căii de atac a recursului, constatarea legalitații actului administrativ a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză și respingerea capătului de cerere referitor la obligarea Curții de Conturi la soluționarea contestației administrative constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, sprijinind, cel puțin la o cercetare sumară, prezumția de legalitate a actului administrativ.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, soluția instanței de fond fiind legală.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, și critica recurentei privitoare la neanalizarea, de către instanța de fond, a condiției pagubei iminente, reținând că, în raport de prevederile art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea cererii de suspendare trebuie întrunite cumulativ atât condiția pagubei iminente, cât și condiția cazului bine justificat. În raport de concluzia primei instanțe, referitoare la neîndeplinirea cerinței cazului bine justificat, confirmată prin prezenta decizie, Înalta Curte constată că îndeplinirea sau nu a cerinței pagubei iminente nu prezintă relevanță și nu este de natură a influența soluția pronunțată în cauză.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva încheierii din 4 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.