ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6187/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a solicitat anularea Deciziei de soluționare nr. 293/23.11.2016, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/26.04.2016 și a Raportului de inspecția fiscală nr. x/26.04.2016.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4809 din 23 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare A Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 4809 din 23 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în tot a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că în cuprinsul cererii de chemare în judecată a criticat actele administrative prin prisma nerespectării normelor din Codul de procedură Fiscală, Codul fiscal și a legislației conexe, invocând mai multe motive de nelegalitate pe care instanța de fond nu le-a analizat, respectiv: i) nelegalitatea actelor fiscale prin raportare la obiectul inspecțiilor fiscale desfășurate cu privire la obligațiile fiscale ale societăților B. și A.; ii) nelegalitatea RIF și a Deciziei de impunere ca urmare a încălcării termenului legal de efectuare a inspecției fiscale; iii) nelegalitatea RIF și a Deciziei de impunere ca urmare a încălcării dispozițiilor legale din materia prescripției extinctive; iv) nelegalitatea RIF și a Deciziei de impunere prin prisma stabilirii de accesorii pentru perioada ce depășește durata legală de desfășurare a Inspecției fiscale; v) nelegalitatea constatărilor DGSC cu privire la achizițiile externe de servicii de instrumentare a dosarelor de daună în cazul polițelor de tip RCA - clasa 10; vi) nelegalitatea constatărilor pârâtelor cu privire la achizițiile intracomunitare de servicii de instrumentare dosare dauna în cazul polițelor de asigurări voluntare aferente cheltuielilor medicale pentru persoanele care călătoresc In străinătate - clasa de asigurări 18; vii) nelegalitatea constatărilor pârâtelor cu privire la serviciile de consultanță IT, mentenanță, service, achiziție licențe și instalare programe informatice primite de A.; viii) nelegalitatea constatărilor pârâtelor cu privire la achizițiile de servicii de la A.; ix) nelegalitatea impunerii în ceea ce privește (I) contribuția individuala de asigurări sociale datorată de persoanele care realizează venituri de natura profesională, altele decât cele de natura salarială, și (ii) contribuția individuala de asigurări pentru somaj datorată de persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele de natura salariata. A susținut recurenta-reclamantă că prima instanță s-a limitat la a analiza doar argumentele referitoare la nelegalitatea actelor fiscale prin raportare la obiectul inspecțiilor fiscale desfășurate cu privire la obligațiile fiscale ale societăților B. și A. și nelegalitatea RIF și a Deciziei de impunere ca urmare a încălcării termenului legal de efectuare a inspecției fiscale, făcând doar o analiză parțială a acestora, neoferind nici un argument din cuprinsul căruia să rezulte de ce au fost înlăturate celelalte critici de nelegalitate prezentate de societate, în acest context fiind evident că sentința nu respectă dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, a considerat recurenta, că procedând în această manieră, respectiv analizând doar două critici de nelegalitate din cele nouă prezentate de societate și neindicând niciun argument pentru care a apreciat că celelalte motive sunt neîntemeiate, instanța de fond a pronunțat o soluție ce determină imposibilitatea exercitării unui control judiciar efectiv cu privire la sentința recurată, având în vedere că nu sunt cunoscute motivele pentru care a respins cea mai mare parte din argumentele de nelegalitate a actelor atacate. În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că în mod eronat instanța de fond a considerat ca fiind legal demersul organelor fiscale de a remedia anumite mențiuni din RUC, prin intermediul unui control inopinat, apreciind ca nefondate criticile formulate sub acest aspect. Totodată, a criticat soluția instanței și din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 104 Codul de procedură fiscală, apreciind că organele de inspecție fiscală au procedat în mod nelegal la efectuarea inspecției fiscale cu depășirea vădită a termenului de 6 luni prevăzut de lege. În continuare, recurenta-reclamantă a expus pe larg motivele de nelegalitate a actelor contestate.

Apărările formulate în recurs Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a solicitat să se constate lipsa de temeinicie a argumentelor și apărărilor invocate de ANAF prin întâmpinare, apreciind că acestea sunt preluări din cuprinsul întâmpinării depuse la fond, ce au fost combătute prin intermediul răspunsului la întâmpinarea depusă în fața primei instanțe.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 27 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată la data de 8 decembrie 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea Deciziei de soluționare nr. 293/23.11.2016, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/26.04.2016 și a Raportului de inspecția fiscală nr. x/26.04.2016. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanta formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la analiza motivelor de anulare invocate de reclamantă, în motivarea efectuată de instanță fiind analizate doar parțial criticile de nelegalitate, respectiv nelegalitatea actelor fiscale prin raportare la obiectul inspecțiilor fiscale desfășurate cu privire la obligațiile fiscale ale societăților B. și A. și nelegalitatea RIF și a Deciziei de impunere ca urmare a încălcării termenului legal de efectuare a inspecției fiscale. Faptul că instanța de fond nu analizează majoritatea motivelor de nulitate se poate observa cu ușurință din parcurgerea hotărârii, care, în fapt, reprezintă o expunere amplă a solicitărilor reclamantei și a apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinarea, după care, succint, instanța analizează, până la un anumit aspect, două din cele nouă motive de nelegalitate prezentate de reclamantă, apoi, motivarea se oprește, fără a se face niciun fel de mențiune cu privire la celelalte motive de nelegalitate și fără a fi prezentat propriul raționament juridic care a condus instanța la adoptarea soluției pronunțate. În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părților dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-au formulat în cauza dedusă judecății au fost serios examinate, împrejurare ce denotă necercetarea fondului cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile. Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa sentința recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE,