ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 832/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român Pentru Drepturile de Autor a solicitat revocarea în parte a Deciziei nr. 52/12.05.2014 emisă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, publicată în M.Of. nr. 386/26.05.2014. Reclamanta A. a formulat o cerere modificatoare, arătând că înțelege să solicite anularea în parte a Deciziei nr. 52/12.05.2014 emisă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 554/2004. B. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei A.. C. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei A.. C. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). Prin încheierea de ședință din data de 9 septembrie 2015, Curtea de apel a admis în principiu cererile de intervenție accesorie în favoarea reclamantei A., formulate de intervenientele B. și C., precum și cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului, formulată de intervenienta C..

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 2332 din 23 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: A respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor - ORDA, intervenientele în interesul reclamantei Asociația Română pentru Artiști Interpreți sau Executanți- B. și C. și intervenienta în interesul pârâtei C.; A respins ca neîntemeiate cererile de intervenție accesorie în favoarea reclamantei formulate de intervenientele B. și C.. A admis cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulată de intervenienta C.. A respins ca neîntemeiată cererea intervenientei C. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererile de recurs Împotriva sentinței nr. 2332 din 23 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamanta A. și intervenientele C. și C.. 1.3.1. Reclamanta A. și intervenienta accesorie C. au solicitat casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea acțiunii și a cererii de intervenție accesorie, pentru motive pe care le-au încadrat în prevederile art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., formulând critici similare 1.3.2. Intervenienta accesorie C. a invocat motivul de casare prevăzut în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticând soluția de neacordare a cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat în fața primei instanțe, invocând în esență o aplicare greșită a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Procedura derulată în recurs Raportul asupra admisibilități recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 02.10.2017. Prin decizia nr. 3912 din data de 7 decembrie 2017 completul filtru a respins ca neavenit recursul formulat de intervenienta C. împotriva sentinței nr. 2332 din 23.09. 2015 a Curții de Apel București și a admis în principiu recursurile formulate de reclamanta A. și intervenienta C., stabilind termen pentru judecarea acestora cu dezbateri contradictorii, în temeiul art. 496 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că cele două recursuri sunt nefondate pentru următoarele considerente. Recurenta-reclamantă A. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune vizând legalitatea Deciziei ORDA nr. 52/12.05.2014, prin care au fost aprobate formatele repertoriilor de opere, interpretare și execuții artistice, fonograme și videograme. Criticile de nelegalitate invocate de reclamantă s-au referit la faptul că decizia contestată încalcă prevederile art. 13 coroborate cu prevederile art. 123 1 și 123 2 din Legea nr. 8/1996, întrucât mandatul special nu este un drept patrimonial, ci actul care reglementează relația dintre autor și organismul de gestiune colectivă, conform prevederilor Legii nr. 8/1996. Prima instanță a respins acțiunea reținând în esență că, toate categoriile de drepturi pe care reclamanta le are incluse în obiectul de activitate sunt drepturi neprevăzute de art. 123 1 și art. 123 2 din Legea nr. 8/1996, acestea urmând a fi gestionate în temeiul art. 123 3 din lege în baza unui mandat special. Dezlegarea dată de prima instanță este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea judicioasă și aplicarea adecvată a cadrului normativ incident la situația de fapt. Un prim motiv de recurs invocat de ambele recurente este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Verificând conținutul sentinței recurate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, judecătorul fondului expunând în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, în sensul legalității deciziei atacate. Astfel, prin Decizia nr. 52/12.05.2014, emisă de intimata ORDA, au fost aprobate formatele repertoriilor de opere, interpretări și execuții artistice, fonograme și videograme, la pct. (8) din Anexa nr. 1 menționându-se "Drepturi gestionate" din tabelul intitulat "Repertoriu de opere scrise ale organismelor de gestiune colectivă", drepturile de autor gestionate de către organisme (1. Reproducere, 2. Distribuire, 3. Import, 4. Închiriere, 5. Împrumut,

Comunicare publică,

Radiodifuziune,

Retransmitere prin cablu,

Realizare opere derivate,

Mandat special). Reclamanta consideră că punctul 10 din enumerarea de mai sus nu reprezintă un drept de autor care poate fi gestionat de organismele de gestiune colectivă deoarece nu este recunoscut ca un drept de autor prin articolele 13, 123 2 din Legea nr. 8/1996, aspecte de natură a afecta legalitatea actului administrativ atacat. Art. 123 1 , art. 123 2 și art. 123 3 din Legea nr. 8/1996 prevăd următoarele: "Art. 123 1 - (1) Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi: a) dreptul la remunerație compensatorie pentru copia privată; b) dreptul la remunerație echitabilă pentru împrumutul public prevăzut la art. 144 alin. (2); c) dreptul de suită; d) dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale; e) dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, cu excepția proiecției publice a operelor cinematografice; f) dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora; g) dreptul de retransmitere prin cablu. (2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat. Art. 123 2 - (1) Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi: a) dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme; b) dreptul de comunicare publică a operelor, cu excepția operelor muzicale, și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual; c) dreptul de împrumut, cu excepția cazului prevăzut la art. 123 1 alin. (1) lit. b; d) dreptul de radiodifuzare a operelor și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual; e) dreptul la remunerație echitabilă rezultată din cesiunea dreptului de închiriere prevăzut la art. 111 1 alin. (1); f) dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora. (2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1) organismele de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat și elaborează metodologii, în limita repertoriului gestionat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. a), sau negociază direct cu utilizatorii contractele de licență. Organismele de gestiune colectivă vor permite, la cererea utilizatorilor, consultarea la sediul organismelor a repertoriului de opere gestionat, dintre cele utilizate de solicitant; în forma prevăzută la art. 126 alin. (2), precum și lista titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe, români și străini, pe care îi reprezintă. Această activitate de gestiune colectivă se află sub supravegherea și controlul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în calitate de garant al aplicării legii. Art. 123 3 - Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepția celor prevăzute la art. 123 1 și 123 2 , pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi." Judecătorul fondului a explicat convingător faptul că mandatul se referă la drepturile recunoscute în Capitolul I, Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor și a drepturilor conexe, cu excepția celor prevăzute la art. 123 1 și 123 2 , care pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi conform art. 123 3 din Legea nr. 8/1996. Folosirea sintagmei "mandat special" în cuprinsul deciziei contestate a fost făcută cu rolul de a trimite la alte categorii de drepturi gestionate colectiv, care nu fac obiectul art. 123 1 și art. 123 2 din lege și nicidecum în sensul dat de recurentă,, anume acela de a introduce "un nou drept patrimonial". Este adevărat că în cauză se poate vorbi de o formulare sintetică, însă aceasta conduce în mod clar la ideea că organismul de gestiune colectivă nu poate gestiona drepturile de la art. 13 lit. a), b), c) sau i) decât în baza unui mandat special, nefiind suficient mandatul general. În consecință, așa cum judicios a reținut și judecătorul fondului este nefondată critica invocată de reclamantă și intervenienta în interesul acesteia, în sensul că prin decizia atacată se încearcă a se acorda o semnificație diferită mandatului special acordat de titularul de drepturi. Reținând că Decizia nr. 52/2014 emisă de ORDA este legală și temeinică, în acord cu dispozițiile art. 13, art. 123 1 și art. 123 2 din Legea nr. 8/41995, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004și art. 496 C. proc. civ. va respinge recursurile declarate de reclamanta A. și intervenienta accesorie C., ca nefondate.