ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 874/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de sub nr. x/2016 la data de 19.12.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Oficiul Român pentru Drepturile de Autor - ORDA suspendarea efectelor actului administrativ reprezentat de Decizia ORDA nr. 114/04.11.2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 889 din 07.11.2016 privind obligațiile de transparență ale organismelor de gestiune colectivă desemnate colector/colector unic pentru drepturile supuse gestiunii colective obligatorii inclusiv a actelor subsecvente acesteia, respectiv Adresa ORDA nr. RGII/INT/NR. 8266/11.11.2016 și nr. RGII/IES/NR. 8266/17.11.2016, până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 741 pronunțată în data de 6 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulată de intervenienta Uniunea Națională a Artiștilor din România.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii cu consecința suspendării efectelor juridice produse de art. 2 pct. A, lit. a) și b) și pct. B din Decizia ORDA nr. 114/04.11.2016 și a actelor subsecvente acesteia, respectiv Adresa ORDA nr. RGII/INT/NR. 8266/11.11.2016 și nr. RGII/IES/NR. 8266/17.11.2016.

Recurentul a susținut că, prin hotărârea pronunțată instanța a interpretat și aplicat greșit art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât în dovedirea cazului bine justificat a invocat o serie de împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, nicidecum să impună instanței să se pronunțe asupra legalității Deciziei ORDA nr. 114/2016.

A precizat că a invocat faptul că Decizia nr. 114/2016 este emisă fără temei legal, nu este motivată și îl obligă să pună la dispoziție altor organisme concurente (ARAIEX și UNART) informațiile și documentele confidențiale ale utilizatorilor. În acest sens arată că, în temeiul art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, UNART sau ARAIEX pot solicita utilizatorilor informațiile de care au nevoie pentru a verifica aceste aspecte, iar utilizatorii, cei care pot dispune asupra informaților acoperite de secretul comercial, le vor pune la dispoziție sursele și documentele necesare stabilirii remunerației datorate.

A mai susținut că se încalcă prin decizia a cărei suspendare se solicită obligația de confidențialitate, întrucât recurentul este un operator economic care face parte din mediul concurențial, astfel că ORDA nu îl poate obliga la încălcarea obligațiilor de confidențialitate ce îi revin prin transmiterea acestora către organismele concurente.

Cu privire la paguba iminentă, aceasta rezultă din faptul că, prin aplicarea Deciziei nr. 114/2016 ar fi în situația de a divulga informații și documente confidențiale către organe care legal nu au dreptul de acces la ele.

Intimata-intervenientă UNART a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

La data de 9 iunie 2017 intimata- pârâtă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:

Reclamanta Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării art. 2 pct. A, lit. a) și b) și pct. B din Decizia ORDA nr. 114/04.11.2016 și a actelor subsecvente acesteia, respectiv Adresa ORDA nr. RGII/INT/NR. 8266/11.11.2016 și nr. RGII/IES/NR. 8266/17.11.2016.

Prin actele contestate s-au stabilit obligații în sarcina organismelor de gestiune înregistrate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în sensul transmiterii către organismele beneficiare a unor informații, respectiv: "Art. 2 pct. A: Informații privind sumele colectate și repartizate și costurile colectării remunerațiilor: a) suma brută colectată, cu indicarea distinctă a TVA-ului; b) suma brută repartizată (...) B. Informații furnizate de utilizatori privind utilizarea repertoriului gestionat de organismul beneficiar, pentru determinarea remunerațiilor repartizate acestuia.".

Potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 autorității publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței pe fond, cerere ce poate fi promovată conform art. 15 din același act normativ și prin acțiunea în anulare, în tot sau în parte, a actului atacat.

Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiționată de întrunirea cumulativă a cerințelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorității emitente sau celei ierarhic superioare, existența cazului bine justificat așa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă definită de art. 2 lit. ș) din același act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă și unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Instanța de fond a respins cererea de suspendare executare reținând, cu privire la cazul bine justificat, că argumentele aduse în sprijinul îndeplinirii acestei condiții sunt întemeiate pe nemotivarea actului, arătându-se că este inexactă și insuficientă.

Pentru a reprezenta o cauză de nelegalitate vădită, instanța a apreciat că actul a cărui suspendare se solicită trebuie să fie nemotivat, în sensul că lipsesc total considerentele de fapt ce au stat la baza emiterii acestuia.

În măsura în care actul administrativ este motivat, cum este situația în cauză, a analiza în ce măsură motivarea este sau nu lacunară și de natură a determina concluzia ori dacă motivarea este sau nu corectă, presupune o analiză a fondului cauzei, incompatibilă cu procedura de față.

Motivarea cererii reclamantului, prin trimiteri la motivele de nelegalitate a actului administrativ, ce privesc fondul dreptului, nu pot avea nicio înrâurire asupra aspectelor ce țin de analiza temeiurilor de fapt și de drept referitoare la cererea de suspendare, iar decelarea unor împrejurări de fapt sau de drept vădite, care să producă îndoială asupra legalității actului atacat, nu a fost posibilă, în raport cu susținerile din cererea de chemare în judecată.

Într-adevăr, după cum se arată în considerentele sentinței atacate, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său este bazată pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. În procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, așa cum în mod corect se reține în considerentele sentinței recurate, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Având în vedere principiul legalității actului administrativ, precum și principiul executării acestuia din oficiu, suspendarea executării se poate dispune doar în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Prin urmare, suspendarea executării unui act administrativ poate interveni numai atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege - suspendarea de drept ope legis - ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate.

Prima critică formulată de recurentul reclamant în ceea ce privește considerentele instantei de fond referitoare la cazul bine justificat are în vedere motivarea inexactă și insuficientă a Deciziei nr. 114/2016. Susține, în esență, că nu rezultă de niciunde cum s-a ajuns la stabilirea obligațiilor din cadrul acesteia.

Înalta Curte reține din conținutul deciziei, că instituția emitentă a menționat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază stabilirea obligațiilor în sarcina tuturor organismelor de gestiune colectivă pentru drepturi.

Pentru a concluziona, după caz, în privința caracterului suficient și exact al motivării actului administrativ sau asupra unei motivări insuficiente și inexacte, este necesar ca instanța să procedeze la analizarea legalității respectivului act, prin examinarea criticilor de nelegalitate formulate de persoana care se consideră vătămată prin emiterea actului.

Câtă vreme decizia și actele ulterioare au un conținut legal, la o examinare sumară se constată că sunt motivate de organul emitent.

Tocmai pentru că instanța care este învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate în drept pe disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate proceda decât la o examinare sumară a legalității actului, nu se poate efectua în cauză o analiză care să implice stabilirea corectitudinii constatărilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, care au determinat obligații în sarcina recurentului reclamant, a exactității argumentelor de fapt și de drept care au stat la baza acestora.

În cererea de recurs se susține că, în analiza motivelor de suspendare a executării actelor administrative, instanța de recurs urmează a verifica motivele de nelegalitate vădită a acestora, dar apreciază în mod eronat că reprezintă un asemenea motiv pretinsa motivare inexactă și insuficientă, din moment ce, așa cum s-a precizat, este necesară o analiză aprofundată a actului administrativ pentru a se aprecia asupra caracterului exact și suficient al motivării.

Cea de-a doua critică referitoare la cazul bine justificat are în vedere faptul că decizia a fost emisă fără temei legal, că obligă pe recurentul-reclamant să comunice informații unor organisme concurente și că încalcă obligația de confidențialitate asumată față de utilizatori.

Prin prisma argumentelor invocate în privința susținerilor anterior precizate, este evident că aceste critici nu poate forma obiect al analizei instanței de control judiciar, întrucât presupune prejudecarea fondului cauzei, respectiv stabilirea legalității și temeiniciei deciziei. Or, este abilitată să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei unui act administrativ numai instanța învestită cu soluționarea acțiunii având ca obiect anularea respectivului act, ceea ce înseamnă că excede examinării pe care o poate face instanța căreia i se solicită suspendarea executării deciziei în litigiu, motivul de nelegalitate vizând verificarea obligațiilor stabilite în cuprinsul acesteia.

În consecință, toate susținerile din cererea de recurs se constituie în tot atâtea critici asupra cărora se poate pronunța instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei.

În cadrul prezentului litigiu nu pot fi analizate criticile enumerate în cererea de recurs, pentru că acestea impun o examinare aprofundată a probatoriului și a prevederilor legale incidente și nu una sumară, care să se limiteze la cercetarea aparenței de legalitate a actului administrativ fiscal.

Recurentul reclamant a criticat, de asemenea, și reținerea de către prima instanță a neîndeplinirii condiției pagubei iminente, definite de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind un prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat.

Recurentul reclamant a prezentat pe larg argumentele pe baza cărora apreciază că este îndeplinită această condiție, dar Înalta Curte reține că, din moment ce s-a constatat că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, nu se poate dispune suspendarea executării actului administrativ chiar dacă ar fi îndeplinită condiția referitoare la iminența producerii unei pagube, întrucât textul de lege care reglementează suspendarea executării actului administrativ are în vedere condiții cumulative. Aceasta înseamnă că neîndeplinirea uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM împotriva Sentinței civile nr. 741 din 06 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV