ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3669/2022

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ la data de 22.05.2017 reclamanta Centrul Român Pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat anularea art. 2, pct. A., lit. a) și b) și pct. B ale Deciziei ORDA nr. 114/04.11.2016 publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 889 din 07.11.2016 privind obligațiile de transparență ale organismelor de gestiune colectivă desemnate colector/colector unic pentru drepturile supuse gestiunii colective obligatorii, inclusiv a actelor subsecvente acesteia, respectiv Adresa ORDA RGII/INT/NR. 8266/11.11.2016-RGII/IES/NR. 8266/17.11.2016.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor - ORDA, în temeiul prevederilor art. 22 (3) și art. 78 (2) din C. proc. civ. și cele ale art. 16 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completări ie ulterioare, a formulat cerere de introducere în cauză a B., organism de gestiune colectivă interesat, beneficiar al remunerațiilor pentru drepturi conexe cuvenite artiștilor interpreți sau executanți din domeniile de gestiune colectiv obligatorii, pentru care este desemnat colector CREDIDAM.

Prin cererea înregistrată la data de 15.06.2017 în dosarul nr. x/2017 conexată la prezenta cauză înregistrată sub nr. x/2017 prin încheierea de ședință din data de 9.02.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, reclamanta A. în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) în temeiul art. 1, art. 8, art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte, modificarea și completarea actului administrativ reprezentat de Decizia ORDA nr. 114/2016 din 04 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 889 din 07 noiembrie 2016 privind obligațiile de transparență ale organismelor de gestiune colectivă desemnate colector/colector unic pentru drepturile supuse gestiunii colective obligatorii.

Prin încheierea de ședință din data de 23.03.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București a introdus în cauză B..

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 866 din 08.03.2019, a respins cererea principală formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți-CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român Pentru Drepturile De Autor (ORDA), ca neîntemeiată.

De asemenea, a respins cererea conexă formulată de reclamanta A. sau Executanți-A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), intervenient forțat Uniunea Națională a Artiștilor din România-B., ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți CREDIDAM, în condițiile art. art. 493 C. proc. civ.

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivare arată că hotărârea recurată este nelegală, întrucât aceasta a fost pronunțată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei/a cărei compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii (motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.), aceasta a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a unor norme de drept material (motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6. C. proc. civ..).

Cauza a fost repartizată în prima instanță, completului C22 Fond, președintele completului fiind dl Judecător C., astfel cum rezultă din încheierile de ședință din data de 24.11.17, 26.01.2018, 23.03.18, 25.05.2018, 22.06.2018, 06.07.2018 .

Ulterior, începând cu termenul din data de 05.10.18, 16.11.18 și la termenul de dezbateri din 18.01.2019, completul a fost condus de președinte D., sentința fiind pronunțată de aceasta din urmă.

La dosarul cauzei nu se regăsește vreun înscris care să justifice modificarea componenței completului.

În consecință, având în vedere că hotărârea nu a fost pronunțată de completul stabilit aleatoriu/a cărei compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii, în cauză este incident motivul de casare prev. de disp. art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prima instanță în mod greșit a stabilit că decizia ORDA nr. 114/2016 îndeplinește cerința motivării.

În acest sens, prima instanță a respins criticile noastre vizând nemotivarea Deciziei ORDA nr. 114/2016 și a reținut în mod nelegal că:

"Cerința motivării actului administrativ a fost îndeplinită în cazul Deciziei nr. 114/2016 [...] Faptul că aceste temeiuri nu sunt însă prezentate pe larg în cuprinsul Deciziei, nu îi afectează legalitatea în condițiile în care, în decizie sunt indicate toate actele care au stat la baza emiterii acesteia [...] Instanța de contencios administrativ poate pronunța o soluție de anulare a actului administrativ, dacă este vorba despre o nemotivare totală a acesteia sau dacă din cuprinsul motivelor sumar expuse, judecătorul, dar și partea vătămată, nu pot analiza și decela raționamentul autorității emitente, ceea ce nu este cazul în speță" (para. 3,4, 6 pag. 13 Hotărârea recurată).

Procedând de această manieră, prima instanța a pronunțat o hotărâre nelegala cu încălcarea normelor europene și constituționale referitoare la obligativitatea motivării actelor administrative.

Astfel necesitatea motivării actului administrativ are ca fundament atât dispozițiile Cartei Fundamentale a Uniunii Europene (art. 41), cât și Constituția României (art. 31 alin. (2).

Potrivit disp. art. 41 din Carta Fundamentală a Uniunii Europene,

"Alin. (1) Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ceea ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

Alin. (2): Acest drept include în principal: c) obligația administrației de a-și motiva deciziile."

Potrivit disp. art. 31 alin. (2) din Constituție,

"Autoritățile publice potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal."

Totodată, conform jurisprudenței comunitare, s-a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebui să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată. O motivare insuficientă sau greșita echivalează cu o lipsă a motivării actelor. Insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actului. [Cauza 14/69 ACF Chemie Farma NV c. Comisiei din 15 iulie 1970 pronunțată de Curtea de Justiție Europeană).

În același sens, cu privire la necesitatea motivării de o manieră adecvată/clară a actelor administrative, jurisprudența națională este unitară.

În consecință, simpla motivare formală a unui act administrativ, prin indicarea unei adrese și a temeiului legal care conferă competența autorității administrative în vederea emiterii actului nu îndeplinește cerința motivării, insuficiența motivării sau indicarea unor temeiuri de drept greșite atrăgând nulitatea actului contestat.

În fața primei instanțe, ORDA a susținut că motivarea deciziei s-a făcut prin act intern, respectiv prin referatul nr. x/04.11.2016.

Recurentul a arătat că exigența motivării nu poate fi îndeplinită printr-un act intern, necomunicat și nepublicat în M.Of. întrucât acest demers nu poate acoperi nelegalitatea Deciziei nr. 114/2016, dat fiind că niciun subiect interesat în contestarea acesteia nu a avut acces la acest referat pentru a cunoaște motivele avute în vedere de ORDA și care susțin actul emis, astfel că nu a putut sa le conteste pe calea plângerii prealabile și a acțiunii în anulare.

În plus, prin adresa transmisă de ORDA sub nr. x/25.08.2016 către organismele de gestiune colectivă, aceasta a comunicat că nu va fi emisa o decizie privind obligațiile de transparență în ceea ce privește drepturile care fac obiectul gestiunii colective obligatorii, arătând în acest sens următoarele:

"[...] obligația organismelor de gestiune colectivă desemnate colectori, în raport cu organismele beneficiare, pentru drepturile supuse gestiunii colective obligatorii, trebuie să fie cuprinse în lege. [...] Totodată, în cazul emiterii unei astfel de decizii, organismele de gestiune colectivă care au susținut că nu există temei juridic pentru emiterea unei asemenea act administrativ, vor formula acțiuni privind suspendarea/anularea acesteia. Aceste demersuri, previzibile în opinia Oficiului, presupun costuri suplimentare, timp îndelungat pentru judecarea definitivă și irevocabilă".

Pentru ca ulterior la două luni de la comunicarea acestei adrese, ORDA să decidă emiterea Deciziei nr. 114/2016, într-o altă formă decât cea transmisă organismelor inițial în vederea consultării și fără a comunica/preciza temeiurile care au stat la baza schimbării poziției sale, în sensul adoptării Deciziei nr. 114/2016.

În consecință, în raport de cele mai sus indicate, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală cu încălcarea normelor referitoare la obligativitatea motivării corespunzătoare a unui act administrativ, motivarea insuficientă a actului contestat atrăgând sancțiunii nulității acestuia.

INDICAREA UNOR TEMEIURI DE DREPT GREȘITE CARE AU STAT LA BAZA EMITERII DECIZEI

De asemenea, în fața primei instanțe am arătat că și în măsura în care daca s-ar reține că, formal, ar fi îndeplinită cerința motivării, motivele de fapt și de drept ce au stat la baza emiterii Deciziei nr. 114/2016 sunt străine de obiectul acesteia, respectiv de obligațiile organismelor desemnate colectoare pentru drepturile ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii.

Or, motivarea unei act administrativ în baza unor temeiuri greșite echivalează cu nemotivarea actului intervenind în consecință sancțiunea nulității actului.

Temeiul invocat în emiterea Deciziei nr. 114/2016 - expus în Referatul nr. x/04.11.2016 - (pag 5 Vol II dosar x/2017) este art. 1071 și art. 133 alin. (4) și {6-8} din Legea nr. 8/1996.

Decizia nr. 114/2016 stabilește obligațiile colectorului (în speță CREDIDAM) pentru drepturile ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii, astfel că temeiul care stă la baza reglementării acestor obligații în sarcina subscrisei nu poate fi reprezentat de dispoziții legale ce reglementează situația particulară a colectorului unic în domeniul copiei private sau a colectorului pentru drepturi ce fac obiectul gestiunii facultative.

Din această perspectivă, hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală, pe de o parte, aceasta fiind nemotivată, pe de altă parte această fiind dată cu încălcarea disp. art. 133 din Legea nr. 8/1996.

Astfel, prima instanță a reținut că "nu pot fi reținute nici susținerile reclamantei în sensul că motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii deciziei sunt străine de obiectul acesteia, respectiv de obligațiile organismelor desemnate colectoare pentru drepturile ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii, temeiul invocat fiind art. 107

1

și art. 133 alin. (4) și (6) -(8) din Legea nr. 8/1996."

În ciuda faptului că recurenta a arătat că disp. art. 1071 din Legea nr. 8/1996 nu sunt aplicabile în cauză întrucât acestea reglementează doar obligațiile colectorului unic din domeniul copiei private, fiind prevederi cu caracter de excepție care nu ar putea fi aplicate prin analogie și altei categorii, prima instanță nu a motivat în vreun fel rațiunea pentru care acesta prevederi s-ar aplica în mod legal și în cazul colectorului desemnat pentru drepturi ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii, astfel încât aceste dispoziții să poate constitui temei al Deciziei ORDA nr. 114/2016.

Or, neindicarea temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția atrag în cauză incidența motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, prima instanță a făcut o greșită aplicare a disp. art. 133 din Legea nr. 8/1996 (motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), considerând că acestea sunt aplicabile și în cazul drepturilor ce fac obiectul gestiunii obligatorii și în consecință a reținut în mod nelegal că acest temei justifică adoptarea Deciziei ORDA nr. 114/2016, fiind respectată astfel cerința motivării actului administrativ.

Or, disp. art. 133 alin. (2) și urm. prevăd în mod expres că acestea se aplica doar in situația drepturilor ce fac obiectul gestiunii colective facultative.

Dacă am ajunge să aplicăm normele din art. 133 alin. (4) și (6-8) din Legea nr. 8/1996 (care privesc exclusiv drepturile ce fac obiectul gestiunii colective facultative) în cazul colectorului pe un domeniu ce face obiectul gestiunii colective obligatorii, titularii de drepturi ar fi vădit prejudiciați, iar activitatea de repartizare s-ar putea bloca.

Dacă regulile în materie de colectare și repartiție a sumelor rezultate din gestiunea colectivă facultativă ar fi compatibile cu activitatea de colectare și repartiție a sumelor rezultate din gestiunea colectivă obligatorie, poate că viciul de nelegalitate derivând din nemotivarea corespunzătoare a deciziei nu ar fi produs reale prejudicii.

Dar în cazul nostru, vorbim despre o reală vătămare rezultată din motivarea deciziei printr-o serie de temeiuri legale străine de drepturile ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii și de procedura aplicabilă acestui domeniu, întrucât:

Prin referatul intern nr. x/04.11.2016 se explică faptul că procedura pe care ar trebui să o urmeze organismul colector pe surse ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii este cea reglementată de art. 133 alin. (4) și (6-8) din Legea nr. 8/1996.

Cu toate acestea, potrivit acestor norme, procedura ar trebui să se desfășoare după cum urmează:

- Organismul colector desemnat de ORDA nu poate repartiza sumele colectate nici între organismele beneficiare, nici propriilor membri, decât după depunerea la ORDA a unui protocol încheiat între organismele beneficiare prin care se stabilesc criteriile privind repartizarea sumelor colectate - art. 133, alin. (4) din Legea nr. 8/1996;

- Dacă nu se poate încheia acest protocol, atunci oricare dintre organismele de gestiune colectivă poate solicita ORDA inițierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, pentru stabilirea criteriilor privind repartizarea remunerației între categoriile de beneficiari - art. 133, alin. (5) din Legea nr. 8/1996.

Or, din raționamentul ORDA, rezultat din aplicarea procedurii gestiunii colective facultative în cazul gestiunii colective obligatorii se înțelege că subscrisa, pentru a repartiza sumele colectate din gestiune colectivă obligatorie ar trebui să încheie un protocol și dacă acest lucru nu este posibil, să inițieze procedură de arbitraj, timp în care banii rămân blocați și nu pot fi repartizați titularilor, conform art. 133 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.

Mai mult, ORDA este de părere că pentru gestiunea colectivă obligatorie ar trebui să se aplice această procedură care nu ar face altceva decât să îngreuneze lucrurile și să întârzie atingerea scopului final al activității de colectare, respectiv acela de a ne asigura că titularii de drepturi își primesc toate sumele de bani datorate lor.

Motivul este acela că ORDA ne cere să negociem protocoale și sa mergem în arbitraj pentru a tranșa probleme care în cazul gestiunii colective obligatorii sunt deja stabilite de Legiuitor prin art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 care reglementează regula în materie de colectare și repartizare -în funcție de utilizarea reală a repertoriului. Toate celelalte articole ale art. 133 alin. (2) reglementează cu titlu de excepție colectarea sumelor ce provin din gestiune colectivă facultativă.

Mai mult, cât timp ORDA obliga recurenta ca în cazul gestiunii colective obligatorii înainte de repartizare sa negocieze protocoale și să meargă în arbitraj - procedură care întârzie substanțial repartizarea sumelor către titularii de drepturi, art. 134 alin. (2) lit. d)} din Legea nr. 8/1996 obligă ca în cazul gestiunii colective obligatorii să repartizeze sumele în cel mult 6 luni de la colectare. Încălcarea acestui termen reprezintă contravenție și, în unele cazuri, chiar infracțiune, iar în paralel, titularii de drepturi pot chema în judecată pentru plata sumelor restante.

Or, după cum se poate observa, procedura invocată de ORDA ca temei al Deciziei nr. 114/2016 și care se aplică EXCLUSIV gestiunii colective facultative este incompatibilă cu procedura de colectare și repartizare a sumelor ce provin din gestiune colectivă obligatorie.

Aplicarea temeiului vădit nelegal invocat de ORDA în emiterea Deciziei nr. 114/2016 ar prejudicia nu doar titularii de drepturi care nu și-ar mai primi remunerațiile la timp, dar și organismul colector-în speță, CREDIDAM, care ar putea fi sancționat contravențional și penal pentru blocarea sumelor și nerepartizarea lor titularilor.

În consecință, prima instanță a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a disp. art. 133 din Legea nr. 8/1996 (motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

PRIMA INSTANȚĂ ÎN MOD NELEGAL A REȚINUT CA DECIZIA NR. 114/2016 AR RESPECTA PREVEDERILE ART. 130 ALIN. (1) LIT. I) DIN LEGEA NR. 114/2016.

Unul dintre motivele de nelegalitate ale Deciziei ORDA nr. 114/2016 invocat de subscrisa în fața primei instanțe a fost acela ca aceasta încălca prevederile art. 130 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 8/1996.

Art. 130 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 8/1996 stabilește că "organismele de gestiune colectivă au următoarele obligații: i) să asigure transparența activității de gestiune colectivă în raporturile cu autoritățile publice care au drept de control și, prin acestea, cu utilizatorii;".

Obligația se aplică tuturor organismelor de gestiune colectivă desemnate colector în materie de gestiune colectivă obligatorie.

CREDIDAM nu a contestat vreodată obligația de transparență reglementată și impusă de Legea nr. 8/1996, aceasta aplicându-se chiar și înainte de emiterea Deciziei nr. 114/2016.

Cu toate acestea, ceea ce a susținut în fața primei instanțe este că întinderea acestei obligații este cea impusă prin art. 130 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 8/1996, fără a putea fi extinsă abuziv (cu depășirea atribuțiilor conferite ORDA prin art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996) prin aplicarea altor obligații reglementate pentru colectarea drepturilor gestiunii colective facultative sau a remunerațiilor rezultând din copie privată.

Astfel prin Decizia ORDA recurenta ar fi obligată să pună la dispoziția organismelor de gestiune colectivă beneficiare informații și documente ce provin de la utilizatori și care sunt acoperite de secretul comercial.

Or, obligația de transparență reglementată de lege în sarcina acesteia vizează doar raporturile cu autoritățile și utilizatorii, nu și cu alte organisme de gestiune beneficiare, din această perspectivă Decizia ORDA nr. 114/2016 încălcând prevederile legale mai sus menționate.

Prima instanța a respins criticile, reținând că Decizia ORDA nr. 114/2016 nu ar încălca prevederile Legii nr. 8/1996 întrucât o asemenea obligația de transparență față de alte organisme de gestiune ar fi reglementată în sarcina recurentei de disp. art. 133 din Legea nr. 8/1996, dispoziții ce ar reglementa o obligație specială de transparență în sarcina OGC-urilor desemnate colector.

Or, pentru toate motivele indicate mai sus la care face trimitere expresă, prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea disp. art. 133 din Legea nr. 8/1996, aceste dispoziții fiind aplicabile doar în ipoteza drepturilor ce fac obiectul gestiunii colective facultative, și nu și a celor ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii și care au fost reglementate prin Decizia ORDA nr. 114/2016.

Totodată, prima instanță face o greșită aplicare și a disp. art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996.

În acest sens, s-a reținut în mod nelegal că utilizatorii ar fi obligați să comunice informațiiile necesare legate de utilizarea repertoriilor doar către organismul de gestiune colectivă desemnat colector unic, neexistând un raport direct între utilizatori și organismele de gestiune colectivă beneficiare.

Dimpotrivă, în temeiul disp. art. 130 alin. (1) lit. h)1 din Legea nr. 8/1996, B. și A. (organismele de gestiune colectivă beneficiare concurente) pot solicita utilizatorilor informațiile de care au nevoie pentru a verifica aceste aspecte, iar utilizatorii, cei care pot dispune asupra informațiilor acoperite de secretul comercial, le vor pune la dispoziție informațiile și documentele necesare stabilirii remunerației datorate, CRED1DAM colectând remunerațiile în numele titularilor membrii B. și A., repartizarea remunerațiilor către titulari urmând a se face însă chiar de organismele beneficiare (B. și A.), conform prevederilor din propriul Statut al acestora.

PRIMA INSTANȚĂ ÎN MOD GREȘIT A REȚINUT CĂ DECIZIA ORDA NR. 114/2016 RESPECTĂ OBLIGAȚIA DE CONFIDENȚIALITATE ASUMATĂ FAȚĂ DE UTILIZATORI

Decizia ORDA nr. 114/2016 reglementează conținutul obligației de transparenți imputabilă organismelor colectoare pe domeniul gestiunii colective obligatorii și în art. 2 din Decizie se enumera informațiile pe care trebuie să le comunicăm altor organisme de gestiune colectivă beneficiare. Dintre toate informațiile acolo enumerate, am arătat că nu putem furniza pe cele de la pct. A., lit. a) și b) și pct. B din decizie.

Motivul este acela că informațiile de la pct. A., lit. a) și b) și pct. B din decizie sunt confidențiale, iar divulgarea lor de către CREDIDAM produce prejudicii utilizatorilor, de la care provin.

Informațiile de la pct. A., lit. a) și b) și pct. B din Decizie sunt cuprinse in playlistele ce vin de la utilizatori, în baza cărora stabilim sumele datorate titularilor.

Prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea disp. art. 1 lit. d) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, reținând că aceste playlist-uri nu pot fi calificate secret comercial întrucât informațiile legate de prestații ar fi fost aduse la cunoștință publică.

Potrivit art. 1 lit. d) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale:

"secret comercial - orice informație care, total sau parțial, nu este în general cunoscută sau nu este ușor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obișnuit cu acest gen de informație și care dobândește o valoare comercială prin faptul că este secretă, pentru care deținătorul legitim a luat măsuri rezonabile ținând seama de circumstanțe, pentru a fi menținută în regim de secret; protecția secretului comercial operează atât timp cât condițiile enunțate anterior sunt îndeplinite în mod cumulativ;".

Playlist-urile reprezintă mai mult decât simplele "prestații" despre care vorbește prima instanță aduse la cunoștința publicului, ele fiind în realitate un model de afacere prin decizii luate în privința duratei publicității, duratei emisiunilor TV etc sau prin alegerea momentelor în care sunt radiodifuzate reclamele, filmele etc. Aceste informații nu sunt aduse la cunoștința publicului și nici nu sunt ușor accesabile.

Utilizatorii dețin departamente specializate care întocmesc aceste playliste, alocând costuri financiare semnificative în acest sens. Pentru acest motiv, cei mai mulți dintre utilizatori refuză ca astfel de informații să fie divulgate terților fără acordul acestora, întrucât acestea pot fi analizate de concurenții din piață și folosite pentru obținerea unor avantaje injuste, inclusiv în sensul unor practici de concurență neloială.

Din această perspectivă, instanța ar fi trebuit să verifice dacă aceste playlist-uri pot sau nu să fie calificate drept secret comercial,

Practic, ne aflăm în prezența unei greșite calificări din punct de vedere juridic a unor elemente factuale, împrejurare ce face obiectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

În literatura de specialitate, s-a reținut că acest motiv de nelegalitate al hotărârii recurate este aplicabil atunci când "instanța, recurgând la normele aplicabile litigiului, să lefi dat o greșită interpretare sau faptele reținute au fost greșit calificate, în raport cu exigențele textelor de lege."

În consecință, apreciem că prima instanța a dat o greșită calificare playlist-elor în raport de disp. art. 1 lit. d) din Legea nr. 11/1991.

În susținerea celor de mai sus, sunt relevante și următoarele aspecte de care prima instanță nu a ținut cont.

Tocmai pentru a păstra caracterul confidențial al acestor informații, CREDIDAM a adoptat Procedura de lucru privind etichetarea cu mențiunea "Secret de serviciu" a playlistelor transmise de utilizatori și a repertorii lor, astfel încât să fie menținută confidențialitatea acestor înscrisuri.

Pentru aplicarea art. 2 pct. B din Decizia ORDA nr. 114/2016, CREDIDAM a întrebat utilizatorii dacă sunt de acord ca playlistele să fie comunicate B. și A., iar răspunsurile acestora sunt la dosarul cauzei .

Răspunsul celor 48 de utilizatorilor a fost ferm în sensul că acestea sunt documente confidențiale și se opun transmiterii acestora altor organisme de gestiune colectivă.

În consecință, divulgarea unor astfel de informații confidențiale fără acordul utilizatorilor de la care provin, face ca organismul de gestiune colectivă CREDIDAM să fie responsabil de repararea prejudiciilor cauzate prin aceste fapte.

Totodată, hotărârea pronunțată de prima instanța este nelegală, fiind dată cu încălcarea disp. Legii nr. 11/1991, aceasta reținând că "prin decizia atacată nu se stipulează divulgarea acestor informații către publicul larg, ci către organismele de gestiune colectivă beneficiare, adică unor entități menite tocmai să protejeze drepturile respective".

Dimpotrivă, efectele produse prin obligarea comunicării de către CREDIDAM a acestor informații A. și B.-ului sunt mai grave decât comunicarea către publicul larg, în condițiile în care ar trebui să comunice aceste informații organismelor concurente de pe piață, creându-se astfel un tratament discriminatoriu între organismele de gestiune colectivă existente pe piață.

Din această perspectivă, hotărârea este nelegală și întrucât a fost pronunțată cu încălcarea disp. art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 a concurenței, potrivit cărora "sunt interzise orice acțiuni sau inacțiuni ale autorităților și instituțiilor administrației publice centrale ori locale și ale entităților către care acestea își deleagă atribuțiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurența, precum: a) limitarea libertății comerțului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglementărilor legale; b) stabilirea de condiții discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor."

Or, dacă admitem că organismele de gestiune colectivă sunt întreprinderi în sensul Legii nr. 21/1996 și că pot fi supuse controlului Consiliului Concurenței, atunci trebuie deopotrivă să aplicăm ORDA aceleași norme care interzic aplicarea de tratamente discriminatorii prin actele administrative emise.

Împrejurarea că organismele de gestiune colectivă sunt concurente în piață, putând fi supuse controlului Consiliului Concurenței rezultă din înscrisurile depuse la dosarului cauzei .

Chiar dacă Concluziile Deciziei Consiliului Concurenței nr. 2/19.01.2016 sunt în sensul ca nu există suficiente temeiuri de fapt și de drept pentru a justifica declanșarea unei investigații privind posibila încălcare a unor prevederi din Legea concurenței prin raportare la faptele descrise de petentul din acea cauză, totuși relevanța acestui înscris este dată de următoarea împrejurare: activitatea organismelor de gestiune colectivă poate face obiectul unei investigații desfășurate de Consiliu Concurenței, iar în caz de constatare a încălcării unor prevederi ale Legii nr. 21/1996 OGC-urile vor fi pasibile de sancțiuni.

Și din acestea perspectivă, hotărârea primei instanțe este nelegală, aceasta reținând că Decizia sus-menționată, dimpotrivă, face dovada inexistenței unei concurențe comerciale între OGC-uri.

Totodată, prima instanța a făcut și o greșită interpretare a disp. art. 18 alin. (1) lit. d) din Directiva nr. 2014/26/UE privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piața internă.

Potrivit disp. acestei Directivei, inclusiv legiuitorul comunitar a avut în vedere posibilitatea ca unele informații să nu poată fi divulgate datorită caracterului confidențial (cum ar fi spre pildă situația mai sus descrisă). În acest sens, se face vorbire despre punerea la dispoziție a unor informații "(...) cu excepția cazurilor în care organismul de gestiune colectivă nu poate furniza aceste informații din rațiuni obiective legate de raportările efectuate de către utilizatori".

Or, prima instanța a dat interpretare restrictiva, nejustificata acestor prevederi, pronunțând astfel o hotărâre nelegală, reținând că "nu se poate concluziona că legiuitorul comunitar a avut în vedere posibilitatea ca unele informații să nu poată fi divulgate din cauza unui presupus caracter confidențial, ci situații de natură extrinsecă cum ar fi spre pildă raportări cu întârziere sau parțiale din partea utilizatorilor, raportări contradictorii, posibile erori de comunicare a datelor de către utilizatori și alte asemenea."

În consecință, având în vedere cele mai sus evocate, solicităm instanței să dispună admiterea acestui motiv de recurs, cu consecința casării hotărârii.

HOTĂRÂREA RECURATĂ ESTE NELEGALĂ ÎNTRUCÂT ACEASTĂ ÎNCALCĂ PREVEDERILE REGULAMENTULUI (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a directivei 95/46/ce (REGULAMENTUL GENERAL PRIVIND PROTECȚIA DATELOR - ÎN CONTINUARE "REGULAMENTUL" SAU "RGPD")

Principalele obiective desprinse din Regulament vizează:

- Consolidarea drepturilor persoanelor fizice care pot solicita ștergerea, portarea sau uitarea datelor prelucrate de către operatorii de date cu caracter personal;

- Responsabilizarea operatorilor - Regulamentul accentuează responsabilitatea operatorilor care prelucrează datele personale, simplificând, în același timp formalitățile administrative pe care aceștia trebuie să le parcurgă. Astfel, responsabilizarea acestora rezida în:

• instituirea unui sistem de sancționare mai aspru față de cel existent în prezent, inclusiv a unor criterii clare avute în vedere la aplicarea sancțiunilor;

• stabilirea pentru operatori a obligației de numire a unui responsabil cu protecția datelor.

În sensul Regulamentului, prelucrare a datelor cu caracter personal presupune orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi: colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.

În prezenta cauză, aplicarea de către CREDIDAM a obligațiilor ce rezultă din Decizia ORDA nr. 114/2016 presupune o prelucrare a unor date cu caracter personal, fiind obligați să ofere celorlalte organisme de gestiune colectivă o serie de informații ce conțin astfel de date cu caracter personal.

Prelucrarea datelor cu caracter personal se poate realiza în mod legal numai dacă se bazează pe unul din temeiurile juridice prevăzute la art. 6 alin. (1) din Regulament, respectiv: a) consimțământul persoanei vizate, b) Prelucrare necesară pentru încheierea sau executarea unui contract; c) Prelucrare necesara pentru îndeplinirea unei obligații legale; d) Prelucrare necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice; e) Prelucrare necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul; f) Prelucrare necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate.

Prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulament (Regulament ce are efect direct și obligatoriu).

Pentru a se considera că recurenta a efectuat o prelucrare legală de date, prin raportare la obligațiile impuse prin Decizia ORDA nr. 114/2016, ar trebui să ne încadrăm pe una din ipotezele de mai sus. Or, singura ipoteză aplicabilă ar fi cea de la art. 6 alin. (1) lit. c) din Regulament, respectiv dacă prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei obligații legale.

Cu toate acestea, având în vedere că obligațiile sale rezultă dintr-un act administrativ emis de un organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului și nu dintr-o lege, rezultă că obligațiile impuse prin Decizia ORDA nr. 114/2016 contravin prevederilor Regulamentului și în consecință Decizia contestată este nelegală, câtă vreme respectarea prevederilor Regulamentului incumbă inclusiv instituției ORDA, care nu se poate subroga legiuitorului.

În consecință, solicită admiterea acestui motiv de recurs și casarea hotărârii recurate.

Având în vedere toate cele mai sus evocate, solicită instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea recursului subscrisei formulat împotriva sentinței civile nr. 866 pronunțată de Curtea de Apel București la data de 08 martie 2019, în dosarul sus-menționat, casarea hotărârii recurate și, după rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Oficiu Român pentru Drepturile de Autor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

În argumentele expuse în întâmpinarea formulată arată următoarele:

Recurenta, CREDIDAM, nu invocă încălcarea principiului repartizării aleatorii a dosarului și nici faptul că hotărârea a fost pronunțată de alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu, ci invocă drept motiv de casare schimbarea compunerii completului 22 Fond, stabilit aleatoriu, cu încălcarea prevederilor legale.

Or, componența completului 22 Fond, căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza, a fost modificată cu respectarea prevederilor legale, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 251 din data de 18 septembrie 2018 a Colegiului de conducere a Curții de Apel București, adoptată în baza dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. d) și j), art. 101 alin. (5), art. 110 alin. (6), art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a decis: modificarea componenței completului de judecată 22 Fond, în sensul înlocuirii domnului judecător C. cu doamna judecător D..

Deoarece la data schimbării componenței completului nu se trecuse la dezbaterea fondului cauzei, nu este incident nici motivul de casare prevăzut de teza I a art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.: casarea unor hotărâri se poate cere dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului.

Din preambulul Deciziei nr. 114/04.11.2016 reiese că aceasta a fost emisă de ORDA în limitele atribuțiilor prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, de art. 3 alin. (2) lit. a) și de art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor.

Sub aspectul dezvoltării motivelor de fapt și de drept se face trimitere la Referatul direcției de specialitate DRGC nr. RGII/8066/04.11.2016. fiind îndeplinită cerința motivării. împrejurarea că motivele de fapt și de drept nu au fost integral inserate și în conținutul deciziei nu este de natură să ducă la concluzia că nu este îndeplinită cerința motivării. O asemenea cerință este respectată și în cazul în care actul administrativ face trimitere la un înscris, în speță Referatul DRGC nr. x/04.11.2016, în care sunt dezvoltate motivele care stau la baza emiterii actului administrativ.

Potrivit jurisprudenței instanței supreme, obligația autorității de a motiva un act administrativ este îndeplinită și în situația în care, în conținutul său se reiau temeiurile de fapt și de drept reținute într-un înscris ce stă la baza emiterii actului administrativ.

Prin Hotărârea nr. 874/20.02.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 având ca obiect suspendarea Deciziei 114/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instituția emitentă a menționat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază stabilirea obligațiilor în sarcina tuturor organismelor de gestiune colectivă (paragraful 4, pag. 4).

Potrivit art. 133 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în forma aflată în vigoare la data publicării Deciziei nr. 114/2016, organismul de gestiune colectivă, care este colector unic, are obligația să elibereze autorizarea prin licență neexclusivă, în formă scrisă, în numele tuturor organismelor de gestiune colectivă beneficiare, și să asigure transparența activităților de colectare, precum si a costurilor aferente în raporturile cu organismele de gestiune colectivă beneficiare. Acestea au obligația de a sprijini activitatea de colectare.

Întrucât textul de lege precitat nu distinge, rezultă că indiferent de tipul gestiunii, facultativă sau obligatorie, organismului de gestiune colectivă - colector unic - care eliberează autorizarea prin licență neexclusivă, în formă scrisă, în numele tuturor organismelor de gestiune colectivă beneficiare, îi revine și obligația de a asigure transparența activității de colectare, precum și a costurilor aferente în raporturile cu organismele de gestiune colectivă beneficiare.

Pentru categoria titularilor de drepturi conexe a artiștilor interpreți sau executantă sunt avizate să funcționeze trei organisme de gestiune colectivă, A., CREDIDAM și B.. Aceste organisme nu au putut conveni prin negociere directă încheierea unui protocol de repartizare a remunerațiilor și de stabilire a comisionului datorat colectorului unic pentru drepturile supuse gestiunii colective obligatorii, astfel că au solicitat Oficiului inițierea procedurii arbitrale.

Apelarea la procedura arbitrală nu e facultativă pentru organismele de gestiune colectivă și e următoarea etapă procedurală în situația în care organismele nu au convenit prin negociere încheierea unui protocol privind stabilirea criteriilor pentru repartizarea remunerațiilor către titularii de drepturi. Potrivit art. 133 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, colectorul unic nu poate repartiza sumele colectate nici între organismele beneficiare, nici propriilor membri, decât după depunerea la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a unui protocol încheiat între organismele beneficiare prin care se stabilesc criteriile privind repartizarea sumelor colectate.

A., B. și CREDIDAM au apelat, în anul 2015, la procedura arbitrală, fiind constituit Dosarul de arbitraj nr. 1/2015. Prin Hotărârea arbitrală nr. 2/16.07.2015 privind stabilirea criteriilor de repartizare a remunerației compensatorii pentru copia privată, a remunerației cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru retransmiterea prin cablu și pentru dreptul de comunicare publică (ambiental/lucrativ) între organismele de gestiune colectivă A., CREDIDAM și B. și a comisionului datorat colectorului pentru domeniile: copie privată, comunicare publică - ambiental/lucrativ și retransmitere prin cablu, pronunțată în Dosarul de arbitraj nr. 1/2015, s-a respins excepția inadmisibilității cererii de arbitrai, invocată de CREDIDAM, privind inaplicabilitatea dispozițiilor art. 133 din Legea nr. 8/1996 în domeniul gestiunii colective obligatorii.

Soluția completului arbitrai a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 324A/20I7/05.04.2017, definitivă și irevocabilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, privind soluționarea apelurilor declarate împotriva Hotărârii arbitrale nr. 2/16.07.2015, cu următoarea motivare: Curtea, în considerarea și a regulii analogiei dreptului, prevăzută de art. 1 alin. (2) din C. civ. și art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., apreciază că în mod judicios completul arbitrai a apreciat admisibil arbitrajul inițiat, deși prevederile art. 133 din Legea nr. 8/1996 fac referire doar la domeniile gestionate potrivit art. 1232 (sursele de gestiune facultativă), întrucât nu exista nicio restrângere cu privire la aplicarea art. 133 și asupra domeniului de gestiune obligatorie, în situația în care există mai multe organisme de gestiune colectivă, care au și solicitat, prin cererile lor, arbitraj și a căror situație de litigiu trebuie să își poată găsi rezolvare.

Întrucât incidența prevederilor art. 133 din Legea nr. 8/1996 în domeniul drepturilor supuse gestiunii colective obligatorii a fost statuată prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile ale Curții de Apel București, apreciem că sunt eronate susținerile CREDIDAM conform cărora: dacă am ajunge să aplicăm normele din art. 133 alin. (4) și (6-8) din Legea nr. 8/1996 (care privesc exclusiv drepturile ce fac obiectul gestiunii colective facultative) în cazul colectorului pe un domeniu ce face obiectul gestiunii colective obligatorii, titularii de drepturi ar fi vădit prejudiciați, iar activitatea de repartizare s-ar bloca (paragraful 38 din cererea de recurs).

În Hotărârea arbitrală nr. 2 din 16 iulie 2015, menținută de CAB se face expres referire la calitatea de colector unic a CRDEDIDAM pentru sursa retransmitere prin cablu supusă gestiunii colective obligatorii. Astfel, completul arbitrai a reținut că: în ceea ce privește comisionul ce se cuvine colectorului unic, CREDIDAM, având în vedere natura și specificul activităților depuse pentru colectarea remunerațiilor aferente acestei surse Completul apreciază ca un procent de 3% ar acoperi cheltuielile de colectare. Soluția e în acord cu decizia civilă nr. 263 A din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 861 din 22 decembrie 2010, având ca obiect forma finală a Metodologiei privind stabilirea remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor și titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu - drept supus gestiunii colective obligatorii - prin care s-a stabilit că (extras):

3, Utilizarea reglementată de prezenta metodologie se poate realiza numai după obținerea din partea organismului de gestiune colector unic a autorizației sub formă de licență neexclusivă în schimbul unei remunerații lunare, potrivit prezentei metodologii și conform tabelului următor(...).

De altfel calitatea de colector unic este asumată de CREDIDAM prin completarea Dării de seamă pentru anul 2015, aprobată de adunarea generală, depusă la ORDA și postată pe pagina proprie de internet (înscris depus la instanță) cu informațiile referitoare la colectorul unic (colector pentru A. si B.).

Obligația colectorului unic de a asigura transparența activității de gestiune colectivă, este o obligație legală. Decizia ORDA nr. 114/04.11.2016 nu stabilește obligații în plus, ci detaliază obligația de transparență, stabilind informațiile pe care organismul de gestiune colectivă desemnat colector unic, trebuie să le pună la dispoziția organismelor beneficiare. Aceste informații sunt indispensabile organismelor de gestiune colectivă beneficiare pentru a efectua repartizarea remunerațiilor către proprii membri și astfel să își îndeplinească scopului și obiectului de activitate pentru care A. și B. s-au constituit în conformitate cu prevederile art. 124 din Legea nr. 8/1996: organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe, denumite în cuprinsul legii organisme de gestiune colectivă, sunt, în sensul prezentei legi, persoane juridice constituite prin liberă asociere, care au ca obiect de activitate, în principal, colectarea și repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredințată de către titulari.

Dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 8.1996, stabilesc pentru toate organismele de gestiune colectivă avizate să funcționeze de către ORDA, fără să distingă după cum au sau nu calitatea de colector, obligația de a asigura transparența activității de gestiune colectivă în raporturile cu autoritățile publice care au drept de control și, prin acestea, cu utilizatorii. în plus, în toate cazurile în care un organism de gestiune colectivă colectează remunerații în numele altor organisme de gestiune beneficiare are obligația de a emite autorizații sub formă de licență neexclusivă și obligația de a asigura transparența activității de colectare și a costurilor aferente (art. 133 alin. (7) din Legea nr. 8/1996).

Acest aspect a fost dezlegat de Consiliul Concurenței în Raport preliminar-investigație sectorială privind dreptul de autor și drepturile conexe - 2019 în care se precizează (pag. 113, ultimul paragraf) că: ținând seama de prevederile legale anterior enumerate, este evident că aceste informații (play-list) nu reprezintă secret de afaceri și că nu există impedimente de natură legală cu privire la transmiterea lor și către organismele beneficiare.

În liste sau playliste utilizatorii au obligația să menționeze informații legate de prestațiile artiștilor interpreți sau executanți pe care le-au utilizat în activitatea lor (radio, tv, cablu etc.) referitoare la artist, denumire prestație, denumire fonogramă etc.

De altfel, potrivit art. 123 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, gestiunea colectivă a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse anterior la cunoștință publică, iar gestiunea colectivă a drepturilor conexe se po