ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2514/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea în tot a avizului ORDA înregistrat cu nr. x/12.03.2014 referitor la propunerile de modificare a statutului B..

B. în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a formulat cerere de introducere a sa în cauză în calitate de beneficiar al actului administrativ atacat.

C. a formulat cerere de intervenție principală, prin care a solicitat anularea în tot a avizului ORDA înregistrat cu nr. x/12.03.2014 cu privire la avizarea propunerilor de modificare a statutului B..

La termenul de judecată din data de 25.02.2016, Curtea, în baza art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a B., ca fiind beneficiarul actului contestat în prezenta cauză.

La același termen a admis în principiu cerere de intervenție principală formulată de către C..

Prin sentința civilă nr. 1372 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii.

S-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și B., ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienta C., ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâta B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 RON reprezentând onorariu de avocat, redus.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs reclamanta A. și intervenienta C., întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ.

In susținerea motivelor de recurs s-a arătat că instanța de fond, prin calificarea normei imperative prevăzute de art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 ca fiind de recomandare, a făcut o aplicare greșită a dispoziției legale, fără a dori sa analizeze si să stabilească natura termenului din perspectiva sensului obligatoriu dat de lege.

Au susținut recurentele că, în această situație, se aplică sancțiunea nulității avizului acordat cu nerespectarea de către ORDA a termenului imperativ prevăzut de lege. Nerespectarea termenului legal de solicitare a avizului de către solicitantul B., atrage obligația autorității publice ORDA de a emite o sancțiune administrativa si nicidecum eliberarea avizului, așa cum s-a procedat în cauza, fiind dovedit în fața primei instanțe că, în aceeași situație, altor organisme de gestiune li s-au emis decizii de intrare în legalitate.

Astfel, au arătat recurentele că, nerespectarea termenului de solicitare a avizului cu minim două luni înaintea desfășurării Adunării Generale a B., trebuia sancționată cu decăderea, nicidecum să conducă la o avizare nelegală, lovită de nulitatea absolută.

S-a invocat și încălcarea deciziei nr. 98/17.08.2009 de înființare B., ca organism de gestiune colectivă, deoarece decizia de înființare definește domeniul de activitate, respectiv al operelor științifice, care este nerespectat de noul statut.

Prin modificările statutare B. se suprapune cu domeniul de gestiune colectivă al operelor scrise reprezentat de A., devenind singurul organism de gestiune colectivă din cele 16 înființate care ar funcționa pe două domenii distincte de creație în frauda Legii nr. 8/1996 cu modificările si completările ulterioare.

De asemenea, s-a arătat că prin modificarea art. 6 din Statut au fost eludate drepturile recunoscute recurentei A. prin decizia nr. 136A/28.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX a, care a partajat remunerațiile.

S-a susținut că modificările statutare B. încalcă dispozițiile art. 125 alin. (3) din Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că organismul de gestiune colectivă B. a fost creat pentru gestionarea unui domeniu de creație, respectiv opera științifică și pentru gestionarea drepturilor aferente operelor științifice, iar modificările statutare schimbă total domeniul de creație în cel al operelor scrise reprezentat de A. și C., operațiune pentru care legea impune crearea unui organism distinct de gestiune colectivă și nu permite ca un organism ce a obținut avizul de funcționare pe un domeniu (operele științifice) să-și modifice prin hotărâri proprii domeniul de activitate deținut în mod legal de alte organisme de gestiune colectivă.

Au arătat recurentele că instanța de fond a încălcat în mod vădit dispozițiile art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 si a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 7 si a dispozițiilor art. 133 alin. (2) din aceeași lege, cu privire la care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 515/2012 statuându-se cu autoritate de lucru judecat că atât operele științifice cat si cele scrise, fac parte din categoria operelor originale de creație intelectuala în domenii diferite, fiind nefondată aprecierea că în categoria operelor scrise intra toate operele de creație intelectuala, inclusiv cele științifice, respectiv ca intre opera științifică si opera scrisa este o relație de la parte la întreg.

Referitor la încheierea de aprobare în principiu a modificării Statutului B. dată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. x/2014 s-a susținut că aceasta nu respectă dispozițiile art. 530 și următoarele din C. proc. civ., neavând autoritate de lucru judecat tocmai ca urmare a faptului că este pronunțată într-o procedură necontencioasă.

S-a mai susținut prin motivele de recurs că propunerile de modificări statutare avizate de ORDA pentru B. ce vizează schimbarea domeniului de activitate, lezează deciziile de înființare ale A. si C.., respectiv decizia nr. 8/1997 și nr. 8/2012 și dreptul la remunerații câștigat irevocabil prin Decizia nr. 136A/2012 dată de Curtea de Apel București, precum și protocoalele de repartizare a remunerațiilor încheiate între A. și C., aduse la cunoștința ORDA.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea cererii privind anularea avizului ORDA nr. RGII/IES/1997/12.03.2014.

Intimatul -pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de organismele de gestiune colectivă A. și C..

Arată că a avizat propunerea de modificare a statutului B. în conformitate cu art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, text care stabilește, cu valoare de recomandare pentru organismele de gestiune colectivă, că o propunere de modificare a statutului trebuie supusă avizării ORDA cu cel puțin două luni înainte de adunarea generală în care urmează să fie aprobată propunerea de modificare.

Judecătoria Sector 3 București a verificat legalitatea procedurii de modificare a statutului și legalitatea modificărilor statutare.

Prin avizarea modificărilor la statut (avizul nr. x/12.03.2014), a arătat intimatul, nu s-a schimbat domeniul de activitate al B. și nu se încalcă Decizia ORDA nr. 98/17.08.2009 prin care B. i s-a acordat avizul de funcționare ca organism de gestiune colectivă.

Cu privire la încălcarea deciziei civile nr. 136A/28.09.2012 a Curții de Apel București, s-a susținut că prin această hotărâre au fost partajate remunerațiile cuvenite membrilor A. și B., tocmai pornind de la faptul că ambele organisme de gestiune colectivă funcționează în același domeniu de creație, respectiv al operelor scrise.

Totodată s-a arătat că Avizul ORDA pentru propunerea de modificare a statutului B. nu încalcă nici decizia nr. 512/02.02.2012, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2010 prin care s-a statuat că nu există o interdicție legală referitoare la coexistența mai multor organisme de gestiune colectivă în același domeniu de creație.

Intimata - pârâta B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca fiind legală și temeinică.

Cu privire la natura termenului prevăzut de art. art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 a susținut intimata că acesta este un termen de recomandare, iar cauza de nulitate absolută trebuie să fie strict prevăzută de lege.

Propunerile de modificare a statutului avizate de ORDA nu încalcă decizia nr. 98/17.08.2009 de înființare, întrucât opera științifică este o specie a operei scrise, legea drepturilor de autor nedistingând între opera științifică și cea beletristică, încadrându-le în noțiunea de operă scrisă. De asemenea, trebuie avut în vedere că statutul a fost modificat printr-o încheiere irevocabilă.

Nu există nicio interdicție privind coexistența mai multor organisme de gestiune colectivă în același domeniu de activitate, posibilitatea fiind prevăzută de legiuitor în art. 125 alin. (3) și art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 și constatată și prin decizia nr. 515/2.02.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

A precizat intimata că prin modificarea art. 6 din statut nu se schimbă domeniul de activitate, ci doar modalitatea de exprimare, iar avizul a fost verificat de Judecătoria Sectorului 3 București prin încheierea nr. 349/2014, rămasă irevocabilă.

Referitor la susținerea recurentelor privind lezarea deciziilor proprii de înființare, apreciază intimata ca fiind fără temei legal, în condițiile în care gestiunea colectivă a drepturilor patrimoniale ale autorilor din operele scrise se exercită în limitele mandatului încredințat recurentelor de către titularii de drepturi.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 23 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 15 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

In fapt, prin cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție principală, recurentele A. și C. au investit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a avizului ORDA înregistrat cu nr. x/12.03.2014 referitor la propunerile de modificare a statutului B..

Prin notele scrise depuse la data de 9 mai 2019 de intimatul pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, a fost invocată excepția lipsei de interes în judecarea recursului, în temeiul art. 247 alin 1 din C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 32 și 33 din C. proc. civ., în raport de faptul că a fost emis un nou aviz de modificare a statutului B. cu nr. x/28.02.2019.

Reține Înalta Curte că interesul, ca o condiție de exercitare a acțiunii civile și, respectiv, a unei căi de atac, reprezintă folosul practic urmărit de o parte prin declanșarea procedurii judiciare.

Emiterea unui nou aviz de către autoritatea - pârâtă, în condițiile operării unei noi modificări a statului B. în anul 2019, nu prezintă relevanță pentru speța dedusă judecății, întrucât avizul atacat a produs efecte juridice în perioada 2014 -2019, posibil generatoare de vătămări ale intereselor legitime ale recurentelor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, având a verifica legalitatea soluției instanței de fond, precum și legalitatea avizului raportat la cadrul de drept de la data emiterii acestuia, urmează să respingă excepția lipsei de interes în susținerea recursului, formulată de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca neîntemeiată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., invocat de recurente, casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Susținerile din motivele de recurs în sensul că instanța de fond încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal cu nr. 515/02.02.2012, în dosarul nr. x/2010, reprezintă o reluare a motivului de nelegalitate a avizului pe considerentul că în cauză operează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Potrivit art. 430 din C. proc. civ. hotărârea judecătorească prin care se soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat.

Deși potrivit alin. (2) al aceluiași articol, autoritatea de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului cât și asupra considerentelor pe care acesta se sprijină, în jurisprudență s-a statuat că se bucură de autoritate de lucru judecat doar considerentele decisive (care fundamentează si explică dispozitivul) și cele decizorii (care conțin dezlegări ale unor chestiuni invocate de părți într-o manieră incidentală, ce sunt de natură să influențeze raporturile juridice).

În speță, nu a existat o statuare a judecătorului cu privire la chestiunile litigioase deduse judecății în prezenta cauză, care să fi intrat în autoritatea lucrului judecat, aspectele invocate de recurente reprezentând o interpretare proprie a considerentelor deciziei invocate.

Ca atare, legal și temeinic a apreciat instanța că nu se poate reține efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, drept pentru care, în speță, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Analizând motivele de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, netemeinicia acestora, hotărârea primei instanțe fiind legală.

Au susținut recurentele că hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, instanța calificând termenul de două luni ca fiind un termen de recomandare, deși nerespectarea acestuia atrage sancțiunea nulității avizului.

Dispozițiile invocate prevăd că "Orice propunere de modificare a statutului se supune avizării de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu cel puțin două luni înainte de adunarea generală a organismului de gestiune colectivă în cadrul căreia modificarea urmează să fie aprobată. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor eliberează acest aviz în termen de 10 zile de la solicitare, iar avizul se depune la instanța judecătorească în vederea înregistrării modificării. (…)."

In mod corect prima instanța a apreciat că acest termen nu poate fi calificat nici ca un termen de decădere și nici ca un termen de prescripție extinctivă.

Pentru a opera sancțiunea nulității, aceasta trebuie prevăzută expres, ceea ce nu este cazul în speță, în caz contrar fiind necesară dovedirea unei vătămări, vătămare care să fie produsă beneficiarului termenului, respectiv ORDA.

Împrejurarea că ORDA nu a respins cererea de avizare, pentru nerespectarea termenului, cu consecința formulării unei noi cereri cu minim 2 luni anterior unei noi A.G., intră în marja de apreciere a autorității, neputând constitui motiv de nulitate a procedurii de avizare a modificării statutului.

Pentru aceleași considerente nu se poate reține ca fiind motiv de anulare a avizului nici încălcarea termenului de 30 de zile de depunere la mapa de ședință a adunării generale a hotărârilor ce urmează a fi aprobate, prevăzut de art. 134

1

alin. (3) lit. d) din Legea nr. 8/1996.

In ceea ce privește criticile privind emiterea avizului cu încălcarea deciziei de înființare a B., suprapunerea cu domeniul de gestiune colectivă al operelor scrise reprezentat de A. și C. și încălcarea art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, Înalta Curte constată netemeinicia acestora.

In primul rând de impune observația că recurentele critică schimbarea fundamentală a statutului prin modificarea domeniului de activitate din domeniul operelor științifice în domeniul operelor scrise, respectiv a art. 6 din Statutul B..

Reține Înalta Curte că în anul 2012 a fost operată o modificare la statutul B. privind Capitolul VI - Domeniul de activitate, art. 6, care prevedea că pârâta își desfășoară activitatea în legătură cu drepturile de autor gestionate și/sau gestionabile colectiv, aferente creației intelectuale din domeniul științific, precum și altor opere scrise, modificare avizată de ORDA prin avizul nr. x/16.02.2012 și înregistrată de Judecătoria Sectorului 3 prin încheierea nr. 323/14.12.2012 pronunțată în dosarul nr. x/2012. (pagina 211 și următoarele din dosarul primei instanțe).

Prin avizul nr. x/12.03.2014 ce face obiectul prezentei acțiuni, s-a încuviințat modificarea aceluiași articol în sensul că B. își desfășoară activitatea în legătură cu drepturile de autor gestionate și/sau gestionabile colectiv, aferente creației intelectuale din domeniul operelor scrise.

Strict formal, se reține că noțiunea de "opere scrise" a fost introdusă in statut prin modificarea din anul 2012, iar nu prin modificarea avizată în anul 2014.

Mai reține Înalta Curte că în procedura de înscriere a modificărilor la statut în Regimul Asociațiilor și Fundațiilor, acestea au fost analizate prin prisma Legii nr. 8/1996 și a celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 515/2012, prin încheierea nr. 349 din data de 21.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/2014, arătându-se că nu se reține o lărgire a domeniului și obiectului principal de activitate al petentei, soluție menținută și prin decizia civilă nr. 1863/2.06.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a Civilă în dosarul nr. x/2014.

Totodată, se observă că dispozițiile art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, coroborate cu cele ale art. 7 din același act normativ, care definesc obiectul dreptului de autor operează cu noțiunile operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare sau operele științifice, scrise sau orale, astfel că forma scrisă sau orală reprezintă moduri sau forme de exprimare și nu un domeniu distinct.

De asemenea, aceeași decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 515/2012 a statuat că nu există o interdicție legală pentru coexistența mai multor organisme de gestiune colectivă în același domeniu de creație și că recurentei-reclamante A. nu i-a fost avizată vreo competență exclusivă ca organism de gestiune colectivă asupra întregului domeniu de creație al operelor scrise, pentru a fi justificată critica de nelegalitate a recurentelor privind încălcarea deciziilor de înființare ale A. și C. și a dreptului la remunerațiile câștigate prin decizia nr. 136A/2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală.

Pentru toate aceste considerente, reține Inalta Curte că avizul nr. x/12.03.2014 îndeplinește cerințele de fond și formă prevăzute de Legea nr. 8/1996, iar criticile de nelegalitate formulate de recurente nu impun reformarea sentinței primei instanțe.

În consecință, în baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., instanța va obliga recurentele la plata sumei de 5394 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului - pârât, reprezentând onorariul de avocat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului, formulată de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca neîntemeiată.

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. și intervenienta C. împotriva sentinței civile nr. 1372 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Obligă recurentele la plata sumei de 5394 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului - pârât B. și Editorilor Români de Opere Științifice.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2019.