ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6401/2013

HOTĂRÂRE
27.09.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6401/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Decizia nr. 6401/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 27 aprilie 2010, reclamantul A., în nume propriu și în calitate de președinte al B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., să se dispună:

1) anularea actului administrativ denumit „Notă de fundamentare”, înregistrată sub nr. 291443 din 09 aprilie 2010 al C.

2) suspendarea executării actului administrativ denumit „Notă de fundamentare”, înregistrată sub nr. 291443 din 09 aprilie 2010 al C. în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru prevenirea unei pagube iminente constând în diminuarea drepturilor salariale, ca urmare a reîncadrării pe funcții similare din cadrul ordonatorului principal de credite și stabilirea cuantumului salariului aferent acestor funcții la data de 31 decembrie 2009 nemenținerea salariului pe care l-a avut la data de 31 decembrie 2009, conform prevederilor Legii nr. 330/2009.

3) să se constate dreptul său și al membrilor B. de a fi reîncadrați conform art. 30 alin. (5), art. 39 din Legea 330/2009 și al art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2010, conform actului administrativ denumit „Notă de fundamentare” înregistrat sub nr. 290225 din 09 martie 2010 al C..

Având în vedere că temeiul notei de fundamentare îl reprezintă O.U.G. nr. 1/2010, reclamantul a formulat și cerere privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor din O.U.G nr. 1/2010, respectiv art. 1 alin. (3), (4) și (5) și art. 2 în raport de art. 16 alin. (1) și (2) și art. 41 alin. (2) teza finală din Constituția României.

La data de 21 mai 2010, reclamantul a formulat, în temeiul art. 132 și urm. C. proc. civ., cerere prin care a întregit, modificat și precizat cererea de chemare în judecată, solicitând anularea Ordinului nr. S/109 din 06 mai 2010 emis de C., în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și suspendarea aplicării Ordinului nr. S/109 din 06 mai 2010, emis de C., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A arătat în motivarea precizării referitoare la anularea Ordinului nr. S/109 din 06 mai 2010, emis de C. că solicită anularea, respectiv suspendarea aplicării Ordinului nr. S/109 din 06 mai 2010 emis de C., deoarece aplicarea acestui ordin produce pagube iminente, constând în reîncadrarea greșită pe noile funcții, respectiv diminuarea salariului de bază lunar pe care l-a avut la sfârșitul lunii decembrie 2009.

La data de 17 iunie 2010, pârâtul C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în ceea ce privește solicitarea de anulare, respectiv de suspendare a executării Notei de fundamentare nr. 291443/D.G.R.U din data de 09 aprilie 2010, excepția inadmisibilității acțiunii.

În ceea ce privește solicitarea de anulare, respectiv de suspendare a executării Ordinului C.nr. S/109 din data de 06 mai 2010, a susținut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile reglementată de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (1)

1

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la solicitarea de suspendare a executării Notei de fundamentare din data de 09 aprilie 2010, având în vedere faptul că această notă a fost abrogată de prevederile art. 3 din Ordinul C. nr. S/119 din data de 20 mai 2010 pentru modificarea și completarea Ordinului C. nr. S/109 din data de 06 mai 2010 cu privire la salarizarea personalului din cadrul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, a susținut că este lipsită de interes.

La termenul din 18 iunie 2010, reclamantul a formulat cerere de suspendare a aplicării Ordinului nr. S/119/2010, emis de C., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, arătând că Ordinul nr. S/119/2010 modifică Ordinul nr. S/109/2010, emis de C. și că cererea de suspendare a Ordinului nr. S/109/2010 face obiectul Dosarului nr. x/54/2010 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova.

De asemenea, la același termen a formulat precizare a acțiunii, prin care a întregit, modificat și precizat cererea de chemare în judecată, solicitând anularea Ordinului nr. S/119/2010 emis de C., în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și suspendarea aplicării Ordinului nr. S/119/2010, emis de C., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A menționat că Ordinul nr. S/119/2010 nu i-a fost pus la dispoziție, deoarece are caracter confidențial (secret de serviciu).

S-a dispus de asemenea, conexarea Dosarului nr. x/54/2010, având ca obiect suspendarea aplicării Ordinului nr. S/109 din 06 mai 2010, emis de C., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la cauza nr. 1308/54/2010, având ca obiect anularea actului administrativ denumit „Notă de fundamentare”, înregistrată sub nr. 291443 din 09 aprilie 2010 al C. și suspendarea executării actului administrativ denumit „Notă de fundamentare”, înregistrată sub nr. 291443 din 09 aprilie 2010 al C. în temeiul art. 15 din Legea 554/2004.

La data de 19 august 2010 pârâtul C. a formulat întâmpinare la cererea de precizare și completare a acțiunii.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, astfel cum a fost precizată, a susținut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile reglementate de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (1)

1

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art. 12 din aceeași lege, reclamantul avea datoria de a anexa la cererea de chemare în judecată înscrisurile cu care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Referitor la solicitarea reclamantului de suspendare a executării Ordinului nr. S/119 din data de 20 mai 2010, emis de ministrul Afacerilor și Internelor, pârâtul a arătat că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

La termenul din 10 septembrie 2010 a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, fiind suspendată cauza conform art. 29 alin. (4) și 5 din Legea nr. 47/1992 în vigoare la acea dată.

Dosarul a fost repus pe rol la data de 26 octombrie 2011, fiind comunicată Decizia Curții Constituționale de respingere ca neîntemeiată excepției invocate.

La termenul din 07 martie 2012 s-a pus în discuție calitatea procesuală pasivă a C., în raport de Ordinele a căror anulare și suspendare se solicită, având în vedere că acestea au fost emise de C., fiind citat în cauză în calitate de pârât.

Hotărârea și considerentele instanței de fond;

Prin sentința nr. 169 din 14 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată și completată și cererea de suspendare formulate de reclamantul A. în calitate de președinte B., împotriva pârâtului C., având ca obiect anulare act administrativ.

Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de anulare și suspendare a Notei de fundamentare din 09 aprilie 2010 emisă de C., inadmisibilitate rezultată din lipsa caracterului de act administrativ al acesteia, Curtea de apel a constatat că este întemeiată, din perspectiva dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și ale

art. 6 din Legea nr. 24/2000, reținând că această notă reprezintă un act premergător al actului administrativ adoptat în considerarea notei de fundamentare.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamant în sensul anulării și suspendării Ordinelor nr. S/109/2010 și nr. S/119/2010, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile, Curtea de apel a constatat că este întemeiată, urmînd a fi admisă, avînd în vedere că reclamantul a solicitat, în conformitate cu art. 7 din Legea contenciosului administrativ, revocarea celor două ordine, după formularea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.De asemenea, în ceea ce privește Ordinul C. nr. S/109/2010, a reținut prima instanță că la data de 05 mai 2010 a fost emisă adresa din 2010 de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară prin care se aduce la cunoștința directorului din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate imobiliară emiterea Ordinului privind salarizarea personalului din cadrul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, fiind emise deciziile individuale de încadrare în cursul lunii mai 2010, dată de la care reclamanții aveau cunostință de emiterea Ordinului.

În ceea ce privește petitul cererii de chemare în judecată prin care reclamantul solicită constatarea dreptului său și al membrilor de sindicat pe care îi reprezintă de a fi reîncadrați conform art. 30 alin. (5), art. 39 din Legea nr. 330/2009 și al art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2010 Curtea de apel a reținut următoarele:

Ulterior datei de 10 aprilie 2010, dată la care a încetat valabilitatea contractului de muncă încheiat la nivelul Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, înregistrat la 10 aprilie 2009 (conform copiei carnetului de muncă depus de către reclamant), în cadrul instituției unde își desfășoară reclamantul raporturile de serviciu a avut loc reorganizarea acesteia, precum și schimbarea regimului de finanțare.

Reorganizarea a avut ca temei de drept disp. art. 3 lit. e) și f) din Legea nr. 329/2009, fiind organizată activitatea în temeiul H.G. nr. 1366/2009, prin reducerea de personal. Totodată a avut loc modificarea modului de finanțare din finanțare din venituri proprii în finanțare integrală de la bugetul de stat, prin C.

În conformitate cu disp. art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 1/2010, după împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contracte colective de muncă personalul instituțiilor care și-au schimbat regimul de finanțare, așa cum este cazul în speță, va fi reîncadrat pe noile funcții, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuțiilor, responsabilităților și competențelor specifice postului, prin asimilare cu funcțiile din instituția care îl preia în structură, subordine sau finanțare, după caz.

În speță instituția în cadrul căreia reclamantul își desfășoară raporturile de serviciu a fost preluată, sub aspectul finanțării de către C., funcțiile deținute de reclamant și de membrii de sindicat fiind asimilate funcțiilor din cadrul acestui Minister, conform Anexelor la Legea cadru de salarizare nr. 330/2009.

Modificarea sistemului de salarizare și a încadrării funcționarilor publici a fost verificată sub aspectul încălcării drepturilor fundamentale garantate prin Constituție de către Curtea Constituțională care, prin Decizia nr. 896/2011 a statuat că nu reprezintă o încălcare, fiind atributul legiuitorului, așa cum este cazul în speță.

Avînd în vedere reîncadrarea ce a operat în cadrul instituției pârâte în conformitate cu disp. art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 1/2010, salarizarea perosnalului s-a făcut în conformitate cu disp. art. 1 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 1/2010 și nu cu disp. art. 4 alin. (5) din Ordonanță, așa cum susține reclamantul.

Față de aceste considerente, curtea de apel a conchis că reîncadrarea reclamantului și a membrilor de sindicat ai B. și stabilirea drepturilor salariale s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale analizate anterior, respingând ca neîntemeiat și acest petit al cererii de chemare în judecată.

Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. în nume propriu și în calitate de președinte al

B., invocând generic dispozițiile art. 304 C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 304

1

din același cod.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant aduce următoarele critici sentinței atacate:

Susține recurentul că, atât el cât și membrii sindicatului pe care îl reprezintă, au calitatea de personal contractual și nu de funcționari publici, motiv pentru care acest petit trebuia disjuns și trimis spre competentă soluționare Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

- În mod greșit, instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, care prevăd că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009, își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal.

- În mod greșit instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă din 2009, reținând că acesta a fost încheiat până la data de 10 aprilie 2010. În realitate, potrivit articolului menționat, dacă niciuna dintre părți nu l-a denunțat cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate, contractul se prelungește până la încheierea unui nou contract dar nu mai mult de 12 luni, astfel cum este și cazul în speță.

Ca argument în acest sens invocă recurentul, sentința nr. 97/LM/2011 din 19 ianuarie 2011 a Tribunalului Bihor, rămasă irevocabilă, prin care s-a constatat prelungirea valabilității contractului colectiv de muncă din 2009, cu încă 12 luni, până la data de 10 aprilie 2011.

Analizând cererea de recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente speței, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu poate fi primit, având în vedere că recurentul-reclamant a înțeles să învestească Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acestui petit, pe care l-a formulat chiar prin acțiunea inițială, ca și capăt de cerere accesoriu la cel principal privind anularea actelor administrative în temeiul cărora s-a efectuat reîncadrarea.

Se constată, de asemenea, că pe parcursul judecării cauzei, în fața instanței de fond, până la închiderea dezbaterilor, reclamantul nu a înțeles să invoce excepția necompetenței materiale a curții de apel, în ceea ce privește acest petit, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 159

1

alin. (2) C. proc. civ., recurentul nu mai poate ridica în fața instanței de recurs, această chestiune a necompetenței materiale.

Prin urmare, în mod corect, instanța de fond, dând eficiență principiului disponibilității părții în procesul civil, a soluționat și acest capăt de cerere, critica formulată în acest sens, fiind nefondată.

Analizând sentința atacată, exclusiv din perspectiva criticilor aduse de recurent, Înalta Curte constată că instanța de fond a dezvoltat în considerentele hotărârii un raționament juridic logic și fundamentat temeinic atât din punct de vedere juridic, cât și pe situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, reorganizarea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară a avut ca temei de drept dispozițiile art. 3 lit. e) și f) din Legea nr. 329/2009, fiind organizată activitatea în temeiul H.G. nr. 1366/2009, prin reducerea de personal. Totodată a avut loc modificarea modului de finanțare din finanțare din venituri proprii în finanțare integrală de la bugetul de stat, prin C..

În conformitate cu disp. art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 1/2010, după împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contracte colective de muncă personalul instituțiilor care și-au schimbat regimul de finanțare, așa cum este cazul în speță, va fi reîncadrat pe noile funcții, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuțiilor, responsabilităților și competențelor specifice postului, prin asimilare cu funcțiile din instituția care îl preia în structură, subordine sau finanțare, după caz.

În speță instituția în cadrul căreia reclamantul își desfășoară raporturile de serviciu a fost preluată, sub aspectul finanțării de către C., funcțiile deținute de reclamant și de membrii de sindicat fiind asimilate funcțiilor din cadrul acestui Minister, conform Anexelor la Legea cadru de salarizare nr. 330/2009.

În acest context, în mod corect, a reținut prima instanță că dispozițiile generale ale art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009 nu pot fi aplicate Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, având în vedere că aceasta a fost reorganizată prin dispoziții speciale ale unor acte normative, Legea nr. 329/2009 și O.U.G. nr. 1/2010.

Aceste dispoziții speciale au reglementat, în fapt, o excepție de la regula consacrată de art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, în sensul că, în cazul reorganizării instituției publice, s-a dat eficiență, mai întâi clauzelor negociate în cadrul contractelor colective de muncă, astfel încât, personalul din cadrul Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu a fost reîncadrat începând cu data de 1 ianuarie 2010, când a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 (cum s-a întâmplat cu cei din cadrul autorităților și instituțiilor publice care nu au fost reorganizate), ci au fost remunerați și încadrați conform contractului colectiv de muncă, până la data încetării acestuia.

Potrivit documentelor depuse în din Legea nr. 1731/2009 care privea angajații din cadrul Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a fost data de 10 aprilie 2010.

Din acel moment, autoritatea pârâtă a aplicat dispozițiile Legii nr. 329/2009 și pe cele ale O.U.G. nr. 1/2010 efectuând reîncadrarea reclamanților și stabilirea salariilor potrivit dispozițiilor Legii 330/2009.

Singurul argument adus de recurentul-reclamant în sensul că, în mod greșit, s-a procedat la reîncadrarea lui și a membrilor de sindicat, începând cu data de 10 aprilie 2010, a fost formulat direct prin cererea de recurs și constă în situația, potrivit căreia, contractul colectiv de muncă s-a prelungit de drept, în lipsa denunțării sale de către una dintre părți, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) din contract.

Înalta Curte constată că în fața instanței de fond, reclamantul nu a invocat niciun moment faptul că acest contract colectiv de muncă nu și-a încetat aplicabilitatea, neformulând vreo argumentație în fapt sau în drept pe acest aspect.

În acest context, instanța de fond nu putea să analizeze incidența dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă, astfel cum pretinde recurentul prin cererea de recurs, deoarece nu fusese învestită să aprecieze asupra acestui aspect, iar analizarea clauzelor contractului colectiv de muncă excede cadrului procesual stabilit de reclamant.

De altfel, deciziile de speță invocate de recurent în susținerea acestei interpretări, nu reprezintă decât hotărâri judecătorești pronunțate cu ocazia soluționării unor cauze, având alte părți și alt obiect, decât prezenta speță, astfel încât, acestea nu prezintă relevanță nici măcar sub aspect probatoriu, cu atât mai puțin ca „autoritate de lucru judecat”, astfel cum pretinde recurentul-reclamant.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de A. - președintele B., împotriva sentinței nr. 169 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-09-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6191/2013
iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 05 martie 2010. A apreciat judecătorul fondului că împrejurarea că, la data de 03 februarie 2010 reclamantul a revenit cu o nouă cerere, intitulată „cererea de reîncadrare în
ÎCCJ 2010-06-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2963/2010
ția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, excepția inadmisibilității cererii, în raport de capătul de cerere privind anularea și suspendarea O.U.G. nr. 37/2009, iar pe fond s-a solicitat respingerea cererii. La termenul din 24
ÎCCJ 2011-02-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1159/2011
și 26, art. III, IV, V și VIII, declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1629/2009, astfel că Ordinul nr. 2275/2009, întemeiat pe aceste dispoziții, nu mai are fundament juridic, fiind, de asemenea, emis și fără respectarea dispozițiilo
ÎCCJ 2011-09-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4174/2011
în mod legal și corect, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la momentul achitării drepturilor salariale respective și că deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/
ÎCCJ 2010-11-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4909/2010
, potrivit art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009, O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale s-a declarat neconstituționalitatea legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/209, iar
Sursă