ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4174/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul Ș.A. a chemat în judecată pe pârâții

Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata unor despăgubiri în sumă

de totală de 17.191 RON pentru prejudiciile cauzate prin emiterea unor

ordonanțe de urgență neconstituțională, precum și la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că este angajatul Colegiului Național "M.N." din

Arad, ocupând funcția de profesor I, grad didactic, vechime 30-35 ani, și că, în

această calitate, ar fi avut dreptul la un salariu calculat potrivit dispozițiilor

O.G. nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008.

A mai arătat reclamantul

că, pentru perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009, în urma emiterii O.U.G.

nr. 151/2008 și respectiv O.U.G. nr. 1/2009, care ulterior au fost declarate neconstituționale,

prevederile O.G. nr. 15/2008 în forma aprobată prin Legea nr. 221/2008 nu au fost

practic niciodată puse în aplicare, reclamantul fiind astfel prejudiciat, cu suma

solicitată, prin diminuarea drepturilor salariale de care ar fi trebuit să beneficieze.

În întâmpinarea depusă,

pârâtul Guvernul României a invocat excepția tardivității acțiunii promovată de

reclamant, raportat la prevederile art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004 în sensul

că, față de data publicării în M. Of. a deciziilor de neconstituționalitate nr.

1221/2008 (2 decembrie 2008) și respectiv nr. 842/2009 (6 iulie 2009) acțiunea reclamantului,

înregistrată la data de 6 iulie 2010, s-a făcut cu depășirea termenului de 1 an.

Pe fondul cauzei, pârâtul

a arătat că, raportat la motivele dezvoltate în acțiunea reclamantului, nu sunt

întrunite cerințele prevăzute de art. 9 alin. (5) Legea nr. 554/2004 pentru antrenarea

răspunderii civile delictuale a autorității pârâte, întrucât aplicarea actelor normative

criticate nu este de natură a conduce la crearea de prejudicii.

A mai susținut că deciziile

Curții Constituționale au putere numai pentru viitor, O.U.G. nr. 151/2008 și respectiv

O.U.G. nr. 1/2009 fiind în vigoare și producându-și pe deplin efectele în perioada

1 octombrie 2008-31 decembrie 2009.

La rândul său, pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Arad a invocat excepția tardivității formulării acțiunii și a lipsei calității sale

procesuale pasive, motivat de faptul că între acest pârât și reclamant nu există

nici un raport de muncă, și deci nici o obligație de despăgubire de natură salarială.

În cauză a formulat cerere

de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, Ministerul Educației, Cercetării

Tineretului și Sportului solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru

lipsa legăturii de cauzalitate între neconstituționalitatea unui act și noțiunea

de prejudiciu, și reiterând și argumentele pârâtului Guvernul României privind faptul

că aplicarea actelor normative criticate nu poate fi reținută a conduce la crearea

de prejudicii.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 12 din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamantul Ș.A. împotriva pârâtului

Guvernul României și, în consecință, a obligat acest pârâtul la plata sumei de 17.191

RON față de reclamant, respingând cererea de intervenție formulată de intervenientul

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în interesul pârâtului

Guvernul României.

Curtea a respins acțiunea

reclamantului față de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice pentru

lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că în cauză sunt întrunite cerințele răspunderii civile

delictuale, reglementate de art. 998 C. civ., existând culpa pârâtului prin emiterea

unor ordonanțe neconstituționale, prejudiciul ca diferență între venitul încasat

de reclamant și cel care se cuvenea, în cuantum de 17.191 RON, precum și legătura

de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Prima instanță a mai arătat

că răspunderea întemeiată pe art. 9 Legea nr. 554/2004 există din momentul intrării

în vigoare a unei ordonanțe neconstituționale, pentru că la acel moment se produce

fapta ilicită a guvernului, și durează până la momentul când ordonanța nu se mai

aplică efectiv.

Excepția tardivității

acțiunii reclamantului a fost respinsă cu motivarea că aceasta a fost introdusă

în termen, față de data publicării deciziilor Curții Constituționale în M. Of..

Instanța de fond a respins

excepția inadmisibilității acțiunii invocând dispozițiile art. 9 Legea nr. 554/2004.

Analizând calitatea procesuală

pasivă a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a arătat

că, în temeiul art. 9 Legea nr. 554/2004 este reglementată răspunderea patrimonială

a Guvernului României pentru prejudicii cauzate prin declararea neconstituțională

a unor ordonanțe, deci calitatea procesuală pasivă o poate avea, în asemenea acțiuni

numai guvernul ca emitent al actului administrativ normativ vătămător, neexistând

nici o altă reglementare care să atragă răspunderea solidară a Statului Român.

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs atât pârâtul Guvernul României, cât și intervenientul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând casarea acesteia și

respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

a. Recursul Guvernului

României

Recurentul a criticat

sentința instanței de fond, arătând că în speță nu sunt întrunite condițiile de

admisibilitate prevăzute de lege, întrucât în speță nu s-a creat un prejudiciu,

că Deciziile Curții Constituționale au efecte numai pentru viitor și, în sfârșit,

constatarea neconstituționalității unei ordonanțe de urgență nu este de natură să

repună în vigoare texte abrogate expres.

b. Recursul Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Acest recurent a solicitat

modificarea sentinței de fond pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 4 și 9, precum și ale art. 304¹ C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au

fost prezentate argumente comune.

Recurentul a susținut

că salarizarea reclamantului intimat s-a făcut, în mod legal și corect, potrivit

dispozițiilor legale în vigoare la momentul achitării drepturilor salariale respective

și că deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea

O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009 au efecte numai pentru

viitor.

S-a mai prevalat recurentul

de dispozițiile O.U.G. nr. 31/2009 aprobată prin Legea nr. 259/2009 și ale O.U.G.

nr. 41/2009 aprobată prin Legea nr. 300/2009, prin care a fost modificată O.G.

nr. 15/2008, în vigoare în perioada 01 aprilie 2009-31 decembrie 2009, fiind nelegală

concluzia instanței de fond cu privire la faptul că aceste dispoziții nu ar avea

relevanță în cauză.

Recurentul a mai arătat

că, prin faptul că a reținut că un act normativ se aplică, în ciuda modificărilor

aduse de către legiuitor, și prin modul de stabilire a cuantumului indemnizației

cuvenite reclamantului, prima instanță și-a arogat competențe ce țin de sfera puterii

legiuitoare, încălcând principiul separației puterilor în stat.

de recurs

Înalta Curte constată

că, pe calea prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004, reclamantul

a solicitat plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit în perioada 1 octombrie

2008-31 decembrie 2009, ca efect al aplicării unor prevederi din O.U.G. nr. 136

/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, toate declarate neconstituționale prin Decizii

ale Curții Constituționale, publicate în M. Of. anterior învestirii instanței de

contencios administrativ.

Ulterior pronunțării sentinței

și formulării recursurilor în prezenta cauză, problema de drept de care depinde

dezlegarea fondului a format obiectul unui recurs în interesul legii, soluționat

prin decizia nr. 3/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție , publicată în M.

Of. nr. 350/19.05.2011, în sensul că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale

prin care au fost declarate neconstituționale O.U.G. nr. 136/2008, nr. 151/2008

și nr. 1/2009, dispozițiile O.U.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată

prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru solicitarea diferenței dintre

drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ

și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și

până la data de 31 decembrie 2009.

Potrivit art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în

recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării

deciziei în M. Of..

În aceste condiții, argumentele

recurenților ce tind spre modificarea hotărârii recurate, hotărâre pronunțată de

către instanța de fond în acord cu soluția dată în interesul legii, invocându-se

aspecte legate de inaplicabilitatea deciziilor Curții Constituționale sau inadmisibilitatea

solicitării diferențelor salariale astfel constituite, sunt nefondate.

Dispozițiile O.U.G.

nr. 31/2009 aprobată prin Legea nr. 259/2009 și ale O.U.G. nr. 41/2009 aprobată

prin Legea nr. 300/2009, prin care a fost modificată O.G. nr. 15/2008, invocate

de către recurentul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

nu sunt de natură a modifica premisele prezentei cauze sau determina adoptarea unei

alte soluții.

Nu se poate

reține nici faptul că instanța de fond și-ar fi arogat competențe ce țin de sfera

puterii legiuitoare, încălcând principiul separației puterilor în stat, câtă vreme

aceasta a procedat doar la interpretarea și aplicarea legii, în speță a dispozițiilor

art. 9 Legea nr. 554/2004, adoptând o soluție legală și prin prisma jurisprudenței

constituționale (din care menționăm Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicată

în M. Of. nr. 272/27.04.2010 și Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicată în

M. Of. nr. 531/31.07.2009).

recurs

Pentru aceste considerente,

neexistând motive de reformare a hotărârii instanței de fond, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, va

respinge ambele recursuri ca nefondate.

În temeiul dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurenților, Înalta

Curte îi va obliga pe aceștia la plata, către intimat, a sumei de 1.855 RON cu titlul

de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate

de către Guvernul României și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

împotriva sentinței civile nr. 12 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții la plata către intimatul-reclamant

Ș.A. a sumei de 1.855 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie

2011.