ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5287/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul V.R., în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 și în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat obligarea acestora, în solidar, la plata unor despăgubiri în cuantum total de 10.927,01 lei, pentru prejudiciile cauzate prin emiterea unor ordonanțe de urgență neconstituționale, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este lector universitar la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității "Ș.M." Suceava, Catedra de Administrație Publică și Drept și cadru didactic al aceleiași facultăți, încadrându-se în perioada relevantă (1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009) în tranșa de vechime 10 - 15 ani.

Potrivit O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, coeficienții de salarizare ce îi erau aplicabili, potrivit formei inițiale a acestui act normativ erau următorii: Coeficientul de multiplicare 1,000 lei, pentru perioadele: ianuarie – martie – 259,593; aprilie – septembrie - 275,178; octombrie – decembrie - 291,678, iar coeficientul de multiplicare, conform O.G. nr. 15/2008 pentru lector universitar, cu o vechime între 10 – 15 ani este de între 5,868 - 8,920. Ca urmare a aprobării O.G. nr. 15/2008 prin Legea nr. 221/2008 a fost majorată semnificativ valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, pentru perioada în discuție, noile valori erau următoarele: ianuarie – martie – 259,593; aprilie – septembrie - 275,178; octombrie – decembrie -2008 – 400,00, iar coeficientul de multiplicare conform O.G.

nr. 15/2008, modificată prin Legea nr. 221/ 2008, pentru lector universitar, cu o vechime între 10 – 15 ani este de între 5,868 - 8,920. Astfel, a fost majorată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru perioada octombrie – decembrie 2008 și pe cale de consecință, salariile personalului didactic ar fi urmat să fie majorate cu începere de la 1 octombrie 2008, plata majorată urmând a se face începând cu luna noiembrie 2008. A arătat reclamantul că, în cazul său, ordonanțele de urgență prejudiciabile avute în vedere sunt următoarele: - O.U.G. nr. 151/2008 (decizia de constatare a neconstituționalității publicată în M. Of. din 6 iulie 2009); - O.U.G. nr. 1/2009 (decizia de constatare a neconstituționalității publicată în M. Of.

din 31 iulie 2009). Reclamantul a apreciat că, raportat la condițiile răspunderii civile delictuale, existența unei fapte culpabile, a vinovăției autorităților publice din România, a prejudiciului suferit de reclamant și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este evidentă. Astfel, prin efectul combinat al O.U.G. nr. 151/2008 și respectiv O.U.G, nr. 1/2009, prevederile O.G. nr. 15/2008 în forma aprobată prin Legea nr. 221/2008 nu au fost practic niciodată puse în aplicare, în perioada 1 octombrie 2008 – 31 decembrie 2009. Cu alte cuvinte, datorită incidenței celor două ordonanțe de urgență, declarate neconstituționale, reclamantul a fost lipsit în perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009 de creșterile salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008, prejudiciul total pentru această perioadă fiind de 10.927,01 lei.

Pe cale de consecință, reclamantul a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar pârâții Guvernul României și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice trebuie să fie obligați la plata despăgubirilor pentru adoptarea și punerea în aplicare a unor ordonanțe de urgență neconstituționale. La termenul de judecată din 22 noiembrie 2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București a formulat o cerere de intervenție în interesul Guvernului României, solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenție, așa cum a fost formulată. Pe fondul cauzei a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, arătând că prin ordonanțele la care face referire reclamantul, respectiv O.U.G.

nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009, s-a reglementat cu privire la valoarea coeficientului de multiplicare pentru cadrele didactice, că dacă reclamantul era nemulțumit de modul în care a fost salarizat, avea posibilitatea alegerii unei alte căi procedurale, putând solicita instanței de judecată recalcularea drepturilor salariate la care aprecia că ar fi avut dreptul, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind inadmisibilă. În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale București. În motivare s-a arătat că cererea este justificată datorită faptului că are calitatea de avizator, respectiv co-inițiator al actelor normative criticate.

Totodată a invocat următoarele excepții: - excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; - excepția inadmisibilității acțiunii - în raport de susținerile reclamantului potrivit cărora contestă acte normative declarate neconstituționale, acțiunea formulată de acesta este inadmisibila, neîntrunind condițiile imperativ prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; - excepția tardivității - în raport de dispozițiile art. 9 alin. (9) și (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ acțiunea reclamantului este tardiv formulată, termenul de un an de zile fiind depășit. Prin întâmpinarea formulată în cauză, Guvernul României a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, motivat de faptul că, potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și.

completările ulterioare, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalități este urmare a unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea prin care se solicită despăgubiri, poate fi introdusă de persoana ce se consideră vătămată in termen de 1 an. Având în vedere dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ., termenul de 1 an reglementat de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 6 iulie 2010, respectiv la data de 31 iulie 2010. Pe fondul cauzei pârâtul a arătat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât în speță nu s-a creat un prejudiciu.

Prin întâmpinarea formulată Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că Statul Roman, deși are calitatea de persoană juridică, nu este considerat de dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 ca subiect al acestui raport juridic în mod direct, acesta neputând fi acționat direct în judecată. Pentru aceste considerente a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii formulată împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința nr. 13 din 17 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava – secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepțiile lipsei procedurii prealabile și inadmisibilității formulării acțiunii, invocată de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, - a admis excepția tardivității cererii de obligare a pârâților la plata prejudiciului cauzat prin aplicarea O.U.G. nr. 136/2008, - a respins cererea de obligare a pârâților la plata de daune materiale pentru repararea prejudiciului cauzat prin aplicarea O.U.G. nr. 136/2008, ca tardiv formulată, - a respins excepția tardivității formulării cererii de obligare a pârâților la daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea O.U.G.

nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009, - a admis în parte acțiunea în contencios administrativ, având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul V.R., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice, - a obligat pârâții să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de 2.259,91 lei pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009 în perioada 01 ianuarie 2009-31 martie 2009, - a admis în parte cererile de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, formulate de intervenienții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate excepțiile invocate de pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice și de intervenientul în interesul pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a reținut următoarele: Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța a constatat că Guvernul României reprezintă Statul Român și acționează în numele acestuia. Ca orice subiect de drept este normal ca statul să răspundă pentru actele emise de autoritățile care îl reprezintă și care au produs prejudicii altor persoane și, în mod similar, statul trebuie să răspundă pentru prejudiciile cauzate altor persoane prin încălcarea de către Guvernul României a dispozițiilor Constituției.

În considerarea celor arătate, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice.

Cât privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de intervenientul accesoriu, instanța a reținut că prin cererea introductivă reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ, ci despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin dispoziții din ordonanțe ale guvernului declarate neconstituționale, conform art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, or, conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2001 „în cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.” Instanța a apreciat că nu este dată în cauză nici excepția inadmisibilității acțiunii, dat fiind că posibilitatea persoanei prejudiciate printr-o ordonanță a Guvernului declarată neconstituțională de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru repararea prejudiciului este prevăzută expres de art. 9 alin. (1), (4) și (5) din Legea nr. 554/2004.

Nu este real faptul că acțiunea nu s-ar încadra între cele prevăzute expres de art. 9 atâta timp cât ordonanțele în temeiul cărora a fost salarizat reclamantul au fost declarate neconstituționale urmare a unor excepții ridicate în alte cauze, fiind aplicabile dispozițiile alin. (4) din textul normativ citat. S-a apreciat că excepția tardivității formulării cererii este numai parțial întemeiată, respectiv în ceea ce privește prejudiciile cauzate prin aplicarea O.U.G. nr. 136/2008. Față de această situație au fost respinse: excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția inadmisibilității și cea a tardivității acțiunii rezultate din aplicarea O.U.G.

nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009, toate invocate de intervenientul accesoriu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Pe de altă parte, pentru motivele arătate mai sus, instanța a admis excepția tardivității formulării cererii de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 136/2008. Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele: - Prin Legea nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 și pentru anul 2009 s-a stabilit o valoare pentru coeficientul de multiplicare 1,00 în sumă de 400 lei. - Prin O.U.G. nr. 136/2008 s-a prevăzut o scădere a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 la suma de 299,933 lei pentru perioada 01 octombrie 2008 – 31 decembrie 2008, iar această ordonanță a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1221/2008.

Cu toate acestea, dat fiind că cererea referitoare la prejudiciul cauzat prin aplicarea O.U.G. nr. 136/2008 este tardivă, instanța nu a analizat pe fond această cerere. - Prin O.U.G. nr. 151/2008 au fost reluate dispozițiile O.U.G. nr. 136/2008 de scădere a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 la suma de 299,933 lei pentru anul 2009, urmând ca, în două etape, să fie modificați coeficienții de salarizare aferenți funcțiilor didactice și tranșelor de vechime. Dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 842 din 02 iunie 2009. - Potrivit O.U.G. nr. 1/2009, intrată în vigoare la data de 30 ianuarie 2009, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost menținută la suma de 299,933 lei cu aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți de O.U.G.

nr. 151/2008 pentru perioada 01 ianuarie 2009 – 31 martie 2009 și a statuat că, pentru perioada 01 aprilie 2009 – 31 august 2009 se va acorda o treime din creșterea salariilor de bază obținute prin aplicarea coeficientului de multiplicare și a valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b., 1.2b, 2b și 3b la O.G. nr. 15/2008. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 989 din 30 iunie 2009, prevederile art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 1/2009 au fost declarate neconstituționale. Instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ rezultă că persoana vătămată prin ordonanțe ori dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale poate solicita despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea acestor dispoziții și că prejudiciul suferit de reclamant prin aplicarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 151/2008 și ale O.U.G. nr. 1/2009 declarate neconstituționale este dovedit atâta timp cât salariul său pentru perioada în care acestea au fost în vigoare a fost calculat la o valoare a coeficientului de multiplicare 1,000 de 299,933 lei și nu la valoarea de 400,000 lei prevăzută de O.G. nr. 15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Față de cele arătate, instanța a admis cererea de obligare a pârâților la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009 declarate neconstituționale pentru perioada 01 ianuarie 2009 – 31 martie 2009. Cât privește perioada 01 aprilie 2009 – 31 decembrie 2009, instanța a constatat că în această perioadă reclamantul a fost salarizat conform dispozițiilor O.U.G.

nr. 31/2009 și ale O.U.G. nr. 41/2009, care nu au fost declarate neconstituționale. Este real că prevederile acestor ordonanțe reiau, total sau parțial, dispozițiile din O.U.G. nr. 1/2009, dar față de temeiul juridic invocat de reclamant în cererea introductivă, respectiv dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, acțiunea apare ca nefondată. S-a reținut în considerentele hotărârii atacate că, în situația în care reclamantul s-ar fi adresat instanței cu o cerere în despăgubiri constând în drepturile salariale cuvenite conform Legii nr. 221/2008, instanța ar fi putut verifica compatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 31/2009 și ale O.U.G. nr. 41/2009 cu tratatele internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

De asemenea, instanța nu poate analiza compatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009 cu cele ale Constituției României, întrucât nu are competență în această materie, fiind o instanță de drept comun. În considerarea celor arătate, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la plata de despăgubiri în sumă de 2.259,91 lei pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009, care au fost declarate neconstituționale. În mod corespunzător, pentru pretențiile reclamantului care au fost respinse a fost admisă cererea de intervenție formulată în interesul pârâtului Guvernul României de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava, Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării și Tineretului și Sportului, Guvernul României, precum și reclamantul V.R. Astfel, recurentul Ministerul Finanțelor Publice susține, în principal, că nu are calitate procesuală pasivă în cadrul acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, calitatea de pârât aparținând Guvernului României ca autoritate administrativă emitentă a ordonanțelor contestate, iar în subsidiar, acțiunea este neîntemeiată, deoarece răspunderea patrimonială a statului este limitativ prevăzută în legislația română – respectiv doar pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în cadrul proceselor penale (formă de răspundere reglementată în baza art. 52 alin. (3) din Constituția României și art. 504 C. proc.

pen.). Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului au criticat hotărârea atacată arătând că, în mod greșit, au fost respinse o serie de excepții procedurale care ar fi condus la respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, respectiv excepția lipsei procedurii administrative prealabile, excepția netimbrării și excepția tardivității, iar pe fondul cauzei nu a fost avută în vedere succesiunea actelor normative incidente. În această ultimă privință s-a omis împrejurarea că O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009 au fost aprobate prin Legea nr. 259/2009, respectiv Legea nr. 300/2009, fapt pentru care nivelul coeficientului de multiplicare 1000 și al coeficienților de ierarhizare din perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2009 este cel prevăzut la anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a și 3a din O.G.

nr. 15/2008, toate celelalte anexe fiind abrogate; în consecință, în mod greșit instanța de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate. Prin recursul său Guvernul României a criticat sentința atacată susținând, în principal, că în speță nu sunt întrunite condițiile formale ale acțiunii întemeiate pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, deoarece potrivit textului de lege menționat cererea de despăgubiri trebuie, în mod obligatoriu, însoțită de un capăt de cerere având ca obiect anularea actelor administrative vătămătoare, emise în baza ordonanțelor de urgență declarate neconstituționale – capăt de cerere care nu există în cauză. Totodată, prima instanță a stabilit, în mod netemeinic și nelegal obligația de plată a sumei de 2259,91 lei pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea O.U.G.

nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009, fără a ține seama de faptul că drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite prin acte ale universității angajatoare, iar nu prin acte guvernamentale, nefiind întrunite astfel condițiile prevăzute de art. 998 – 999 C. civ. pentru antrenarea răspunderii autorităților pârâte. La rândul său, reclamantul V.R. a criticat hotărârea atacată susținând că, în mod greșit, instanța de fond i-a acordat doar parțial despăgubirile solicitate, respectiv doar cele care se referă la O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009, deși ar fi trebuit să analizeze și compatibilitatea O.U.G. nr. 31/2009 și nr. 41/2009 (care nu au fost declarate neconstituționale) cu tratatele internaționale la care România este parte.

Totodată, principiul rezultat din aplicarea O.U.G. nr. 151/2009 și O.U.G. nr. 1/2009 nu a fost corect calculat pentru perioada 1 octombrie 2008 – 31 decembrie 2009, nefiind aplicați coeficienții de multiplicare corespunzători funcției și vechimii reclamantului în învățământul universitar. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate de pârâți și care se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate, însă, numai pentru următoarele considerente: În ceea ce privește motivul de recurs invocat de Ministerul Finanțelor Publice privind lipsa calității sale procesuale pasive, acesta este întemeiat, deoarece potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 izvorul prejudiciului cauzat persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale îl constituie actul normativ adoptat de guvern, calitatea procesuală pentru acțiunea în despăgubiri revenind în exclusivitate Guvernului, ca autoritate emitentă în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/ 2004. Prin urmare, instanța de fond ar fi trebuit să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Referitor la excepția lipsei procedurii administrative prealabile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 – motiv de recurs invocat de intervenienți – aceasta a fost, în mod corect respinsă de prima instanță, având în vedere prevederile alin. (4), (5) și ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, care nu prevăd o astfel de procedură, ci dimpotrivă, precizează că „acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ” (art. 9 alin. (4) din legea menționată). Cu privire la excepția tardivității acțiunii instanța de fond a reținut, în mod corect aplicabilitatea art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 („În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, sesizarea instanței de contencios administrativ se va face în condițiile art. 7 alin. (5) și ale art. 11 alin. (1) și (2), cu precizarea că termenele încep să curgă de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României, Partea I”), precum și faptul că acțiunea fost expediată prin poștă la 2 iulie 2012; în consecință, acțiunea a fost formulată în termen numai în raport de declararea ca neconstituționale a O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009, prin deciziile publicate în M. Of. nr. 464 din 6 iulie 2009 și, respectiv, M. Of. nr. 531 din 31 iulie 2009. În consecință, față de aceste elemente de fapt și de drept, motivele de recurs invocate atât de reclamant, cât și de pârâți și intervenienți privind termenul de exercitare a acțiunii, sunt neîntemeiate. Pe fondul cauzei, după pronunțarea sentinței și formularea prezentului recurs, problema de drept dedusă judecății a făcut obiectul unui recurs în interesul legii, soluționat prin decizia nr. 3/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of.

Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, în sensul că, urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de Urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009 dispozițiile O.U.G. nr. 1572008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009. Această decizie reprezintă un argument în plus în ceea ce privește existența răspunderii patrimoniale a pârâtului Guvernul României, în raport de prevederile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, astfel că vor fi respinse criticile acestuia în legătură cu inexistența temeiurilor obligării sale la despăgubiri.

Sunt însă parțial întemeiate criticile recurentului - reclamant V.R., privind modul de calcul al despăgubirilor salariale ce i se cuvin, în sensul că nu s-au avut în vedere elementele concrete ale salariului acestuia. În acest sens, Înalta Curte reține că respectivul calcul ar fi trebuit să se facă în concret, pe baza actelor emise de angajator cu privire la încadrarea salarială a recurentului, eventual și cu ajutorul unei expertize contabile. Față de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că, în cauză, se impune reanalizarea situației de fapt, inclusiv prin administrarea de noi probe privind cuantumul despăgubirilor, ținându-se seama și de problemele de drept dezlegate prin prezenta decizie privind lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respectarea termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 9 alin. (4); cu referire la art. 312 alin. (1), (3), (5) și art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, casând hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de V.R., Guvernul României - Secretariatul General, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava, în calitate de reprezentant al Statului Român - Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, împotriva sentinței nr. 13 din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu opinia separată a d-nei judecător I.R., în sensul admiterii recursurilor, casării sentinței recurate și trimiterii cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Suceava - secția litigii de muncă.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.