ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5287/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5287/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul

V.R., în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 și în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a

solicitat obligarea acestora, în solidar, la plata unor despăgubiri în cuantum

total de 10.927,01 lei, pentru prejudiciile cauzate prin emiterea unor

ordonanțe de urgență neconstituționale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este lector universitar la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității "Ș.M." Suceava, Catedra de

Administrație Publică și Drept și cadru didactic al aceleiași facultăți,

încadrându-se în perioada relevantă (1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009) în

tranșa de vechime 10 - 15 ani.

Potrivit O.G. nr. 15/2008 privind

creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ,

coeficienții de salarizare ce îi erau aplicabili, potrivit formei inițiale a

acestui act normativ erau următorii:

Coeficientul de multiplicare 1,000

lei, pentru perioadele: ianuarie – martie – 259,593; aprilie – septembrie -

275,178; octombrie – decembrie - 291,678, iar coeficientul de multiplicare,

conform O.G. nr. 15/2008 pentru lector universitar, cu o vechime între 10 – 15

ani este de între 5,868 - 8,920.

Ca urmare a aprobării O.G. nr.

15/2008 prin Legea nr. 221/2008 a fost majorată semnificativ valoarea

coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, pentru perioada în

discuție, noile valori erau următoarele: ianuarie – martie – 259,593; aprilie –

septembrie - 275,178; octombrie – decembrie -2008 – 400,00, iar coeficientul de

multiplicare conform O.G. nr. 15/2008, modificată prin Legea nr. 221/ 2008,

pentru lector universitar, cu o vechime între 10 – 15 ani este de între 5,868 -

8,920.

Astfel, a fost majorată valoarea

coeficientului de multiplicare 1,000 pentru perioada octombrie – decembrie 2008

și pe cale de consecință, salariile personalului didactic ar fi urmat să fie

majorate cu începere de la 1 octombrie 2008, plata majorată urmând a se face

începând cu luna noiembrie 2008.

A arătat reclamantul că, în cazul

său, ordonanțele de urgență prejudiciabile avute în vedere sunt următoarele:

- O.U.G. nr. 151/2008 (decizia de

constatare a neconstituționalității publicată în M. Of. din 6 iulie 2009);

- O.U.G. nr. 1/2009 (decizia de

constatare a neconstituționalității publicată în M. Of. din 31 iulie 2009).

Reclamantul a apreciat că, raportat

la condițiile răspunderii civile delictuale, existența unei fapte culpabile, a

vinovăției autorităților publice din România, a prejudiciului suferit de

reclamant și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este

evidentă. Astfel, prin efectul combinat al O.U.G. nr. 151/2008 și respectiv

O.U.G, nr. 1/2009, prevederile O.G. nr. 15/2008 în forma aprobată prin Legea

nr. 221/2008 nu au fost practic niciodată puse în aplicare, în perioada 1

octombrie 2008 – 31 decembrie 2009.

Cu alte cuvinte, datorită incidenței

celor două ordonanțe de urgență, declarate neconstituționale, reclamantul a

fost lipsit în perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009 de creșterile

salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008, prejudiciul total pentru această

perioadă fiind de 10.927,01 lei.

Pe cale de consecință, reclamantul a

apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr.

554/2004, iar pârâții Guvernul României și Statul Român - prin Ministerul

Finanțelor Publice trebuie să fie obligați la plata despăgubirilor pentru

adoptarea și punerea în aplicare a unor ordonanțe de urgență neconstituționale.

La termenul de judecată din 22

noiembrie 2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

București a formulat o cerere de intervenție în interesul Guvernului României,

solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenție, așa cum a fost

formulată.

Pe fondul cauzei a invocat

inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, arătând că prin ordonanțele

la care face referire reclamantul, respectiv O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr.

151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009, s-a reglementat cu privire la valoarea

coeficientului de multiplicare pentru cadrele didactice, că dacă reclamantul

era nemulțumit de modul în care a fost salarizat, avea posibilitatea alegerii

unei alte căi procedurale, putând solicita instanței de judecată recalcularea

drepturilor salariate la care aprecia că ar fi avut dreptul, astfel că în cauză

nu sunt îndeplinite condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004,

acțiunea fiind inadmisibilă.

În cauză a formulat cerere de

intervenție în interesul Guvernului României și Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale București.

În motivare s-a arătat că cererea

este justificată datorită faptului că are calitatea de avizator, respectiv

co-inițiator al actelor normative criticate.

Totodată a invocat următoarele

excepții:

- excepția neîndeplinirii procedurii

prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

- excepția inadmisibilității

acțiunii - în raport de susținerile reclamantului potrivit cărora contestă acte

normative declarate neconstituționale, acțiunea formulată de acesta este inadmisibila,

neîntrunind condițiile imperativ prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ;

- excepția tardivității - în raport

de dispozițiile art. 9 alin. (9) și (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ acțiunea reclamantului este tardiv formulată, termenul de un an

de zile fiind depășit.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză, Guvernul României a invocat excepția tardivității formulării acțiunii,

motivat de faptul că, potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și. completările ulterioare, în situația în care decizia de

declarare a neconstituționalități este urmare a unei excepții ridicate în altă

cauză, acțiunea prin care se solicită despăgubiri, poate fi introdusă de

persoana ce se consideră vătămată in termen de 1 an.

Având în vedere dispozițiile art.

101 alin. (3) C. proc. civ., termenul de 1 an reglementat de art. 9 alin. (4)

din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 6 iulie 2010, respectiv la data

de 31 iulie 2010.

Pe fondul cauzei pârâtul a arătat că

nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât în

speță nu s-a creat un prejudiciu.

Prin

întâmpinarea formulată Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a

Finanțelor Publice Suceava a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive arătând că

Statul

Roman, deși are calitatea de persoană juridică, nu este considerat de

dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 ca subiect al

acestui raport juridic în mod direct, acesta neputând fi acționat direct în

judecată.

Pentru aceste considerente a

solicitat admiterea excepției invocate și respingerea ca inadmisibilă a

acțiunii formulată împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin sentința nr. 13 din 17 ianuarie

2011 Curtea de Apel Suceava – secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepțiile lipsei

procedurii prealabile și inadmisibilității formulării acțiunii, invocată de

intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

- a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Statul Român - prin Ministerul

Finanțelor Publice,

- a admis excepția tardivității

cererii de obligare a pârâților la plata prejudiciului cauzat prin aplicarea O.U.G.

nr. 136/2008,

- a respins cererea de obligare a

pârâților la plata de daune materiale pentru repararea prejudiciului cauzat

prin aplicarea O.U.G. nr. 136/2008, ca tardiv formulată,

- a respins excepția tardivității

formulării cererii de obligare a pârâților la daune materiale pentru

prejudiciul cauzat prin aplicarea O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009,

- a admis în parte acțiunea în

contencios administrativ, având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul

V.R., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Statul Român – prin

Ministerul Finanțelor Publice,

- a obligat pârâții să plătească

reclamantului despăgubiri în sumă de 2.259,91 lei pentru prejudiciul cauzat

prin aplicarea O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009 în perioada 01 ianuarie

2009-31 martie 2009,

- a admis în parte cererile de

intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, formulate de

intervenienții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a analizat cu prioritate excepțiile invocate de pârâtul Statul Român –

prin Ministerul Finanțelor Publice și de intervenientul în interesul pârâtului

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a reținut următoarele:

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Statul Român – prin Ministerul

Finanțelor Publice, instanța a constatat că Guvernul României reprezintă Statul

Român și acționează în numele acestuia. Ca orice subiect de drept este normal

ca statul să răspundă pentru actele emise de autoritățile care îl reprezintă și

care au produs prejudicii altor persoane și, în mod similar, statul trebuie să

răspundă pentru prejudiciile cauzate altor persoane prin încălcarea de către

Guvernul României a dispozițiilor Constituției.

În considerarea celor arătate,

instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de

pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice.

Cât privește excepția neîndeplinirii

procedurii prealabile invocată de intervenientul accesoriu, instanța a reținut

că prin cererea introductivă reclamantul nu a solicitat anularea unui act

administrativ, ci despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin dispoziții din

ordonanțe ale guvernului declarate neconstituționale, conform art. 9 din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, or, conform art. 7 alin. (5) din

Legea nr. 554/2001 „în cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul

Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al

celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții

din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la

art.

2

alin. (2) și la

art. 4

nu este

obligatorie plângerea prealabilă.”

Instanța a apreciat că

nu este dată în cauză nici excepția inadmisibilității acțiunii, dat fiind că

posibilitatea persoanei prejudiciate printr-o ordonanță a Guvernului declarată

neconstituțională de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru

repararea prejudiciului este prevăzută expres de art. 9 alin. (1), (4) și (5)

din Legea nr. 554/2004. Nu este real faptul că acțiunea nu s-ar încadra între

cele prevăzute expres de art. 9 atâta timp cât ordonanțele în temeiul cărora a

fost salarizat reclamantul au fost declarate neconstituționale urmare a unor

excepții ridicate în alte cauze, fiind aplicabile dispozițiile alin. (4) din

textul normativ citat.

S-a apreciat că excepția

tardivității formulării cererii este numai parțial întemeiată, respectiv în

ceea ce privește prejudiciile cauzate prin aplicarea O.U.G. nr. 136/2008.

Față de această situație

au fost respinse: excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice, excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția inadmisibilității și cea a

tardivității acțiunii rezultate din aplicarea O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr.

1/2009, toate invocate de intervenientul accesoriu Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale.

Pe de altă parte, pentru

motivele arătate mai sus, instanța a admis excepția tardivității formulării

cererii de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a

aplicării O.U.G. nr. 136/2008.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut următoarele:

- Prin Legea nr.

221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor

acorda în anul 2008 personalului din învățământ, pentru perioada 1 octombrie –

31 decembrie 2008 și pentru anul 2009 s-a stabilit o valoare pentru

coeficientul de multiplicare 1,00 în sumă de 400 lei.

- Prin O.U.G. nr.

136/2008 s-a prevăzut o scădere a valorii coeficientului de multiplicare 1,000

la suma de 299,933 lei pentru perioada 01 octombrie 2008 – 31 decembrie 2008,

iar această ordonanță a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1221/2008. Cu toate acestea, dat fiind că cererea referitoare la

prejudiciul cauzat prin aplicarea O.U.G. nr. 136/2008 este tardivă, instanța nu

a analizat pe fond această cerere.

- Prin O.U.G. nr.

151/2008 au fost reluate dispozițiile O.U.G. nr. 136/2008 de scădere a valorii

coeficientului de multiplicare 1,000 la suma de 299,933 lei pentru anul 2009,

urmând ca, în două etape, să fie modificați coeficienții de salarizare aferenți

funcțiilor didactice și tranșelor de vechime. Dispozițiile art. I pct. 2 și 3

din O.U.G. nr. 151/2008 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții

Constituționale nr. 842 din 02 iunie 2009.

- Potrivit O.U.G. nr.

1/2009, intrată în vigoare la data de 30 ianuarie 2009, valoarea coeficientului

de multiplicare 1,000 a fost menținută la suma de 299,933 lei cu aplicarea

coeficienților de multiplicare prevăzuți de O.U.G. nr. 151/2008 pentru perioada

01 ianuarie 2009 – 31 martie 2009 și a statuat că, pentru perioada 01 aprilie

2009 – 31 august  2009 se va acorda o treime din creșterea salariilor de bază

obținute prin aplicarea coeficientului de multiplicare și a valorilor

coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzuți pentru toate funcțiile didactice

și didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b., 1.2b, 2b și 3b la O.G. nr. 15/2008. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 989 din 30 iunie 2009, prevederile

art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 1/2009 au fost declarate neconstituționale.

Instanța a reținut că în conformitate

cu dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ rezultă că persoana vătămată prin ordonanțe ori dispoziții din

ordonanțe declarate neconstituționale poate solicita despăgubiri pentru

prejudiciile cauzate prin aplicarea acestor dispoziții și că prejudiciul

suferit de reclamant prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 151/2008 și ale

O.U.G. nr. 1/2009 declarate neconstituționale este dovedit atâta timp cât

salariul său pentru perioada în care acestea au fost în vigoare a fost calculat

la o valoare a coeficientului de multiplicare 1,000 de 299,933 lei și nu la

valoarea de 400,000 lei prevăzută de O.G. nr. 15/2008 aprobată cu modificări

prin Legea nr. 221/2008.

Față de cele arătate,

instanța a admis cererea de obligare a pârâților la plata de despăgubiri pentru

prejudiciul cauzat reclamantului prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr.

151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009 declarate neconstituționale pentru perioada 01

ianuarie 2009 – 31 martie 2009.

Cât privește perioada 01

aprilie 2009 – 31 decembrie 2009, instanța a constatat că în această perioadă

reclamantul a fost salarizat conform dispozițiilor O.U.G. nr. 31/2009 și ale O.U.G.

nr. 41/2009, care nu au fost declarate neconstituționale. Este real că

prevederile acestor ordonanțe reiau, total sau parțial, dispozițiile din O.U.G.

nr. 1/2009, dar față de temeiul juridic invocat de reclamant în cererea

introductivă, respectiv dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, acțiunea

apare ca nefondată.

S-a reținut în

considerentele hotărârii atacate că, în situația în care reclamantul s-ar fi

adresat instanței cu o cerere în despăgubiri constând în drepturile salariale

cuvenite conform Legii nr. 221/2008, instanța ar fi putut verifica

compatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 31/2009 și ale O.U.G. nr. 41/2009 cu

tratatele internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la

care România este parte. De asemenea, instanța nu poate analiza

compatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009 cu cele

ale Constituției României, întrucât nu are competență în această materie, fiind

o instanță de drept comun.

În considerarea celor

arătate, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la plata de

despăgubiri în sumă de 2.259,91 lei pentru prejudiciul cauzat reclamantului

prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009, care au

fost declarate neconstituționale.

În mod corespunzător,

pentru pretențiile reclamantului care au fost respinse a fost admisă cererea de

intervenție formulată în interesul pârâtului Guvernul României de Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului.

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice a  județului Suceava, Ministerul Muncii Familiei și

Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării și Tineretului și

Sportului, Guvernul României, precum și reclamantul V.R.

Astfel, recurentul

Ministerul Finanțelor Publice susține, în principal, că nu are calitate

procesuală pasivă în cadrul acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 554/2004, calitatea de pârât aparținând Guvernului României ca

autoritate administrativă emitentă a ordonanțelor contestate, iar în subsidiar,

acțiunea este neîntemeiată, deoarece răspunderea patrimonială a statului este

limitativ prevăzută în legislația română – respectiv doar pentru prejudiciile

cauzate prin erori judiciare în cadrul proceselor penale (formă de răspundere

reglementată în baza art. 52 alin. (3) din Constituția României și art. 504 C.

proc. pen.).

Ministerul Muncii

Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului au criticat hotărârea atacată arătând că, în mod greșit, au fost

respinse o serie de excepții procedurale care ar fi condus la respingerea ca

inadmisibilă a acțiunii, respectiv excepția lipsei procedurii administrative

prealabile, excepția netimbrării și excepția tardivității, iar pe fondul cauzei

nu a fost avută în vedere succesiunea actelor normative incidente. În această

ultimă privință s-a omis împrejurarea că O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr.

41/2009 au fost aprobate prin Legea nr. 259/2009, respectiv Legea nr. 300/2009,

fapt pentru care nivelul coeficientului de multiplicare 1000 și al

coeficienților de ierarhizare din perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2009 este

cel prevăzut la anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a și 3a din O.G. nr. 15/2008, toate

celelalte anexe fiind abrogate; în consecință, în mod greșit instanța de fond a

stabilit cuantumul despăgubirilor acordate.

Prin recursul său

Guvernul României a criticat sentința atacată susținând, în principal, că în

speță nu sunt întrunite condițiile formale ale acțiunii întemeiate pe

prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, deoarece potrivit textului de lege

menționat cererea de despăgubiri trebuie, în mod obligatoriu, însoțită de un

capăt de cerere având ca obiect anularea actelor administrative vătămătoare,

emise în baza ordonanțelor de urgență declarate neconstituționale – capăt de

cerere care nu există în cauză. Totodată, prima instanță a stabilit, în mod

netemeinic și nelegal obligația de plată a sumei de 2259,91 lei pentru

prejudiciul cauzat prin aplicarea O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009,

fără a ține seama de faptul că drepturile salariale ale reclamantului au fost

stabilite prin acte ale universității angajatoare, iar nu prin acte

guvernamentale, nefiind întrunite astfel condițiile prevăzute de art. 998 – 999

C. civ. pentru antrenarea răspunderii autorităților pârâte.

La rândul său,

reclamantul V.R. a criticat hotărârea atacată susținând că, în mod greșit,

instanța de fond i-a acordat doar parțial despăgubirile solicitate, respectiv

doar cele care se referă la O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009, deși ar

fi trebuit să analizeze și compatibilitatea O.U.G. nr. 31/2009 și nr. 41/2009

(care nu au fost declarate neconstituționale) cu tratatele internaționale la

care România este parte. Totodată, principiul rezultat din aplicarea O.U.G. nr.

151/2009 și O.U.G. nr. 1/2009 nu a fost corect calculat pentru perioada 1

octombrie 2008 – 31 decembrie 2009, nefiind aplicați coeficienții de

multiplicare corespunzători funcției și vechimii reclamantului în învățământul

universitar.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate de pârâți și

care se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursurile sunt întemeiate, însă, numai pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește

motivul de recurs invocat de Ministerul Finanțelor Publice privind lipsa

calității sale procesuale pasive, acesta este întemeiat, deoarece potrivit art.

9 din Legea nr. 554/2004 izvorul prejudiciului cauzat persoanelor vătămate prin

ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale îl

constituie actul normativ adoptat de guvern, calitatea procesuală pentru

acțiunea în despăgubiri revenind în exclusivitate Guvernului, ca autoritate

emitentă în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/ 2004. Prin

urmare, instanța de fond ar fi trebuit să admită excepția lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Referitor la excepția

lipsei procedurii administrative prealabile prevăzut de art. 7 din Legea nr.

554/2004 – motiv de recurs invocat de intervenienți – aceasta a fost, în mod

corect respinsă de prima instanță, având în vedere prevederile alin. (4), (5)

și ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, care nu prevăd o astfel de procedură, ci

dimpotrivă, precizează că „acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de

contencios administrativ” (art. 9 alin. (4) din legea menționată).

Cu privire la excepția

tardivității acțiunii instanța de fond a reținut, în mod corect aplicabilitatea

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 („În situația în care decizia de

declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă

cauză, sesizarea instanței de contencios administrativ se va face în condițiile

art. 7 alin. (5) și ale art. 11 alin. (1) și (2), cu precizarea că termenele

încep să curgă de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României, Partea I”), precum și faptul că acțiunea fost expediată prin poștă

la 2 iulie 2012; în consecință, acțiunea a fost formulată în termen numai în

raport de declararea ca neconstituționale a O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr.

1/2009, prin deciziile publicate în M. Of. nr. 464 din 6 iulie 2009 și,

respectiv, M. Of. nr. 531 din 31 iulie 2009. În consecință, față de aceste

elemente de fapt și de drept, motivele de recurs invocate atât de reclamant,

cât și de pârâți și intervenienți privind termenul de exercitare a acțiunii,

sunt neîntemeiate.

Pe fondul cauzei, după

pronunțarea sentinței și formularea prezentului recurs, problema de drept

dedusă judecății a făcut obiectul unui recurs în interesul legii, soluționat

prin decizia nr. 3/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M.

Of. Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, în sensul că, urmare a deciziilor Curții

Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de

Urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009 dispozițiile

O.U.G. nr. 1572008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.

221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale

cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile

salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la 31

decembrie 2009.

Această decizie

reprezintă un argument în plus în ceea ce privește existența răspunderii

patrimoniale a pârâtului Guvernul României, în raport de prevederile art. 9

alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, astfel că vor fi respinse criticile

acestuia în legătură cu inexistența temeiurilor obligării sale la despăgubiri.

Sunt însă parțial

întemeiate criticile recurentului - reclamant V.R., privind modul de calcul al

despăgubirilor salariale ce i se cuvin, în sensul că nu s-au avut în vedere

elementele concrete ale salariului acestuia. În acest sens, Înalta Curte reține

că respectivul calcul ar fi trebuit să se facă în concret, pe baza actelor

emise de angajator cu privire la încadrarea salarială a recurentului, eventual

și cu ajutorul unei expertize contabile.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte apreciază că, în cauză, se impune reanalizarea situației

de fapt, inclusiv prin administrarea de noi probe privind cuantumul

despăgubirilor, ținându-se seama și de problemele de drept dezlegate prin

prezenta decizie privind lipsa calității procesuale pasive a Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice și respectarea termenului de decădere de 1

an prevăzut de art. 9 alin. (4); cu referire la art. 312 alin. (1), (3), (5) și

art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, casând hotărârea

atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de V.R.,

Guvernul României -

Secretariatul General, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava,

în calitate de reprezentant al Statului Român - Ministerul Finanțelor Publice,

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

împotriva sentinței nr. 13 din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu opinia separată a d-nei judecător

I.R., în sensul admiterii recursurilor, casării sentinței recurate și

trimiterii cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Suceava - secția

litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 noiembrie 2011.