Decizia nr. 11 din 08 octombrie 2012

Problema de drept ce a generat practica neunitară Prin recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova s-a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în situaţia recalculării salariilor de bază ale cadrelor didactice începând cu data de 1 ianuarie 2010.

Examenul jurisprudenţial Prin Adresa nr. 5.491 din 1 februarie 2012, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova a sesizat Înalta Curte de Casaţie și Justiţie pentru a se pronunţa asupra interpretării și aplicării unitare a prevederilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, în situaţia recalculării salariilor de bază ale cadrelor didactice începând cu data de 1 ianuarie 2010. Prin Adresa nr. 2/S.U. din 7 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie să dispună verificarea jurisprudenţei la nivelul întregii ţări. Examenul jurisprudenţial a relevat că în practica instanţelor nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, în situaţia recalculării salariilor de bază ale cadrelor didactice începând cu data de 1 ianuarie 2010, identificându-se mai multe orientări: În concret, problema de drept care a generat practica neunitară vizează interpretarea și aplicarea sintagmei „salariul avut” (în luna decembrie 2009), salariu care urma a fi menţinut în anul 2010, pentru personalul aflat în funcţie la data de 1 ianuarie 2010, conform prevederilor art. 30 alin. (5) și (6) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în condiţiile în care, prin art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, s-a prevăzut că reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul „salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.

Soluţiile pronunţate de instanţele judecătorești 3.1. Într-o primă orientare a practicii, instanţele au apreciat că, în situaţia cadrelor didactice, recalcularea salariilor pentru perioada 1 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2010 se face potrivit Legii-cadru nr. 330/2009, cu aplicarea prevederilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. În acest sens s-a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute prin acest act normativ. Prin urmare, conform acestei dispoziţii legale, salariul reclamanţilor nu poate fi calculat potrivit altor reglementări decât cele prevăzute în Legea-cadru nr. 330/2009. Astfel, coeficientul de multiplicare 1,000 în valoare de 400 lei, stabilit prin Legea nr. 221/2008, lege care a fost abrogată prin art. 48 pct. 16 din Legea-cadru nr. 330/2009, nu mai este prevăzut de noul act normativ în materia salarizării, nemaiputându-se deci acorda, fiind contrar acestor norme legale în vigoare. Totodată, s-a mai susţinut că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009. În concluzie, instanţele care au optat pentru această primă interpretare au stabilit că încadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se mai poate face decât cu luarea în calcul a salariilor de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, iar nu în temeiul altui act normativ. 3.2. Într-o a doua orientare a practicii, instanţele au apreciat că dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 trebuie aplicate prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 221/2008, astfel încât reîncadrarea începând cu data de 1 ianuarie 2010 se face prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000 în valoare de 400 lei. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că reclamanţii aveau dreptul în luna ianuarie 2010 la un salariu egal cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009, potrivit dispoziţiilor legale, iar nu egal cu salariul încasat efectiv în luna decembrie 2009. Totodată, s-a reţinut că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru acordarea diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite personalului didactic potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009. S-a apreciat că împrejurarea constatării neconstituţionalităţii modificărilor aduse de Guvern prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, nu poate avea decât o singură finalitate – recunoașterea îndreptăţirii personalului din învăţământ la plata drepturilor salariale consacrate de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008. În sprijinul acestui punct de vedere au fost invocate și deciziile Curţii Constituţionale nr. 124 din 9 februarie 2010 și nr. 877 din 28 iunie 2011, prin care, deși au fost respinse ca devenite inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, totuși, în cuprinsul acestora, instanţa de contencios constituţional a analizat fondul excepţiei, făcând aprecieri asupra compatibilităţii actului normativ cu dispoziţiile Legii fundamentale, aprecieri care au caracter obligatoriu pentru instanţe, potrivit principiilor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009. Prin urmare, s-a reţinut că trimiterea făcută prin dispoziţiile art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 nu este aplicabilă, ţinând seama de viciul de constituţionalitate de care este afectat acest din urmă act normativ. În concluzie, instanţele care au optat pentru această soluţie au stabilit că drepturile salariale cuvenite cadrelor didactice începând cu data de 1 ianuarie 2010 trebuie calculate în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Opinia procurorului general Procurorul general a apreciat primul punct de vedere ca fiind în acord cu litera și spiritul legii. Prin argumentele expuse, s-au susţinut următoarele: Începând cu data de 1 ianuarie 2010, salariile personalului didactic nu pot fi calculate potrivit altor reglementări decât cele prevăzute în Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. De altfel, în același sens a fost adoptată și Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, care la art. 3 statuează că prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009. Totodată, prin art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, s-a dispus ca, începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autorităţile și instituţiile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) din Legea-cadru nr. 330/2009 să fie reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009. Este adevărat că, în conformitate cu dispoziţiile alin. (5) ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, în anul 2010, personalul aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009 își va păstra salariu avut, dar sintagma „salariul avut” din textul alin. (5) al art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 nu poate fi interpretată decât în contextul lit. a) a acestui alineat, conform căreia „salariul avut” este salariul corespunzător funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta, potrivit anexelor la această lege, iar nu salariul efectiv încasat sau salariul pe care trebuia să îl încaseze în fapt, la data de 31 decembrie 2009, reclamantul. Aceeași semnificaţie o are și sintagma „salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Guvernului nr. 41/2009, […] aprobată prin Legea nr. 300/2009”, conţinută de art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se realizează prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009. Prin urmare, chiar și în ipoteza în care prin hotărâri judecătorești s-a stabilit obligaţia angajatorilor de a calcula drepturile salariale ale reclamanţilor în temeiul Legii nr. 221/2008 până la data de 31 decembrie 2009, efectele acestor hotărâri judecătorești sunt limitate în timp, până la o eventuală modificare legală ori convenţională a raporturilor de muncă. În acest sens, pe de-o parte, s-a arătat că o modificare legală a intervenit prin intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, act normativ care oferă criterii diferite de calcul al salariilor. Pe de altă parte, s-a reţinut că Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, a fost abrogată expres prin art. 48 alin. (1) pct. 16 din Legea-cadru nr. 330/2009, astfel încât, de la data intrării în vigoare a acestui ultim act normativ, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 nu mai pot fi aplicate, abrogarea având caracter definitiv. În consecinţă, s-a apreciat că instanţele nu puteau dispune o altă modalitate de stabilire a salariului pentru primul an de aplicare a Legii-cadru nr. 330/2009 decât cea care este prevăzută în această lege și în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, acte normative care, pe de-o parte, raportează reîncadrarea personalului la tranșele de vechime în muncă, funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009, iar, pe de altă parte, determină salariile de bază rezultate în urma acestei reîncadrări ca fiind salariile de bază stabilite la data de 31 decembrie 2009, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.

Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova a constatat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în situaţia recalculării salariilor de bază ale cadrelor didactice începând cu data de 1 ianuarie 2010. Divergenţa de interpretare a dispoziţiilor legale menţionate a creat situaţii juridice fundamental diferite, unele instanţe stabilind că reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se mai poate face decât cu luarea în calcul a salariilor de bază la data de 31 decembrie 2009 stabilite conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, iar nu în baza altui act normativ (prima orientare a practicii relevată de examenul jurisprudenţial), iar alte instanţe au stabilit că drepturile salariale cuvenite cadrelor didactice începând cu data de 1 ianuarie 2010 trebuie calculate în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzută în Legea nr. 221/2008 (a doua orientare a practicii relevată de examenul jurisprudenţial).

Raportul asupra recursurilor în interesul legii 6.1. Referitor la chestiunea admisibilităţii recursurilor în interesul legii, prin raportul întocmit în cauză s-a apreciat că recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova îndeplinesc condiţiile de admisibilitate impuse de art. 329 și 330 5 din Codul de procedură civilă, fiind exercitate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova, care au legitimitate procesuală, și având ca obiect o problemă de drept pentru care s-a făcut dovada că a fost soluţionată în mod diferit, neunitar, prin hotărâri judecătorești irevocabile, pronunţate de mai multe instanţe judecătorești. Practica judiciară neunitară în problema de drept enunţată vizează acordarea drepturilor salariale ale personalului didactic în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, perioadă în care s-au aplicat atât dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cât și prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. Deși Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar au fost abrogate expres prin dispoziţiile art. 39 lit. w) și x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pronunţarea unei decizii în interesul legii este oportună, întrucât problema de drept analizată a fost ridicată într-un număr mare de litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată la nivelul întregii ţări, iar practica judiciară neunitară pune în discuţie aplicarea mecanismelor naţionale pentru înlăturarea divergenţelor de jurisprudenţă. 6.2. În ceea ce privește soluţia propusă prin raportul asupra recursurilor în interesul legii întocmit în cauză, s-a apreciat că se impune a fi adoptată soluţia de admitere a acestora și, în consecinţă, a se stabili că, în interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul din învăţământ aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Înalta Curte Sintetizând evoluţia cronologică a dispoziţiilor legale care prezintă relevanţă în cauza de faţă, se constată că, în cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învăţământ au fost majorate prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referinţă pentru creșterile salariale ulterioare. Prin dispoziţiile art. 1 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 s-a diminuat coeficientul de multiplicare 1,000 la 299,933 lei pentru perioada octombrie-decembrie 2008, pentru funcţiile didactice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 s-a constatat că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 sunt neconstituţionale. Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 a fost modificată și completată Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, reglementându-se creșterile salariale care se vor acorda în anii 2008 și 2009 personalului din învăţământ și stabilindu-se coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 299,933 lei. Dispoziţiile art. 1 pct. 2 și 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 au fost, de asemenea, declarate neconstituţionale prin Decizia instanţei de contencios constituţional nr. 842 din 2 iunie 2009. Consecvent politicii legislative anterioare, Guvernul, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, a modificat din nou dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, dar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 989/2009, a constatat că art. 2 și 3 din acest act normativ încalcă și ele prevederile Legii fundamentale. S-a stabilit că art. 2 și 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009 continuă abordarea anterioară a Guvernului de a adopta măsuri în sensul reducerii majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învăţământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008. Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunţate de Curtea Constituţională, a neconstituţionalităţii modificărilor aduse Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunţată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009. S-a reţinut că, prin Decizia nr. 62/2007, Curtea Constituţională a înlăturat orice dubii cu privire la efectele declarării neconstituţionalităţii unei dispoziţii de abrogare, stabilind că, în cazul constatării neconstituţionalităţii lor, acestea își încetează efectele juridice în condiţiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte juridice. S-a mai stabilit că, dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituţionalităţii își găsește raţiunea în prezumţia de constituţionalitate, această raţiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituţional, iar prezumţia de constituţionalitate a fost răsturnată. Continuând prezentarea cronologică a legislaţiei în domeniu, se reţine că la data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege. Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în îndemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora. Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecţie, intenţia legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă. În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei „salariu avut”, prin art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că: „Reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.” Faţă de conţinutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptăţit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege. În consecinţă, nu se pune problema ultraactivităţii legii vechi, atât timp cât legea nouă a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de referinţă 31 decembrie 2009, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare Ia salariile de bază ale acestora Ia aceeași dată de referinţă. În acest context se reţine că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcţiei deţinute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învăţământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000. Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, la care se referă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, se apreciază că actul normativ menţionat trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte, faţă de următoarele argumente: Prin Decizia nr. 124/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, ca act normativ modificator al Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, este abrogată, dar a precizat expres că dispoziţiile art. 2 din actul normativ erau oricum afectate de vicii de neconstituţionalitate, întrucât modificau dispoziţii legale declarate neconstituţionale, denotând intenţia legiuitorului delegat (Guvernul) de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament. De asemenea, prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituţională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci a împrejurării că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituţia prin prisma interpretării date prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunţată în recurs în interesul legii. Aprecierile Curţii Constituţionale au caracter obligatoriu pentru instanţe, conform principiilor stabilite de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reţinut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituţionalităţii legilor sau ordonanţelor este instanţa constituţională; nici Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și nici instanţele judecătorești sau alte autorităţi publice ale statului nu au competenţa de a controla constituţionalitatea legilor sau ordonanţelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare. Soluţia enunţată se impune și întrucât viciul de neconstituţionalitate stabilit cu privire Ia unele dispoziţii legale nu trebuie perpetuat prin modificarea dispoziţiei legale în sensul confirmării soluţiei legislative declarate ca fiind neconformă cu Legea fundamentală. În situaţia prezentată, legiuitorul delegat (Guvernul), prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, a persistat în hotărârea de a reduce majorările salariale stabilite prin voinţa Parlamentului cu privire Ia domeniul reglementat, iar ordonanţa de urgenţă adoptată trebuie considerată ca lipsită de efecte faţă de neconstituţionalitatea reglementărilor care au redus creșterile salariale stabilite prin Legea nr. 221/2008. În consecinţă, singurele prevederi legale ce produc efecte în cauză sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanţele de urgenţă afectate de vicii de neconstituţionalitate. Mai mult decât atât, se impune a fi subliniat faptul că drepturile salariale fac parte din conţinutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și libertăţilor fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, Rec., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilităţii art. 6 paragraful 1 din Convenţie, Curtea a reţinut că plata salariului este un drept „pur patrimonial”, iar în Cauza Vilho Eskelinen și alţii împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existenţa unei „contestaţii reale” sau a unei „plângeri credibile”, dar o creanţă poate fi considerată drept o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudenţă bine stabilită a instanţelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. Rec., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52). În considerentele unora dintre hotărârile judecătorești anexate recursului în interesul legii s-a făcut, de asemenea, referire la hotărârea pronunţată în Cauza Draon împotriva Franţei (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza Viașu împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noţiunea de „bunuri” poate cuprinde atât „bunuri actuale”, cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situaţii bine stabilite, creanţe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puţin o „speranţă legitimă” să obţină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate. De aceea, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învăţământ prin raportarea la o valoare de referinţă redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referinţă au fost apreciate ca fiind contrare Constituţiei României prin decizii ale Curţii Constituţionale, iar Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerinţă a autorităţilor publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerinţele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1. În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curţii Constituţionale și Decizia Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie nr. 3/2011 pronunţată în recurs în interesul legii, se reţine că, în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, personalul didactic din învăţământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 330 7 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă,