ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4276/2012

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de

instanță, reclamantul B.M.B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța,

să fie obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în

baza Legii nr. 221/2009, la despăgubirile prevăzute de art. 4 alin. (2) din

acest act normativ, pentru cabinetul medical de specialitate radiologie și

pneumologie deținut de tatăl său Dr. B.P.B.

Totodată, a

solicitat obligarea pârâtului la predarea imobilului arătând că acesta a fost

preluat de la tatăl său, sub formă de donație, în martie 1959.

Prin sentința

civilă nr. 2982/PI din 08 noiembrie 2010, Tribunalul Timiș, a respins acțiunea reclamantului

B.M.B., ca inadmisibilă, reținând, în esență că, în raport de motivele invocate,

probatoriul administrat și temeiul juridic al acțiunii, prevederile Legii nr. 221/2009,

astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, nu sunt incidente în speță,

acestea neconferind vocație la despăgubiri pentru un cabinet medical de specialitate,

donat de fostul proprietar Statului Român în anul 1959, în condițiile în care donatorul

a fost constrâns de organele comuniste ale vremii să procedeze astfel, sub sancțiunea

interzicerii dreptului de practică profesională în caz de refuz, acțiunea vizând

eradicarea profesiilor liberare.

S-a mai reținut

și faptul că reclamantul, în calitate de succesor al fostului proprietar, are la

îndemână alte temeiuri juridice pentru despăgubirile de care este interesat.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat apel reclamantul B.M.B., iar prin decizia civilă nr. 881 din

17 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat,

având în vedere următoarele argumente:

Cu privire la

excepția tardivității întâmpinării formulate de pârâtul Statul Român, depusă în

apel, excepție invocată de reclamantul B.M.B., s-a reținut că este neîntemeiată,

fiind respinsă față de împrejurarea că aceasta a fost depusă cu respectarea termenului

prevăzut de art. 289 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește

fondul cauzei, s-a constatat, de asemenea, că apelul nu este întemeiat, prima instanță

pronunțând o soluție corectă și legală.

Astfel, s-a avut

în vedere că reclamantul B.M.B. a solicitat, prin cererea întemeiată pe prevederile

Legii nr. 221/2009, despăgubiri pentru cabinetul medical deținut de tatăl său și

pe care acesta a fost obligat să-l doneze Statului Român, în valoare de 160.000

euro, prejudiciul nerealizat, în cuantum de 445.000 euro, precum și daune morale

de 200.000 euro, suma totală a pretențiilor sale fiind de 805.000 euro.

Raportat la starea

de fapt reținută în cauză s-a constatat că tatăl reclamantului nu a făcut obiectul

niciunei măsuri administrative cu caracter politic luate de organele fostei miliții

sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu,

internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu.

Împotriva acestei

decizii, nemulțumit de soluția pronunțată, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul

B.M.B.

În motivarea recursului,

reclamantul a arătat că, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a interpretat

greșit actul dedus judecății întrucât în situația în care autorul său s-ar fi opus

directivelor politice din acea vreme prin nepredarea cabinetului medical, cu siguranță

ar fi ajuns „pe mâna celor două instituții” (fosta miliție sau fosta securitate).

Din acest punct

de vedere consideră, recurentul-reclamant că acțiunea promovată se încadrează în

dispozițiile Legii nr. 221/2009, astfel cum a demonstrat-o prin întreg materialul

probator.

Recurentul-reclamant

susține că cele două instanțe nu au interpretat legea în mod corect, în ansamblul

ei, preferând o interpretare simplistă, nerealistă și superficială.

Astfel, recurentul-reclamant

solicită reanalizarea întregului probatoriu în baza criteriilor general valabile

și aplicabile cauzei, prevăzute de Legea nr. 221/2009.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat urmând a fi respins

pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant

a invocat faptul că nu au fost avute în vedere actele doveditoare depuse în susținerea

cererii și că acestea nu au fost corect interpretate de instanță, contestând deci,

modul de stabilire, pe baza probelor administrate, a situației de fapt constatată

în cauză.

Or, o atare critică

nu se încadrează în niciunul din cazurile de modificare sau casare prevăzute expres

și limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în

recurs.

Față de actuala

configurație a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în

recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs

nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată

și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurentul,

ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe

care aceasta o constată.

De aceea, criticile

formulate pe aspectul situației de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de

atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea

hotărârii atacate.

Susținerile reclamantului

privind greșita aplicare de către instanța de apel și de fond a dispozițiilor Legii

nr. 221/2009 pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Astfel, Legea

nr. 221/2009 prevede acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii

bunurilor confiscate în cazul în care confiscarea a fost dispusă printr-o hotărâre

de condamnare sau ca efect al unei măsuri administrative, ambele având caracter

politic.

În art. 3 din

Legea nr. 221/2009 sunt enumerate expres actele normative care fac ca măsura dispusă

împotriva unor persoane de către organele fostei miliții sau securități să aibă

un caracter politic, iar art. 4 permite constatarea caracterului politic pentru

măsuri dispuse și în baza altor dispoziții legale, însă, din tehnica legislativă

folosită rezultă că trebuie să fie vorba despre măsuri luate de către aceleași organe

și cu același obiect (dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea

în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu).

Așadar nu orice

fel de măsură luată de către organele statului în perioada de incidență deschide

accesul persoanelor la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 221/2009, pe această

cale dorindu-se repararea prejudiciilor cauzate printr-un anumit tip de măsuri,

ce privesc, în principal, persoana, și nu patrimoniul.

Or, Legea nr.

221/2009 nu se referă la situația donării forțate a unor imobile în favoarea statului,

ci această ipoteză este reglementată de art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în sensul acestei legi prin imobile preluate

în mod abuziv se înțeleg imobilele donate statului sau altor persoane juridice în

baza unor acte normative speciale adoptate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie

1989, precum și alte imobile donate statului, dacă s-a admis contestația în anulare

sau constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă.

Este real că dispozițiile

art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 prevăd ipoteza în care persoanele ce au suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 1945-22 decembrie 1989 sau care au făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic pot solicita obligarea statului

la despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea

de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile nu i-au fost

restituite sau nu au obținut despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001.

Dar, situația

de fapt invocată de reclamant nu se circumscrie nici acestei ipoteze, față de împrejurarea

că nu s-a făcut dovada că autorul său a suferit o condamnare cu caracter politic

sau a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic. în condițiile

prevăzute de Legea nr. 221/2009.

Din perspectiva

celor expuse, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii,

nefiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru

care recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul B.M.B. împotriva deciziei nr. 881 din 17 mai 2011

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 11 iunie 2012.