ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 667/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.N.A.

a chemat în judecată pe pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei

din 05 octombrie 2009 prin care s-a hotărât sancționarea sa cu mustrare scrisă.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 183

din 29 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis contestația formulată de reclamantul P.N.A. în

contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor și a dispus

anularea deciziei din 05 octombrie 2009 emisă de autoritatea pârâtă.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că, prin

decizia care a făcut obiectul prezentei contestații, pârâta a dispus

sancționarea disciplinară a reclamantului, în calitate de Șef Birou Siguranța

Deținerii, cu mustrare scrisă pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute

de art. 69 lit. b) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor

publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor și

nerespectarea obligației prevăzute de art. 6 lit. d) din Codul deontologic al

personalului din sistemul administrației penitenciare aprobat prin Ordinul

Ministrului Justiției nr. 2794/C/2004.

În actul

administrativ anterior individualizat s-a reținut în sarcina reclamantului

neglijență și superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu,

materializate în neinformarea conducerii unității cu privire la acordarea

suplimentară, în mod eronat, a trei zile de permisiune de ieșire din

penitenciar, față de cele două zile de permisiune aprobate de directorul

general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, persoanei private de

libertate T.G.C., deși a fost informat cu privire la eroarea produsă atât de

către secretarul comisiei pentru individualizarea regimului de executare –

agent principal C.A., cât și de agentul șef T.A. – lucrător în cadrul biroului

evidență, decizând să demareze cercetarea în ziua următoare, întrucât nu i s-au

prezentat documente justificative în susținerea celor comunicate.

Pe fondul cauzei,

Curtea de apel a constatat că, în cadrul Penitenciarului P., a avut loc un

eveniment, care a făcut obiectul cercetării din data de 24 iunie 2009, constând

în acordarea în mod eronat a trei zile de permisiune de ieșire din penitenciar,

în perioada 30 mai-02 iunie 2009, pentru persoana privată de libertate T.G.A.,

deși acesta a fost recompensat doar cu două zile, conform aprobării

directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Sub aspectul faptei

care i s-a imputat reclamantului, prima instanță a reținut faptul că acesta a

fost înștiințat, într-adevăr, despre eroarea survenită în acordarea recompensei

de agentul șef T.A. (lucrător în cadrul compartimentului evidență), agentul

principal C.A. (secretar al comisiei de individualizare) și agentul D.N.

(lucrător desemnat în cadrul compartimentului evidență), însă, aceasta nu ca

urmare a unei relații de subordonare, ci pentru faptul că cei menționați își

desfășoară activitatea în aceeași încăpere cu reclamantul și pentru experiența

mai mare a acestuia din urmă, după cum a relatat martorul audiat de instanță, D.N.

În fine, informațiile

primite de reclamant nu îl obliga pe acesta, față de atribuțiile prevăzute în

fița postului, să demareze cercetări sau să informeze, la rândul său,

conducerea unității cu privire la aspectele menționate.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești a promovat recurs în termen legal pârâta Administrația

Națională a Penitenciarelor, care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ. modificarea sentinței atacate, în sensul

respingerii acțiunii.

În dezvoltarea căii

extraordinare de atac, recurenta consideră că hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În argumentarea

acestui punct de vedere, recurenta a înțeles să realizeze un istoric al

litigiului prin expunerea rezumativă a situației de fapt, care a condus la

reținerea unor abateri disciplinare prevăzute de art. 69 lit. b) din Legea nr.

293/2004, cu modificările și completările ulterioare, în sarcina intimatului.

În întâmpinarea

depusă în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului.

Analizând sentința

atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în temeiul art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în baza

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. raportat la art. 20 și art. 28 din

Legea nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat.

Instanța de control

judiciar constată că sentința recurată este legală și temeinică, în speță

nefiind întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ. în vederea casării sau modificării hotărârii.

Instanța de fond a

reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în

cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată în funcție de această

situație faptică.

Așa cum am relevat

anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ vizează

anularea deciziei din 05 octombrie 2009 emisă de Directorul General al Administrației

Naționale a Penitenciarelor.

În temeiul acestui

act administrativ, intimatul reclamant P.N.A., având funcția de șef birou

(siguranța deținerii) la Penitenciarul P., a fost sancționat cu mustrare

scrisă.

Autoritatea publică

recurentă a reținut în același act contestat în prezenta cauză săvârșirea unor

abateri disciplinare prevăzute în art. 69 lit. b) din Legea nr. 293/2004, în

sarcina sus-numitei persoane fizice.

Instanța de control

judiciar constată că judecătorul fondului a reținut în mod corect situația de

fapt în raport de actele depuse la dosar și de proba testimonială administrată

în cursul procesului.

În altă ordine de

idei, potrivit art. 68 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, încălcarea cu

vinovăție de către funcționarii publici cu statut special din sistemul

administrației penitenciare, indiferent de funcția sau postul pe care îl ocupă,

a îndatoririlor de serviciu ce le revin, inclusiv a normelor de comportare,

constituie abatere disciplinară, dacă faptele nu atrag răspunderea penală sau

contravențională.

În plus, art. 69 lit.

b) din aceeași reglementare menționează următoarele: constituie abatere

disciplinară neglijența și superficialitatea manifestată în îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu, a dispozițiilor legale sau a celor primite de la șefii

ierarhici ori de la autoritățile anume abilitate de lege.

Or, în prezenta

cauză, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, nu i se poate imputa

intimatului-reclamant săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de textul

normativ anterior individualizat.

Pe de o parte,

trebuie menționat faptul că funcționarul public care a promovat contestația nu

are atribuții de serviciu pe linia acordării recompenselor persoanelor private

de libertate, decât sub aspectul asigurării evidențierii deținuților.

De asemenea, potrivit

aceleiași fișe a postului, intimatul nu are atribuții de serviciu privind

verificarea modului în care își desfășoară activitatea funcționarii publici din

alte compartimente de activitate.

În plus, în

conformitate cu aceeași fișă a postului, intimatul nu are atribuții de serviciu

în ceea ce privește Compartimentul Evidență (agentul care a întocmit biletul cu

permisiunea de ieșire din penitenciar) sau Compartimentul Reintegrare Socială

(agentul care este secretarul comisiei de individualizare).

Pe de altă parte, nu

trebuie ignorat faptul că acordarea eronată a recompensei s-a realizat în

perioada 30 mai-02 iunie 2009, dată la care intimatul era detașat la

Penitenciarul C.

În consecință, în

raport de cele expuse anterior, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva

sentinței nr. 183 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

februarie 2011.