ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 705/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la data de 05 martie 2007, reclamantul S.S. a solicitat, în contradictoriu cu Penitenciarul Drobeta Turnu Severin și Administrația Națională a Penitenciarelor, anularea deciziei nr. 19 din 26 ianuarie 2006 emisă de pârâta II și reîncadrarea în postul deținut anterior, de director adjunct cu siguranța deținerii, al penitenciarului sus-menționat; a solicitat, de asemenea, suspendarea executării actului administrativ contestat, până la soluționarea pe fond a acțiunii și obligarea pârâților atât la plata diferențelor salariale, cât și la plata de daune morale în cuantum de 50.000 RON.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 227 din 02 iulie 2007 a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia contestată, a dispus reintegrarea acestuia în funcția deținută anterior și a obligat pârâții la plata diferențelor salariale cerute, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON; a respins totodată cererea de acordare a daunelor morale. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile art. 63 alin. (1) și (2) din Legea nr. 293/2004 deoarece atât nota de constatare privind activitatea reclamantului, cât și decizia de sancționare atacată, au fost emise în aceeași zi, de aici și concluzia că nu a avut loc o cercetare prealabilă a faptei ce constituie abatere disciplinară în cauză.

Instanța a reținut și încălcarea prevederilor art. 66 alin. (1) din același act normativ, cu motivarea că decizia a cărei anulare se solicită nu a fost comunicată reclamantului și, pe cale de consecință, a respins excepția de tardivitate a acțiunii, invocată de pârâți.

Cu privire la excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, s-a apreciat, de asemenea, că nu este întemeiată întrucât, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, ci prevederile art. 63 alin. (2) și (3), art. 65 și art. 66 din Legea nr. 293/2004, potrivit cărora sancțiunile disciplinare se aplică la propunerea comisiei de disciplină, prin decizie scrisă ce se comunică celui interesat în termen de 5 zile de la data emiterii, dispoziții nerespectate de către pârâte, întrucât din adresa Administrației Naționale a Penitenciarelor din 12 februarie 2007, aflată la dosar, rezultă doar că reclamantul a fost citat în fața comisiei de disciplină.

Cu privire la excepția netimbrării cererii, invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, instanța a reținut aplicarea în speță a dispozițiilor Legii nr. 293/2004 care nu prevăd timbrarea cererilor formulate în justiție de către funcționarii publici, iar referitor la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de aceeași pârâtă, a apreciat că nu sunt aplicabile în speță, dispozițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, ci dispozițiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 potrivit cărora funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată, se poate adresa instanțelor judecătorești. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții, invocând, cu titlu general, dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. Recurenții susțin că decizia atacată este legală, fiind emisă conform competențelor stabilite prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2790/C din 08 octombrie 2004, de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Arată că instanța de fond a ignorat întâmpinările formulate, precum și înscrisurile atașate, din care rezultă că măsura contestată este una pur administrativă, iar nu una sancționatorie, care impune cercetarea prealabilă. Măsura revocării ofițerului din funcția de conducere în vederea numirii într-o funcție de execuție a fost dispusă în conformitate cu prevederile art. 58 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor din Administrația Națională a Penitenciarelor, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 47/2006, pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale, dar, conchid recurenții, nefiind o sancțiune disciplinară, este nelegal considerentul fondului referitor la procedura aplicării sancțiunii prevăzute la art. 62 lit. c) din lege. Într-un motiv distinct, recurenta Administrația Națională a Penitenciarelor combate modul în care instanța de fond a soluționat excepția netimbrării cererii, considerând că art. 66 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 trimite la dreptul comun în materie contencioasă, fără a conține vreo dispoziție care să prevadă că cererea de chemare în judecată ar fi scutită de la plata taxelor de timbru. Intimatul nu a formulat întâmpinare și în recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc.

civ. Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor expuse, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate. Actul dedus judecății instanței de contencios administrativ este decizia nr. 19 din 26 ianuarie 2007 emisă de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin care, începând cu data de 29 ianuarie 2007 intimatul-reclamant S.S., inspector-șef principal, locțiitor comandant penitenciar la Penitenciarul cu regim de maximă siguranță Drobeta Turnu Severin este revocat din funcție, urmând să fie numit în funcția de ofițer instructor principal I, conform competențelor. În preambulul deciziei se motivează în drept măsura dispusă prin indicarea prevederilor art. 58 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 293/ 2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 47/2006 și art. 4 lit. b) din Competențele de gestiune a resurselor umane ale Ministrului Justiției, directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și directorilor unităților subordonate, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2790/C/2004. Art. 58 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 293/2004, în forma în vigoare la data emiterii deciziei avea următorul cuprins: „Revocarea din funcția de conducere se dispune potrivit competențelor prevăzute la art. 20, pentru următoarele motive: (...) b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale”.

Textul făcea parte din Capitolul 5, Secțiunea a IV-a, „Încetarea raporturilor de serviciu și revocarea din funcția de conducere” și reglementa, după cum corect indică recurenții, revocarea din funcție ca măsură administrativă, iar nu ca sancțiune disciplinară. Într-adevăr, răspunderea disciplinară a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare era reglementată în Capitolul 6, cu același nume, al legii, care detalia în Secțiunea a IV-a procedura aplicării sancțiunilor disciplinare.

Pornind de la premisa greșită că revocarea din funcția de conducere reprezintă sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 62 lit. e), instanța de fond a concluzionat în sensul nelegalității sale pentru nerespectarea procedurii prescrise de art. 63 (efectuarea cercetării prealabile a faptei și audierea funcționarului de către comisiile prevăzute la art. 67). Or, câtă vreme temeiul măsurii dispuse a fost indicat în chiar actul atacat, nu există niciun argument pentru a-l eluda, examinându-i legalitatea prin prisma altor texte legale, inaplicabile. În plus, deși prin întâmpinările formulate la fond, ambii pârâți au indicat natura administrativă a măsurii dispuse, instanța de fond nu le-a combătut apărările, ignorându-le, în pofida art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Așa fiind, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt fondate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. le va admite, dar pentru că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, hotărârea va fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță. Cât privește motivul de recurs prin care Administrația Națională a Penitenciarelor combate modul de soluționare a excepției netimbrării cererii, Înalta Curte consideră că aceasta a fost respinsă în mod just de Curtea de apel. Într-adevăr, nici art. 59 alin. (2) și nici art. 66 alin. (2) din Legea nr. 293/2004, modificată și completată, nu prevăd că plângerea formulată de cel nemulțumit este scutită de taxa de timbru, ci doar indică, generic, faptul că acesta se poate adresa instanței competente „potrivit legii”.

Aceste texte trebuie însă coroborate cu dispozițiile art. 81 din aceeași lege, care stabilesc faptul că Legea nr. 293/2004 se completează cu prevederile cuprinse în legislația muncii, tocmai în considerarea similitudinilor care există între raportul de serviciu și raportul de muncă. Or, art. 285 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, stabilește că toate cauzele referitoare la modificarea și încetarea raporturilor de muncă sunt scutite de taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. Pentru aceste considerente, se va admite recursul în sensul arătat, urmând ca instanța de fond să examineze legalitatea deciziei nr. 19 din 26 ianuarie 2007 a Administrației Naționale a Penitenciarelor prin prisma temeiurilor legale în baza cărora a fost emisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Penitenciarul Drobeta Turnu Severin și de Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței civile nr. 227 din 02 iulie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2008.