ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 705/2008

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, la data de 05 martie 2007, reclamantul S.S. a solicitat, în contradictoriu

cu Penitenciarul Drobeta Turnu Severin și Administrația Națională a Penitenciarelor,

anularea deciziei nr. 19 din 26 ianuarie 2006 emisă de pârâta II și reîncadrarea

în postul deținut anterior, de director adjunct cu siguranța deținerii, al penitenciarului

sus-menționat; a solicitat, de asemenea, suspendarea executării actului administrativ

contestat, până la soluționarea pe fond a acțiunii și obligarea pârâților atât la

plata diferențelor salariale, cât și la plata de daune morale în cuantum de 50.000

RON.

Curtea de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 227 din 02 iulie

2007 a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia contestată, a dispus reintegrarea

acestuia în funcția deținută anterior și a obligat pârâții la plata diferențelor

salariale cerute, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400

RON; a respins totodată cererea de acordare a daunelor morale.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile art. 63

alin. (1) și (2) din Legea nr. 293/2004 deoarece atât nota de constatare privind

activitatea reclamantului, cât și decizia de sancționare atacată, au fost emise

în aceeași zi, de aici și concluzia că nu a avut loc o cercetare prealabilă a faptei

ce constituie abatere disciplinară în cauză.

Instanța a reținut și

încălcarea prevederilor art. 66 alin. (1) din același act normativ, cu motivarea

că decizia a cărei anulare se solicită nu a fost comunicată reclamantului și, pe

cale de consecință, a respins excepția de tardivitate a acțiunii, invocată de pârâți.

Cu privire la excepția

prematurității acțiunii, invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor,

s-a apreciat, de asemenea, că nu este întemeiată întrucât, în speță, nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, ci prevederile art. 63 alin. (2) și

(3), art. 65 și art. 66 din Legea nr. 293/2004, potrivit cărora sancțiunile disciplinare

se aplică la propunerea comisiei de disciplină, prin decizie scrisă ce se comunică

celui interesat în termen de 5 zile de la data emiterii, dispoziții nerespectate

de către pârâte, întrucât din adresa Administrației Naționale a Penitenciarelor

din 12 februarie 2007, aflată la dosar, rezultă doar că reclamantul a fost citat

în fața comisiei de disciplină.

Cu privire la excepția

netimbrării cererii, invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor,

instanța a reținut aplicarea în speță a dispozițiilor Legii nr. 293/2004 care nu

prevăd timbrarea cererilor formulate în justiție de către funcționarii publici,

iar referitor la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de aceeași

pârâtă, a apreciat că nu sunt aplicabile în speță, dispozițiile art. 7 din Legea

contenciosului administrativ, ci dispozițiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 293/2004

potrivit cărora funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată, se poate

adresa instanțelor judecătorești.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au declarat recurs pârâții, invocând, cu titlu general, dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenții susțin că decizia

atacată este legală, fiind emisă conform competențelor stabilite prin Ordinul Ministrului

Justiției nr. 2790/C din 08 octombrie 2004, de către directorul general al Administrației

Naționale a Penitenciarelor.

Arată că instanța de fond

a ignorat întâmpinările formulate, precum și înscrisurile atașate, din care rezultă

că măsura contestată este una pur administrativă, iar nu una sancționatorie, care

impune cercetarea prealabilă. Măsura revocării ofițerului din funcția de conducere

în vederea numirii într-o funcție de execuție a fost dispusă în conformitate cu

prevederile art. 58

1

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 293/2004 privind

Statutul funcționarilor din Administrația Națională a Penitenciarelor, modificată

și completată prin O.U.G. nr. 47/2006, pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor

manageriale, dar, conchid recurenții, nefiind o sancțiune disciplinară, este nelegal

considerentul fondului referitor la procedura aplicării sancțiunii prevăzute la

art. 62 lit. c) din lege.

Într-un motiv distinct,

recurenta Administrația Națională a Penitenciarelor combate modul în care instanța

de fond a soluționat excepția netimbrării cererii, considerând că art. 66 alin.

(2) din Legea nr. 293/2004 trimite la dreptul comun în materie contencioasă, fără

a conține vreo dispoziție care să prevadă că cererea de chemare în judecată ar fi

scutită de la plata taxelor de timbru.

Intimatul nu a formulat

întâmpinare și în recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, potrivit art. 305

C. proc. civ.

Examinând sentința recurată,

prin prisma motivelor expuse, precum și potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

Actul dedus judecății

instanței de contencios administrativ este decizia nr. 19 din 26 ianuarie 2007 emisă

de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin care,

începând cu data de 29 ianuarie 2007 intimatul-reclamant S.S., inspector-șef principal,

locțiitor comandant penitenciar la Penitenciarul cu regim de maximă siguranță Drobeta

Turnu Severin este revocat din funcție, urmând să fie numit în funcția de ofițer

instructor principal I, conform competențelor.

În preambulul deciziei

se motivează în drept măsura dispusă prin indicarea prevederilor art. 58

1

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 293/ 2004 privind Statutul funcționarilor publici

din Administrația Națională a Penitenciarelor, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 47/2006 și art. 4 lit. b) din Competențele de gestiune a resurselor umane ale

Ministrului Justiției, directorului general al Administrației Naționale a

Penitenciarelor și directorilor unităților subordonate, aprobate prin Ordinul Ministrului

Justiției nr. 2790/C/2004.

Art. 58

1

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 293/2004, în forma în vigoare la data emiterii deciziei

avea următorul cuprins:

„Revocarea din funcția

de conducere se dispune potrivit competențelor prevăzute la art. 20, pentru următoarele

motive: (...) b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale

privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților

și aptitudinile manageriale”.

Textul făcea parte din

Capitolul 5, Secțiunea a IV-a, „Încetarea raporturilor de serviciu și revocarea

din funcția de conducere” și reglementa, după cum corect indică recurenții, revocarea

din funcție ca măsură administrativă, iar nu ca sancțiune disciplinară.

Într-adevăr, răspunderea

disciplinară a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare era

reglementată în Capitolul 6, cu același nume, al legii, care detalia în Secțiunea

a IV-a procedura aplicării sancțiunilor disciplinare.

Pornind de la premisa

greșită că revocarea din funcția de conducere reprezintă sancțiunea disciplinară

prevăzută de art. 62 lit. e), instanța de fond a concluzionat în sensul nelegalității

sale pentru nerespectarea procedurii prescrise de art. 63 (efectuarea cercetării

prealabile a faptei și audierea funcționarului de către comisiile prevăzute la

art. 67).

Or, câtă vreme temeiul

măsurii dispuse a fost indicat în chiar actul atacat, nu există niciun argument

pentru a-l eluda, examinându-i legalitatea prin prisma altor texte legale, inaplicabile.

În plus, deși prin întâmpinările

formulate la fond, ambii pârâți au indicat natura administrativă a măsurii dispuse,

instanța de fond nu le-a combătut apărările, ignorându-le, în pofida art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte

constată că ambele recursuri sunt fondate, motiv pentru care, în temeiul art. 312

alin. (1)-(3) C. proc. civ. le va admite, dar pentru că prima instanță a soluționat

procesul fără a intra în cercetarea fondului, hotărârea va fi casată cu consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

Cât privește motivul de

recurs prin care Administrația Națională a Penitenciarelor combate modul de soluționare

a excepției netimbrării cererii, Înalta Curte consideră că aceasta a fost respinsă

în mod just de Curtea de apel. Într-adevăr, nici art. 59 alin. (2) și nici art.

66 alin. (2) din Legea nr. 293/2004, modificată și completată, nu prevăd că plângerea

formulată de cel nemulțumit este scutită de taxa de timbru, ci doar indică, generic,

faptul că acesta se poate adresa instanței competente „potrivit legii”. Aceste texte

trebuie însă coroborate cu dispozițiile art. 81 din aceeași lege, care stabilesc

faptul că Legea nr. 293/2004 se completează cu prevederile cuprinse în legislația

muncii, tocmai în considerarea similitudinilor care există între raportul de serviciu

și raportul de muncă.

Or, art. 285 din Legea

nr. 53/2003 privind C. muncii, stabilește că toate cauzele referitoare la modificarea

și încetarea raporturilor de muncă sunt scutite de taxa judiciară de timbru și timbrul

judiciar.

Pentru aceste considerente,

se va admite recursul în sensul arătat, urmând ca instanța de fond să examineze

legalitatea deciziei nr. 19 din 26 ianuarie 2007 a Administrației Naționale a

Penitenciarelor prin prisma temeiurilor legale în baza cărora a fost emisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Penitenciarul Drobeta Turnu Severin și de Ministerul Justiției – Administrația

Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței civile nr. 227 din 02 iulie 2007

a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2008.