ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4265/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 6 din 19 februarie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul T.M.,

în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și

Penitenciarul cu Regim de Maximă

Siguranță

Arad, prin care solicita pronunțarea unei hotărâri, în condițiile

art. 24-25

din Legea nr. 554/2004, prin care să fie dispusă aplicarea unei amenzi de 20%

din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului

Administrației Naționale a Penitenciarelor, până la punerea în executare a

sentinței civile nr. 1/PI/2006 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă

prin Decizia nr. 3119 din 2 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție respectiv: numirea reclamantului în funcția deținută anterior, aceea

de locțiitor comandant siguranța deținerii la Penitenciarul de Maximă Siguranță

Arad, și obligarea Administrația Națională a Penitenciarelor la plata de

despăgubiri, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004, compuse din drepturile

salariale de care este privat reclamantul ca urmare a retrogradării din funcția

de locțiitor comandat siguranța deținerii, până la reîncadrarea sa în funcția

de conducere din care a fost retrogradat, calculate ca diferență dintre

salariul pe care îl încasează în prezent și cel corespunzător funcției pe care

ar trebui să o dețină, precum și daune morale în sumă de 50.000 RON.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

sentința civilă nr. l/PI din 9 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis

acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Administrația Națională a

Penitenciarelor, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 294 din 22

februarie 2005 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta la plata sumei de

21.733.361 lei, cu titlu de diferență de salariu pentru lunile martie-aprilie

2005 și în continuare, a diferenței față de salariu avut anterior aplicării

sancțiunii disciplinare și până la rămânerea irevocabilă a sentinței respective.

Sentința

a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3119 din 28 septembrie 2006

a Î.C.C.J.

Reclamantul

a solicitat pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor plata drepturilor

salariale cuvenite potrivit sentinței susmenționate, calculate până la numirea

în funcția avută anterior emiterii deciziei de sancționare disciplinară;

cererea nu a fost datată de către reclamant, însă din răspunsul pârâtei rezultă

că aceasta s-a înregistrat la autoritatea pârâtă sub nr. B 6080 din 9 iulie 2007.

Din

adresa nr. l36080 din 8 august 2007, emisă în soluționarea cererii pentru

punerea în aplicare a sentinței civile, rezultă că i-a fost achitată

reclamantului suma de 19.842 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și

drepturi salariale calculate până la rămânerea irevocabilă a sentinței, și

anume 28 septembrie 2006.

Prin

adresa nr. 8777 din 1 august 2007, pârâta Administrația Națională a

Penitenciarelor i-a comunicat reclamantului, privitor la reîncadrarea sa, că

își menține punctul de vedere transmis prin adresa nr. l3645 din 15 noiembrie 2006,

în sensul că numirea sa pe funcția deținută anterior (locțiitor comandant

unitate pentru siguranța deținerii) nu este posibilă, deoarece funcția

respectivă nu mai există în actualul stat de organizare al unității, pentru că,

în urma reorganizării unităților din structura sistemului penitenciar, la

penitenciarul Arad s-au operat modificări în statele de organizare, în speță,

funcția de locțiitor comandant penitenciar siguranța deținerii și cea de

locțiitor comandant regim penitenciar au fost radiate, în locul lor fiind

prevăzută funcția de locțiitor comandant penitenciar siguranța deținerii și cea

de locțiitor comandant regim penitenciar au fost radiate, în locul lor fiind

prevăzută funcția de locțiitor comandant penitenciar cu

regim de maximă siguranță (siguranța deținerii și regim penitenciar),

căreia

îi corespund noi atribuții și responsabilități, fiind în esență o

funcție nouă.

În

conformitate cu art. 84 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, modificată și completată, reducerea unui post este

justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de

peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului

respectiv, referitoare la studii și, drept urmare, funcția menționată în

actualul stat de organizare este o funcție căreia îi corespund atribuții și

responsabilități noi, astfel că, din moment ce acestea au o

pondere mai mare de 50% din ansamblul celor

existente în fișa postului, se apreciază că, de fapt, se are de a face cu o

funcție nouă.

Cererea,

reține prima instanță, este, așadar, nefondată pentru că funcția nu mai există

în prezent.

De altfel, se arată în considerentele hotărârii

recurate, prin acțiune,

reclamantul recunoaște că, în temeiul art. 100 din Legea nr.

188/1999, în cadrul autorității pârâte a avut loc o reorganizare și că funcția

deținută

anterior nu mai există, astfel că

solicită instanței reîncadrarea pe un post echivalent pregătirii sale

profesionale și vechimii în muncă.

Reținând

că cererea reclamantului, așa cum este formulată, presupune luarea unor măsuri

care nu au făcut obiectul sentinței civile nr. l/PI/2006 a Curții de Apel

Timișoara, instanța de fond apreciază că aceasta nu poate fi întemeiată pe

prevederile art. 24 alin. (2) din Legea

nr.

554/2004, admiterea sa constituind o modificare a titlului executoriu

reprezentat de sentința irevocabilă a Curții de Apel Timișoara, ceea ce este

inadmisibil

pe calea prevederilor legale susmenționate.

Instanța de fond a respins și cererea pentru daune

morale în sumă de

50.000 RON, cu motivarea că art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu

prevede dreptul de a se solicita asemenea

despăgubiri pentru nerespectarea

unei sentințe judecătorești, întrucât,

în sensul acestui act normativ, prin sintagma „despăgubiri pentru

întârziere" se înțeleg numai cele de ordin material.

In raport cu pârâtul Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță

Arad, instanța de fond, reținând că această parte

nu are calitate procesuală

pasivă în cauză, întrucât nu a avut calitatea

de pârât în sentința a cărei executare se solicită, a respins acțiunea pe cale

de excepție.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, solicitând

modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii precizate, pentru motivele

pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (aplicarea

greșită a legii).

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a arătat că hotărârea criticată s-a bazat pe afirmația că

postul deținut anterior a fost desființat, dar instanța de fond, deși a citat

prevederile art. 84

3

din Legea nr. 188/1999, care conține definiția

reorganizării unui post, nu le-a pus în discuția părților și nu a efectuat

nicio verificare pentru a stabili dacă există în realitate diferențe între atribuțiile

aferente postului pretins desființat și cel existent la momentul pronunțării

sentinței.

A mai arătat că și soluția de respingere

a capătului de cerere privind plata drepturilor salariale de care a fost lipsit

ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești invocate este criticabilă

pentru motivele expuse în paragraful anterior, având în vedere că acest capăt

de cerere are caracter accesoriu.

Cu privire la respingerea capătului de cerere

având ca obiect acordarea de daune morale, recurentul - reclamant a arătat că

instanța de fond a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, care nu fac distincție între daunele materiale și daunele

morale.

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate de recurentul–reclamant și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Prin cererea depusă la dosarul de fond la

data de 15 ianuarie 2008, recurentul-reclamant și-a precizat în scris acțiunea,

în sensul că a solicitat pronunțarea unei hotărâri în temeiul art. 24-25 din

Legea nr. 554/2004, prin care să se dispună aplicarea unei sancțiuni

conducătorului Administrației Naționale a Penitenciarelor până la punerea în

executare a sentinței nr. 1/PI/2006 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin

decizia nr. 3119 din 28 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică este

obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să

elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative,

executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în

cuprinsul acesteia, iar în lipsa astfel de termen, în cel mult 30 zile de la

data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul în care termenul nu este

respectat se aplică conducătorului autorității publice, sau, după caz,

persoanei obligate o amendă de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut

pe economie, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Prin Hotărârea judecătorească a cărei

neexecutare o invocă recurentul-reclamant (sentința nr. 1/PI din 9 ianuarie

2006) Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a constatat nulitatea

absolută a deciziei nr. 294 din 22 februarie 2005 emisă de pârâta Administrația

Națională a Penitenciarelor și a obligat pârâta la plata sumei de 21.733.361

lei cu titlu de diferență de salariu pentru lunile martie-aprilie 2005 și în

continuare, a diferenței față de salariul avut anterior aplicării sancțiunii

disciplinare și până la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Cum dispozitivul sentinței nu conține o

obligație a autorității pârâte de a-l reintegra pe reclamant în funcția publică

deținută anterior, instanța de fond a reținut corect că aplicarea sancțiunii

prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și acordarea

despăgubirilor pretinse ar echivala o modificare a titlului executoriu.

Articolele 24 și art. 25 din Legea nr.

554/2004 reglementează o procedură specială de executare a hotărârilor

pronunțate de instanța de contencios administrativ și instituie sancțiunile și

măsurile ce pot fi aplicate în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor

impuse autorităților publice, în limitele prevăzute de alin. (1) al art. 24.

În cadrul acestei proceduri de executare

nu pot fi puse în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești

care constituie titlul executoriu și nici nu pot fi impuse în sarcina autorității

publice pârâte obligații noi, care nu au fost dispuse prin sentința a cărei

neexecutare se invocă.

În cererea de chemare în judecată

formulată în cauza de față, reclamantul a susținut că repunerea în funcția

deținută anterior era un efect implicit al anulării deciziei de sancționare,

dar acest argument nu poate fi acceptat, întrucât contravine prevederilor

exprese ale art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la

data pronunțării sentinței nr. 1/PI din 9 ianuarie 2006, [în prezent art. 106

alin. (2)]: „la solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat

nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția

publică deținută” – solicitare care, așa cum rezultă din cele expuse mai sus,

nu a fost formulată în cadrul litigiului de fond.

Considerentele privind sensul și limitele

aplicării prevederilor art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, corect reținute de

prima instanță, fac inutilă examinarea, în recurs a criticilor legate de

efectivitatea reorganizării autorității publice și desființării funcției

deținute anterior de recurentul – reclamant.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că într-adevăr,

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se referă la despăgubiri, fără a face

distincție între prejudiciul material și prejudiciul moral cauzat prin

întârzierea executării, dar înlăturarea acestui argument reținut în motivarea

sentinței recurate nu este de natură să conducă la o soluție contrară celei

pronunțate.

În consecință, Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, menținând sentința atacată ca fiind legală și temeinică,

potrivit art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul T.M.

împotriva sentinței nr. 6

din 19 februarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

noiembrie 2008.