ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1006/2005

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la data de 30 august 2004, reclamantul L.C. a chemat în judecată pe

pârâții Ministerul Justiției, Direcția Generală a Penitenciarelor și

Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad, solicitând anularea Ordinului nr. 2007/C

din 27 iulie 2004, emis de ministrul justiției și a Ordinului nr. S/244 din 30

iulie 2004, emis de Directorul general al Direcției Generale a Penitenciarelor,

reintegrarea sa în funcția de locțiitor comandant de penitenciar de maximă

siguranță și obligarea primului pârât la plata drepturilor salariale de care a

fost privat în urma aplicării ordinelor contestate, începând cu data de 1

august 2004.

Prin sentința civilă nr. 415

din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a constatat că obiectul

principal al acțiunii îl reprezintă contestarea modificării raportului de

serviciu al reclamantului, în calitatea sa de funcționar public și în

consecință, și-a declinat competența, în favoarea Tribunalului Arad, potrivit art.

284 C. muncii, raportat la art. 2 pct. 1 lit. b

1

) C. proc. civ.

În motivare s-a reținut, în

esență, că Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

modificată, se completează cu legislația muncii, față de care are caracter special,

însă normele derogatorii devin incidente, numai în situațiile și limitele

expres prevăzute de legea specială, ceea ce nu e cazul în speța dedusă

judecății.

La rândul său, Tribunalul

Arad, prin sentința civilă nr. 45 din 19 ianuarie 2005, s-a dezînvestit în

favoarea Curții de Apel Timișoara, cu motivarea că Legea nr. 168/1999 privind

soluționarea conflictelor de muncă, definește conflictele de muncă de

competența tribunalelor, astfel cum e prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. b

1

)

C. proc. civ., ca fiind conflicte dintre salariați și unitățile la care sunt

încadrați, cu privire la interese cu caracter profesional, social sau economic,

ori la drepturi rezultate din raporturi de muncă întemeiate pe contract

individual de muncă.

Or, în cauză, modificarea

raportului de serviciu s-a făcut prin acte administrative individuale emise de

o autoritate și o instituție centrală care pot fi cenzurate pe calea

contenciosului administrativ, de către curtea de apel, conform art. 3 pct. 1 C.

proc. civ.

Tribunalul Arad, reținând,

totodată, că în cauză s-a creat un conflict negativ de competență, a trimis

cauza, Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Verificând hotărârile

pronunțate de cele două instanțe judecătorești de grade diferite, Înalta Curte

constată existența conflictului negativ de competență în sensul art. 20 și urm.

C. proc. civ. și urmează să stabilească instanța competentă să judece cauza, în

raport cu obiectul cererii și dispozițiile legale în materie.

Potrivit art. 3 pct. 1 C.

proc. civ., curțile de apel judecă „în primă instanță, procesele și cererile în

materie de contencios administrativ privind actele autorităților și

instituțiilor centrale”.

În cauză, obiectul cererii

de chemare în judecată îl constituie anularea ordinelor emise de ministrul

justiției și, respectiv, Directorul general al Direcției Generale a

Penitenciarelor, care au modificat raportul de serviciu al reclamantului,

precum și plata drepturilor salariale de care acesta a fost privat prin

aplicarea celor două ordine.

Calitatea de funcționar

public a reclamantului determină aplicabilitatea dispozițiilor speciale

cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

republicată și modificată, care constituie drept comun în materie, competența

soluționării litigiilor ce se nasc între funcționarul public și autorități pe

baza raportului de serviciu aparținând instanței de contencios administrativ.

Funcția publică reprezintă

ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau

instituția publică în temeiul legii, în scopul realizării competenței sale și,

prin urmare, se caracterizează prin stabilirea pe cale unilaterală a

drepturilor și obligațiilor celui care o realizează.

Aceasta înseamnă că nu

suntem în prezența unei instituții a dreptului muncii, a contractului de muncă

individual care este un acord de voință al unității și persoanei încadrate în

colectivul de muncă, ci a unei instituții a dreptului public.

Pentru considerentele

prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește competența de

soluționare a prezentei cauze, în favoarea Curții de Apel Timișoara, potrivit art.

3 pct. 1 C. proc. civ. căreia i se va trimite dosarul, spre conformare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind pe L.C., Ministerul Justiției, Direcția Generală a

Penitenciarelor și Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad, în favoarea Curții

de Apel Timișoara, ca instanță de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2005.