ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.02.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 340/2023

HOTĂRÂRE
16.02.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 340/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 februarie 2023

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 275/30.06.2022, Judecătoria Roman a admis excepția nulității contestației la executare invocată de instanță din oficiu și a anulat cererea de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorii A., B., C., moștenitori ai defunctului D., în contradictoriu cu intimata S.C. SIM SF S.R.L., pentru lipsa semnăturii. În temeiul art. 717 alin. (2) C. proc. civ., a obligat contestatorii la plata către BEJ E. a sumei de 885,36 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de efectuarea și transmiterea copiei dosarului de executare nr. 549/2017, dispunând totodată și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei încheieri, au declarat apel contestatorii C. și B..

Prin decizia civilă nr. 555/AC din 14 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins apelul, declarat de contestatorii C., și B., împotriva încheierii civile nr. 275 din 30.06.2022 pronunțată de Judecătoria Roman, în contradictoriu cu intimata-contestatoare A., și intimata SIM SF S.R.L, ca nefondat. Au fost obligați apelanții-contestatori să plătească intimatei suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire revizuenții A., B. și C. arătând că prin decizia atacată a fost respins apelul împotriva încheierii nr. 275 din 30.06.2022 a Judecătoriei Roman prin care a fost anulată contestația la executare, motiv pentru care se repune în executare sentința nr. 1361 din 8.07.2015 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2010.

În susținerea revizuirii se arată că intimata S.C. SIM SF S.R.L. nu a plătit taxa judiciară de timbru în valoare de 7.111 RON în dosarul nr. x/2015, suma pretinsă de intimată cu titlu de cheltuieli efectuate în imobilul retrocedat fiind de 12 ori mai mare, deși părțile se desocotiseră anterior.

În continuare revizuenții fac referire la decizia nr. 10026 din 2.12.2005 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2003 prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării imobiliare.

Revizuenții redau detaliat istoricul litigios precum și hotărârile judecătorești pronunțate în contradictoriu cu intimata, făcând aprecieri asupra fondului și invocând autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2037 din 24.03.2010 pronunțată de ÎCCJ, a deciziei nr. 1006/2005, a sentinței nr. 1375 din 24.06.2005 pronunțată în dosarul nr. x/2005 și a deciziilor Tribunalului Neamț de respingere a recursului și revizuirii.

De asemenea, revizuenții invocă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 375/A/10.12.1993 a Tribunalului Neamț în dosarul nr. x/1993.

Revizuirea a fost întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. SIM SF S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat necompetența materială a Înaltei Curți prin raportare la dispozițiile art. 510 C. proc. civ. De asemenea, a invocat și excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând excepția inadmisibilității cererii de revizuire raportat la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. reține următoarele:

Analiza excepția inadmisibilității căii de atac este prioritară întrucât dă eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța de judecată fiind obligată să examineze căile de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din formularea textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate cu revizuire este limitativă și, prin urmare, nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., deoarece, în alt fel, s-ar ajunge să se încalce principiul legalității căii de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile impuse de aceasta.

În cauză hotărârea a cărei revizuire se solicită este pronunțată într-o contestație la executare care a fost anulată pentru motive de formă, respectiv lipsa semnăturii.

O astfel de hotărâre nu are caracterul unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul având în vedere că nu a statuat pe aspecte de fond, prin urmare nu se poate susține încălcarea autorității de lucru judecat sau caracterul potrivnic al acestei hotărâri în raport cu cele pronunțate anterior între părți.

Față de faptul că hotărârea atacată cu revizuire nu îndeplinește cerințele de admisibilitate astfel cum s-a precizat anterior, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 555/AC din 14 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 555/AC din 14 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata SIM SF S.R.L.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2185/2024
Asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Neamț, sub nr. x/103/2020, reclamanta A S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B S.A.
ÎCCJ 2023-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 434/2023
ului-reclamant suma de 256,89 RON; a obligat intimata-pârâtă să achite recurentului-reclamant suma de 66,62 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs. A menținut restul dispozițiilor deciziei. La data de 16 mai 2022, contest
ÎCCJ 2022-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2492/2022
împotriva încheierii din 28 octombrie 2019 și a sentinței civile nr. 2315 din 4 noiembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Brașov, pe care le-a anulat și a reținut cauza spre rejudecare. Prin decizia civilă nr. 726/Ap/2022 din 28 aprilie 2022
ÎCCJ 2024-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1080/2024
Ședința publică din data de 21 mai 2024 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 11.10.2021 pe rolul Tribunalului Timiș
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #230772)
S.R.L., solicitând admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia civil
Sursă