ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2492/2022

Ședința publică din data de 15 decembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Brașov, secția I civilă la 26 iunie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. S.A. prin președinte C., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., Cabinet de avocat M., M., Biroul executorului judecătoresc N. și N., să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata următoarelor sume:

- 890.435 euro reprezentând venitul din chirie pe perioada 01.09.2016-01.04.2025, rămasă neexecutată din contractul de închiriere nr. x/2015 (103 luni x 8645 euro/lună), ca urmare a blocării accesului chiriașului la bunul închiriat în baza planului de pază avizat nelegal prin fapta ilicită pârâților;

- 2.409.358 RON reprezentând penalități de întârziere de 0,3%/zi de întârziere, calculate conform contractului de închiriere nr. x/2015 pentru neîncasarea chiriei în perioada 1 septembrie 2016 - 31 mai 2019, penalități de care ar fi beneficiat reclamanta dacă se întârzia plata chiriei și obligarea pârâților la plata penalităților în continuare până la data plății efective și integrale a sumelor reprezentând chiriile din perioada 1 septembrie 2016 și până la data plății efective;

- 164.800 RON reprezentând impozit aferent imobilelor ce fac obiectul contractului de locațiune, datorat Biroului Impozite și Taxe Locale al Primăriei Municipiului Târgu-Secuiesc, pentru perioada 1 septembrie 2016 - 1 aprilie 2025, rămasă neexecutată ca urmare a blocării accesului chiriașului la bunul închiriat, în baza planului de pază avizat nelegal prin fapta ilicită a pârâților; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 28 octombrie 2019, Tribunalul Brașov, secția I civilă a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei de interes în formularea acțiunii, invocate de pârâta B. S.A. și a excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei și a inadmisibilității acțiunii, invocate prin întâmpinarea formulată de pârâtul M..

Totodată, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul J., de Biroul Executorului Judecătoresc și de Cabinetul de avocât M., prin întâmpinările formulate în cauză, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților 2-11, respectiv C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., invocată din oficiu la același termen de judecată.

Primul ciclu procesual

Prin sentința civilă 231/S din 4 noiembrie 2019, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, a inadmisibilității cererii și a lipsei de interes, invocate de pârâți, a respins cererea pârâtei B. S.A. de anulare a încheierii de ședință din 22 iulie 2019 privind acordarea facilităților pentru reclamantă la plata taxei judiciare de timbru, a respins ca inadmisibile cererile formulate de S.C. B. S.A. - societate dizolvată în dosarul de față, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., Cabinetul de avocât M. și Biroul executorului judecătoresc N., ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. S.A., M. și N., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât și pârâta B. S.A. și împotriva încheierii din 28 octombrie 2019 a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 284/Ap/2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins apelul declarat de apelanta Asociația pentru Salvarea Patrimoniului S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile 231S din 4 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, și cererile formulate de această apelantă în calea de atac, respectiv a respins apelul declarat de apelata S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile 231/S din 4 noiembrie 2019 și împotriva încheierii din 28 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 284/Ap din 19 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov au formulat recurs recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. și recurenta pârâtă B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 706 din 31 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 284/Ap/2020 din 19 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

A casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

A anulat recursul formulat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 284/Ap/2020 din 19 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Al doilea ciclu procesual

Prin încheierea din 2 decembrie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a stabilit cadrul procesual în apel și a respins excepția lipsei de interes a apelantei reclamante S.C. A. S.R.L. în promovarea căii de atac a apelului, excepție invocată de intimatul pârât F..

Prin decizia civilă nr. 1694/Ap din 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 28 octombrie 2019 și a sentinței civile nr. 2315 din 4 noiembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Brașov, pe care le-a anulat și a reținut cauza spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 726/Ap/2022 din 28 aprilie 2022 Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Biroul Executorului Judecătoresc N. și Cabinetul de avocat M. invocată prin întâmpinare și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., invocată din oficiu de către prima instanță, la termenul din data de 28.10.2019, și respectiv prin întâmpinare de către J..

A respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. S.A. prin președinte C., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., ca neîntemeiată.

A obligat pe reclamanta S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtului F. suma de 7.380 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestor ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 726/Ap/2022 pronunțată la 28 aprilie 2022 în dosar x/2019 de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și casarea în parte a deciziei civile nr. 1694/Ap/2021 din 20 decembrie 2021, pronunțată de aceeași instanță, în sensul de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Printr-o primă critică a considerat că, raportat la prevederile art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., instanța de apel trebuia să anuleze sentința instanței de fond și să trimită cauza spre rejudecare instanței de fond, întrucât prin cererea de apel s-a solicitat, în principal, anularea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond și doar în subsidiar anularea cu reținere spre rejudecare. Prin urmare, a arătat că încălcarea acestei prevederi în rejudecarea apelului atrage incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a invocat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre prin care a avut în vedere motive străine de natura apelului, neanalizând în concret motivele de apel arătate de reclamantă și referindu-se la aspecte cu care părțile nu au învestit în mod legal instanța.

În dezvoltare, a apreciat că motivarea este confuză și contradictorie în ceea ce privește constatarea faptului că asociația pârâtă nu avea reprezentarea comiterii unei ilegalități și nici nu i se poate imputa acest aspect atât timp cât executarea silită a sentinței penale nr. 232/2006 Judecătoriei Campina fusese încuviințată la cererea sa, formulată în numele acționarilor societății dizolvate B. S.A., iar nu a societății dizolvate.

În acest sens a argumentat că S.C. B. S.A. și-a încetat personalitatea juridică ca urmare a radierii din registrul comerțului, iar acționarii nu au calitatea de succesori ai societății radiate (practic încetând însăși calitatea de acționari la S.C. B.).

Instanța de apel a echivalat un drept eventual, și anume cel conferit de art. 133 din Legea nr. 85/2006 foștilor acționari de a dobândi în proprietate în anumite condiții (care nu au fost întrunite niciodată, întrucât procedură s-a închis în temeiul art. 131, iar nu art. 133 din Legea nr. 85/2006) bunuri care au aparținut societății comerciale lichidate - cu un drept subiectiv civil actual, respectiv cu dreptul de proprietate care doar acesta conferă titularului dreptul de a culege fructele bunului său și/sau de a-si însuși bunul.

A susținut că pârâții au săvârșit o faptă ilicită, prevăzută expres de art. 280

3

din Legea 31/1990, republicată, conform căreia folosirea, cu știință, a actelor unei societăți radiate, în scopul producerii de consecințe juridice, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda, iar necunoașterea legii nu poate constitui motiv de nereprezentare a ilegalității faptelor săvârșite de către pârâți, și nici apărarea reținută de instanța de apel în apărarea pârâților nu este întemeiată sau legală.

A precizat că la dosar există probe care dovedesc că pârâții cunoșteau faptul că S.C. B. S.A. este radiată din registrul comerțului, că asociația funcționează ilegal, folosește fără drept ștampila societății radiate și nu are calitate de continuatoare a S.C. B. S.A., precum și că scopul constituirii asociației a încetat la data radierii S.C. B. S.A. din registrul comerțului. Pârâții au întocmit acte de executare față de societatea reclamantă în condițiile în care nu a fost încuviințată executarea silită împotriva acesteia, ci a debitorului persoană fizica O., iar instanța a respins expres cererea de executare îndreptată împotriva societății reclamante și a oricăror alți terți. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a criticat că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a următoarelor hotărâri judecătorești definitive:

- sentința civilă nr. 347 din 6 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr. x/2005, prin care Tribunalul Specializat Cluj a hotărât că sunt opozabile și în continuare sunt proprietar al imobilului înscris în Cf x Tg Secuiesc (CF vechi x Tg Secuiesc), prin care s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. B. S.A. în condițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006;

- decizia nr. 445 din 3 februarie 2015 pronunțată în dosarul x/2013, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dizolvarea și radierea S.C. B. S.A. au fost dispuse ca urmare a închiderii procedurii falimentului, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, constatându-se că nu există bunuri în patrimoniul debitoarei, iar creditorii nu au înțeles sa avanseze sumele corespunzătoare în vederea continuării procedurii. De asemenea a menționat că s-a reținut că nu există nicio dispoziție legală care să confere acționarilor societății calitatea de succesori ai societății radiate ca urmare a închiderii procedurii de faliment, cu excepția situației prevăzute de art. 133 din Legea nr. 85/2006, în care creanțele au fost acoperite înainte de lichidarea bunurilor, când bunurile ramase în patrimoniul societății debitoare revin asociaților/acționarilor, corespunzător cotelor de participare la capitalul social, situație care însă nu se regăsește în cauza.

- sentința civilă nr. 1335 din 21 februarie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin care Judecătoria Brașov, urmare a lipsei calității de creditor a asociației a dispus anularea executării înseși și a tuturor actelor și formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. x/2016 instrumentat pe rolul BEJ N., inclusiv anularea încheierii din 23 martie 2016, emisă de Judecătoria Brașov în dosarul civil nr. x/2016

- sentința civilă nr. 63 din 5 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Judecătoria Târgu Secuiesc prin care s-a constatat dizolvarea de drept a B. S.A..

- sentința penală 232 din 30 martie 2006 a Judecătoriei Campina (rămasă definitiva prin pronunțarea deciziei nr. 316 din 29. martie 2010 a Curții de Apel Ploiești).

Contrar tuturor hotărârilor judecătorești intrate în autoritate de lucru judecat instanța de apel a stabilit ca nu suntem în prezenta unei fapte ilicite raportat la data anularii actelor de executare și considera nerelevanta perioada în care suspendarea executării silite a fost dispusa de către instanța.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat că instanța de apel a procedat în analiza situației deduse judecații cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 555 și art. 1349 C. civ.

Instanța de apel, în rejudecare, nu a dat eficienta juridică faptului că reclamanta este proprietarul tabular al bunului imobil înscris în Cf x Tg Secuiesc (provenit din conversia CF x Tg Secuiesc) și a încălcat astfel dispozițiile art. 555 C. civ. .

A remarcat și că ambele instanțe au avut în vedere sentința penală 232/2006 a Judecătoriei Campina, dar fără a realiza o verificare a actelor pe care instanța penală le-a anulat. Dacă se realiza o minima verificare în acest sens se putea observa că actul de adjudecare imobiliară din dosar execuțional nr. x/2009 din 14 august 2012 emis de BEJ P. și procesul-verbal de licitație imobiliară, în baza căruia reclamanta s-a intabulat în cartea funciara, nu se regăsesc printre documentele a cărei anulare s-a dispus de instanța penală. În acest sens reținerea intervenției evicțiunii s-a realizat fără o analiză completă și concretă a cadrului procesual și a cererilor cu care instanța a fost învestită.

A susținut că pârâții au acționat împreună, concertat, fiecare având rolul său în realizarea scopului propus, dar toți cu unicul obiectiv de a prelua bunul în mod fraudulos și cu dorința nestăvilită de a încasa sume cu titlu de chirie din folosirea unui bun ce nu le aparținea. Astfel că, în mod greșit s-a apreciat asupra faptului că nu există solidaritate între pârâți, câtă vreme aceștia au concurat la cauzarea prejudiciului, în condițiile art. 1382 și următoarele C. civ.

A concluzionat în sensul că, așa cum s-a stabilit deja cu autoritate de lucru judecat, nu există temeiuri de drept pentru a se considera că B. S.A. este succesoarea în drepturi a B. S.A., după cum nu se poate reține nici faptul ca după radierea din registrul comerțului a B. S.A. ar mai putea fi aceasta reprezentată de asociație, și cu toate acestea instanța denaturează caracterul acțiunii realizând o eronată aplicare a dispozițiilor de drept material aplicabile.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a criticat că, deși pârâta B. S.A. are desemnată de către instanța un lichidator judiciar, aceasta a fost citată prin președintele C., iar nu prin lichidatorul desemnat de instanța.

În dezvoltarea acestei critici, a menționat că sentința civilă nr. 63 din 5 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Judecătoria Târgu Secuiesc (menținută de Tribunalul Covasna prin Decizia nr. 537 din 3 noiembrie 2020), prin care s-a constatat dizolvată de drept asociația și instanța a numit, în calitate de lichidator judiciar, pe Q., R..

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței supreme la 15 iunie 2022.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (26 iunie 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

a alin. (5) și (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la 8 decembrie 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare la 25 iulie 2022, prin care a invocat nulitatea absolută de fond și de ordine publică a privatizării S.C. B. S.A..

Intimatul-pârât F. a depus întâmpinare la 14 iulie 2022, solicitând respingerea recursului îndreptat împotriva deciziei civile nr. 1694/Ap/2021, pronunțată de Curtea de apel Brașov, ca lipsit de interes, și respingerea, ca nefondat, a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 726/Ap/2022, pronunțată de aceeași instanță, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de parcurgerea acestei prezentei cai de atac.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând deciziile recurate, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Susținerile recurentei sunt nefondate în considerarea faptului că, potrivit dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., într-o primă teză, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul și, într-o a II a teză, subsidiară, instanța de apel nu va proceda la evocarea fondului, ci va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, însă doar în cazul în care părțile au solicitat expres luarea acestei măsuri.

Or, Înalta Curte observă că solicitarea dispunerii trimiterii cauzei spre rejudecare nu a fost formulată de către apelantă în mod exclusiv ci alternativ, aceasta oferindu-i instanței doar ca primă variantă trimiterea spre rejudecare, măsură căreia celelalte părți i s-au opus, conform încheierii de ședință din 2 decembrie 2021. Totodată, prin sentința apelată se soluționează doar în parte cauza pe excepția lipsei calității procesuale pasive, ceea ce înseamnă că prima instanța a procedat și la evocarea fondului, în privința celorlalți pârâți față de care a respins acțiunea ca neîntemeiată, o asemenea ipoteză neîncadrându-se în premisa textului art. 480 alin. (3) C. proc. civ., respectiv aceea în care s-a soluționat procesul fără a se intra în judecata fondului.

În tot acest context juridic și factual, reținând și că prin decizia de casare nr. 706/31.03.2021 Inalta Curte a dispus casarea deciziei instanței de apel și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, în mod corect a apreciat curtea de apel că sunt incidente dispozițiile art. 480 alin. (3) teza 1 C. proc. civ. și a dispus anularea hotărârii atacate, cu reținerea cauzei spre rejudecare.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a criticat că, deși pârâta B. S.A. are desemnat de către instanța un lichidator judiciar, aceasta a fost citată pe parcursul soluționării apelului, prin președintele C., iar nu prin lichidatorul desemnat. În dezvoltarea acestei critici, a menționat că prin sentința civilă nr. 63 din 5 februarie 2020 pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc, s-a constatat dizolvată de drept asociația și instanța a numit, în calitate de lichidator judiciar, pe Q., R..

Or, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 160 alin. (3) cu cele ale art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. rezultă că neregularitatea privind procedura de citare a unei părți, săvârșită în cursul judecății, poate fi invocată și de celelalte părți sau din oficiu, însă numai la termenul la care s-a produs, ceea ce înseamnă că în cauză, reclamanta avea posibilitatea să invoce nelegala procedură de citare cu pârâta Asociația, doar pe parcursul soluționării apelului, la termenele la care aceasta s-a produs.

O categorie distinctă de critici, subsumate pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., se referă la faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre prin care a avut în vedere motive străine de natura cauzei, neanalizând în concret motivele de apel invocate și referindu-se la aspecte cu care părțile nu au învestit în mod legal instanța de judecată.

Din interpretarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., rezultă că hotărârea judecătorească poate fi reformată pe calea recursului când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Relativ la acest motiv de casare, Înalta Curte, în conformitate cu doctrina și practica judiciară în materie, reține că prin el se consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Astfel, o hotărâre judecătorească poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dacă:

- lipsește motivarea soluției, sau aceasta este superficială, ori cuprinde numai considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă;

- există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din cealaltă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța;

- există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată;

În cauză nu se regăsește niciuna dintre aceste ipoteze, instanța de apel în cuprinsul considerentelor deciziei recurate arătând în mod neechivoc, urmare a analizei susținerilor și apărărilor părților, raportat la probele administrate și dispozițiile legale incidente, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Acest raționament este concordant soluției pronunțate, cuprinsă în dispozitivul sentinței.

Din perspectiva nemotivării deciziei, recurenta a susținut că instanța de apel nu a realizat o analiză completă și concretă a motivelor ce au dus la adoptarea soluției, critica fiind însă formulată în mod generic, fără a indica expres cărui motiv de apel nu s-a răspuns sau ce problematici nu au fost analizate în considerentele hotărârii. Or, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident într-o atare ipoteză iar rațiuni care țin de claritatea și concizia hotărârii impun ca în cuprinsul acesteia să se arate doar aspectele relevante care au condus la soluționarea cauzei, din motivarea hotărârii recurate și interpretarea normelor de drept material rezultând neechivoc considerentele care au determinat instanța de apel să nu împărtășească punctul de vedere al reclamantei.

De altfel, în dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, recurenta a apreciat și că motivarea este confuză și contradictorie în ceea ce privește constatarea faptului că asociația pârâtă nu avea reprezentarea comiterii unei ilegalități și că nici nu i se poate imputa acest aspect, atât timp cât executarea silită a sentinței penale nr. 232/2006 a Judecătoriei Câmpina fusese încuviințată la cererea acesteia, fiind formulată în numele acționarilor societății dizolvate S.C. B. S.A., iar nu a societății dizolvate. În acest sens, a argumentat că S.C. B. S.A. și-a încetat personalitatea juridică ca urmare a radierii din registrul comerțului, iar acționarii nu au calitatea de succesori ai societății radiate, practic încetând însăși calitatea de acționari la S.C. B. S.A..

Se mai afirmă de către recurentă că instanța de apel a echivalat un drept eventual - și anume cel conferit de art. 133 din Legea nr. 85/2006 - al foștilor acționari de a dobândi în proprietate în anumite condiții bunuri care au aparținut societății comerciale lichidate, cu un drept subiectiv civil actual, respectiv cu dreptul de proprietate care doar acesta conferă titularului dreptul de a culege fructele bunului său și/sau de a-si însuși bunul.

A susținut și că pârâții au săvârșit o faptă ilicită, prevăzută expres de art. 280

3

din Legea nr. 31/1990 conform căruia folosirea, cu știință, a actelor unei societăți radiate, în scopul producerii de consecințe juridice, constituie infracțiune, precizând că la dosar există probe care dovedesc că pârâții cunoșteau faptul că S.C. B. S.A. este radiată din registrul comerțului, că asociația funcționează ilegal, folosește fără drept ștampila societății radiate și nu are calitate de continuatoare a S.C. B. S.A., precum și că scopul constituirii asociației a încetat la data radierii S.C. B. S.A. din registrul comerțului.

Or, toate aceste critici nu expun, astfel cum intenționează recurenta să demonstreze, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei recurate, ci susțin mai degrabă modalitatea eronată în care instanța de apel a interpretat dispozițiile legale, aspecte ce sunt însă cenzurabile din perspectiva pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Pe de altă parte, raportat la aspectele învederate de recurentă, Înalta Curte apreciază că raționamentul curții de apel este unul coerent și a avut ca premisă faptul că B. S.A. a acționat în numele foștilor acționari ai S.C. B. S.A. și actuali membri ai asociației, în conformitate cu scopul pentru care asociația a fost înființată și în limitele obiectului său de activitate. Demarând procedura executării silite a sentinței penale nr. 232/2006 pronunțată de Judecătoria Câmpina, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 316/2010 a Curții de Apel Ploiești, asociația a acționat în sensul scopului pentru care a fost înființată, fiind justă concluzia instanței de apel că nu poate fi reținută săvârșirea unei fapte ilicite prin adoptarea acestui comportament judiciar .

În acest context, în mod greșit susține recurenta că executarea s-ar fi formulat în numele S.C. B. S.A. care era radiată, curtea de apel reținând corect că asociația a acționat pentru a apăra drepturile patrimoniale ale acționarilor pe care îi reprezenta potrivit actului său constitutiv, statutului și hotărârii Adunării Generale a Acționarilor B. S.A., prin decizia nr. 3361/2014 pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție și respectiv, sentința nr. 67/2014 a Curții de Apel Ploiești stabilindu-se cu putere de lucru judecat că de la data descărcării de gestiune a lichidatorului judiciar al B. S.A., asociația dobândea capacitate de exercițiu procesuală pentru acționarii societății B. S.A..

Prin urmare, este lipsită de temei și afirmația recurentei potrivit căreia asociația își încetase de drept existența prin dizolvarea și radierea S.C. B. S.A., o asemenea situație nefiind constată judiciar, căci dizolvarea asociației a fost dispusă abia în anul 2020, prin sentința nr. 63/2020 pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc.

Or, constituirea asociației a avut ca situație premisă tocmai ipoteza în care bunurile din patrimoniul fostei societăți B. S.A. trebuiau readuse în patrimoniul foștilor acționari, aceasta acționând în apărarea drepturilor patrimoniale ale membrilor săi, foștii acționari ai B. S.A., cum rezultă de altfel și din sentința nr. 67/24.03.2014 a Curții de Apel Ploiești

De asemenea, nu poate fi reținută ca fiind contradictorie nici referirea în considerentele deciziei recurate la dispozițiile art. 133 din Legea 85/2006, în vigoare la data derulării procedurii insolvenței, instanța de apel explicitând astfel faptul că există chiar un cadru legal ce reglementează modalitatea în care foștii acționari constituiți în asociație pot redobândi bunurile care aparținuseră societății radiate, neavând nicio relevanță dacă la momentul la care s-a dispus radierea, aceste bunuri mai existau în patrimoniu, ele putând fi dobândite ulterior ca urmare a exercitării acțiunilor asociației astfel cum se prevăzuse în cuprinsul actelor sale constitutive.

În altă ordine de idei, invocând motivul de casare reglementat de pct. 7 al art. 488 C. proc. civ., recurenta a arătat că prin decizia recurată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat atașată mai multor hotărâri judecătorești definitive, pe care le enumeră în motivele de recurs sintetizate și din a căror analiză, Înalta Curte reține că nu subzistă incidența acestui motiv de nelegalitate, având în vedere următoarele considerente:

- în ceea ce privește dispozitivul sentinței nr. 347 pronunțată la 6 februarie 2013 prin care Tribunalul Specializat Cluj a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. B. S.A. în condițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 precum și considerentele deciziei nr. 445 din 3 februarie 2015 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dizolvarea și radierea S.C. B. S.A. au fost dispuse ca urmare a închiderii procedurii falimentului, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, constatându-se că nu există bunuri în patrimoniul debitoarei, iar creditorii nu au înțeles să avanseze sumele corespunzătoare în vederea continuării procedurii, instanța supremă constată că nu poate fi pusă în discuție încălcarea autorității de lucru judecat, dat fiind faptul că, făcând trimitere în motivarea deciziei pronunțate la prevederile art. 133 din Legea nr. 85/2006, instanța de apel nu a înțeles să schimbe sau să aprecieze greșit cu privire la temeiul legal al închiderii procedurii falimentului, anume art. 131 din Legea nr. 85/2006. Referirea la dispozițiile la art. 133 a avut scopul de a releva faptul că, în ipoteza în care s-ar fi identificat unele bunuri în patrimoniul societății falite, ulterior închiderii procedurii insolvenței și radierii acesteia, acționarii S.C. B. S.A. ar fi putut să pretindă anumite drepturi asupra acestora, în virtutea calității de foști acționari, titulari ai drepturilor reziduale;

- referitor la sentința civilă nr. 63 din 5 februarie 2020 pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc prin care s-a constatat dizolvarea de drept a B. S.A., Înalta Curte apreciază că nu se identifică în decizia recurată aspecte decizorii prin care să fi fost alterată autoritatea de lucru judecat, fiind evident că dizolvarea asociației a intervenit mult ulterior momentului la care aceasta a solicitat declanșarea executării silite în dosarul de executare nr. 47/2016;

- raportat la sentința penală x din 30 martie 2006 a Judecătoriei Campina, rămasă definitivă, și care a constituit titlul executoriu în dosarul execuțional nr. x/2016, precum și la sentința civilă nr. 1335 din 21 februarie 2017 prin care Judecătoria Brașov a dispus anularea executării înseși și a tuturor actelor și formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. x/2016 instrumentat pe rolul BEJ N., inclusiv anularea încheierii din 23 martie 2016, emisă de Judecătoria Brașov în dosarul civil nr. x/2016, Inalta Curte apreciază că prin decizia recurată nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a respectivelor hotărâri. Aceasta întrucât instanța de apel nu a procedat la cenzurarea legalității procedurii de executare ci, respectând dispozițiile obligatorii din cuprinsul deciziei de casare, a verificat în ce măsură pârâții au avut reprezentarea mentală a ipotezei săvârșirii unei fapte ilicite prin demersurile de punere în executare a titlului deținut, nefiind relevantă din această perspectivă finalitatea judiciară a acestei proceduri.

Concluzionând, este lipsită de fundament susținerea recurentei potrivit căreia, contrar tuturor hotărârilor judecătorești intrate în autoritate de lucru judecat, instanța de apel a stabilit că nu s-ar fi săvârșit o faptă ilicită, în raport de data anulării actelor de executare.

Cât privește criticile subsumate pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. recurenta a invocat că instanța de apel a procedat în analiza situației deduse judecații, cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 555 C. civ. și art. 1349 C. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a învederat că nu s-a dat eficiență juridică faptului că reclamanta este proprietarul tabular al bunului imobil înscris în Cf x Tg Secuiesc, încălcându-se astfel dispozițiile art. 555 C. civ. dar și că nu s-a realizat o verificare a actelor pe care instanța penală le-a anulat prin sentința penală nr. 232 din 30 martie 2006 a Judecătoriei Campina, căci altfel s-ar fi observat că actul de adjudecare imobiliară din dosarul execuțional nr. x/2009 din 14 august 2012 emis de BEJ P. și procesul-verbal de licitație imobiliară, în baza cărora reclamanta și-a intabulat dreptul în cartea funciară, nu se regăsesc printre documentele a căror anulare s-a dispus de către instanța penală.

A susținut recurenta și că, instanța de apel a denaturat caracterul acțiunii, realizând o eronată aplicare a dispozițiilor de drept material incidente și apreciind greșit asupra faptului că nu există solidaritate între pârâți, câtă vreme aceștia au concurat la cauzarea prejudiciului, în condițiile art. 1382 și următoarele C. civ.. Totodată, nu a valorificat faptul că, așa cum s-a stabilit deja cu autoritate de lucru judecat, nu există temeiuri de drept pentru a se considera că B. S.A. este succesoarea în drepturi a B. S.A., după cum nu se poate reține nici că după radierea din registrul comerțului a B. S.A. aceasta ar mai putea fi reprezentată de asociație.

Criticile sunt nefondate, hotărârea recurată fiind pronunțată cu o justă aplicare a prevederilor legale incidente, în raport de motivele de apel invocate dar și de dispozițiile obligatorii ale instanței de casare, astfel cum se regăsesc în cuprinsul deciziei nr. 706/31.03.2021 pronunțată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în primul ciclu procesual.

Referitor la susținerea recurentei în sensul ignorării de către instanța de apel a unor elemente esențiale care ar fi fost în măsură să conducă la o altă soluție, Inalta Curte reține că, raportat la obiectul acțiunii și la aspectele ce se impuneau a fi cercetate în rejudecare, este total fundamentată concluzia la care s-a ajuns în privința inexistenței atât a faptei ilicite cât și a vinovăției pârâților.

Astfel, în rejudecare instanța avea de tranșat dacă formularea și instrumentarea cererii de executare silită din dosarul execuțional nr. x/2016 a constituit o faptă ilicită în sensul dispozițiilor art. 1349 din C. civ., acțiunile imputate pârâților fiind săvârșite în afara oricărui drept subiectiv, sau, dimpotrivă, a reprezentat o exercitare a unor drepturi subiective substanțiale/drepturi subiective procedurale prevăzute de lege, cu bună-credință, respectiv, în contextul în care reclamanta pretinde că pârâții, care au declanșat o procedură de executare silită împotriva acesteia, au acționat cu rea-credință, așadar, cu intenția de a o vătăma, dacă fapta imputată acestora îmbracă forma abuzului de drept procesual, raportat la natura și condițiile acestei instituții juridice

În acest context, faptul că la momentul declanșării procedurii de executare silită a sentinței penale nr. 232 din 30.03.2006 a Judecătoriei Câmpina, reclamanta era titulara dreptului de proprietate, intabulat în cartea funciară, cu privire la imobilul supus executării, sau faptul că sentința penală ce a constituit titlul executoriu nu îi era opozabilă reclamantei, aceasta nefiind parte în dosarul penal în care a fost pronunțată, constituie aspecte confirmate de instanța de apel, dar cărora aceasta nu le-a recunoscut aptitudinea de a reprezenta argumente esențiale din perspectiva decelării caracterului ilicit al faptelor imputate pârâților și a vinovăției acestora.

În acord cu instanța de apel, Inalta Curte reține că, în titlul executoriu s-a menționat în mod expres că activul imobil - hală monobloc - este supus reîntoarcerii în patrimoniul societății B. S.A., iar împrejurarea că societatea reclamantă A. S.R.L. era înscrisă în cartea funciară, ca proprietar al respectivului imobil, a fost verificată de către executorul judecătoresc care s-a adresat Judecătoriei Câmpina, emitenta titlului executoriu, solicitându-i să-i comunice, "ținând cont de faptul că, în prezent, imobilele sunt ocupate și au, ca proprietar tabular, alte persoane fizice și juridice decât O., dacă dispozițiile cu caracter civil din sentința penală nr. 232 din 30.03.2006 a Judecătoriei Câmpina sunt opozabile erga omnes sau trebuie obținute titluri executorii separate pentru fiecare dintre acestea". Răspunzând cererii astfel formulate, Judecătoria Câmpina i-a comunicat, prin adresa înregistrată sub numărul A/18.03.2016, că îi restituie dosarul execuțional nr. x/2016, "cu mențiunea de a proceda la executarea sentinței nr. 232/30.03.2006 a Judecătoriei Câmpina, conform dispozițiilor de procedură civilă" .

Așadar, instanța de apel a analizat aspectul invocat de reclamantă referitor la calitatea sa de proprietar tabular al imobilului supus executării silite și a concluzionat în mod just că această împrejurare nu este de natură să infirme lipsa caracterului abuziv al exercitării drepturilor subiective de către asociația pârâtă și buna-credință a acesteia, în contextul în care executarea silită solicitată de B. S.A. a fost încuviințată de Judecătoria Brașov, prin încheierea din 23.03.2016, în urma verificării de către instanța de executare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 632 și de art. 663 din C. proc. civ.. Faptul că, ulterior, încheierea de încuviințare a executării silite a fost anulată, prin sentința civilă nr. 1335 din 21.02.2017 pronunțată de Judecătoria Brașov și rămasă definitivă, nu-i imprimă caracter ilicit faptei asociației pârâte de a fi formulat cererea de executare silită. În condițiile în care, astfel cum s-a reținut mai sus, asociația pârâtă nu a făcut decât să exercite un drept subiectiv, în numele acționarilor fostei societăți B. S.A., iar exercitarea unui drept subiectiv este printre cauzele exoneratoare de răspundere, într-o atare situație, fapta nu are caracter ilicit.

În egală măsură, este lipsit de relevanță, din perspectiva analizei condițiilor răspunderii civile delictuale, și aspectul referitor la lipsa opozabilității față de reclamantă a sentinței penale nr. 232 din 30.03.2006 a Judecătoriei Câmpina, cât timp calitatea de parte în dosarul penal au avut-o atât administratorul societății reclamante, S., cât și S.C. B. S.A., în patrimoniul căreia instanța penală a dispus expres întoarcerea activului reprezentat de imobilul hală monobloc iar demersurile realizate de executorul judecătoresc, astfel cum s-a arătat anterior, au vizat și lămurirea acestei situații.

Este de asemenea nefondată critica recurentei potrivit căreia în mod nelegal și cu încălcarea autorității de lucru judecat, instanța de apel a reținut că asociația este succesoarea în drepturi a S.C. B. și că din această perspectivă avea dreptul de a o reprezenta, după radiere.

Or, astfel cum s-a arătat în analiza motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., prin decizia pronunțată instanța de apel nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești invocate de reclamanta recurentă. În cadrul procesual și legal al acțiunii în răspundere civilă delictuală, analizând condiția săvârșirii unei fapte ilicite și pe cea a vinovăției pârâtei asociația, instanța de apel nu a decelat aspecte specifice procedurii falimentului și care să lezeze ceea ce s-a tranșat definitiv.

Ceea ce a constatat curtea de apel a fost faptul că asociația a acționat pentru a apăra drepturile patrimoniale ale acționarilor pe care îi reprezenta potrivit actului său constitutiv, statutului și hotărârii Adunării Generale a Acționarilor B. S.A. din 11.08.2006, luând în considerare și că, prin sentința civilă nr. 67 din 24.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a reținut că, "de la data închiderii irevocabile a procedurii debitoarei și descărcarea de atribuțiuni a lichidatorului judiciar prin decizia din 3 septembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, asociația capătă capacitatea de exercițiu procesual pentru acționarii societății debitoare".

Așadar, contrar susținerilor recurentei, tocmai valorificând autoritatea de lucru judecat a unor aspecte tranșate definitiv, instanța de apel a ajuns la concluzia că, având în vedere sentința penală menționată, precum și dreptul acționarilor asupra bunurilor societății radiate, B. S.A., acționând în numele acționarilor societății B. S.A., în conformitate cu scopul pentru care asociația a fost înființată și în limitele obiectului său de activitate, nu a săvârșit o faptă ilicită.

Susține recurenta și că, în mod greșit s-a apreciat asupra faptului că nu există solidaritate între pârâți, câtă vreme aceștia au concurat la cauzarea prejudiciului, în condițiile art. 1382 și următoarele C. civ.

Însă, reține Înalta Curte, aspectul solidarității pârâților a fost doar afirmat de reclamanta recurentă. Din analiza realizată de către instanța de apel, în mod distinct, pentru fiecare pârât și în raport de probatoriul administrat, a rezultat că nu poate fi imputată niciunuia dintre pârâți săvârșirea faptei ilicite. În atare condiții, problematica unei eventuale solidarități a pârâților nu prezenta relevanță juridică în cauză.

Concluzionând, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva ambelor decizii, și va obliga recurenta-reclamantă plata sumei de 3.570 RON către intimatul-pârât F., cu titlul de cheltuieli de judecată, conform prevederilor art. 451 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziilor civile nr. 726/Ap din 28 aprilie 2022 și nr. 1694/Ap din 20 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 3.570 RON către intimatul-pârât F., cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2022.