ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.03.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 706/2021

HOTĂRÂRE
31.03.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 706/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 31 martie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Brașov, secția I civilă sub numărul de mai sus, la data de 26.06.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții B. S.A. prin președinte C., C., D., E., F., G.; H.; I.; J.; K., L., Cabinet de avocat M., M., Biroul executorului judecătoresc N. și N. să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata următoarelor sume: 890.435 EURO reprezentând venitul din chirie pe perioada 01.09.2016-01.04.2025, rămasă neexecutată din contractul de închiriere nr. x/2015 (103 luni x 8645 euro/lună), ca urmare a blocării accesului chiriașului la bunul închiriat în baza planului de pază avizat nelegal prin fapta ilicită pârâților; 2.409.358 RON reprezentând penalități de întârziere de 0,3%/zi de întârziere, calculate conform contractului de închiriere nr. x/2015 pentru neîncasarea chiriei în perioada 01.09.2016-31.05.2019, penalități de care ar fi beneficiat reclamanta dacă se întârzia plata chiriei și obligarea pârâților la plata penalităților în continuare până la data plății efective și integrale a sumelor reprezentând chiriile din perioada 01.09.2016 și până la data plății efective;164.800 RON reprezentând impozit aferent imobilelor ce fac obiectul contractului de locațiune, datorat Biroului Impozite și Taxe Locale al Primăriei Municipiului Târgu-Secuiesc, pentru perioada 01.09.2016-01.04.2025, rămasă neexecutată ca urmare a blocării accesului chiriașului la bunul închiriat, în baza planului de pază avizat nelegal prin fapta ilicită a pârâților; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă 231/S/04.11.2019, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, a inadmisibilității cererii și a lipsei de interes, invocate de pârâți, a respins cererea pârâtei B. S.A. de anulare a încheierii de ședință din 22.07.2019 privind acordarea facilităților pentru reclamantă la plata taxei judiciare de timbru, a respins ca inadmisibile cererile formulate de S.C. B. S.A. - societate dizolvată în dosarul de față, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., Cabinetul de avocat M. și Biroul executorului judecătoresc N., ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. S.A., M. și N., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 284/Ap/2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, a fost respins apelul declarat de apelanta B. împotriva sentinței civile 231S/04.11.2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, și cererile formulate de această apelantă în calea de atac, respectiv a fost respins apelul declarat de apelata S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile 231S/04.11.2019 și împotriva încheierii de ședință din data de 28.10.2019, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 284/Ap/2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât și pârâta B..

Recursul declarat de recurenta reclamantă.

În motivarea recursului declarat, recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici:

- în mod greșit, instanța de apel nu a menționat în dispozitivul hotărârii faptul că împotriva deciziei pronunțate în apel se poate exercita calea de atac a recursului;

În acest sens, recurenta a susținut că dispozițiile art. 483 din C. proc. civ. stabilesc că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j) din C. proc. civ. or, cererii de față îi sunt aplicabile dispozițiile art. 95 punct 1 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 94 punct l lit. k) din C. proc. civ., competența de soluționare a recursului revenind Înaltei Curți, conform deciziei nr. 18/2018 privind soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

- analiza incompletă a criticilor sale din apel întemeiate pe dispozițiile art. 222, art. 13 și art. 174 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că instanța de apel nu a analizat critica sa prin care s-a invocat nesocotirea de către tribunal a dreptului său la apărare, la termenul de judecată din 28.10.2019, ca efect al respingerii cererii pentru amânarea judecății formulată la termenul menționat, respectiv, ca efect al modalității în care prima instanță a înțeles să supună dezbaterii și să soluționeze excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., Cabinetul de avocat M. și Biroul executorului judecătoresc N.;

- încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil al recurentei și greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 222 și art. 13 din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a susținut că instanța de apel a ignorat faptul că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților anterior menționați, invocată din oficiu în ședința din 28.10.2019, a fost soluționată la același termen, fără ca reclamanta să fie citată pentru a putea răspunde excepției.

Recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță, deși a respins cererea sa de amânare a judecății, nu a rămas în pronunțare pe această excepție și nu i-a acordat posibilitatea să formuleze concluzii scrise pe aceasta chestiune, ci a soluționat excepția pronunțându-se asupra ei la același termen, aspect ignorat de instanța de apel.

- ignorarea limitelor devoluțiunii stabilite prin cererea sa de apel, apelul nefiind limitat la anumite soluții ale primei instanțe din dispozitivul sentinței apelate, astfel că, instanța de apel era datoare să dea eficiență juridică dispozițiilor art. 477 alin. (2) din C. proc. civ.

- hotărârea atacată nu cuprinde, în considerentele sale, argumentele de fapt și de drept pe care se întemeiază silogismul judiciar, ca efect al omisiunii instanței de apel de a analiza integral motivele sale de apel vizând încălcarea dreptului său la apărare, respectiv, a soluției dată criticii din apel, care a vizat omisiunea primei instanțe de a proceda la comunicarea notelor scrise depuse de pârâta B. S.A. și a înscrisurilor atașate acestora;

- aplicarea greșită a dispozițiilor art. 149 și art. 13 din C. proc. civ. ca efect al omisiunii de comunicare a înscrisurilor depuse de S.C. B. S.A., cu consecința imposibilității recurentei de a se apăra în raport cu aceste înscrisuri.

- aplicarea greșită în speță, prin decizia recurată, a prevederilor art. 425 lit. b) din C. proc. civ., din perspectiva caracterului contradictoriu al considerentelor sentinței apelate;

În acest sens, recurenta precizează că deși a invocat, în apel, caracterul contradictoriu al următoarelor considerente:

"Tribunalul reține că s-a produs o tulburare în fapt și în drept a chiriașului, în condițiile art. 1793-1794 din C. civ., prin invocarea de către asociația pârâtă a dreptului de proprietate asupra bunului închiriat în patrimoniul B. S.A., pe baza sentinței penale menționate", respectiv, "Tribunalul constată că asociația pârâtă nu a pretins un drept de proprietate propriu asupra bunului închiriat, ci fundamentat pe dispozițiile sentinței penale în patrimoniul S.C. B. SA", instanța de apel a omis să analizeze această critică, reținând că reclamanta nu indicat considerentele contrare, deși era obligată să analizeze acest motiv de apel și să îl soluționeze, în limitele prevăzute de art. 477 din C. proc. civ.

- decizia atacată este nemotivată, întrucât instanța de apel nu a răspuns, în mod real, criticilor sale vizând fondul raportului juridic litigios, omițând să analizeze faptele, probele și argumentele în drept invocate de către reclamantă în susținerea criticilor deduse judecății, circumscrise soluției de respingere a pretențiilor deduse judecății, respectiv, a avut în vedere motive străine de natura apelului reclamantei;

Susține recurenta că instanța de apel a procedat la reluarea raționamentului instanței de fond și a acelorași considerente contradictorii criticate în apel, fără a răspunde argumentelor din apelul pe care l-a formulat, în care a susținut că faptele ilicite imputate pârâților sunt diferite, ele vizând formularea unei cereri de executare silită nelegală, înregistrarea și efectuarea unei executări silite nelegale, comunicarea nelegală a unor somații și blocarea accesului chiriașului la bunul închiriat.

Or, instanța de apel a realizat o analiză care nu s-a raportat la toate elementele din situația cauzei, ceea ce a dus la un raționament incomplet și lipsit de logică.

În opinia recurentei, considerentele referitoare la teoria evicțiunii sunt total străine de obiectul cauzei, deoarece evicțiunea trebuia analizată în contextul în care sentința penală ar fi fost pusă în aplicare de către titularul dreptului și în contextul opozabilității acestei hotărâri față de reclamantă, aspecte criticate în apel și cărora nu li s-a răspuns.

Or, lipsa unei analize, concrete și complete, care s-ar fi impus a fi realizată de instanța de apel, a motivelor de apel, echivalează cu o lipsă a motivelor pe care se întemeiază soluția pronunțată de către această instanță.

- instanța de fond a încadrat greșit fapta ilicită a pârâților ca fiind evicțiune, întrucât, în cauza de față, pârâții Asociația și membrii consiliului director al acesteia (foști acționari ai S.C. B. S.A. - societate radiată) nu aveau și nu au avut niciodată vreun drept asupra bunului imobil ce era în proprietatea reclamantei, astfel că nu puteau să o evingă.

De asemenea, instanța de apel a denaturat caracterul acțiunii realizând o eronată aplicare a dispozițiilor de drept material aplicabile pricinii, orientând cercetarea judecătorească spre zona evicțiunii fără a fi investită cu o astfel de cerere.

Susține recurenta, sub acest aspect, că s-a ignorat faptul că sentința penală nr. 232/2006, pronunțată de Judecătoria Câmpina, nu este opozabilă S.C. A. S.R.L., întrucât aceasta nu a fost parte în dosarul penal, respectiv, faptul că asociații fondatori ai asociației pârâte nu au avut vreo calitate în dosarul penal invocat, astfel că sentința penală menționată nu a reprezentat niciodată un titlu de creanță împotriva sa și nici în favoarea acționarilor fostei societăți S.C. B. S.A..

Precizează, totodată, că efectul radierii S.C. B. S.A., la data de 15.10.2013, a constat în pierderea calității acesteia de persoană juridică, aspect statuat prin mai multe hotărâri judecătorești, respectiv: sentința civilă nr. 755 din 22.02.2012 a Tribunalului Specializat Cluj, decizia civilă nr. 726 din 22.03.2010 a Curții de Apel Cluj, decizia civilă nr. 3361 din 30.102014 a Înaltei Curți, decizia civilă nr. 721/Ap din 22.10.2014 a Curții de Apel Brașov și sentința nr. 347/2013 a Tribunalului Specializat Cluj.

În consecință, recurenta susține că, ulterior datei anterior menționate, nu mai putea fi evinsă în baza sentinței penale nr. 232/2006 a Judecătoriei Câmpina, nici de S.C. B. S.A. (care nu mai exista), nici de către acționarii acestei societăți, așa cum eronat s-a reținut în decizia recurată, întrucât pârâții foști acționari ai S.C. B. S.A. nu au calitatea de succesori ai acestei societăți, astfel că aceștia niciodată nu au avut, nu au dobândit și nu puteau pretinde vreun drept asupra bunurilor în legătură cu care doar au săvârșit fapte ilicite.

În cauză, s-a ignorat faptul că, deși S.C. B. S.A. era radiată, pârâții (inclusiv Asociația) au pretins un drept propriu al Asociației asupra imobilelor executate silit, în calitate de pretinsă continuatoare a acesteia a S.C. B. S.A., calitate în care Asociația a promovat cererea de executare silită urmată de somația prin care s-a cerut chiriașului reclamantei să părăsească spațiul închiriat și să plătească chirie în contul Asociației. Or, nici Legea nr. 31/1990 (ca lege cadru privind funcționarea societăților comerciale) și nici Legea nr. 85/2006 privind insolvența nu conțin dispoziții care să justifice concluzia că ar putea exista o situație care să legitimeze pârâta B. S.A. în demersurile sale nelegale și păguboase pentru patrimoniul reclamantei.

În acest context, se arată că invocarea dreptului de proprietate asupra imobilului, în numele unei societăți care nu mai există, în temeiul unei hotărâri judecătorești în care pârâții nu au avut nicio calitate, față de o persoană căreia nu-i era opozabilă hotărârea respectivă, ca temei al tulburării posesiei, reprezintă un delict săvârșit cu scopul de a obține un drept în detrimentul societății reclamante.

Arată că, în speță, chiriașul a virat sumele în contul B. S.A., ceea ce dovedește că, indiferent de modalitatea de formulare a cererilor, dreptul era pretins de către înșiși pârâții și pentru ei, astfel că folosirea, cu știință, a actelor unei societăți radiate, în scopul producerii de consecințe juridice este o faptă ilicită (fiind prevăzută de art. 280

3

din Legea nr. 31/1990, republicată).

De asemenea, recurenta susține că instanța de apel nu a dat eficiență juridică faptului că a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiului în discuție, în anul 2012, în cadrul unei licitații publice într-o procedură de executare silită, bunurile dobândite fiind libere de orice sarcini, acesta având calitatea de proprietar tabular al imobilelor situate în Mun. Târgu Secuiesc, str. x, Jud. Covasna - calitate în care a încheiat contractul de locațiune nr. x/27.03.2015 cu societatea O. S.R.L., context faptic, în care în mod nelegal au fost comunicate notificările chiriașului S.C. O. S.R.L..

Recurenta a mai precizat că, deși ambele instanțe de fond au avut în vedere sentința penală nr. 232/2006 a Judecătoriei Câmpina, nu au realizat o verificare a actelor pe care instanța penală le-a anulat prin această hotărâre, ignorând, așadar, faptul că actul de adjudecare imobiliară emis în dosarul execuțional nr. x/2009 din 14.08.2012 de BEJ P. și procesul-verbal de licitație imobiliară, în baza căruia reclamanta s-a întabulat în cartea funciară, nu se regăsesc printre documentele a cărei anulare s-a dispus de către instanța penală.

În consecință, în opinia recurentei, este nefondat considerentul conform căruia închirierea bunului a fost realizată de reclamantă cunoscând pericolul evicțiunii rezultat din aceea că un terț precum acționarii B. S.A., ar putea invoca dreptul de proprietate asupra bunului.

Recurenta mai susține că instanțele anterioare au ignorat faptul că pârâții au întocmit acte de executare față de reclamantă, în condițiile în care executarea silită nu fusese încuviințată împotriva acesteia, ci a debitorului Q.; or, promovarea și instrumentarea cererii de executare silită de către o persoană ce nu are calitatea de creditor, reprezintă o fapta ilicită ce justifică reținerea răspunderii civile delictuale a pârâților.

În ceea ce îi privește pe pârâtul BEJ N. și pe executorul judecătoresc N., recurenta susține că aceștia aveau obligația legală de a respinge cererea de executare silită întrucât aveau cunoștință că cererea este promovată de o persoană fără calitate în raport cu sentința penală nr. 232/2006 a Judecătoriei Câmpina și că S.C. B. S.A. este radiată din registrul comerțului.

De asemenea, se arată că, în mod eronat instanța de apel a ignorat faptul că blocarea accesului chiriașului reclamantei în imobil s-a efectuat la data la care executarea silită era suspendată de către Judecătoria Brașov, fiind nefondată reținerea instanței de fond în sensul că asociația pârâtă nu avea reprezentarea comiterii unei ilegalități și nici nu i se poate imputa acest aspect, atât timp cât executarea silită a sentinței penale nr. 232/2006 Judecătoriei Câmpina fusese încuviințată la cererea sa, formulată în numele acționarilor societății dizolvate B. S.A., iar nu a societății dizolvate.

Recurenta opinează că este nelegală și abuzivă fapta pârâtei B. și a membrilor Consiliului Director al Asociației, care, împreună cu reprezentanții S.C. R. S.R.L., au blocat în data de 14.07.2016, accesul personalului chiriașului O. S.R.L. la punctul de lucru situat în imobilul executat, accesul fiind permis numai după ce S.C. O. S.R.L. a încheiat o convenție impusă de pârâtul C. (care a pretins a fi reprezentantul S.C. B. SA), în schimbul plății unor sume de bani (respectiv suma de 16.666 euro și a sumei de 5.000 Euro) până la data de 19 iulie 2016 către pârâta B. S.A., în caz contrar intrarea personalului în imobil urmând a fi oprită din nou în data de 20 iulie 2016, ora 6:00.

Precizează, totodată, recurenta că, urmare a acestei situații creată în urma notificărilor emise de BEJ N., S.C. O. S.R.L. a procedat inițial la notificarea societății reclamante, informând-o că i-a fost îngrădit accesul la data de 14.07.2016 și că va solicită contravaloarea prejudiciului cauzat prin oprirea temporară a activității (adresa nr. x/22.07.2016), iar ulterior, în data de 30.08.2016, a procedat la denunțarea unilaterală a contractului de locațiune nr. x/2015 încheiat cu societatea reclamantă, începând cu data de 01.09.2016, ca urmare a neîndeplinirii obligației de a asigura folosința liniștită și utilă a spațiului închiriat pe tot timpul locațiunii.

De asemenea, susține că la data de 21.02.2017, Judecătoria Brașov a soluționat dosarul nr. x/2016, prin sentința civila nr. 1335/21.02.2017, definitivă prin decizia nr. 1559/24.10.2017 a Tribunalului Brașov, dispunând anularea executării înseși și a tuturor actelor și formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. x/2016 instrumentat pe rolul BEJ N., inclusiv anularea încheierii din data de 23.03.2016, emisă de Judecătoria Brașov în dosarul civil nr. x/2016

În acest context, recurenta arată că actele nule nu pot produce efecte juridice în sarcina și nici în favoarea niciuneia dintre părți, situație față de care aprecierea instanței de apel în sensul că bunul a fost predat asociației pârâte în temeiul unui proces-verbal încheiat în dosar execuțional 47/2016 al BEJ N. nu face decât să dea eficiență juridică unor acte nule și să înfrângă astfel autoritatea de lucru judecat a sentinței civile 1335/21.02.2017, anterior menționată.

Or, fapta ilicită a pârâtei B., a pârâților membri ai Consiliului Director al Asociației și a pârâților Cabinet de avocat M., prin pârâtul M., constă în aceea că au formulat o cerere de executare și au notificat un terț în numele unei societății - S.C. B. S.A. care nu mai exista la data respectivă ca urmare a radierii din Registrul Comerțului, cu intenția de obține un beneficiu prin îngrădirea dreptului de proprietate al reclamantei.

Consideră recurenta că fapta ilicită a pârâților BEJ N. și executorul judecătoresc N., constând în aceea că au deschis dosarul de executare silită nr. x/2016 fără a verifica calitatea reală de creditor a petentului, iar apoi au indus în eroare instanța, solicitând încuviințarea executării silite în numele societății S.C. B. S.A. (care nu mai avea capacitate procesuală din anul 2013), respectiv, au instrumentat executarea, în condițiile în care aceasta nu a fost încuviințată împotriva reclamantei, fiind suspendată la data 16.06.2016 de către Judecătoria Brașov, a fost realizată cu intenția de a produce consecințe constând în îngrădirea accesului proprietarului la bunul sau/și a chiriașului acestuia la bunul închiriat, ceea ce s-a și realizat la data de 14.07.2016, în urma actelor de executare ale BEJ N..

Inducând în eroare instanța de judecată cu privire la calitatea persoanelor care cer executarea silită în raport cu creditoarea din titlul executoriu și omițând să arate inexistența creditoarei B. S.A. (radiată încă din 2013 din Registrul Comerțului), pârâții s-au înțeles să dea o aparență de legalitate cererii de executare silită care să fie urmată de beneficii materiale peste limitele legale în patrimoniul fiecăruia dintre pârâți.

Astfel în baza unei rezoluții unice a pârâților, s-a procedat la întocmirea unor acte de executare, anulate în final de instanța de judecată, acte în baza cărora a fost prejudiciată reclamanta ca efect al denunțării contractului de către locatorul S.C. O. S.R.L. cu consecința pierderii veniturilor aferente acestui contract, sumele respective fiind încasate de către pârâta B. S.A., în mod nelegal și injust.

În opinia recurentei, determinant în crearea prejudiciului societății recurente a fost faptul ca pârâții au acționat împreună, concertat, fiecare având rolul său în realizarea scopului propus, dar cu unicul obiectiv de a prelua bunul în mod fraudulos și cu dorința de a încasa sume cu titlu de chirie din folosirea unui bun ce nu le aparținea, astfel că, în mod greșit s-a apreciat că nu exista o solidaritate între pârâți, fiind incidente prevederile art. 1382 și următoarele C. civ.

În ceea ce privește existența vinovăției pârâților, recurenta arată că aceasta rezultă din materialitatea faptelor imputate pârâților, în sensul că, din modalitatea în care autorii (pârâții) au stabilit să pună în practică activitatea ilicită, precum și din mijloacele folosite, se deduce că aceștia au prevăzut producerea pagubei și cel puțin au acceptat-o, dacă nu chiar au dorit-o.

Susține recurenta că, în cauza dedusă judecații, sunt întrunite toate elementele privind răspunderea civilă pentru fapta proprie a pârâților chemați în judecată, iar în subsidiar, în ceea ce privește răspunderea pârâților Biroul Executorului Judecătoresc N. și Cabinetul de Avocat M., consideră că trebuie atrasă răspunderea acestor pârâți în temeiul art. 1373 alin. (1) și (2) din C. civ., care reglementează răspunderea comitenților pentru prepuși.

- instanța de apel, în analiza sa a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 445/13.02.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, și a sentinței civile nr. 347/06.02.2013 a Tribunalului Specializat Cluj, lipsind de eficiență juridică aceste hotărâri, ceea ce face incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 din C. proc. civ.

- instanța de apel a înfrânt autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 232/30.03.2006 a Judecătoriei Campina, definitivă prin pronunțarea deciziei nr. 316 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, apreciind în mod neîntemeiat că această hotărâre produce efecte în patrimoniul reclamantei, atâta timp cât aceasta nu a fost parte în respectiva procedură.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă.

În motivarea recursului declarat, recurenta-pârâtă a susținut că detenția reclamantei asupra imobilului înscris în CF nr. x Tg. Secuiesc provine din săvârșirea unor infracțiuni, respectiv că s-a dipus reîntoarcerea acestui bun în patrimoniul S.C. B. S.A. prin sentința penală nr. 232/2006 a Judecătoriei Câmpina, definitivă.

Se mai arată că prin executarea dispozițiilor civile ale sentinței nr. 232/2006 a Judecătoriei Câmpina, încuviințată de Judecătoria Brașov, imobilele fostei societății comerciale radiate, S.C. B. S.A., reprezentate de fabrica de Șuruburi, situată în str. x, blocul de nefamiliști situat în str. x, incinta Pârâu Turia și gospodăria anexă situată în intravilanul satului Săsăuși, au fost legal predate de către BEJ N., succesorilor de drept reprezentați de recurentă, punându-se astfel capăt săvârșirii elementului material al infracțiunii de spălare a banilor.

În opinia acestei recurente, dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză este demonstrat irefragabil prin sentința penală nr. 232/2006, definitivă, hotărâre care se bucură de putere de lucru judecat, în favoarea succesorilor de drept al societății B. S.A., astfel că desființarea executării silite efectuate nu modifică dreptul de proprietate și situația juridică a imobilului.

Mai arată recurenta că, în cartea funciară a imobilului, a fost notată existența sentinței penale nr. 232/2006, definitivă prin decizia penală nr. 316/2013, iar reclamanta nu justifică interes, potrivit dispozițiilor art. 32 si art. 33 din C. proc. civ., astfel că aceasta nu poate exercita acțiunea civilă în cauză.

În consecință, recurenta solicită să se constate nulitatea absolută a considerentelor hotărârilor recurate și a acțiunii civile introdusă de reclamantă.

Prin cererile formulate la data de 23.06.2020, recurenta pârâtă a arătat că prin executarea dispozițiilor civile ale sentinței nr. 232/2006, a fost legal încuviințată de instanța de executare, Judecătoria Brașov, și legal efecuată, imobilele fostei societății comerciale radiate S.C. B. S.A. fiind legal predate de către BEJ N., succesorilor de drept reprezentați de recurentă.

Totodată, făcând trimitere la prevederile art. 598 alin. (1) și art. 600 alin. (1) din C. proc. pen., recurenta a susținut necompetența instanței civile în a soluționa contestația la executare, arătând că, întrucât hotărârea pusă în executare era executorie, contestația era inadmisibilă, contestațiile introduse și desființarea executării fiind, în consecință, ilicite și lovite de nulitate absolută.

În acest sens, recurenta pârâtă a făcut trimitere la ordonanațele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și la hotărîrile penale pronunțate în legătură cu executarea silită pe care a declanșat-o, susținând că acestea demonstrează că executarea silită în cauză a fost legal încuviințată și legal efectuată.

Prin cererile formulate la data de 24.06.2020, recurenta a solicitat să se dispună obligarea în solidar a pârâților la despăgubiri, pentru lipsire de folosință, deteriorări și distrugeri, în suma de 40.320.000 Euro debit și 21.168.000 Euro dobândă de 5%/an, calculat pe perioada de 20 de ani între 29.01.2000 și 29.01.2020, cu corectarea până la restabilirea situației juridice și de fapt în imobil.

De asemenea, recurenta a invocat nulitatea absolută a hotărârilor nr. 755/22.feb. 2012 și nr. 347/06.feb. 2013, pronunțate în dosarul de insolvență nr. 380/118/2005 și să se dispună restabilirea situației anterioare contestațiilor formulate în cadrul dosarului execuțional nr. x/2016 al BEJ N. și înmatricularea societății B. S.A. cu statutul avut, respectiv, a solicitat să se dispună obligarea Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliară Covasna la rectificarea evidenței de carte funciară a imobilelor potrivit cu dispozițiile civile ale sentinței penale nr. 232/2006 a Judecătoriei Câmpina.

Totodată, recurenta pârâtă a solicitat constatarea nulității absolute a actelor constitutive ale S.C. A. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. T. S.R.L., S.C. U. S.R.L. și S.C. V. S.R.L., a încheierii nr. 11514 din 11.aug. 2010 a OCPI Covasna și a tututor hotărârilor juudecătorești pronunțate până la prezenta dată privitor la evidența de Carte Funciară a imobilelor a căror reîntoarcere în patrimoniul societății B. S.A. a fost dispusă de sentința penală nr. 232/2006 a Judecătoriei Câmpina.

Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată la data de 13.10.2019, pârâta B. S.A., a solicitat, în numele acționarialtului S.C. B. S.A., respingerea recursului reclamantei, susținând, în esență, că justifică calitatea de calitatea de proprietari ai imobilului executat silit, iar demersul judiciar al reclamantei este lovit de nulitate.

Pârâtul J., a solicitat prin întâmpinarea formulată la data de 22.10.2019, respingerea cererii formulate de reclamantă împotriva sa, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia,motivat de faptul că nu s-a probat că și-ar fi exprimat votul în vederea săvârșirii de fapte ilicite, în calitate de acționar al S.C. B. S.A. iar, pe fond, respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat, întrucât, în opinia sa,nu sunt îndeplinte cerințele impuse de lege pentru declanșarea răspunderii civile delictuale a pârâților.

Pârâtul, F., a solicitat prin întâmpinarea formulată la data de 17.02.2020, respingerea recursului formulat de reclamantă, ca nefondat, susținând, în esență, că această parte se prevalează de bunuri care au fost dobândite prin săvârșirea unor infracțiuni, astfel că cererile reclamantei sunt lovite de nulitate absolută.

Prin încheierea din 11.11.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis cererea formulată de recurenta reclamantă privind acordarea facilităților de la plata taxei de timbru și a dispus reducerea taxei judiciare de timbru aferente soluționării recursului de față de la 38.966,11 RON, la 20.000 RON și eșalonarea plății taxei judiciare de timbru astfel cum a fost redusă în 10 tranșe lunare egale.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În referire la recursul declarat de recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L.:

Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Într-o primă critică, ce se impune a fi analizată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de apel nu a menționat în dispozitivul hotărârii faptul că împotriva deciziei se poate exercita calea de atac a recursului.

În speță, decizia recurată a fost pronunțată într-o pricină având ca obiect o cerere evaluabilă în bani, soluționată în primă instanță de tribunal, conform art. 94 alin. (1) lit. K) din C. proc. civ., iar obiectul cauzei nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel că este supusă căii de atac a recursului.

Deși susținerea recurentei este fondată, de vreme ce în cuprinsul deciziei civile nr. 284/Ap/2020 a Curții de Apel Brașov se menționează că această hotărâre este definitivă, contrar concluziei ce se desprinde din interpretarea logică a dispozițiilor art. 483 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., în speță, viciul procedural astfel constatat nu este de natură să justifice casarea hotărârii recurate.

Înalta Curte constată, că aspectul vizând caracterul definitiv al unei hotărâri judecătorești este reglementat imperativ de legea procesuală, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. consacrând principiul legalității căilor de atac, iar alin. (2) al acestei norme stabilind că mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia, nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Ca atare, calea de atac fiind cea prevăzută de lege, partea este îndreptățită să o exercite independent de mențiunile eronate din cuprinsul hotărârii, fiind în atributul instanței de control judiciar verificarea admisibilității căii de atac astfel exercitate.

Deopotrivă, în speță, recurenta nu a dovedit înregistrarea vreunei vătămări ca efect al mențiunii eronate din cuprinsul deciziei recurate, referitoare la caracterul definitiv al acestei hotărâri, acesta fiind în măsură să exercite, în termenul prevăzut de art. 485 din C. proc. civ., calea de atac a recursului. Or, din interpretarea art. 177 alin. (3) din C. proc. civ. rezultă că, în opinia legiuitorului, sancțiunea procesuală a nulității își găsește aplicare ca ultim remediu, respectiv în ipoteza în care numai desființarea actului poate remedia vătămarea produsă; rezultă că nulitatea nu îndeplinește exclusiv o funcție sancționatoare, ci scopul urmărit de legiuitor este înlăturarea oricărui formalism inutil în aplicarea acestei instituții juridice și salvarea actului procedural atunci când acest lucru este posibil și în măsura în care este posibil.

În raport de cele anterior reliefate, critica recurentei este nefondată, urmând a fi respinsă.

Recurenta susține, circumscris motivelor de casare, prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 din C. proc. civ., analiza incompletă a criticilor sale din apel întemeiate pe dispozițiile art. 222, art. 13 și art. 174 din C. proc. civ., respectiv a dispozițiilor art. 149 din C. proc. civ. arătând că, pe de o parte, nu s-ar fi analizat critica sa prin care s-a invocat nesocotirea de către tribunal a dreptului său la apărare, la termenul de judecată din 28.10.2019, și cea vizând nemotivarea soluției dată criticii din apel, care a vizat omisiunea primei instanțe de a proceda la comunicarea notelor scrise depuse de pârâta B. S.A. și a înscrisurilor atașate acestora, respectiv aplicarea eronată, în speță, a acestor norme și a dispozițiilor art. 477 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., ca urmare a ignorării limitelor devoluțiunii stabilite prin cererea sa de apel, precizând că apelul nu a fost limitat la anumite soluții ale primei instanțe din dispozitivul sentinței apelate.

Criticile sunt fondate, în limita considerentelor ce vor succede:

Înalta Curte constată că apelul reprezintă mijlocul procesual prin care partea, nemulțumită de hotărârea primei instanțe, solicită instanței ierarhic superioare reformarea hotărârii; cel mai semnificativ și caracteristic efect al apelului este cel "devolutiv", care constă într-o rejudecare a pricinii în fond.

Fiind o cale de atac ordinară, legea nu stabilește în mod expres motivele pentru exercitarea apelului și, prin urmare, acesta poate fi formulat pentru orice motiv de netemeinicie sau de nelegalitate a hotărârii atacate, precum și pentru oricare din motivele pe care legea le prevede pentru exercitarea căilor extraordinare de atac.

În privința limitelor devoluțiunii, art. 477 - 478 din C. proc. civ. consacră două reguli restrictive exprimate prin adagiile "tantum devolutum quantum appellatum" și "tantum devolutum quantum judicatum", prezentând relevanță din această perspectivă criticile concrete formulate de apelant cu privire la hotărârea instanței care a judecat fondul, așadar aspectele de netemeinicie sau nelegalitate ale hotărârii primei instanțe evidențiate în concret și dezvoltate, în consecință, de către titularul cererii de apel, iar nu modalitatea în care acestea sunt structurate în cuprinsul cererii de apel.

În speță, recurenta-reclamantă a înțeles să declare apel atât împotriva încheierii din data de 28.10.2019, cât și împotriva sentinței civile nr. 2315/2019, ambele pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2019.

Din verificarea cererii de apel, Înalta Curte constată că reclamanta a pretins, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, rejudecarea fondului pricinii de către instanța de apel, în sensul admiterii în integralitate a pretențiilor deduse judecății și obligării tuturor pârâților, în solidar, la acoperirea prejudiciului cauzat acesteia, în sensul obligării acestora la plata sumelor menționate în cererea de chemare în judecată.

În justificarea căii de atac formulate împotriva sentinței civile apelate, reclamanta a susținut încălcarea dreptului său la apărare, prin soluțiile adoptate la termenul de judecată din 28.10.2019, caracterul contradictoriu al considerentelor sentinței tribunalului, respectiv a criticat, soluția adoptată asupra fondului raportului juridic litigios prin această hotărâre.

Deopotrivă, în contextul în care prima instanță reținuse drept argument decizoriu în justificarea soluției dispuse prin încheierea din 28.10.2019 în privința legitimării procesuale pasive a pârâților C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., Cabinetul de avocat M. și Biroul executorului judecătoresc N., omisiunea reclamantei de a justifica faptele ilicite imputate acestora, se reține că deși motivele de apel nu au fost structurate corespunzător și nu fac trimitere explicită la aspecte circumscrise legitimării procesuale a pârâților indicați în cererea introductivă, în motivarea apelului, reclamanta a înțeles să reitereze susținerile din cererea introductivă referitoare la faptele ilicite pretins a fi fost săvârșite de pârâții chemați în judecată.

Învestirea instanței de apel cu aceste critici presupunea, așadar, din perspectiva îndeplinirii în cauză a obligației impuse prin art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. un răspuns adecvat argumentelor esențiale ale părtilor litigante, respectiv o examinare reală și substanțială a problemelor care au fost supuse dezbaterii în apel (a se vedea în acest sens cauza Albina împotriva României, hotărârea din 28 aprilie 2005; cauza Grigore Vlasia Vasilescu c. României, hotărârea din 8 iunie 2006).

În speță, instanța de apel a răspuns motivului de apel vizând respingerea cererii pentru lipsă de apărare, respectiv chestiunii vizând încălcarea dreptului la apărare al apelantei-reclamante ca efect al modalității în care prima instanța a înțeles să supună dezbaterii și să soluționeze excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților menționați anterior, reținând, în esență, că deși cererea reclamantei de amânare pentru angajarea unui avocat, a fost respinsă în ședința publică de la 28.10.2019, când a avut loc cercetarea judecătorească și s-a acordat cuvântul la dezbaterea fondului, prima instanță a dispus amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise, respectiv că neprezentarea părții legal citată, personal sau prin împuternicit, nu împiedică judecarea cauzei.

De asemenea, s-a reținut că cercetarea judecătorească implică soluționarea cu prioritate a incidentelor de procedură, iar desfășurarea procesului nu trebuie comunicată părților legal citate care au optat sau și-au asumat judecarea cauzei în lipsa lor, astfel că, s-a concluzionat în sensul că nu au fost încălcate în acest fel principiile oralității, contradictorialității, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Raportat la aceste considerente, reținând că motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. este incident în situația în care hotărârea atacată nu cuprinde, în considerentele sale, argumentele de fapt și de drept pe care se întemeiază silogismul judiciar, Înalta Curte constată că nu poate fi validată susținerea recurentei în sensul unei omisiuni de a se analiza motivele de apel vizând încălcarea dreptului său la apărare.

Cu toate acestea, din analiza considerentelor deciziei recurate în privința soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților menționați anterior, se observă că, instanța de apel, fără a realiza o apreciere critică în privința limitelor devoluțiunii în apel, în virtutea obligațiilor care îi reveneau potrivit art. 22 alin. (2) și (6) și art. 479 din C. proc. civ. și ignorând criticile reclamantei care nu îi vizau exclusiv pe pârâții în privința cărora tribunalul a reținut legitimarea procesuală pasivă, s-a limitat la a concluziona că reclamanta nu are interesul și posibilitatea de a invoca presupuse nereguli procedurale cu privire la pârâții din cauză pentru a obține anularea unei încheieri de ședință, care o nemulțumește personal, fără a explicita temeiurile de fapt sau de drept care au justificat o atare concluzie, în raport de ansamblul criticilor îndreptate împotriva încheierii din 28.10.2019, ceea ce echivalează cu o necercetare a acestui motiv de apel.

Este real că, părțile au obligația de a urmări desfășurarea procesului, participarea acestora la ședințele de judecată nefiind obligatorie, însă, potrivit art. 14 alin. (4) din C. proc. civ., acestora trebuie să le fie garantat dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.

Trebuie observat, deopotrivă, că, raportat la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată - răspunderea civilă delictuală - legitimarea procesuală își are izvorul în dreptul oricărei persoane ce se consideră vătămată printr-un act ilicit să se adreseze instanței pentru a-i fi reparat prejudiciul cauzat. Calitatea procesuală nu poate fi confundată cu caracterul întemeiat al acțiunii în răspundere civilă delictuală, chiar dacă pentru dovedirea acestora a fost necesară administrarea acelorași probe.

Ca atare, în măsura în care, reclamanta a înțeles să reitereze, în apel, argumentele expuse în fața primei în privința tuturor pârâților chemați în judecată, era în sarcina instanței de apel, ca instanță devolutivă, să tranșaze, argumentat asupra legalității soluției pronunțate prin încheierea din 28.10.2019 în privința legitimării procesuale pasive a pârâților C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., Cabinetul de avocat M. și Biroul executorului judecătoresc N..

Cum o atare obligație nu a fost îndeplinită, vătămarea procesuală a recurentei-reclamante, de natură să determine afectarea dreptului acesteia la un proces echitabil, la a cărui respectare și efectivitate trebuie să vegheze instanța de judecată, continuă să subziste, astfel că se impune casarea deciziei recurate, în cadrul impus de dispozițiile art. 496-497 din C. proc. civ.

Nu va fi validată critica vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 222 și art. 13 din C. proc. civ. - critică ce se impune a fi analizată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., în condițiile în care, în speță, la termenul de judecată din 17.03.2021, recurenta reclamantă, prin apărător a învederat că nu înțelege să o mai susțină. De altfel, instanța de apel a reținut corect că nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantei întrucât, în speță, prima instanță, deși a respins cererea de amânarea judecății, a dispus amânarea pronunțarii. În plus, instanța nu are îndatorirea de a lua concluziile părții absente, părțile putând dispune de soarta procesului potrivit propriei voințe, una din formele de manifestare a acestui drept fiind tocmai neprezentarea la termenul de judecată de care au fost legal încunoștiințate.

Critica recurentei-reclamante vizând încălcarea dispozițiilor art. 149 din C. proc. civ. și cea vizând nemotivarea soluției dată criticii din apel, care a vizat omisiunea primei instanțe de a proceda la comunicarea notelor scrise depuse de pârâta B. S.A. și a înscrisurilor atașate acestora, nu poate fi însă validată, fiind corectă aprecierea instanței anterioare referitoare la inexistența unei obligații legale de comunicare a notelor de ședință depuse de partea adversă.

În egală măsură, Înalta Curte constată că recurenta nu a justificat, în speță, vătămarea sa procesuală dedusă din necomunicarea acestor note, respectiv a probatoriilor anexate notelor scrise, prin raportare la considerente ale sentinței apelate validate de instanța de apel prin care ar fi fost valorificare respectivele înscrisuri, fiind, totodată, evident că aceasta a avut posibilitatea de a prezenta propriile apărări cu privire la susținerile părții adverse și la înscrisurile menționate, în fața instanței de apel, prin chiar calea de atac exercitată, omisiunea de a proceda astfel fiindu-i imputabilă.

Nefondată este și critica recurentei întemeiată pe greșita aplicare în speță, prin decizia recurată, a prevederilor art. 425 alin. (2) lit. b) din C. proc. civ., din perspectiva caracterului contradictoriu al considerentelor sentinței apelate, în contextul în care, în mod judicios a reținut curtea de apel, că cele două considerente ale tribunalului criticate ca fiind contradictorii, nu fac decât să exprime aceeași teză - anume că, în speță, pârâta B. S.A. s-a prevalat de dreptul de proprietate recunoscut prin sentința penală nr. 232/2006 a Judecătoriei Campina - iar nu concluzii care nu se pot concilia.

În acest context, împrejurarea că recurenta-reclamantă este nemulțumită de acest raționament pe care îl consideră nelegal, nu justifică incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile recurentei întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., vizând soluția asupra fondului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține următoarele:

În speță, recurenta-reclamantă susține că decizia atacată este nemotivată, întrucât instanța de apel nu a răspuns, în mod real, criticilor vizând fondul raportului juridic litigios expuse pe larg în cuprinsul motivelor sale de apel, această instanță omițând să analizeze faptele și argumentele în drept invocate în susținerea pretențiilor deduse judecății.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Așadar, obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În speță, reclamanta a învestit instanța de judecată cu o acțiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, având ca obiect obligarea pârâților la plata daunelor materiale pentru atingerea adusă prerogativelor dreptului său de proprietate, constând în sumele neîncasate din contractul de locațiune nr. x/2015 denunțat de S.C. O. S.R.L., urmare a faptelor ilicite ale pârâților.

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată în art. 1349 C. civ., este o formă a răspunderii civile delictuale subiective, care este angajată dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții sau elemente constitutive: să există o faptă ilicită; să există un prejudiciu; să există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; să există culpa, greșeala sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

În ceea ce privește fapta ilicită, sunt incluse în această categorie acele conduite ale omului prin care se încalcă normele dreptului obiectiv sau regulile de conviețuire socială, respectiv acele acțiuni sau inacțiuni care au ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.

În ceea ce privește prejudiciul, prin acesta se înțeleg rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale unei persoane, prejudiciul trebuind să fie urmarea încălcării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, să aibă un caracter cert, să fie nereparat, caracterul cert rezultând atunci când existența prejudiciului este sigură, neîndoielnică și poate fi evaluată sau evaluabilă în prezent.

Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, cu alte cuvinte, prejudiciul cauzat altuia trebuie să fie consecința faptei ilicite săvârșită de o altă persoană.

În ceea ce privește culpa, aceasta reprezintă o condiție necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale, fiind necesar ca fapta ilicită care a cauzat prejudiciul să fie imputabilă autorului ei, indiferent de formele pe care această culpă le-ar îmbrăca: dolul direct sau intenția directă, când făptuitorul își dă seama de caracterul păgubitor, dăunător sau antisocial al faptei sale, prevede consecințele acesteia și urmărește ca ele să se producă; dolul indirect sau intenția indirectă, când făptuitorul își dă seama de caracterul antisocial, dăunător sau păgubitor al faptei sale, prevede consecințele acesteia, și cu toate că nu le urmărește, acceptă posibilitatea producerii lor; imprudența, când făptuitorul își dă seama de caracterul antisocial al faptei sale, prevede consecințele ei, pe care nu le acceptă, sperând în mod ușuratic că ele nu se vor produce; neglijența, când făptuitorul nu își dă seama de caracterul antisocial al faptei și nu prevede consecințele acesteia, deși trebuia și putea, în circumstanțele date, să le prevadă.

În speță, în fundamentarea pretențiilor deduse judecății, reclamanta a făcut trimitere la următoarele fapte pretins ilicite:

- emiterea notificărilor nr. x/2019 și nr. y/2016 transmise chiriașului S.C. O. S.R.L. prin care acestuia i se solicita să încheie contract de locațiune cu B. S.A. și să procedeze la blocarea accesului firmei de pază în spațiulînchiriat;

- blocarea accesului S.C. O. S.R.L. la bunul imobil închiriat și blocarea accesului reclamantei la acest imobil în data de. 14.07.2016;

- demararea unei proceduri de executare silită de către executorul judecătoresc N. cu ascunderea faptului că cererea de executare silită a fost făcută de B. S.A. și nu de către societatea B. S.A. - societate inexistentă la data formulării cererii de executare silită;

- declanșarea procedurii de executare silită împotriva reclamantei, cu rea-credință, prin ignorarea efectelor dizolvării B. S.A. și a radierii acesteia din Registrul Comerțului, de către pârâta B. S.A.;

- realizarea de către executorul judecătoresc a procedurii de executare silită împotriva reclamantei S.C. A. S.R.L., în lipsa încuviințării executării silite împotriva acestei societăți;

- continuarea executării silite deși aceasta fusese suspendată la data de 16.06.2020.

Astfel învestită, prima instanță a apreciat că faptele imputate pârâților de către reclamantă, fie nu au caracter ilicit (reținând că pârâta B. S.A. nu a acționat cu rea-credință, ci a săvârșit o evicțiune, sens în care s-a prevalat de o hotărâre judecătorească pronunțată într-o cauză penală - titlu executoriu pentru care a obținut încuviințarea executării silite), fie reprezintă acte îndeplinite în exercitarea unei atribuții stabilite de lege (în privința notificărilor nr. x/2016 și nr. y/2016 apreciate ca neavând valoarea unor acte de executare), fie că promovarea ori instrumentarea cererii de executare silită nu reprezintă o faptă ilicită, întrucât reprezintă valorificarea unei posibilități recunoscute de lege, or, constatarea caracterului abuziv al acesteia trebuia cerută în dosarul care a avut ca obiect contestația la executare.

Prin cererea de apel, reclamanta a criticat aceste considerente, susținând că hotărârea apelată conține o încadrare greșită a faptelor imputate pârâților ca fiind evicțiune, deși ele se circumscriu faptei prevăzute de art. 280

3

din Legea 31/1990 respectiv, unor fapte săvârșite cu intenția prejudicieri

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-24
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2607/2021
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021 Asupra cererii de revizuire, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Brașov, secția I civilă sub
ÎCCJ 2022-12-15
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2492/2022
Ședința publică din data de 15 decembrie 2022 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cereri de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Brașov, secția I civilă l
ÎCCJ 2022-10-18
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1916/2022
Ședința publică din data de 18 octombrie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, sub nr. x/2019, la data de 26 iu
ÎCCJ 2021-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2144/2021
Ședința publică din data de 14 octombrie 2021 Asupra recursului de față: Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, la data de 17.03.2017 reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicita
ÎCCJ 2025-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 182/2025
Ședința publică din data de 4 februarie 2025 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Obiectul litigiului: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.08.2022
Sursă