ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 381/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 381/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta B.M. prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de

contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâții SC D.C. SRL Rm.Vâlcea,

SC I.G.C. SRL Rm.Vâlcea, G.I., precum și Registrul Comerțului Vâlcea, a

solicitat să se dispună obligarea celor două societăți și a administratorului

acestora să procedeze la înscrierea sa în registrul părților sociale și

registrul comerțului a calității sale de succesoare a asociatului B.D.,

deținători în cadrul celor două societăți a 416 părți sociale, respectiv 618

părți sociale, ca urmare a transmiterii lor prin succesiune în proprietatea

reclamantei.

Tribunalul Vâlcea - prin sentința

nr. 1349 din 2 noiembrie 2009 - a respins capătul de cerere privind înscrierea

reclamantei în registrul părților sociale și în Registrul Comerțului Vâlcea, a

luat act că reclamanta renunță la capătul de cerere privind nulitatea cesiunii

părților sociale către G.I., obligând-o la plata cheltuielilor de judecată

către pârâta SC D.C. SRL.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat s-a reținut că, potrivit actului constitutiv al SC D.C. SRL modificat

prin actul adițional autentificat sub nr. 1257 din 4 martie 2005, capitalul

social al acestei societăți este împărțit în 416 părți sociale deținute de

autorul reclamantei B.D. și 10 părți sociale deținute de pârâtul G.I.

Din actul constitutiv al SC I.G.C.

SRL rezultă că din totalul de 1237 părți sociale autorul reclamantei B.D. a

deținut 618 părți sociale iar pârâtul G.I. 619 părți sociale.

La data de 4 iunie 2008 autorul

reclamantei, B.D. a decedat iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 72

din 10 iunie 2008 părțile sociale deținute la cele două societăți au revenit

soției supraviețuitoare, reclamanta din prezenta cauză.

La data de 17 iunie 2008 reclamanta

a formulat o cerere către Oficiul Registrului Comerțului Vâlcea prin care a

solicita înscrierea sa în Registrul Comerțului în calitate de asociat al SC D.C.

SRL în locul soțului său decedat, B.D. întrucât a dobândit prin succesiune

părțile sociale ale acestuia precum și continuarea activității cu moștenitorii

asociatului decedat.

Prin încheierea nr. 14.936 din 24

iunie 2008 judecătorul delegat a respins cererea reclamantei cu motivarea că

prin actul constitutiv s-a stabilit că în caz de deces societatea poate funcționa

cu asociat unic astfel că atât timp cât prin acest act nu s-a prevăzut expres

transferul calității de asociat prin succesiune reclamanta nu poate dobândi

această calitate ci poate numai să reclame de la societate contravaloarea

părților sociale moștenite.

Această încheiere a fost recurată de

către reclamantă, cale de atac respinsă prin decizia nr. 705 din 13 august 2008

a Curții de Apel Pitești, cu motivarea că actul constitutiv nu prevede

posibilitatea continuării societății cu succesorii asociatului decedat, ci cu

asociat unic.

Prin încheierea nr. 16706 din 21

august 2008 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului a dispus

înscrierea în registru a mențiunilor din actul adițional 6946 din 7 iulie 2008

ce prevede printre altele continuarea existenței SC D.C. SRL cu unic asociat în

persoana pârâtului G.I.

Și această încheiere a fost recurată

de către reclamantă, iar prin decizia nr. 965 din 17 octombrie 2008 Curtea de

Apel Pitești a respins recursul ca inadmisibil, cu motivarea că, prin decizia

nr. 705/R-C din 13 august 2008, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că B.M.,

în calitate de soție a defunctului B.D., asociat al S.C. D.C. S.R.L., are doar

dreptul de a pretinde valoarea părților sociale deținute de soțul său.

Potrivit art. 202 alin. (1)-(3) din

Legea nr. 31/1990, 1) părțile sociale pot fi transmise între asociați; 2)

transmiterea către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost

aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social;

3) în cazul dobândirii unei părți sociale prin succesiune, prevederile alin. (2)

nu sunt aplicabile dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel; în acest

din urmă caz, societatea este obligată la plata părții sociale către succesori,

conform ultimului bilanț contabil aprobat.

Potrivit art. 229 alin. (1) și (2)

din aceeași lege, societățile cu răspundere limitată se dizolvă prin decesul

unuia dintre asociați, când, datorită acestei cauze, numărul asociaților s-a

redus la unul singur; se exceptează cazul când în actul constitutiv există

clauză de continuare cu moștenitorii sau când asociatul rămas hotărăște

continuarea existenței societății sub forma societății cu răspundere limitată

cu asociat unic.

În speță, art. 3.3 din Actul

constitutiv al S.C. D.C. S.R.L., prevede că „eventualele modificări de

repartiție care vor interveni ca urmare a (…) a dreptului de succesori ai

asociaților vor fi reglementate prin acte adiționale la prezentul act

constitutiv, încheiate legal”.

Potrivit art. 5 pct. 5.3. societatea

poate funcționa cu asociat unic în caz de deces al unui asociat, în actul

constitutiv nefiind prevăzută posibilitatea continuării societății cu

succesorii asociatului decedat, ci cu unic asociat; art. 3.3 nu conține o

clauză în sensul primei ipoteze, repartiția de părți sociale la care se referă

în cazul decesului unui asociat neputând fi interpretată în sensul repartizării

părților sociale către succesorii care devin astfel asociați.

Prin urmare, decesul unui asociat în

societatea cu răspundere limitată nu transferă această calitate succesorilor

legali ori testamentari, ci doar dreptul subiectiv de a pretinde contravaloarea

părților sociale deținute de autorul lor.

Față de aceste considerente instanța

de recurs a constatat că reclamanta B.M. nu are legitimarea procesuală activă

de a formula recurs împotriva încheierii judecătorului delegat, prin care s-a

dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor, conform actului

adițional nr. 6946 din 7 iulie 2008.

În ceea ce privește societatea

comercială I.G.C. SRL, tribunalul a constatat că prin încheierea nr. 15100 din

24 iunie 2008 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului Vâlcea a

admis cererea formulată de pârâtul G.I. privind înregistrarea mențiunii de

continuare a activității societății cu unic asociat, în persoana pârâtului,

sentință rămasă irevocabilă prin decizia nr. 703/R-C/2008 a Curții de Apel

Pitești.

A mai reținut instanța de fond că

reclamanta a susținut că mai întâi ar fi trebuit ca părțile sociale transmise

prin succesiune să fie înregistrate pe numele său în registrul comerțului și în

registrul părților sociale și numai după plata contravalorii acestora putea fi

deposedată de proprietatea părților sociale.

Însă, potrivit art. 229 din Legea

nr. 31/1990 societățile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă

prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre

asociați, când, datorită acestor cauze, numărul asociaților s-a redus la unul

singur, exceptând cazul când în actul constitutiv există clauză de continuare

cu moștenitorii sau când asociatul rămas hotărăște continuarea existenței

societății sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic,

împrejurare care nu există în cauză.

De asemenea, a reținut instanța de

fond că potrivit art. 202 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990 transmiterea

către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de

asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social. În cazul

dobândirii unei părți sociale prin succesiune, prevederile alin. (2) nu sunt

aplicabile dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel; în acest din urmă

caz, societatea este obligată la plata părții sociale către succesori, conform

ultimului bilanț contabil aprobat.

Textul alin. (3) al art. 202 prevede

că transmisiunea succesorală a părților sociale nu este supusă condiției

aprobării de către asociați conform alin. (2) al aceluiași articol; cu alte

cuvinte proprietatea părților sociale s-ar transmite moștenitorilor fără nici o

restricție dacă prin actul constitutiv nu s-ar dispune altfel. În cazul în care

prin actul constitutiv se dispune altfel societatea este obligată la plata

părții sociale către succesori, conform ultimului bilanț contabil aprobat.

Or, prin expresia „dacă prin actul

constitutiv nu se dispune altfel” legiuitorul stipulează orice altă modalitate

convențională în care părțile sociale nu ajung în proprietatea moștenitorilor;

numai astfel se explică obligația societății la plata contravalorii părților

sociale către moștenitori căci nu este de admis ca moștenitorii să dețină și

părțile sociale și să poată pretinde și plata contravalorii lor. Dreptul

moștenitorilor la plata contravalorii părților sociale se naște din lege și el

reprezintă acoperirea prejudiciului încercat prin pierderea proprietății

părților sociale ale autorului.

Instanța de fond a apreciat că dacă

s-ar admite ipoteza că reclamanta deține părțile sociale ale autorului său în

cele două societăți aceasta ar însemna că reclamanta deține și calitatea de

asociat întrucât orice deținător al părților sociale în societatea cu

răspundere limitată este și asociat în același timp, s-ar înfrânge dispozițiile

art. 229 analizate mai sus, care dau dreptul asociatului rămas să continue

activitatea ca unic asociat dacă nu exisă clauză de continuare a activității cu

moștenitorii.

Din interpretarea coroborată a

dispozițiilor art. 202 și art. 229 din Legea nr. 31/1990, instanța a apreciat

că acțiunea reclamantei este nejustificată.

Apelul declarat de reclamanta B.M.

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Pitești,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 12/A-C din

19 februarie 2010.

Răspunzând punctual criticilor

formulate instanța de apel a apreciat că judecătorul fondului a dat dezlegarea

corectă cererii cu care a fost învestit, pronunțându-se asupra

inadmisibilității solicitării apelantei-reclamante de a fi înregistrată în

registrul comerțului și în registrul de asociați al celor două societăți - ca

asociat - prin faptul că, într-adevăr, aceasta nu justifică calitatea

procesuală activă, așa cum s-a statuat în litigiile purtate anterior

soluționării prezentei cauze.

Prin urmare, s-a apreciat că

judecătorul fondului nu a schimbat obiectul cererii cu care a fost învestit,

ci, motivându-și soluția de respingere a cererii reclamantei, a adus în

discuție dezlegările date de instanțe anterior soluționării prezentei cauze și

că în mod corect, judecătorul fondului a statuat că, societatea este obligată

numai la plata părților sociale către succesor, conform ultimului bilanț

aprobat.

Având în vedere clauza cuprinsă în

actele constitutive ale celor două societăți, în mod corect, a fost înregistrat

în registrul comerțului actul de modificare vizând continuarea activității

societăților cu asociat unic în persoana pârâtului G.I., care a dobândit

calitatea de unic asociat și administrator al societăților, calitate în care îi

revine, desigur, obligația legală de a plăti apelantei-reclamante

contravaloarea părților sociale dobândite în calitate de succesoare a

defunctului asociat în cele două societăți.

Atâta vreme cât, în urma decesului

numitului B.D., a rămas un singur asociat este logic ca adunarea generală să

exprime voința numai a unui singur asociat.

Totodată s-a reținut că din modul în

care este redactată hotărârea în cauză, nu se poate reține critica apelantei-reclamante

în sensul că instanța ar fi înțeles că scopul acesteia ar fi acela de a ajunge

asociat și nu acela de a-și putea valorifica contravaloarea părților sociale

dobândite prin moștenire, atâta vreme cât din lecturarea cererii de chemare în

judecată rezultă, fără dubiu, că în fapt solicitarea reclamantei este aceea de

a fi înscrisă în registrul asociaților și în registrul comerțului ca

dobânditoare a părților sociale de plin drept pe data decesului asociatului în

temeiul art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990-R.

Împotriva acestei decizii reclamanta

B.M. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în susținerea căruia, reiterând criticile din apel, a arătat că au fost

încălcate și aplicate greșit prevederile art. 198 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

modificată și actualizată, a prevederilor art. 202, art. 203 alin. (1) din

aceeași lege și a prevederilor art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru

judecat.

Pentru argumentarea motivului

invocat recurenta, a susținut că prevederile legale menționate instituie în

sarcina societăților comerciale obligația de a face nu numai pentru asociații

societăților comerciale ci și pentru creditorii sociali ai acestora, aspect

ignorat atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, care prin soluțiile

adoptate au favorizat fățiș societățile chemate în judecată.

Totodată, susține recurenta, deși

instanța de apel a reținut calitatea de moștenitoare nu a făcut vreo mențiune

referitoare la modul de înscriere a părților sociale astfel instanța de apel a

dat dovadă de necunoașterea legii, în condițiile în care nu a avut în vedere

dispozițiile potrivit cărora administratorul unei societăți comerciale este

obligat de a proceda la evidența părților sociale ale acționarilor și

întinderea debitelor datorate de societăți creditorilor sociali. În consecință,

reținerile instanței de apel în sensul că nu sunt aplicabile dispozițiile art.

203 alin. (1) și art. 198 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 sunt greșite.

De asemenea, susține recurenta

instanțele de judecată au dat o interpretare originală prevederilor art. 1201 C.

civ. privitor la autoritatea de lucru judecat, excepție care nu își găsește

aplicabilitatea în speță, nefiind întrunite condițiile cerute pentru existența

autorității de lucru judecat întrucât cauzele la care se referă instanțele au

avut obiect diferit. De altfel, excepția autorității de lucru judecat nu a fost

pusă în discuția părților în ședința publică, de prima instanță pentru a face

apărările necesare.

S-a făcut o aplicare greșită și în

ceea ce privește dispozițiile art. 132 din Legea societăților comerciale,

instanțele apreciind eronat că hotărârea nr. 1 din 10 iunie 2008 a fost

adoptată de AGA, prilej cu care s-a dispus continuarea activității societăților

comerciale cu asociat unic în persoana administratorului G.I.

În realitate, nu există o hotărâre

AGA, înscrisul la care se referă instanțele vizează un proces verbal întocmit

de G.I. care în calitate de asociat și administrator la cele două societăți nu

a convocat-o spre a participa la deciziile ce urmau să modifice Actele

constitutive deși deținea mai mult de 2/3 din acțiuni, iar pe de altă parte

pentru a se adopta o hotărâre a Adunării Generale aceasta trebuia convocată în

condițiile legii, iar hotărârea adoptată trebuia să fie publicată în Monitorul

Oficial, condiții care nu au fost realizate.

Pentru aceste motive recurenta a

solicitat admiterea recursului și casarea hotărârilor pronunțate cu trimiterea

cauzei la prima instanță.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 304 alin. (1) pct. (9)

C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În susținerea motivului de

nelegalitate indicat recurenta, reiterând criticile din apel, a arătat că au

fost încălcate și aplicate greșit prevederile art. 198 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

modificată și actualizată, a prevederilor art. 202, art. 203 alin. (1) din

aceeași lege și a prevederilor art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru

judecat.

Potrivit dispozițiilor art. 198

alin. (3) din Legea nr. 31/1990 „registrul poate fi cercetat de asociați și

creditori”. Susținerea recurentei privind încălcarea acestor dispoziții este

neîntemeiată față de dispozițiile textului de lege indicat care se referă numai

la dreptul dat de legiuitor asociaților și creditorilor de a cerceta registrul

societății, fără a cuprinde vreo mențiune referitoare la modul de înscriere a

părților sociale.

Nici critica privind încălcarea

dispozițiilor art. 202 și art. 203 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi

primită întrucât textele de lege indicate prevăd situația transmiterii părților

sociale, dobândite prin succesiune, dar numai pentru situațiile în care actul

constitutiv permite continuarea activității societății cu moștenitorii

asociatului decedat însă, în speță, cele două acte constitutive au drept clauză

continuarea activității societăților cu asociat unic.

Cât privește critica privind

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1201 C. proc. civ., prin care recurenta

a susținut greșita abordare a excepției autorității lucrului judecat invocând

faptul că nu sunt întrunite condițiile cerute pentru existența autorității de

lucru judecat deoarece cauzele au avut obiect diferit nu poate fi primită.

Instanța de apel nu a analizat

autoritatea de lucru judecat pentru a face aplicarea dispozițiilor art. 1201 C.

proc. civ. ci răspunzând criticii apelantei a conchis că instanța de fond a dat

o corectă dezlegare a cererii reclamantei prin care a solicitat a fi

înregistrată în registrul comerțului și în registrul de asociați al celor două

societăți – ca asociat – prin faptul că, într-adevăr, aceasta nu justifică

calitatea procesuală activă, așa cum s-a statuat în litigiile purtate anterior.

De altfel, așa cum a reținut și instanța de apel, judecătorul fondului

motivându-și soluția de respingere a cererii reclamantei a adus în discuție

dezlegările date de instanțe anterior pronunțării prezentei cauze.

Față de cele arătate se constată că

nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de reclamanta B.M. urmează

a fi respins ca nefondat.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274

C. proc. civ. se va obliga recurenta reclamantă B.M. la 2480 lei cheltuieli de

judecată, către intimatul pârât G.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta

B.M.

împotriva deciziei nr. 12/A-C din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta reclamantă B.M. la

suma de 2480 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât G.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie 2011.