ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5439/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5439/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 12 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, reclamanta SC L.D.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu

pârâții R.M., R.A. și N.F. să se dispună rezilierea promisiunii bilaterale de

vânzare-cumpărare din 16 iulie 2008 de SC M. B.N. și a actului adițional din 2

septembrie 2008, pentru neexecutare.

În

motivarea cererii, s-a arătat că la data de 16 iulie 2008 a intervenit între

părți promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare de mai sus, prin care

reclamanta s-a obligat să cumpere imobilul situat

în comuna Corbeanca,

Jud. Ilfov, compus din teren și construcții, cu

termen limită la 2 septembrie 2008, iar pârâtele s-au obligat sa vândă

imobilul. Cât privește plata prețului, cumpărătoarea a achitat un avans, urmând

ca restul să fie plătit în termen de 5 zile de la perfectarea contractului în

formă autentică, întrucât provenea din credit bancar ipotecar.

La data de 3 noiembrie 2008, conform înțelegerii,

reclamanta s-a prezentat la

notar pentru a încheia contractul cu plata restului de

preț în 10 zile de la autentificare, dar reprezentantul pârâtelor a refuzat să

încheie contractul susținând că reclamanta nu a prezentat restul de preț

necesar pentru încheierea contractului.

Reclamanta

a arătat că această obligație nu exista nici în promisiunea bilaterală, nici în

actul adițional modificator, înțelegerea fiind ca plata să se facă în 5 zile,

iar apoi în 10 zile de la autentificare.

Prin

încheierea de ședință din 14 ianuarie 2009 pronunțată Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în Dosar nr. 42197/3/2008, a fost trimisă cauza spre

repartizare aleatorie unei secții civile a aceleiași instanțe, fiind

înregistrată sub nr. 2766/3/2009 pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a

civilă.

Prin

sentința civilă nr. 342 din 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția

a III-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantă; s-a dispus

rezilierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din 16 iulie 2008 de SC

M. B.N. și a actului adițional din 2 septembrie 2008 de SC M. B.N.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între părți a fost încheiată

promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din 16 iulie 2008 de Biroul

Notarial SC M., prin care reclamanta s-a obligat să cumpere imobilul situat în

comuna Corbeanca, Jud. Ilfov, compus din teren și construcții, pentru

prețul de 918.663 lei, urmând ca perfectarea

actului de vânzare-cumpărare

să se efectueze, conform dispozițiilor

contractuale, până la data de 2 septembrie 2008, cu posibilitatea încheierii

acestuia în avans prin acordul părților.

Pârâtele

s-au obligat sa vândă imobilul, pentru prețul menționat mai sus. Cât privește

plata prețului, cumpărătoarea a achitat un avans de 36.025 lei, urmând ca suma

de 54.039 lei să fie achitată până la data de 18 iulie 2008 prin transfer

bancar, iar restul de 828.598 lei să fie plătit în termen de 5 zile lucrătoare

de la perfectarea contractului în formă autentică.

Referitor

la plata restului de preț, tribunalul a reținut că această obligație devenea

scadentă în termen de 10 zile lucrătoare de la data perfectării contractului în

formă autentică, aspect consemnat în actul adițional și necontestat de părți.

Tribunalul

a constatat că deși la data de 3 noiembrie 2008, nu mai lipsea nicio condiție

pentru perfectarea contractului în formă autentică, promitenții vânzători au

refuzat perfectarea, invocând culpa reclamantei în neexecutarea obligației de

prezentare a restului de preț. Prin urmare, nu se putea invoca de către pârâți

excepția de neexecutare a contractului, deoarece prin stabilirea termenului de

scadență ulterior perfectării contractului, părțile au renunțat de comun acord

la simultaneitatea obligațiilor, ceea ce împiedică invocarea excepției de

neexecutare.

Împotriva

deciziei pronunțată de tribunal a declarat apel pârâta N.F. În dezvoltarea

motivelor de apel, a arătat că, în ceea ce privește

timbrajul cererii de chemare în judecată, prin Decizia nr. 32/2008 a

Înaltei Curți de

Casație și Justiție, s-a dispus că sunt evaluabile în

bani litigiile comerciale și civile având ca obiect constatarea existenței sau

inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea,

rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale,

astfel că se impunea obligarea reclamantei la plata taxei de timbru în aportul de

obiectul cererii de chemare în judecată.

S-a

susținut că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond, culpa

pârâtei pentru neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă

autentică la data de 3 noiembrie 2008, interpretându-se în mod eronat

mențiunile cuprinse în înscrisul intitulat „încheiere de certificare" din 3

noiembrie 2008.

La

data respectivă, numitul D.N. ca mandatar al promitentelor vânzătoare s-a

prezentat la sediul SC M., în vederea perfectării contractului de

vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în comuna Corbeanca Județ Ilfov,

ocazie cu care, promitentele vânzătoare, au prezentat toate documentele fiscale

și cadastrale necesare încheierii acestui contract. S-a ajuns la concluzia

desființării promisiunii bilaterale de vânzare-

cumpărare cu condiția restituirii avansului achitat, datorită faptului

că

reclamanta nu a dispus de fondurile bănești necesare pentru achitarea

prețului.

Instanța

a interpretat greșit mențiunile cuprinse în această încheierea de certificare,

în sensul că poziția exprimată de mandatarul N.D., a vizat plata pe loc a

restului de preț.

Tot ceea ce mandatarul apelantei a solicitat

reprezentantului intimatei, a

fost dovada obținerii creditului ipotecar în vederea

achitării prețului. O astfel de dovadă nu a fost prezentată.

Formularea

menționată în încheierea de certificare din 3 noiembrie 2008, de către

mandatarul D.N., în sensul că, în conformitate cu prevederile promisiunii

bilaterale de vânzare-cumpărare, acest înscris este desființat de drept, nu

trebuie interpretată ca reprezentând o apărare de fond, în sensul opunerii unui

pact comisoriu, în condițiile în care această formulare, vine din partea unei

persoane lipsită de cunoștințe juridice și trebuie interpretată ca fiind o

justificare a refuzului de a restitui o parte din avansul plătit de către

promitenții cumpărători, ca o punere în practică a acestei veritabile clauze

penale inserată în cuprinsul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.

Prin

Decizia civilă nr. 249/ A din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de

pârâta N.F.. Pentru a pronunța această decizie instanța a

reținut că, la actul inițial s-a încheiat un act adițional până la 3

noiembrie 2008, iar promitentele vânzătoare au fost de acord ca promitenta

cumpărătoare să poată cesiona drepturile ce-i revin în calitatea de promitent

cumpărător din această promisiune, către terțe persoane. Termenul de achitare a

restului de preț a fost prelungit la 10 zile lucrătoare de la data perfectării

contractului în formă autentică, iar extrasul

de

carte funciară pentru autentificare, urma a fi obținut de către notarul public.

Actul

de vânzare-cumpărare în formă autentică nu a fost încheiat, iar

la data de 3 noiembrie 2008 s-a dat de către SC M.

B.N o

încheiere de certificate de fapte, în cuprinsul căreia sunt redate

discuțiile purtate de părți la data convenită pentru încheierea contractului în

formă autentică.

Din

cuprinsul acestei încheieri rezultă că la data convenită s-au prezentat atât

promitentele vânzătoare prin mandatar, cât și reprezentantul promitentei

cumpărătoare. Se arată că extrasul de carte funciară pentru autentificare și

certificatul de atestare fiscală au fost prezentate de

mandatarul promitentelor vânzătoare, care a declarat că dorește perfectarea

contractului în formă autentică sau desființarea promisiunii cu condiția

să-și păstreze avansul primit conform promisiunii bilaterale. Același mandatar

a declarat că promitenta cumpărătoare nu a prezentat restul de preț necesar

pentru încheierea contractului, iar promitenta cumpărătoare ar fi de acord cu

desființarea promisiunii, numai cu condiția ca promitenții vânzători prin

mandatar să restituie acesteia o parte din avansul primit, ceea ce promitenții

vânzători prin mandatar nu acceptă.

S-a

mai consemnat că în aceste condiții mandatarul promitenților vânzători

consideră promisiunea bilaterală și actul adițional desființate de drept.

Reprezentantul

promitentei cumpărătoare nu a fost de acord cu declarațiile mandatarului

promitentelor vânzătoare.

Din

cuprinsul acestor mențiuni, rezultă fără putință de tăgadă că mandatarul

promitentelor vânzătoare a solicitat reprezentantului promitentei cumpărătoare

să facă dovada plății prețului la data prezentării la notariat

pentru încheierea actului în formă autentică,

deși în cuprinsul promisiunii și al

actului adițional la aceasta se

stipulase că plata prețului va avea loc la un moment ulterior încheierii

actului, respectiv la 10 zile după autentificare.

O

astfel de atitudine atrage culpa promitentelor vânzătoare, care nu și-

au respectat obligațiile contractuale asumate,

încercând să schimbe unilateral

condițiile contractului. Conținutul

înscrisului încheiat în fata notarului public, coincide cu

răspunsul la interogatoriu al intimatei

promitente cumpărătoare, care a arătat că

motivul neîncheierii actului

în formă autentică îl constituie solicitarea mandatarului promitentelor

vânzătoare de a se achita diferența de preț la data autentificării actului de

vânzare-cumpărare.

Împotriva

deciziei menționate a declarat recurs pârâta N.F. solicitând admiterea

recursului și, în principal, casarea în parte a deciziei atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei în

sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii introductive ca

inadmisibilă.

În

dezvoltarea motivelor de recurs arată că ambele hotărâri au fost

pronunțate cu încălcarea competenței materiale a secției

comerciale, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

întrucât imobilul urma să intre în fondul de comerț al promitentei

cumpărătoare, fiind incidente dispozițiile art. 3 și 4 C. com.

Al

doilea motiv de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. Instanța de apel a omis să se pronunțe pe obligarea

reclamantei la plata taxelor de timbru la valoare. Față de obiectul

cauzei, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 32/2008 pronunțată în

recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție,

reclamanta trebuia obligată de către tribunal la plata timbrajului la valoare,

iar instanța de apel trebuia să analizeze și să se pronunțe pe

acest aspect.

În

ședința publică din 23 iunie 2011, apărătorul pârâtei a arătat că

înțelege să nu mai susțină al treilea motiv de recurs referitor la

excepția inadmisibilității acțiunii.

În

ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., susține că instanța a interpretat greșit promisiunea

bilaterală de vânzare-cumpărare, schimbând natura clauzelor contractuale.

Din

interpretarea clauzelor contractuale referitoare la restituirea avansului

și a dublului său astfel cum au fost stipulate în contract, prin raportare

la dispozițiile art. 977 și art. 982 C. civ., rezultă că

intenția reală a fost aceea de a adopta o clauză de dezicere. Presupunând

că pârâtele și-au exercitat dreptul de a nu mai încheia contractul de

vânzare-cumpărare în formă autentică, se ajunge la concluzia că promisiunea

bilaterală și-a încetat efectele juridice pentru părți, rămânând în

sarcina pârâtelor obligația de plată a dublului avansului primit. În consecință,

reclamanta nu putea solicita instanțelor rezilierea promisiunii, întrucât

acest contract și-a încetat efectele juridice obligatorii pentru

părți.

Citează

din jurisprudența Înalta Curte de Casație și Justiție cu

privire la interpretarea prevederilor art. 1298 C. civ. și concluzionează

că instanțele nu puteau dispune rezilierea unui contract care era deja

reziliat prin voința părților.

Arată

că instanța de apel în mod greșit nu a aplicat dispozițiile art.

1025 C. civ., motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține că nu există nicio dovadă în sensul că reclamanta și-ar fi

îndeplinit propriile obligații, câtă vreme aceasta a declarat că va plăti

prețul prin surse proprii și printr-un credit bancar, însă nu a făcut

nici un demers în acest sens. Obținerea unui credit pentru achitarea

restului de preț a reprezentat o asigurare dată de reclamantă, și

totodată și rațiunea pentru care părțile au încheiat contractul

în această manieră.

Reclamanta

a pierdut beneficiul termenului de 10 zile prin raportare la art. 1025 C. civ.,

întrucât, prin fapta sa a micșorat asigurările asumate prin antecontract,

în sensul că nu obținuse credit bancar și nici nu a fost în măsură să

achite avansul din surse proprii.

Pârâtele

au fost cele care și-au îndeplinit obligațiile contractuale, fapt ce

rezultă chiar din încheierea de certificare din 3 noiembrie 2008, iar potrivit art.

1169 C. civ., reclamanta trebuia să facă dovada contrariului.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru

următoarele considerente:

După

cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, în cauza dedusă

judecății tema pretențiilor și probațiunii vizează rezilierea promisiunii

bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată la data de 16 iulie 2008 între

reclamantă – societate comercială, în calitate de cumpărătoare și pârâte,

- persoane fizice, în calitate de vânzătoare, promisiune ce a avut ca obiect un

imobil teren.

Pentru

stabilirea instanței competente se impune a examina natura raportului

juridic care a generat litigiul dintre părțile în proces. Litigiul

își are izvorul în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare și în

actul adițional subsecvent, prin care pârâtele și-au asumat

obligația de a vinde un teren, iar reclamanta de a-l cumpăra, în termenii

și condițiile stipulate în aceste înscrisuri.

Prin

obiectul său, acest contract vizează operațiuni străine de activitatea de

comerciant a reclamantei, astfel că nu poate fi în discuție o faptă de

comerț subiectivă, cu toate că una dintre părți este comerciant,

terenul neintrând în proprietatea sau posesia societății, ca

”îmbogățire a fondului de comerț”, iar perfectarea contractului de vânzare-cumpărare

nefiind realizată.

În

aceste condiții, prezumția de comercialitate, instituită prin art. 4 C.

com., este înlăturată întrucât necomercialitatea rezultă din însuși actul

încheiat de comerciant.

În

același sens, s-au pronunțat și secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție care, în motivarea Deciziei nr. 15 din 5 februarie 2007 au reținut că

„în considerarea principiului specializării, este firesc ca, atunci când

contestația la executare propriu zisă sau contestația la titlu vizează un titlu

emis în materie comercială, acestea să se îndrepte la secția comercială a

instanței competente.”

Deși

nu are în vedere în mod expres și situația din dosarul de față, respectiv

rezoluțiunea unei promisiuni de vânzare-cumpărare, din această decizie se

degajă principiul specializării, principiu ce funcționează cu atât mai

mult cu cât în cadrul tribunalului (în speța de față) funcționează

secții specializate pe materii.

Prin

urmare, față de cele reținute mai sus, se constată că pretinsa

necompetență funcțională invocată în recurs nu este aptă să atragă

casarea hotărârii în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Critica

ce vizează netimbrarea cererii la valoare, întemeiată de recurentă pe motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondată.

Recurenta

este într-o evidentă confuzie cu privire la reținerea instanței de

apel în sensul că s-ar fi constatat că ”este necesar a se dispune obligarea

intimatei reclamante la plata taxei de timbru în raport de obiectul cererii de

chemare în judecată”. Din lecturarea deciziei atacate, rezultă că aspectele

învederate de reclamantă fac parte din expunerea motivelor de apel, și nu

din considerentele instanței ce privesc soluția pronunțată.

În

fața primei instanțe recurenta nu a formulat nicio cerere în sensul

completării taxei de timbru, astfel că instanța de apel nu se putea

pronunța asupra unei cereri ce nu a avut un astfel de petit.

Mai

mult, analizarea solicitării reclamantei referitoare la timbraj, de fapt

completarea acestuia, din perspectiva dispozițiilor art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. nu poate fi primită, întrucât prin insuficienta timbrare a cererii

introductive nu s-a produs pârâtei nicio vătămare care să nu poată fi

înlăturată decât prin anulare.

În

ce privește al treilea motiv de recurs, deși recurenta invocă dispozițiile art.

304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv

de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic

dedus judecății.

Recurenta

susține că instanța a schimbat natura clauzelor contractuale, cu

referire la clauzele ce privesc avansul, însă omite faptul că instanța a

fost învestită cu o acțiune în constatarea intervenirii rezilierii

motivată de refuzul pârâtelor de a perfecta contractul în formă autentică, fără

ca reclamanta să solicite și restituirea dublului sumei achitată cu titlu

de avans.

Susținerile

recurentei referitoare la faptul că instanța a schimbat natura clauzelor

contractuale vizează, de fapt, împrejurarea că rezilierea ar fi operat prin

voința părților, astfel că nu mai era necesară intervenția

instanței.

Rezilierea

reprezintă o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic

cu executare succesivă.

Rezoluțiunea

nu operează de drept, partea îndreptățită fiind nevoită să se adreseze

instanței judecătorești cu o acțiune în rezoluțiune

(reziliere în cazul de față, având în vedere modalitatea de executare

succesivă a obligației referitoare la preț) conform art. 1021 C. civ.,

iar în cazul existenței unui pact comisoriu de ultim grad, partea

interesată poate solicita instanței constatarea intervenirii

rezoluțiunii.

În

ceea ce privește așa zisa ”clauză de dezicere”, se observă că în

promisiunea de înstrăinare au fost introduse clauze referitoare la avansul

achitat, respectiv clauze penale ce urmau să opereze în cazul în care una din

părți nu-și îndeplinește culpabil obligațiile referitoare

la perfectarea contractului în formă autentică.

Față

de cadrul procesual în cauză, fixat prin acțiunea introductivã, de a se

constata intervenită rezilierea promisiunii bilaterale, se poate spune că

analizarea clauzei prevăzutã prin antecontract și interpretarea acesteia

în raport cu diferitele instituții juridice, anume: clauză penală, clauză de

dezicere, excede cadrului procesual, atât timp cât nici una din părți nu a cerut

activarea respectivei clauze.

Nici

criticile încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. nu pot fi primite.

Din

reciprocitatea și interdependența obligațiilor, caracteristice

pentru contractele sinalagmatice, decurg următoarele efecte specifice:

obligațiile reciproce ale părților trebuie să fie executate simultan,

(de la această regulă fac excepție acele contracte care prin natura lor

sau datorită voinței părților se execută altfel), iar dacă una din

părți nu-și execută culpabil obligațiile, cealaltă parte are

dreptul să ceară în justiție rezilierea contractului.

Așa

fiind, oricare parte contractantă are dreptul să refuze executarea

obligației proprii, atâta timp cât cealaltă parte, care pretinde

executarea, nu execută obligațiile ce-i revin.

În

speță părțile, prin voință proprie, au inserat o excepție

de la simultaneitatea obligațiilor, întrucât au dorit ca achitarea

restului de preț să aibă loc ulterior perfectării contractului în formă

autentică.

Potrivit

art. 1020 C. civ. condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în

contractele sinalagmatice atunci când una dintre părți nu

îndeplinește angajamentul său.

Partea

în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe

cealaltă a executa convenția când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu

daune - interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției care,

după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.

Prin

urmare, nu se putea invoca de către pârâți excepția de neexecutare a

contractului, deoarece prin stabilirea termenului de scadență ulterior

perfectării contractului, părțile au renunțat de comun acord la simultaneitatea

obligațiilor, ceea ce împiedică invocarea excepției de neexecutare.

Din

cuprinsul mențiunilor inserate în încheierea de certificare, întocmită la data

la care părțile ar fi trebuit să perfecteze contractul de

vânzare-cumpărare, precum și din interogatoriul administrat care au dus la

lămurirea situației de fapt, a rezultat că mandatarul promitentelor

vânzătoare a solicitat reprezentantului promitentei cumpărătoare să facă dovada

plății prețului la data prezentării la notariat

pentru încheierea actului în formă autentică, deși în cuprinsul

promisiunii și al

actului adițional la aceasta se stipulase că plata

prețului va avea loc la un moment ulterior încheierii actului, respectiv la 10

zile după autentificare.

Prin

urmare, în mod just instanța de apel a reținut că, o astfel de

atitudine atrage culpa promitentelor vânzătoare, care nu și-

au respectat obligațiile contractuale asumate,

încercând să schimbe unilateral

condițiile contractului.

Alegațiile

referitoare la refuzul promitentelor vânzătoare de a perfecta contractul,

motivat că societatea promitentă cumpărătoare nu ar fi obținut creditul

bancar nu sunt sustenabile. Recurenta încearcă să inducă instanței faptul

că, dacă nu ar fi primit asigurarea din partea cumpărătoarei că aceasta va

obține un credit bancar pentru a achita restul de preț, nu ar fi

încheiat promisiunea bilaterală de înstrăinare.

Or,

obligația corelativă a cumpărătoarei era acea de a achita prețul

contractului, neavând relevanță proveniența sumei destinate

îndeplinirii acestei obligații. Chiar dacă am admite, principial,

contrariul, se observă că la fila 45 dosar apel se află o adresă emisă de C.E.B.

din care reiese că reclamanta a efectuat demersuri în vederea obținerii

unui credit bancar în vederea cumpărării imobilului în litigiu.

Având

în vedere că pârâtele nu și-au îndeplinit obligația asumată prin antecontract

și actul adițional subsecvent în sensul perfectării contractului,

mandatarul acestora condiționând încheierea contractului de vânzare - cumpărare

de achitarea concomitentă a restului de plată, obligație care este străină

de voința părților, astfel cum a fost aceasta consemnată în

înscrisurile încheiate, rezultă culpa exclusivă a promitentelor vânzătoare,

motiv pentru care, în mod corect soluția primei instanțe,

menținută și în apel, a fost aceea de a dispune rezilierea

promisiunii bilaterale.

Critica

referitoare la decăderea reclamantei din beneficiul termenului de 10 zile,

fundamentat pe art. 1323 C. civ. este formulată pentru prima dată în această

cale de atac, omisso medio, astfel că, nefăcând obiect al examinării

instanței de apel, aceasta nu mai poate fi analizată în recurs.

În

raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta N.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta N.F. împotriva Deciziei civile nr. 249/ A din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2011.