ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5267/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5267/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
A
supra recursului de față;
Din
examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată
următoarele:
Prin sentința nr. 1726/PI din 4
septembrie 2007,
Tribunalul Timiș, secția
civilă, a respins excepția tardivității
introducerii contestației.
A admis
cererea formulată de reclamanta W.L.
în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Timișoara, pe care
1-a obligat la acordarea de despăgubiri
bănești echivalente valorii de circulație a imobilului, prin
dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001, aferente imobilului situat
în Timișoara, evidențiat în C.F. nr. 5630 Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că, prin
cererea înregistrată la 20
martie 2007, reclamanta a solicitat
repunerea
în termenul de contestare a dispoziției nr. 556 din
8 martie 2004, emisă de Primarul municipiului
Timișoara,
admiterea contestației și
obligarea pârâtului la acordarea de
despăgubiri bănești echivalente
valorii de circulație a
imobilului trecut
abuziv în proprietatea statului.
Tribunalul
a reținut că dispoziția nr. 556 a fost dată de
Primarul municipiului Timișoara la data de 8
martie 2004, iar
în
conținutul dispozitivului se menționează că aceasta va fi
comunicată
petentei în Germania.
Adresa petentei este, însă, Germania,
acesta fiind și domiciliul ce
rezultă din actul de identitate depus la dosar,
valabil din 17
decembrie 1998. De altfel, pe înscrisul ce dovedește
comunicarea dispoziției atacate nu apare
semnătura petentei,
neexistând dovada
că reclamanta a primit dispoziția atacată.
În ceea
ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că
imobilul solicitat a aparținut reclamantei W.L.,
iar la 24 aprilie 1978 a trecut în
proprietatea Statului Român,
în baza Decretului nr.
223/1974, în schimbul unei sume modice, reprezentând contravaloarea
construcțiilor, în cuantum de 37.493 lei.
Suma de
5280 mărci germane, primită de la Statul German nu
reprezintă despăgubiri pentru imobilul solicitat.
Cum
preluarea imobilului a fost abuzivă, iar restituirea
în
natură nu este posibilă, reclamanta are dreptul la despăgubiri bănești
echivalente valorii de circulație a imobilului.
Prin
decizia nr. 504 din 21 noiembrie 2007, Curtea de
Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul
declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara, pe care 1-a obligat
să plătească reclamantei cheltuieli de
judecată în sumă de
3.000 lei.
Instanța de apel a reținut că hotărârea atacată
este
legală, deoarece preluarea imobilului
s-a realizat fără titlu,
Decretul nr.
223/1974 nefiind un titlu valabil.
Prețul oferit de
stat reclamantei nu a fost un preț real,
căci nu s-a stabilit în baza unor criterii transparente, iar reclamanta
a fost nevoită să-și dea consimțământul pentru
transferul dreptului de proprietate către stat în
schimbul
exercitării
dreptului său la liberă circulație și la alegerea
domiciliului.
A mai
constatat instanța de apel, că hotărârea este legală
și prin aceea că nu a stabilit o sumă cu titlu de
despăgubiri, deoarece aceste atribuții aparțin Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor.
In ceea
ce privește soluționarea cererii de repunere în
termenul
de formulare a contestației, instanța de apel a
reținut că, în cauză, s-a dovedit că dispoziția emisă de pârât a
fost
comunicată contestatoarei la o adresă greșită, comunicarea actului cu
mandatarul în proces nefiind
echivalentă cu
comunicarea actului părții interesate, cu atât
mai mult cu cât
domiciliul procesual nu a fost ales la mandatar.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal, a declarat
recurs pârâtul Primarul
municipiului Timișoara.
Invocând
dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
, recurentul a arătat că decizia este nelegală,
deoarece dispoziția atacată, emisă la 8
martie 2004, a fost
comunicată
reclamantei la 11 martie 2004 la adresa din
Germania, precum și
numitei
T.F.C., Timișoara.
Atâta
vreme cât comunicarea dispoziției s-a făcut și la
adresa
mandatarei, care a semnat de primire la 18 martie 2004, aceasta este data la
care notificatoarea a luat la cunoștință conținutul dispoziției.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat
că preluarea
imobilului nu a fost abuzivă,
deoarece a trecut la stat în baza
Decretului
nr. 223/1974, în schimbul unei despăgubiri
reprezentând valoarea
construcțiilor.
Reclamanta
a dat și o declarație pe proprie răspundere
în care arată că a primit de la Statul German suma
de 5.280
mărci germane, reprezentând despăgubiri pentru imobilul
notificat,
situație în care sunt incidente
dispozițiile art. 5 din Legea nr.
10/2001, republicată.
Criticile
formulate permit încadrarea recursului în
dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
și sunt fondate, pentru cele ce se vor
arăta în continuare:
Potrivit art. 25 alin. (3) din Legea
nr. 10/2001,
republicată, decizia sau, după
caz, dispoziția motivată se
comunică
persoanei îndreptățite în termen de cel mult 10 zile
de la data
adoptării, iar, potrivit art. 26 alin. (3) din lege,
decizia sau dispoziția motivată poate fi atacată de persoana
ce se pretinde îndreptățită în termen de 30 de
zile de la
comunicare.
Legea nr. 10/2001 nu cuprinde
dispoziții proprii privind comunicarea deciziei sau dispoziției, motiv pentru
care, prin analogie, sunt aplicabile dispozițiile din dreptul
comun privind comunicarea actelor de procedură.
Pentru a
solicita repunerea în termenul de a formula
contestație, reclamanta ar fi trebuit să
demonstreze că o împrejurare mai presus de voința ei a împiedicat-o să se
adreseze instanței.
Cererea de repunere în termenul de a
formula
contestație a fost motivată prin
împrejurarea că decizia a fost
comunicată
greșit la o adresă la care reclamanta nu locuiește,
respectiv în Germania, deși în actele
depuse
la dosarul administrativ a indicat adresa din
Germania.
Analizând
actele dosarului, se constată că în faza
administrativă a procedurii de restituire, reclamanta nu și-a
indicat adresa din Germania și nici nu a
solicitat comunicarea
dispoziției ce urma a fi emisă în
această țară.
În
notificare, în schimb, reclamanta a indicat că are
domiciliul
ales în Timișoara,
județul Timiș, la adresa
numitei T.F.C.
(fila 92 din dosarul de fond).
Or,
potrivit art. 93 C. proc. civ., în caz
de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată
cu primirea actelor de procedură, comunicarea
acestora se
va face la acea persoană.
Prin
urmare, în mod legal dispoziția emisă în urma notificării a fost transmisă la
domiciliul ales, indicat de
reclamantă în cererea de
restituire și la persoana indicată,
care a
și semnat de primire la data de 18 martie 2004.
În plus,
pentru că la dosarul administrativ exista și o copie a deciziei generale de
recunoaștere a despăgubirii
conform
legii de compensare a pagubelor, în care W.L.
era
menționată ca având domiciliul în
Gernsbach,
notificarea a fost transmisă și la
această adresă.
Prin
urmare, în condițiile în care reclamanta și-a ales
domiciliul prin notificare, iar dispoziția a fost
comunicată la
acest
domiciliu, persoanei indicate în notificare, data la care
se consideră că reclamanta a luat cunoștință de
soluția dată
este aceea de 18 martie 2004.
De la această dată începe să curgă și
termenul de
contestare, prevăzut de art. 26
alin. (3) din Legea nr. 10/2001,
nerespectarea sa ducând la decăderea
din dreptul de a
formula contestație,
potrivit art. 103 C. proc. civ.
Față de
cele arătate, fără a se mai analiza celelalte critici
privind fondul cauzei, se va admite recursul
declarat de pârât
împotriva
deciziei, care va fi casată. Se va admite apelul
declarat de
Primarul municipiului Timișoara împotriva sentinței, care va fi schimbată în
tot, în sensul că se va
admite excepția de
tardivitate a introducerii a acțiunii, se va
respinge cererea de repunere în termenul de formulare a
contestației și se va respinge acțiunea formulată
de intimata-r
eclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
pârâtul primarul
municipiului Timișoara
împotriva deciziei nr. 504 din 21
noiembrie
2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe
care o casează.
Admite
apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr.
1726/PI din 4 septembrie 2007 a Tribunalului
Timiș, secția
civilă, pe care o schimbă în tot.
Admite excepția tardivității
introducerii acțiunii, invocată de pârât.
Respinge cererea de repunere în
termenul de contestație, formulată de reclamantă.
Respinge
acțiunea formulată de reclamanta W.L.
în contradictoriu cu Primarul municipiului Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 7 mai 2009.