ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3474/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 717 din 31 martie

2006, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, a fost admisă contestația

formulată de contestatoarea H.I.O.R., a fost anulată dispoziția nr. 1878/2005

emisă de Primarul municipiului Timișoara, care a fost obligat să soluționeze în

fond notificarea contestatoarei, privind imobilul situat în Timișoara,

respectiv de restituire în natură a terenului și de stabilire a unor

despăgubiri bănești pentru construcție și cota de ½ teren și a fost respinsă

contestația îndreptată împotriva pârâților Consiliul local al municipiului

Timișoara și Prefectura județului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că imobilul a aparținut mamei contestatoarei, M.I., a fost

trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, fără

respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data naționalizării, că

mandatara contestatoarei a fost legal împuternicită și că, în cauză nu sunt

aplicabile prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001, deoarece între România și

Germania nu a fost încheiat un acord pentru reglementarea problemelor

financiare în suspensie.

Apelul declarat împotriva sentinței

tribunalului de pârâtul Primarul municipiului Timișoara a fost respins, ca

nefondat, prin decizia nr. 243 din 14 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția civilă.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Timișoara, solicitând, în

principal, casarea acestor hotărâri, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare

instanței de fond, pentru ca aceasta să soluționeze contestația în baza legii

noi, respectiv Legea nr. 247/2005, care nu mai prevede posibilitatea acordării

de despăgubiri bănești, iar în subsidiar, modificarea deciziei curții de apel,

în sensul respingerii acțiunii.

Motivându-și recursul, pârâtul a

susținut, în esență, că prin art. 33 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost

abrogat art. 36 din Legea nr. 10/2001, prin care erau reglementate modalitățile

de acordare a despăgubirilor bănești, că nu au fost depuse de către

contestatoare înscrisurile doveditoare ale calității de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii în termenul legal, respectiv până la data de 1 iulie

2003, că era necesară depunerea la dosar a unui certificat de moștenitor și a

unei declarații autentificate, în sensul că antecesorii contestatoarei nu au

beneficiat de despăgubiri, conform art. 5 din Legea nr. 10/2001.

Recursul este nefondat.

Confirmând soluția instanței de

fond, instanța de apel a stabilit corect neincidența, în speță, a prevederilor

art. 5 din Legea nr. 10/2001 și art. 5.1 din Normele metodologice de aplicare

unitară a acestei legi, deoarece, pe de o parte, imobilul nu a fost în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, iar pe de altă parte,

conform adresei nr. C 26/576/2003 a Ministerului Afacerilor Externe, între

România și Germania nu a fost încheiat un acord pentru reglementarea

problemelor financiare în suspensie, înscris aflat la fila 35 din dosarul

instanței de fond.

Notificările contestatoarei au fost

înregistrate la data de 9 noiembrie 2001, dată la care nu exista Legea nr.

247/2005, situație în care exista pentru aceasta speranța legitimă în sensul că

este îndreptățită la despăgubiri bănești.

Înscrisurile doveditoare ale

calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr.

10/2001, pot fi depuse, nu numai pe tot parcursul fazei administrative, ci și

în faza judiciară, în caz contrar fiind încălcate prevederile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., referitoare la rolul activ al instanței, iar prezentarea

unui certificat de moștenitor nu era obligatorie, în raport de actele de stare

civilă, prin care este dovedită calitatea contestatoarei de fiică a fostei

proprietare a imobilului, M.I., de la care a fost trecut în proprietatea

statului prin Decretul nr. 92/1950 (filele 47,60,67,69 din dosarul instanței de

fond).

În consecință, recursul urmează a fi

respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 243 din 14

septembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 30 aprilie 2007.