ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3474/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3474/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând în condițiile art. 256 C.
proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 717 din 31 martie
2006, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, a fost admisă contestația
formulată de contestatoarea H.I.O.R., a fost anulată dispoziția nr. 1878/2005
emisă de Primarul municipiului Timișoara, care a fost obligat să soluționeze în
fond notificarea contestatoarei, privind imobilul situat în Timișoara,
respectiv de restituire în natură a terenului și de stabilire a unor
despăgubiri bănești pentru construcție și cota de ½ teren și a fost respinsă
contestația îndreptată împotriva pârâților Consiliul local al municipiului
Timișoara și Prefectura județului Timiș.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut că imobilul a aparținut mamei contestatoarei, M.I., a fost
trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, fără
respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data naționalizării, că
mandatara contestatoarei a fost legal împuternicită și că, în cauză nu sunt
aplicabile prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001, deoarece între România și
Germania nu a fost încheiat un acord pentru reglementarea problemelor
financiare în suspensie.
Apelul declarat împotriva sentinței
tribunalului de pârâtul Primarul municipiului Timișoara a fost respins, ca
nefondat, prin decizia nr. 243 din 14 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de
Apel Timișoara, secția civilă.
Împotriva susmenționatei decizii a
declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Timișoara, solicitând, în
principal, casarea acestor hotărâri, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare
instanței de fond, pentru ca aceasta să soluționeze contestația în baza legii
noi, respectiv Legea nr. 247/2005, care nu mai prevede posibilitatea acordării
de despăgubiri bănești, iar în subsidiar, modificarea deciziei curții de apel,
în sensul respingerii acțiunii.
Motivându-și recursul, pârâtul a
susținut, în esență, că prin art. 33 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost
abrogat art. 36 din Legea nr. 10/2001, prin care erau reglementate modalitățile
de acordare a despăgubirilor bănești, că nu au fost depuse de către
contestatoare înscrisurile doveditoare ale calității de persoană îndreptățită
la măsuri reparatorii în termenul legal, respectiv până la data de 1 iulie
2003, că era necesară depunerea la dosar a unui certificat de moștenitor și a
unei declarații autentificate, în sensul că antecesorii contestatoarei nu au
beneficiat de despăgubiri, conform art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Recursul este nefondat.
Confirmând soluția instanței de
fond, instanța de apel a stabilit corect neincidența, în speță, a prevederilor
art. 5 din Legea nr. 10/2001 și art. 5.1 din Normele metodologice de aplicare
unitară a acestei legi, deoarece, pe de o parte, imobilul nu a fost în
proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, iar pe de altă parte,
conform adresei nr. C 26/576/2003 a Ministerului Afacerilor Externe, între
România și Germania nu a fost încheiat un acord pentru reglementarea
problemelor financiare în suspensie, înscris aflat la fila 35 din dosarul
instanței de fond.
Notificările contestatoarei au fost
înregistrate la data de 9 noiembrie 2001, dată la care nu exista Legea nr.
247/2005, situație în care exista pentru aceasta speranța legitimă în sensul că
este îndreptățită la despăgubiri bănești.
Înscrisurile doveditoare ale
calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr.
10/2001, pot fi depuse, nu numai pe tot parcursul fazei administrative, ci și
în faza judiciară, în caz contrar fiind încălcate prevederile art. 129 alin.
(5) C. proc. civ., referitoare la rolul activ al instanței, iar prezentarea
unui certificat de moștenitor nu era obligatorie, în raport de actele de stare
civilă, prin care este dovedită calitatea contestatoarei de fiică a fostei
proprietare a imobilului, M.I., de la care a fost trecut în proprietatea
statului prin Decretul nr. 92/1950 (filele 47,60,67,69 din dosarul instanței de
fond).
În consecință, recursul urmează a fi
respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat
de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 243 din 14
septembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 30 aprilie 2007.